← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Proverbele

Proverbe 5-6 — cu Maclaren

Proverbele 5-6Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În capitolele 5 și 6 din Proverbe, Maclaren urmărește realitatea solemnă a funiilor păcatului și puterea mai mare care singură le poate dezlega. Expunerea sa măsurată invită la o reflecție liniștită asupra modului în care propriile noastre fapte modelează libertatea sau robia sufletului. Pe măsură ce ascultăm, suntem atrași în chemarea urgentă a Scripturii de a alege funiile iubirii divine mai degrabă decât lanțurile forjate de rebeliune. Lăsați cuvintele lui Maclaren să ne ghideze spre o autoexaminare sinceră și o reînnoită încredere în Cel care rupe fiecare legătură.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la capitolele 5 și 6 din Proverbe. Citiți cu încetineală, lăsând avertismentele împotriva adulterului și chemarea la înțelepciune să se așeze în inimă. Observați imaginile repetate ale căilor, capcanelor și consecințelor. Lăsați textul să vorbească mai întâi; apoi reveniți pentru a considera cum Maclaren dezvăluie sensul său mai profund pentru viața care ar dori să umble liberă.
Studiu
Maclaren începe prin a contrasta funiile iubirii divine cu funiile legătoare ale păcatului. În tabloul tandru al lui Osea despre instruirea divină a lui Israel care, vai, nu și-a atins efectul, citim: 'I-am tras cu funii de om', ceea ce este explicat mai departe ca fiind 'cu legături de iubire'. Metafora din mintea profetului este probabil aceea a unui copil care este 'învățat să meargă' și susținut în primii săi pași șovăitori de sfori conducătoare. Dumnezeu l-a tras pe Israel, deși Israel nu s-a supus tragerii. Dar dacă aceste influențe blânde și atrăgătoare, care pururea radiază din El, sunt rezistate, un alt set de funii, nu acum susținătoare și atrăgătoare, ci stânjenitoare și înlănțuitoare, se încolăcesc în jurul vieții răzvrătite, iar omul este ca o făptură sălbatică prinsă în lațurile vânătorului, încurcată într-o plasă și cu membrele odinioară libere restrânse. Alegerea este deschisă tuturor, fie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne tragă spre Sine cu funiile dulci, omenești ale iubirii Sale educative și îndelung răbdătoare, fie, aruncând acestea, pe care doar voința de sine nebună le interpretează ca limitări, să ne condamnăm a fi închiși în camera strâmtă a propriilor noastre păcate. Putem alege care condiție va fi a noastră, dar una sau alta dintre ele trebuie să fie a noastră. Putem fie să fim trași de funia de mătase a iubirii lui Dumnezeu, fie să fim 'ținuți de funiile' păcatelor noastre. Maclaren arată apoi cum faptele rele capătă o viață proprie și îl țin captiv pe făptuitorul lor. În ambele clauze ale textului nostru, faptele rele săvârșite sunt privite ca având o viață ciudată și solemnă, separată de cel care le-a săvârșit, prin care ele devin factori influenți în viața sa ulterioară. Efectele lor asupra altora pot fi importante, dar efectele lor asupra lui sunt cele mai importante dintre toate. Reculul puștii pe umărul celui care a tras este sigur, fie că proiectilul care a zburat din țeava ei a rănit ceva sau nu. 'Nelegiuirile sale îl vor prinde pe cel rău' – ele îl înconjoară, o companie sumbră căreia el i-a dat o existență independentă și care acum l-a 'prins' prizonier și și-a pus mâinile violente pe el. Un roman de mult uitat povestea soarta 'unui Prometeu modern', care a creat și a dat viață unei făpturi înfricoșătoare în chip de om, care a devenit blestemul vieții creatorului său. Această tragedie se repetă iar și iar. Nu am terminat cu faptele noastre rele când le-am săvârșit, dar ele, într-un sens foarte înfricoșător, încep să fie când sunt săvârșite. Semănăm semințele la întâmplare, iar sămânța răsare dinți de balaur. Maclaren urmărește apoi formarea rapidă a obiceiurilor rele care își strâng strânsoarea. Toți știm că orice lucru odată făcut devine mai ușor de făcut din nou. Aceasta este adevărat atât despre faptele bune cât și despre cele rele, dar 'buruienile rele cresc repede', iar este infinit mai ușor să formezi un obicei rău decât unul bun. Lăstarul tânăr este verde și flexibil la început, dar curând devine lemnos și crește înalt și prinde rădăcini adânci. Toți putem verifica afirmația textului nostru amintindu-ne tremurul conștiinței, dezgustul de sine, teama de descoperire care au însoțit prima săvârșire a unei fapte rele și tăcerea facilității netulburate, aproape inconștiente, care a însoțit repetările ulterioare ale ei. Păcatele simțurilor și ale pasiunii animale oferă cele mai evidente exemple ale acestui lucru, dar nu se limitează deloc la acestea. Trebuie doar să privim cu atenție la propriile noastre vieți pentru a fi conștienți de lucrarea acestei legi solemne în ele, oricât de curați am fi de formele mai grosolane ale faptelor rele. Pentru noi toți este adevărat că obiceiul apasă asupra noastră 'cu o greutate grea ca gerul și adâncă aproape ca viața', și că este la fel de greu pentru etiopian să-și schimbe pielea sau pentru leopard petele sale ca pentru cei care 'sunt obișnuiți să facă răul' să 'facă binele'. Maclaren se întoarce apoi la realitatea tragică că noi înșine țesem plasa care ne închide. Tragedia vieții omenești este că ne țesem singuri cătușe care ne înlănțuie de la a urma și a asigura singurul bine pentru care am fost făcuți. Trecutul nostru rău ne ține într-o strânsoare fermă. Funiile care ne strâng membrele sunt de propria noastră torsătură. Ce altceva decât noi înșine este motivul pentru care atât de mulți dintre noi nu ne supunem tragerilor milostive ale lui Dumnezeu spre Sine? Noi am nituit lanțurile și am tors plasa care ne ține captivi, prin propriile noastre fapte. Noi înșine ne-am paralizat voințele, astfel încât vedem lumina lui Dumnezeu doar ca o licărire slabă departe și nu îndrăznim să ne mișcăm pentru a urma licărirea. Noi am înăbușit sau am redus la tăcere conștiința și ne-am pervertit gusturile și am făcut violență la tot ce este în noi care 'însetează după Dumnezeu, chiar Dumnezeul cel viu'. Vai, câți dintre noi am lăsat un obicei rău puternic să capete o asemenea strânsoare asupra noastră încât acesta a biruit impulsurile noastre mai înalte și a redus la tăcere glasul din noi care strigă după Dumnezeul cel viu!
Considerați

Considerare

Maclaren confruntă imposibilitatea eliberării de sine din funiile păcatului. Experiența amară învață că plasa închizătoare se lipește prea strâns pentru a fi smulsă de pe membrele noastre prin propriile eforturi. Ba mai mult, plasa și captivul sunt una, iar cel care încearcă să arunce asuprirea care îl împiedică să urmeze ceea ce este bun încearcă să se arunce pe sine. Problema disperată care înfruntă orice efort de auto-îmbunătățire are două imposibilități înțepătoare în ea: una, cum să anihilezi trecutul; una, cum să extirpi răul care face parte din însăși ființa mea și totuși să păstrez sinele întreg. Chiar termenii problemei arată că este insolubilă, iar culmea tuturor eforturilor cinstite de a face un lucru curat dintr-unul necurat prin mijloace la îndemâna lucrului necurat însuși este strigătul deznădăjduit: 'O, om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi din trupul morții acesteia?' Maclaren încheie arătând spre Hristos ca singurul care rupe fiecare lanț. 'Dar celor ce se zvârcolesc în strânsoarea unui trecut păcătos sau paralizați dincolo de zvârcolire și indiferenți, pentru că sunt fără speranță sau pentru că au ajuns să-și placă captivitatea, vine Unul al cărui nume este 'Cel care rupe', a cărui misiune este să vestească libertatea captivilor și a cărui mână pusă pe funiile care leagă un suflet face ca acestea să cadă neprimejdioase de pe membre și îl eliberează pe rob. Multe limbi Îl laudă pe Iisus pentru multe daruri mari, dar lucrarea Sa proprie și cea cu totul deosebită Lui este lucrarea Sa asupra păcatului și păcatelor lumii. El se ocupă de ceea ce niciun om nu poate face pentru sine sau prin propria putere. El poate anula trecutul nostru, astfel încât acesta să nu ne guverneze viitorul. El poate da putere nouă pentru a lupta împotriva obiceiurilor vechi. El poate da o viață nouă care nu datorează nimic sinelui de odinioară și este liberă de orice pată din el.
Răspunde

Răspuns

Unde am confundat funiile de mătase ale păcatului cu libertatea? Ce obicei odinioară ales acum mă alege pe mine? Cum voi aduce astăzi locurile mele legate la Cel care rupe?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru lumina Cuvântului Tău și pentru expunerea credincioasă care îi deschide adâncurile. Cercetează-ne și cunoaște funiile pe care ni le-am tors singuri. Dă-ne cinstea de a înceta să scuzăm ceea ce ne leagă și smerenia de a înceta să ne luptăm cu propria noastră putere. Trage-ne cu funiile iubirii Tale până când fiecare lanț se topește în prezența lui Hristos. Pune-ne picioarele în locul larg al libertății Tale și ține-ne umblând acolo în ziua aceasta și pururea. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →