Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 19-20 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Vocea statornică a lui Ioan Calvin ne călăuzește prin avertismentele profetice ale lui Ezechiel, invitându-ne să cercetăm rădăcinile judecății și mila statornică a lui Dumnezeu. În aceste capitole profetul înfruntă mândria încăpățânată a unui popor care și-a uitat chemarea. Calvin ne ajută să zăbovim asupra chipurilor leului și viței de vie ca să vedem propria noastră nevoie de pocăință smerită. Expunerea sa atentă ne atrage în inima Scripturii unde avertismentul și nădejdea se întâlnesc. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne pregătească să primim atât asprimea cât și bunătatea Domnului cu inimi deschise.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 19 și 20 din Ezechiel cu încetineală. Lasă ca imaginile vii ale leoaicei și viței de vie să se desfășoare înaintea ta. Observă trecerea de la bocet la mustrare și de la judecată la făgăduința rămășiței. Lasă cuvintele să cerceteze propria ta poveste pe când asculți glasul Domnului care vorbește prin textul străvechi.
Studiu
Calvin începe prin a lua bocetul pentru prinții lui Israel.
Aici Profetul, sub chipul unui leu, ne învață că toate relele care s-au abătut asupra israeliților nu pot fi puse pe seama altora. Trebuie să înțelegem intenția sa: nu este de mirare că Duhul lui Dumnezeu insistă asupra unei chestiuni nu prea obscure, deoarece nimic nu este mai încăpățânat decât mândria oamenilor, mai ales când Dumnezeu îi pedepsește; deși ei se prefac smeriți și modești, totuși se umflă de mândrie și sunt plini de amărăciune și, în cele din urmă, abia pot fi îndemnați să mărturisească că Dumnezeu este drept și că ei merită pedeapsa din mâna Lui. Din acest motiv, deci, Ezechiel întărește ceea ce am văzut mai înainte, anume că iudeii nu au fost necăjiți fără să merite. Dar el folosește, după cum am spus, o asemănare luată de la lei. El numește națiunea însăși o leoaică: căci când vorbește despre mama poporului, știm că odrasla este avută în vedere. Spune, deci, că poporul era plin de trufie. Comparația cu leul este uneori luată într-un sens bun, precum când Moise o folosește pentru seminția lui Iuda, ca un pui de leu se va culca, (Facere 49:9), o expresie folosită într-un sens bun. Dar aici Ezechiel denotă cruzimea, ca și cum ar fi spus că toți iudeii erau fiare sălbatice și fioroase. Căci sub numele de mamă, după cum am spus, el cuprinde întreaga națiune. La început poruncește Profetului său să ridice un bocet de jale: căci așa interpretez cuvântul qynh, kineh, dar există în judecata mea o opoziție indirectă între acest bocet pe care Dumnezeu li l-a dictat prin Profetul Său și plângerile obișnuite care răsunau neîncetat de pe buzele lor. Căci când starea lor nu era doar ruinată, ci cu totul jalnică, ei scoteau multe gemete și bocete. Dar în același timp nimeni nu-și întindea gândurile dincolo de apăsarea relelor prezente; toți strigau că sunt nenorociți, dar nimeni nu era îngrijorat să cerceteze de ce sunt așa sau de unde le veneau nenorocirile; ba chiar evitau această cugetare. Profetul, deci, îi mustră indirect, arătând că această plângere de jale a fost sugerată de Dumnezeu, dar totuși era foarte diferită de acea lamentație și urlet obișnuit în care iudeii se opreau la durerea oarbă și nu întrebau niciodată de ce Dumnezeu le era atât de potrivnic. Ridică, deci, un bocet, zice el, cu privire la sau împotriva prinților lui Israel. În acest fel Dumnezeu nu scuză poporul de vină, ci arată doar că nu doar oamenii de rând au pierit, ci însăși floarea națiunii și toți cei care erau ținuți în cinste.Calvin trece apoi la al doilea leu și la domnia sa sălbatică.
Ezechiel întărește ceea ce am atins deja pe scurt, anume că acest al doilea leu nu era mai puțin sălbatic și crud decât cel dintâi, despre care vorbise. Cât despre expresia 'umbla printre lei', înseamnă că stăpânirea sa era tiranică, deoarece atunci era o asemenea barbarie josnică în acele ținuturi, încât regii abia mai erau oameni în purtarea lor. Așadar, deoarece regii erau atunci pretutindeni ca niște lei, Profetul spune că Iehoiachim nu era diferit de ei, ci în orice privință aliatul lor. Umbla, deci, zice el, în mijlocul leilor, deoarece le imita ferocitatea, pe care o exprimă mai clar mai târziu, anume că a devenit un leu și a fost învățat să-și prindă prada, astfel încât să devoreze nu doar animale, ci și oameni, marcând astfel cruzimea sa extremă. Apoi adaugă --Calvin desfășoară apoi chipul viței de vie plantate lângă ape.
Aici Ezechiel pune înaintea ochilor noștri starea îndoită a iudeilor, ca ei să recunoască că au căzut în nenorocire extremă, pentru că L-au provocat pe Dumnezeu. Căci ei nu luau în seamă îndeajuns starea lor prezentă, dacă nu li se aducea aminte de demnitatea și fericirea de odinioară cu care fuseseră împodobiți. Acum, într-un fel deveniseră nesimțitori la toate relele: deși abia mai rămăsese ceva în siguranță în afară de Ierusalim, ei nu se uitau înapoi, ci erau la fel de neobrăzați ca atunci când treburile lor erau prospere. Deoarece nu fuseseră încă smeriți de atâtea măceluri, Profetul, deci, pe de o parte, le amintește de starea lor de odinioară, iar apoi le arată cum au căzut. Această comparație, deci, trebuia să le străpungă conștiințele ascuțit, ca ei să simtă în cele din urmă că Dumnezeu le era potrivnic. Înțelegem acum intenția Profetului când spune că mama poporului era la început ca o viță de vie înfloritoare și roditoare. Nu este de mirare că spune că vița era plantată lângă ape: căci acolo vițele nu au nevoie de locuri înalte și uscate, ca în climatele reci, ci mai degrabă își caută hrana din apă, după cum deducem din multe pasaje ale Scripturii. Profetul, deci, spune că poporul la început era ca o viță plantată într-un loc blând și ales. Spune că vița era înfloritoare sau ramificată și roditoare, deoarece își trăgea sucurile din ape.Calvin continuă descriind vița smulsă și arsă.
Să venim acum la a doua parte. El spune că vița a fost smulsă în mânie, aruncată la pământ și uscată de vântul de răsărit, și că ramurile ei au fost rupte și s-au veștejit și au fost mistuite de foc. Am explicat pe scurt înțelesul Profetului. Deoarece iudeii deveniseră împietriți în nenorocirea lor și nu erau smeriți ca să zboare cu smerenie la mila lui Dumnezeu, Profetul le îndreaptă toropeala când le arată originea lor. Acum spune că au fost reduși la o nenorocire extremă printr-un atac brusc; căci o schimbare care s-a petrecut într-un timp scurt ar trebui să-i atingă până la adânc; dar dacă ar fi fost micșorați încet, schimbarea nu ar fi fost atât de remarcabilă: dar când vița a fost lovită de fulger, smulsă, veștejită și arsă, acel măcel instantaneu, după cum am spus, a arătat că nu a fost din întâmplare, ci prin mânia vădită a lui Dumnezeu. Din acest motiv spune că vița a fost smulsă cu violență și aruncată la pământ. Dacă vița ar fi fost uscată treptat, nu ar fi fost atât de minunat; dar smulgerea ei bruscă ar fi trebuit să-i facă să simtă mânia lui Dumnezeu, față de care deveniseră nesimțitori. Aceasta este rațiunea pentru care Profetul adaugă o asemănare la alta. Smulgerea ar fi fost de ajuns; dar el adaugă că a fost aruncată la pământ, ca să se usuce cu totul. Adaugă vântul de răsărit, care distruge atât roadele cât și copacii, după cum este destul de evident din multe pasaje; și nu numai atât, dar spune că ramurile au fost rupte sau smulse și s-au veștejit: în cele din urmă au fost mistuite de foc. În fine, mâna lui Dumnezeu a apărut vizibil în acel măcel groaznic al poporului, când au fost smulși, tăiați, uscați și arși. Urmează --
Considerați
Cugetare
Calvin încheie secțiunea arătând pierderea finală a sceptrului.
Aici Profetul coboară la încheierea necazurilor lor, când Zedechia a fost târât în robie și astfel independența poporului a fost desființată. Dumnezeu plantase mai înainte acea viță, sau cel puțin unele din ramuri, într-un loc pustiu, deoarece mai întâi patru seminții, apoi șapte, au fost duse în robie și, în cele din urmă, cea mai mare parte a seminției lui Iuda; dar puținul care a rămas cu regele Zedechia a pierit. Spune, deci, că focul a ieșit din ramurile viței: astfel arată că ultimul măcel a pornit numai de la poporul însuși; și ca să nu rostească plângerile lor obișnuite, Profetul le iese înainte spunând că au fost mistuiți de un foc lăuntric; adică măcelul lor nu putea fi pus pe seama cuceritorilor caldeeni, ci pe seama lor înșiși; deoarece regele Zedechia, prin propria sa perfidie, stârnise pe regele Babilonului împotriva sa; căci ar fi putut să-și petreacă vremea în regatul său, dar nu s-a putut abține să arunce jugul; din acest motiv s-a înarmat împotriva regelui Babilonului, deoarece era un călcător de tratate: și astfel Profetul spune, cu dreptate, că un foc a ieșit dintr-o singură nuia sau ramură a ramurilor sale și de aceea rodul întregii vițe a fost mistuit; adică rămășița a fost pierdută din vina acelui rege perfid. Acum adaugă: nu era nici un sceptru pentru a stăpâni printre nuielele sale. De aici reiese că expunerea pe care am înaintat-o se potrivește cel mai bine și este cu totul autentică. A spus mai întâi că nuielele erau pentru un sceptru al conducătorilor; dar aici spune că nu era nici un sceptru pentru ei printre aceste nuiele. Ceea ce urmează vom trata mâine.Calvin încheie cu o rugăciune pentru reînnoirea vigoarei duhovnicești.
Dăruiește, Dumnezeule Atotputernic, deoarece suntem cu toții atât de stricați prin fire încât nu numai că merităm pe deplin să fim aruncați în mijlocul leilor, dar suntem nevrednici să fim socotiți printre făpturile Tale, ca să-Ți întinzi mâna spre noi și să-Ți arăți puterea Ta minunată în a ne reforma; și chipul Tău să fie atât de înnoit în noi, încât să progresăm zi de zi tot mai mult în adevărata evlavie și dreptate, până când în cele din urmă toate stricăciunile cărnii vor fi desființate și vom fi părtași acelei slave veșnice pe care singurul Tău Fiu născut a dobândit-o pentru noi. -- Amin.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea rezist în a recunoaște purtările drepte ale lui Dumnezeu față de mine? Cum îmi provoacă chipul viței de vie dependența mea de Domnul pentru rodire? În ce feluri sunt invitat să mă încred în mila păstrătoare a lui Dumnezeu chiar după anotimpuri de pierdere?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Suveran, care judeci vița mândră a răzvrătirii, totuși îți aduci aminte de legământul Tău, altoiește-ne prin har în Hristos, adevărata Viță, ca să aducem roadă numai spre slava Ta. Supune inimile noastre prin Duhul Tău, întorcându-ne de la căile autojustificatoare la pocăință smerită și păstrează în noi o rămășiță credincioasă potrivit milei Tale alese.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →