← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Prințul Legământului în Mijlocul Regilor

Daniel 11Uriah Smith — Gânduri despre Daniel și Apocalipsa20 min
Deschidere
În Gânduri despre Daniel și Apocalipsa a lui Uriah Smith lanțul profetic din Daniel 11 este urmărit cu precizie sobră de la regii Persiei prin ridicarea și căderea imperiilor până la vremea sfârșitului. Expunerea lui Smith ancorează fiecare mișcare a națiunilor în cuvântul sigur al profeției, dezvăluind mâna lui Dumnezeu care îndrumă evenimentele spre curățirea sanctuarului și speranța binecuvântată a revenirii lui Hristos.
Citește
Întoarce-te acum la Daniel capitolul unsprezece și citește întregul capitol cu grijă deliberată. Lasă succesiunea regilor, introducerea Romei, înființarea urâciunii și mișcările finale din vremea sfârșitului să vorbească direct inimii în pregătire pentru studiul care urmează.
Studiu

Studiază

Smith începe prin a identifica primul mare cuceritor care răstoarnă Persia. Faptele enunțate în aceste versete arată limpede spre Alexandru și împărțirea imperiului său. (Vezi la capitolul 8:8.) Xerxes a fost ultimul rege persan care a invadat Grecia; iar profeția trece peste cei nouă succesori ai lui Xerxes în imperiul persan și îl introduce apoi pe Alexandru cel Mare. După ce a răsturnat imperiul persan, Alexandru „a devenit stăpân absolut al acelui imperiu, în întinderea maximă în care a fost vreodată stăpânit de vreunul dintre regii persani.” - Prideaux, Vol.I, p.477. Stăpânirea lui a fost mare, cuprinzând „cea mai mare parte a lumii locuite cunoscute atunci;” și a făcut după voia lui. Voia lui l-a condus, în 323 î.Hr., într-o beție bețivă, în urma căreia a murit cum moare nebunul; iar proiectele sale deșarte și ambițioase au intrat într-o eclipsă bruscă, totală și veșnică. Împărăția a fost împărțită, dar nu pentru posteritatea lui; a fost smulsă pentru alții în afară de aceștia. La câțiva ani după moartea lui, toată posteritatea lui căzuse victime geloziei și ambiției generalilor săi de frunte. Niciunul din neamul lui Alexandru nu a mai rămas să respire pe pământ. El arată apoi cum Roma intră în arenă ca noua putere din nord. O nouă putere este acum introdusă, - „tâlharii poporului tău;” literal, spune episcopul Newton, „frângătorii poporului tău.” Departe, pe malurile Tibrului, o împărăție se hrănise cu proiecte ambițioase și planuri întunecate. Mică și slabă la început, a crescut cu o rapiditate minunată în putere și vigoare, întinzându-se cu prudență ici și colo pentru a-și încerca puterea și a-și testa vigoarea brațului ei războinic, până când, conștientă de puterea ei, și-a ridicat cu îndrăzneală capul printre națiunile pământului și a apucat cu mână de neînvins cârma treburilor lor. De atunci numele Romei stă pe pagina istorică, destinat pentru veacuri lungi să controleze treburile lumii și să exercite o influență puternică printre națiuni chiar până la sfârșitul timpului. Roma a vorbit; iar Siria și Macedonia au găsit curând o schimbare venind peste aspectul visului lor. Romanii au intervenit în favoarea tânărului rege al Egiptului, hotărând că el trebuie să fie protejat de ruina plăsmuită de Antioh și Filip. Aceasta a fost în 168 î.Hr. Smith ajunge apoi la figura centrală a legământului în zilele lui Tiberiu. „El” cu care se face legământul aici pomenit trebuie să fie aceeași putere care a fost subiectul profeției de la versetul 14; și că aceasta este puterea romană se arată fără controversă în împlinirea profeției în trei persoane, după cum s-a observat deja, care au domnit succesiv peste Imperiul Roman; și anume Iulius, Augustus și Tiberiu Cezar. Primul, întorcându-se la fortăreața pământului său în triumf, s-a poticnit și a căzut și nu a mai fost găsit. Versetul 19. Al doilea a fost un ridicător de dări; și a domnit în slava împărăției și a murit nici în mânie, nici în luptă, ci pașnic în patul său. Versetul 20. Al treilea a fost un prefăcut și unul dintre cele mai josnice caractere. A intrat în împărăție pașnic, dar atât domnia cât și viața lui s-au sfârșit prin violență. Iar în domnia lui Prințul legământului, Iisus din Nazaret, a fost dat morții pe cruce. Versetele 21, 22. Hristos nu poate fi niciodată frânt sau dat morții din nou; de aceea în niciun alt guvern și la nicio altă vreme nu putem găsi o împlinire a acestor evenimente. El încheie secvența istorică marcând răsturnarea papalității în 1798. Concluzia firească ar fi că atunci când va veni vremea sfârșitului, această putere pe care Biserica Romei o avusese de a pedepsi pe eretici, care fusese cauza a atâta prigoană și care fusese pentru o vreme oprită, va fi acum luată cu totul; și concluzia ar fi la fel de evidentă că această luare a supremației papale va marca începutul perioadei numite aici „vremea sfârșitului.” Dacă această aplicare este corectă, vremea sfârșitului a început în 1798; căci acolo, după cum s-a observat deja, papalitatea a fost răsturnată de francezi și de atunci nu a mai fost în stare să mânuiască puterea pe care o deținuse înainte. Că asuprirea bisericii de către papalitate este ceea ce se are aici în vedere este evident, pentru că aceasta este singura, cu posibila excepție a Apocalipsa 2:10, legată de o „vreme hotărâtă” sau o perioadă profetică. „VERSETUL 36.
Considerați

Consideră

Smith se oprește pentru a fixa atenția asupra Prințului legământului și a morții Sale sub Roma. „El” cu care se face legământul aici pomenit trebuie să fie aceeași putere care a fost subiectul profeției de la versetul 14; și că aceasta este puterea romană se arată fără controversă în împlinirea profeției în trei persoane, după cum s-a observat deja, care au domnit succesiv peste Imperiul Roman; și anume Iulius, Augustus și Tiberiu Cezar. Primul, întorcându-se la fortăreața pământului său în triumf, s-a poticnit și a căzut și nu a mai fost găsit. Versetul 19. Al doilea a fost un ridicător de dări; și a domnit în slava împărăției și a murit nici în mânie, nici în luptă, ci pașnic în patul său. Versetul 20. Al treilea a fost un prefăcut și unul dintre cele mai josnice caractere. A intrat în împărăție pașnic, dar atât domnia cât și viața lui s-au sfârșit prin violență. Iar în domnia lui Prințul legământului, Iisus din Nazaret, a fost dat morții pe cruce. Versetele 21, 22. Hristos nu poate fi niciodată frânt sau dat morții din nou; de aceea în niciun alt guvern și la nicio altă vreme nu putem găsi o împlinire a acestor evenimente. El arată apoi înainte spre vremea sfârșitului care se deschide în 1798. Concluzia firească ar fi că atunci când va veni vremea sfârșitului, această putere pe care Biserica Romei o avusese de a pedepsi pe eretici, care fusese cauza a atâta prigoană și care fusese pentru o vreme oprită, va fi acum luată cu totul; și concluzia ar fi la fel de evidentă că această luare a supremației papale va marca începutul perioadei numite aici „vremea sfârșitului.” Dacă această aplicare este corectă, vremea sfârșitului a început în 1798; căci acolo, după cum s-a observat deja, papalitatea a fost răsturnată de francezi și de atunci nu a mai fost în stare să mânuiască puterea pe care o deținuse înainte. Că asuprirea bisericii de către papalitate este ceea ce se are aici în vedere este evident, pentru că aceasta este singura, cu posibila excepție a Apocalipsa 2:10, legată de o „vreme hotărâtă” sau o perioadă profetică. „VERSETUL 36.
Răspunde
Cum întărește certitudinea profeției împlinite încrederea ta în evenimentele finale care sunt încă înainte? În ce feluri rămâne crucea Prințului legământului centrul fix al întregii schițe profetice? Ce pregătire practică cere sosirea vremii sfârșitului să faci astăzi?
Roagă-te
Părinte veșnic, Îți mulțumim pentru cuvântul sigur al profeției care nu a eșuat niciodată. Te lăudăm că fiecare rege și împărăție s-a mișcat după sfatul Tău până când Prințul legământului a fost înălțat. Dă-ne har să stăm tari pe măsură ce vremea sfârșitului înaintează, să ținem sanctuarul în vedere și să veghem cu nădejde neclintită la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Uriah Smith — Gânduri despre Daniel și Apocalipsa · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →