← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Ps 137-138 — cu Matthew Henry

Psalmii 137-138Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Notele atente verset cu verset ale lui Matthew Henry despre Psalmii 137 și 138 ne invită să zăbovim acolo unde durerea și lauda se întâlnesc. În aceste capitole comunitatea exilată refuză să uite Sionul în timp ce un psalmist de mai târziu înalță un cântec de mulțumire din toată inima. Observațiile lui Henry ajută cuvintele să prindă rădăcini arătând cum lamentația poate coace în încredere sigură. Pe măsură ce îi urmăm îndrumarea curaj proaspăt crește pentru orice sezon pe care îl locuim în prezent. Lăsați-i perspectivele să pregătească solul inimilor noastre pentru lectura și reflecția de astăzi.
Citește
Așezați-vă într-un spațiu liniștit și citiți Psalmii 137 și 138 încet permițând tonurilor contrastante ale bocetului și mulțumirii să se înregistreze. Observați lacrimile de pe malul râului refuzul de a cânta la cerere și loialitatea aprigă față de Ierusalim. Apoi auziți lauda îndrăzneață a lui David înaintea conducătorilor și încrederea sa că Domnul va desăvârși ceea ce îl privește. Lăsați cei doi psalmi să vorbească unul cu altul și cu propria voastră poveste.
Studiu
Henry începe situând acești psalmi în momentul lor istoric. Există psalmi diverși despre care se crede că au fost compuși în zilele de pe urmă ale Bisericii evreiești când profeția era aproape de a se sfârși și canonul Vechiului Testament gata să fie încheiat dar niciunul dintre ei nu pare atât de clar de dată târzie ca acesta care a fost compus când poporul lui Dumnezeu era captiv în Babilon și acolo insultat de acești asupritori mândri probabil spre sfârșitul captivității lor căci acum vedeau distrugerea Babilonului grăbindu-se (v. 8) ceea ce ar fi eliberarea lor. Este un psalm de jale o lamentație iar Septuaginta îl face una dintre lamentațiile lui Ieremia numindu-l autorul acestuia. Aici I. Captivii melancolici nu se pot bucura de ei înșiși v. 1 2. II. Ei nu pot să-și mulțumească asupritorii mândri v. 3 4. III. Ei nu pot uita Ierusalimul v. 5 6. IV. Ei nu pot ierta Edomul și Babilonul v. 7-9. Cântând acest psalm trebuie să fim mult afectați de preocupările Bisericii mai ales de acea parte a ei care este în suferință punând durerile poporului lui Dumnezeu aproape de inimile noastre mângâindu-ne în perspectiva eliberării Bisericii și a ruinei dușmanilor ei la timpul potrivit dar evitând cu grijă toate animozitățile personale și nu amestecând aluatul răutății cu jertfele noastre. El detaliază apoi postura de jale a captivilor lângă râuri. I. Postura de jale în care se aflau în privința treburilor și a spiritelor lor. 1. Ei erau așezați lângă râurile Babilonului într-o țară străină departe de propria lor țară de unde fuseseră aduși ca prizonieri de război. Pământul Babilonului era acum o casă a robiei pentru acel popor așa cum fusese Egiptul la începutul lor. Cuceritorii i-au cantonat lângă râuri cu scopul de a-i folosi acolo și de a-i ține la muncă în galerele lor sau poate au ales locul cel mai melancolic și deci cel mai potrivit spiritelor lor îndurerate. Dacă trebuie să construiască case acolo (Ier. xxix. 5) să nu fie în cetăți locurile de adunare ci lângă râuri locurile de singurătate unde să-și poată amesteca lacrimile cu apele. Găsim unii dintre ei lângă râul Chebar (Ezech. i. 3) alții lângă râul Ulai Dan. viii. 2. 2. Acolo s-au așezat să-și îngăduie durerea meditând asupra nenorocirilor lor. Ieremia îi învățase sub acest jug să stea singuri să păstreze tăcerea și să-și pună gura în țărână Lam. iii. 28 29. 'Ne-am așezat' ca cei care se așteptau să rămână și erau mulțumiți deoarece era voia lui Dumnezeu ca așa să fie. 3. Gândurile la Sion au scos lacrimi din ochii lor și nu a fost o pasiune bruscă de plâns cum suntem uneori puși de o necaz care ne surprinde ci au fost lacrimi deliberate (ne-am așezat și am plâns) lacrimi cu chibzuință am plâns când ne-am amintit de Sion dealul sfânt pe care era construit templul. Afecțiunea lor față de casa lui Dumnezeu le-a înghițit preocuparea pentru propriile case. Și-au amintit de gloria de odinioară a Sionului și de mulțumirea pe care o avuseseră în curțile Sionului Lam. i. 7. Ierusalimul și-a amintit în zilele nenorocirii sale de toate lucrurile plăcute pe care le avusese în zilele de odinioară Ps. xlii. 4. Și-au amintit de pustiirile prezente ale Sionului și au favorizat praful acestuia ceea ce era un semn bun că timpul ca Dumnezeu să-l favorizeze nu era departe Ps. cii. 13 14. 4. Și-au lăsat deoparte instrumentele muzicale (v. 2): Ne-am atârnat harpele de sălcii. (1.) Harpele pe care le foloseau pentru propria lor distracție și divertisment. Pe acestea le-au lăsat deoparte atât pentru că era judecata lor că nu ar trebui să le folosească acum când Dumnezeu chema la plâns și bocet (Isa. xxii. 12) cât și pentru că spiritele lor erau atât de triste încât nu aveau inimă să le folosească le aduseseră cu ei intenționând poate să le folosească pentru alinarea durerii lor dar s-a dovedit atât de mare încât nu a admis experimentul. Muzica îi face pe unii oameni melancolici. Ca oțetul pe nitru așa este cel ce cântă cântece unei inimi grele. (2.) Harpele pe care le foloseau în închinarea lui Dumnezeu harpele leviților. Pe acestea nu le-au aruncat sperând că ar putea avea din nou ocazia să le folosească dar le-au lăsat deoparte pentru că nu aveau nevoie prezentă de ele Dumnezeu le dăduse altă lucrare transformându-le ospățul în bocet și cântecele în lamentații Amos viii. 10. Fiecare lucru este frumos în sezonul său. Nu și-au ascuns harpele în tufișuri sau în scobiturile stâncilor ci le-au atârnat la vedere ca vederea lor să-i afecteze cu această schimbare deplorabilă. Totuși poate au greșit făcând aceasta căci lauda lui Dumnezeu nu este niciodată în afara sezonului este voia Lui ca în toate să mulțumim Isa. xxiv. 15 16. Trecând la Psalmul 138 Henry descrie hotărârea lui David de a-L lăuda pe Dumnezeu din toată inima. I. Cum ar lăuda pe Dumnezeu compară Ps. cxi. 1. 1. Îl va lăuda cu sinceritate și râvnă 'Cu inima mea cu toată inima mea cu ceea ce este în mine și cu tot ce este în mine cu dreptate a intenției și cu ardoare a afecțiunii impresii interioare de acord cu expresii exterioare'. 2. Cu libertate și îndrăzneală: Înaintea dumnezeilor voi cânta laudă Ție înaintea prinților și judecătorilor și oamenilor mari fie cei din alte națiuni care îl vizitau fie cei din propria sa națiune care îl însoțeau chiar în prezența lor. Nu va lăuda pe Dumnezeu doar cu inima ceea ce putem face prin evlavioase ejaculații în orice companie ci va cânta laudă dacă este ocazie. Observație Lauda lui Dumnezeu este o lucrare de care cei mai mari oameni nu trebuie să se rușineze este lucrarea îngerilor lucrarea cerului. Înaintea îngerilor (așa înțeleg unii) adică în adunările religioase unde este o prezență specială a îngerilor 1 Cor. xi. 10. 3. În felul pe care Dumnezeu l-a rânduit: Mă voi închina spre templul Tău cel sfânt. Preoții singuri intrau în templu poporul cel mult se închina spre el și aceasta puteau face de la distanță. Hristos este templul nostru și spre El trebuie să privim cu ochiul credinței ca Mijlocitor între noi și Dumnezeu în toate laudele noastre aduse Lui. Cerul este templul sfânt al lui Dumnezeu și spre el trebuie să ne ridicăm ochii în toate adresările noastre către Dumnezeu. Tatăl nostru care ești în ceruri. Henry continuă explorând motivele specifice pentru o astfel de laudă. II. Pentru ce ar lăuda pe Dumnezeu. 1. Pentru izvorul mângâierilor sale pentru bunătatea Ta și pentru adevărul Tău pentru bunătatea Ta și pentru făgăduința Ta milă ascunsă în Tine și milă descoperită de Tine că Dumnezeu este un Dumnezeu plin de har în Sine și S-a angajat să fie astfel față de toți cei ce se încred în El. Căci Ți-ai mărit Cuvântul (făgăduința Ta care este adevăr) mai presus de tot Numele Tău. Dumnezeu S-a făcut cunoscut nouă în multe feluri în creație și providență dar cel mai clar prin Cuvântul Său. Judecățile gurii Lui sunt mărite chiar mai presus de cele ale mâinii Lui și lucruri mai mari se fac prin ele. Minunile harului depășesc minunile naturii și ceea ce este descoperit despre Dumnezeu prin revelație este mult mai mare decât ceea ce este descoperit prin rațiune. În ceea ce a făcut Dumnezeu pentru David credincioșia Sa față de lucrarea Sa a apărut mai strălucitor și a adus mai multă slavă Lui decât oricare alt atribut al Său. Unii interpreți buni înțeleg aceasta despre Hristos Cuvântul esențial și despre Evanghelia Sa care sunt mărite mai presus de toate descoperirile pe care Dumnezeu le făcuse mai înainte despre Sine însuși părinților. Cel ce a mărit Legea și a făcut-o cinstită mărește Evanghelia mult mai mult. 2. Pentru izvoarele care curg din acel izvor în care el însuși gustase că Domnul este plin de har v. 3. Fusese în necaz și își amintește cu mulțumire (1.) De dulce comuniune pe care o avusese atunci cu Dumnezeu. A strigat s-a rugat și s-a rugat cu ardoare iar Dumnezeu i-a răspuns i-a dat să înțeleagă că rugăciunea sa fusese primită și va avea un răspuns plin de har la timpul potrivit. Interacțiunea dintre Dumnezeu și sfinții Săi este purtată prin făgăduințele Lui și rugăciunile lor. (2.) De dulcile comunicări pe care le primise atunci de la Dumnezeu: M-ai întărit cu putere în sufletul meu. Acesta a fost răspunsul la rugăciunea sa căci Dumnezeu dă mai mult decât cuvinte bune Ps. xx. 6. Observă [1.] A fost un răspuns rapid: În ziua când am strigat. Observație Cei ce fac negoț cu cerul prin rugăciune se îmbogățesc prin întoarceri rapide. În timp ce noi încă vorbim Dumnezeu aude Isa. lxv. 24. [2.] A fost un răspuns spiritual. Dumnezeu i-a dat putere în sufletul său și acesta este un răspuns real și valoros la rugăciunea credinței în ziua necazului. Dacă Dumnezeu ne dă putere în sufletele noastre să purtăm poverile să rezistăm ispitirilor și să împlinim datoriile unei stări de necaz dacă ne întărește să ne ținem de El prin credință să menținem pacea propriilor noastre minți și să așteptăm cu răbdare rezultatul trebuie să recunoaștem că ne-a răspuns și suntem datori să fim mulțumitori.
Considerați

Consideră

Henry încheie subliniind asigurarea lucrării de desăvârșire a lui Dumnezeu în poporul Său. III. Asigurarea pe care o avem că orice lucrare bună a început Dumnezeu în și pentru poporul Său o va desăvârși (v. 8): Domnul va desăvârși ceea ce mă privește 1. Ceea ce este mai necesar pentru mine și El știe cel mai bine ce este așa. Noi suntem îngrijorați și tulburați de multe lucruri care nu ne privesc dar El știe care sunt lucrurile care sunt cu adevărat de consecință pentru noi (Matt. vi. 32) și le va rândui spre bine. 2. Ceea ce ne privește cel mai mult. Orice om bun este cel mai preocupat de datoria sa față de Dumnezeu și de fericirea sa în Dumnezeu ca cea dintâi să fie împlinită cu credincioșie și cea din urmă să fie asigurată cu eficacitate și dacă într-adevăr acestea sunt lucrurile pe care inimile noastre sunt cel mai mult așezate și despre care suntem cel mai îngrijorați există o lucrare bună începută în noi și Cel ce a început-o o va desăvârși putem fi siguri că o va face Fil. i. 6. Observă (1.) Pe ce temei își clădește psalmistul această încredere: Îndurarea Ta Doamne! ține veșnic. Aceasta a făcut-o foarte mult materia laudei sale (Ps. xiii. 6) și de aceea putea aici cu mai multă siguranță să o facă materia speranței sale. Căci dacă Îi dăm lui Dumnezeu slava îndurării Sale putem lua pentru noi mângâierea ei. Speranțele noastre că vom persevera trebuie să fie întemeiate nu pe propria noastră putere căci aceea ne va părăsi ci pe îndurarea lui Dumnezeu căci aceea nu va părăsi. Este bine pledat 'Doamne îndurarea Ta ține veșnic lasă-mă să fiu veșnic un monument al ei'. (2.) Ce folosește de această încredere ea nu înlocuiește ci înviorează rugăciunea își transformă așteptarea într-o cerere: 'Nu părăsi nu da drumul lucrării mâinilor Tale. Doamne eu sunt lucrarea mâinilor Tale sufletul meu este așa nu mă părăsi preocupările mele sunt așa nu renunța la grija Ta față de ele'. Orice bine este în noi este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu El lucrează în noi și să voim și să facem va eșua dacă El o părăsește dar slava Sa ca Iehova un Dumnezeu desăvârșitor este atât de mult implicată în progresul ei până la sfârșit încât putem în credință să ne rugăm 'Doamne nu o părăsi'. Pe cine iubește îi iubește până la sfârșit și în ce-L privește pe Dumnezeu lucrarea Sa este desăvârșită.
Răspunde
Unde în circumstanțele voastre prezente simțiți un apel de a vă aminti ceea ce contează cel mai mult? Cum ar putea lauda din toată inima să schimbe tonul sezonului vostru actual? Ce lucrare neterminată din viața voastră sunteți dispuși să încredințați mâinii desăvârșitoare a Domnului?
Roagă-te
Doamne credincios Îți aducem lacrimile de pe malul râului și cântecele pe care nu le putem încă cânta. Plantează loialitate față de casa Ta mai adânc decât poate ajunge orice exil. Unde mergem prin necaz înviază sufletele noastre și oprește mânia oricărui vrăjmaș. Desăvârșește lucrarea bună pe care ai început-o în noi și lasă îndurarea Ta care ține veșnic să fie încrederea noastră. Fie ca împărații și națiunile să audă încă Cuvântul Tău și să umble în căile Tale cu cântare. Păzește-ne să nu uităm Sionul păzește-ne să nu Te uităm pe Tine. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →