← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 15-16 — cu Matthew Henry

Leviticul 15-16Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi explorăm comentariul lui Matthew Henry la capitolele 15 și 16 din Levitic. Aceste secțiuni abordează necurăția ceremonială și solemna Zi a Ispășirii. Reflecțiile lui Henry luminează modul în care reglementările antice dezvăluie sfințenia lui Dumnezeu și nevoia de purificare. Perspectivele sale leagă aceste ritualuri de teme mai largi ale păcatului și ale restaurării. Pe măsură ce ne angajăm în expunerea sa, descoperim îndrumări pentru a ne apropia de Dumnezeu cu reverență și credință. Matthew Henry ne ajută să vedem lecțiile spirituale durabile din aceste legi ceremoniale.
Citește
Pregătește-te să citești capitolele 15 și 16 din Levitic. Aceste capitole conturează legile privind necurăția trupească și detaliază îndatoririle anuale ale marelui preot în Ziua Ispășirii. Abordează textul cu încetineală, observând instrucțiunile atente pentru curăție și ispășire. Lasă cuvintele să evidențieze grija lui Dumnezeu pentru sfințenie în poporul Său.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a examina legile ceremoniale din capitolul 15. În acest capitol avem legi privind alte necurății ceremoniale contractate fie prin boală trupească precum cea a leprosului, fie prin unele incidente naturale, și aceasta fie, I. La bărbați, vers. 1-18. Sau, II. La femei, vers. 19-33. Nu este nevoie să fim deloc curioși în explicarea acestor legi învechite, este de ajuns dacă observăm intenția generală; dar avem nevoie să fim foarte precauți ca nu cumva păcatul să ia prilej prin poruncă ca să devină și mai păcătos; și este cu adevărat mai păcătos atunci când pofta este aprinsă de scântei de foc de pe altarul lui Dumnezeu. Situația este rea cu sufletul când este putrezit de ceea ce ar trebui să îl purifice. El examinează apoi reglementările privind scurgerile la bărbați. Avem aici legea privind necurăția ceremonială contractată prin scurgeri la bărbați. Este numită în margine (v. 2) scurgerea șoldurilor: o boală foarte grea și dezgustătoare, care era de obicei efectul și consecința desfrâului și necurăției, și a unui mod de viață destrăbălat, umplând oasele oamenilor cu păcatele tinereții lor și lăsându-i să jelească la urmă, când toate plăcerile nelegiuirii lor au dispărut și nu rămâne nimic decât durerea și chinul unui trup putred și al unei conștiințe rănite. Și ce roadă are atunci păcătosul din acele lucruri de care are atât de mult motiv să se rușineze? Romani 6,21. După cum modestia este o podoabă a harului pentru cap și lanțuri în jurul gâtului, tot așa curăția este sănătate pentru buric și măduvă pentru oase; dar necurăția este o rană și o ocară, consumarea cărnii și a trupului, și un păcat care este adesea propria sa pedeapsă mai mult decât oricare altul. A fost de asemenea uneori trimisă de dreapta lui Dumnezeu pentru alte păcate, după cum se vede din blestemul lui David asupra casei lui Ioab, pentru uciderea lui Abner. 2 Samuel 3,29: Să nu lipsească din casa lui Ioab unul care are scurgere sau este lepros. O boală josnică pentru fapte josnice. Acum, oricine avea această boală asupra sa, 1. El însuși era necurat, v. 2. Nu îndrăznea să se apropie de sanctuar, era în primejdie dacă o făcea, nici nu putea mânca din lucrurile sfinte. Aceasta însemna murdăria păcatului și a tuturor producțiilor firii noastre stricate, care ne fac urâți sfințeniei lui Dumnezeu și cu totul nepotriviți pentru comuniune cu El. Dintr-o inimă curată bine păzită ies izvoarele vieții (Proverbe 4,23), dar dintr-o inimă necurată iese ceea ce este întinător, Matei 12,34-35. 2. El făcea necurat orice persoană și lucru pe care îl atingea sau care îl atingea, v. 4-12. Patul său, scaunul său, șaua sa și tot ce îi aparținea nu puteau fi atinse fără o necurăție ceremonială contractată, de care un om trebuia să rămână conștient până la apusul soarelui și de care nu putea fi curățit fără să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă. Aceasta însemna contagiozitatea păcatului, primejdia în care suntem de a fi pângăriți prin convorbirea cu cei pângăriți și nevoia pe care o avem de a ne mântui cu cea mai mare circumspecție de acest neam îndărătnic. 3. Când era vindecat de boală, totuși nu putea fi curățit de pângărire fără o jertfă, pentru care trebuia să se pregătească prin șapte zile de așteptare după ce era perfect curat de boala sa și prin scaldă în apă de izvor, v. 13-15. Aceasta însemna marile îndatoriri evanghelice ale credinței și pocăinței și marile privilegii evanghelice ale aplicării sângelui lui Hristos la sufletele noastre pentru îndreptățirea noastră și a harului Său pentru sfințirea noastră. Dumnezeu a promis să stropească apă curată peste noi și să ne curețe de toate necurățiile noastre și ne-a poruncit prin pocăință să ne spălăm și să ne curățim: El a pregătit de asemenea o jertfă de ispășire și ne cere prin credință să ne interesăm în acea jertfă; căci este sângele lui Hristos, Fiul Său, care ne curățește de tot păcatul și prin care se face ispășire pentru noi, ca să avem intrare în prezența lui Dumnezeu și să luăm parte la bunăvoința Sa. Henry introduce apoi Ziua Ispășirii în capitolul 16. În acest capitol avem instituirea solemnității anuale a zilei ispășirii sau a expierii, care avea tot atât de mult din evanghelie ca poate oricare dintre rânduielile legii ceremoniale, după cum se vede din referința pe care apostolul o face la ea, Evrei 9,7 etc. Aveam înainte legi diverse privind jertfele pentru păcat pentru persoane particulare și care trebuiau aduse în ocazii particulare; dar aceasta este despre jertfa statornicită, în care era interesată întreaga națiune. Întregul serviciu al zilei este încredințat marelui preot. I. El nu trebuie să intre niciodată în locul preasfânt decât în această zi, vers. 1,2. II. Trebuie să vină îmbrăcat în veșminte de in, vers. 4. III. Trebuie să aducă o jertfă pentru păcat și o jertfă arsă pentru sine (vers. 3), să aducă jertfa sa pentru păcat (vers. 6-11), apoi să intre înăuntrul vălului cu ceva din sângele jertfei sale pentru păcat, să ardă tămâie și să stropească sângele înaintea scaunului îndurării, vers. 12-14. IV. Doi țapi trebuie pregătiți pentru popor, să se arunce sorți asupra lor și, 1. Unul dintre ei trebuie să fie jertfă pentru păcat pentru popor (vers. 5,7-9) și sângele lui trebuie stropit înaintea scaunului îndurării (vers. 15-17), iar apoi ceva din sângele ambelor jertfe pentru păcat trebuie stropit pe altar, vers. 18,19. 2. Celălalt trebuie să fie țapul ispășitor (vers. 10), păcatele lui Israel trebuie mărturisite peste el, apoi el trebuie trimis în pustiu (vers. 20-22) și cel care l-a dus trebuie să fie ceremonial necurat, vers. 26. V. Jertfele arse trebuiau apoi aduse, grăsimea jertfelor pentru păcat arsă pe altar și carnea lor arsă afară din tabără, vers. 23-25,27,28. VI. Poporul trebuia să observe ziua cu religiozitate printr-o odihnă sfântă și o jale sfântă pentru păcat; și aceasta trebuia să fie o rânduială veșnică, vers. 29 etc. El continuă să explice scopul din spatele accesului restricționat la locul sfânt. II. Scopul acestei legi. O intenție a ei era să păstreze o venerație pentru locul preasfânt, dincolo de văl, unde Șechina sau slava dumnezeiască era binevoitoare să locuiască între heruvimi: Grăiește lui Aaron să nu intre deloc în locul sfânt, v. 2. Înaintea vălului unii dintre preoți veneau în fiecare zi să ardă tămâie pe altarul de aur, dar dincolo de văl nimeni nu trebuie să intre vreodată decât marele preot singur și el doar într-o singură zi din an și cu mare ceremonie și precauție. Acel loc unde Dumnezeu își manifesta prezența Sa specială nu trebuie făcut comun. Dacă nimeni nu trebuie să intre în camera de audiență a unui rege pământesc nechemat, nici măcar regina însăși, sub pedeapsa morții (Estera 4,11), nu era oare necesar ca același respect sacru să fie acordat Împăratului împăraților? Dar vezi ce schimbare binecuvântată este făcută de evanghelia lui Hristos; toți creștinii buni au acum îndrăzneală să intre în preasfânt prin văl, în fiecare zi (Evrei 10,19-20); și venim cu îndrăzneală (nu ca Aaron, cu frică și cutremur) la tronul harului sau al îndurării, Evrei 4,16. În timp ce manifestările prezenței și harului lui Dumnezeu erau sensibile, era necesar ca ele să fie astfel limitate și ținute deoparte, deoarece obiectele simțurilor, cu cât sunt mai familiare, cu atât devin mai puțin impresionante sau plăcute; dar acum că ele sunt pur spirituale, este altfel, căci obiectele credinței, cu cât sunt mai mult cunoscute, cu atât manifestă mai mult din măreția și bunătatea lor: acum deci suntem bineveniți să venim în orice vreme în locul sfânt nefăcut de mâini, căci suntem așezați împreună cu Hristos în locurile cerești prin credință, Efeseni 2,6. Atunci Aaron nu trebuia să se apropie în niciun timp, ca să nu moară; acum noi trebuie să ne apropiem în orice vreme ca să trăim: doar depărtarea este moartea noastră. Atunci Dumnezeu apărea în nor pe scaunul îndurării, dar acum cu față descoperită privim, nu într-un nor întunecat, ci într-o oglindă limpede, slava Domnului, 2 Corinteni 3,18.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea prin a scoate la iveală îndatoriri pentru credincioșii de astăzi. II. Și ce îndatorire trebuie să învățăm din toate acestea? 1. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu că nu suntem sub jugul acestor rânduieli trupești, că, după cum nimic nu ne poate distruge, tot așa nimic nu ne poate întina decât păcatul. Aceia pot acum să ia parte la Cina Domnului care atunci nu îndrăzneau să mănânce din jertfele de pace. Iar întinarea pe care o contractăm prin păcatele noastre de slăbiciune zilnică putem fi curățiți de ea în taină prin actele reînnoite ale pocăinței și credinței, fără scaldă în apă sau aducerea unei jertfe la ușa cortului. 2. Să ne ferim cu grijă de tot păcatul, ca fiind întinător pentru conștiință și în special de toate poftele trupești, stăpânindu-ne vasul în sfințire și cinste și nu în poftele necurăției, care nu numai că pângăresc sufletul, ci se războiesc împotriva lui și îi amenință pieirea. 3. Să vedem cu toții cât de indispensabil necesară este sfințenia reală pentru fericirea noastră viitoare și să ne curățim inimile prin credință, ca să-L vedem pe Dumnezeu. Poate că este o aluzie la aceste legi care interziceau necuratului să se apropie de sanctuar faptul că atunci când se întreabă: Cine va sta în locul sfânt al lui Dumnezeu? se răspunde: Cel ce are mâini curate și inimă curată (Psalmii 24,3-4); căci fără sfințenie nimeni nu-L va vedea pe Domnul.
Răspunde
Cum ar putea conștientizarea naturii pângărătoare a păcatului să modeleze alegerile zilnice? În ce feluri Ziua Ispășirii te îndreaptă spre lucrarea împlinită a lui Hristos? Unde simți o nevoie de mai mare reverență în apropierea de Dumnezeu?
Roagă-te
Tată milostiv, ne plecăm înaintea Ta în lumina Cuvântului Tău, mărturisind întinarea pe care o aduce păcatul și nevoia deplină de curățire. Te lăudăm pentru sângele ispășitor al lui Hristos, Marele nostru Preot desăvârșit, prin care ne-ai deschis calea spre prezența Ta sfântă. Prin Duhul, curățește inimile și viețile noastre, ca să umblăm înaintea Ta în evlavie și credință, ca poporul Tău pus deoparte. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →