Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Bucuria de a suferi rușine pentru Nume
Deschidere
Faptele Apostolilor 5 este un capitol al sfințeniei înfricoșătoare și al bucuriei de neînvins. Se deschide cu Anania și Safira, care au mințit Duhului Sfânt și au căzut morți la picioarele apostolilor — un semn înfricoșător că Biserica cea tânără era templul unui Dumnezeu viu care nu este batjocorit. Și se încheie cu aceiași apostoli, aduși înaintea sinedriului, biciuiți și amenințați — plecând 'bucurându-se că au fost socotiți vrednici să sufere rușine pentru numele Lui'. Între cele două stă o evadare din închisoare pe care nicio temniță nu a putut-o împiedica: un înger al Domnului deschizând ușile noaptea și trimițându-i pe apostoli direct la Templu să continue propovăduirea. Hrisostom, tâlcuind acest capitol, se minunează de niște oameni care deveniseră atât de lipsiți de frică încât lanțurile, sinedriile și bicele puteau atinge trupurile lor, dar nu și bucuria lor. Ne arată o Biserică care găsise singura Stâncă care nu poate fi clătinată și învățase să socotească rănile sale ca pe niște cinstiri.
Citește
Citire
Citiți Faptele Apostolilor 5 — Anania și Safira, care au reținut o parte din preț și au mințit Duhului Sfânt, și au căzut morți, astfel încât mare frică a venit peste toți; multele semne și minuni săvârșite de apostoli și mulțimile adăugate la Domnul; marele preot și saducheii, plini de indignare, aruncându-i pe apostoli în temnița obștească; îngerul Domnului deschizând ușile temniței noaptea și trimițându-i să vorbească în Templu 'toate cuvintele acestei vieți'; arestarea lor din nou, mărturia lor — 'trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni' — și sfatul lui Gamaliel, 'dacă este de la Dumnezeu, nu-l veți putea răsturna'; și apostolii plecând 'bucurându-se că au fost socotiți vrednici să sufere rușine pentru numele Lui'.
Studiu
Ce face ca un om să nu se teamă de sinedrii, temnițe și bice? Hrisostom situează aceasta nu în nerv, ci în detașare: sufletul care a fost eliberat de propriile dorințe nu mai are nimic ce lumea să poată apuca.
Căci când un om este eliberat de patimile sale și socotește toate lucrurile de față ca pe o umbră, spune, de la cine va suferi el ceva înfricoșător?Omul care nu se agață de nimic aici nu poate fi amenințat cu nimic aici. Și astfel Hrisostom transformă lecția capitolului într-o chemare către fiecare cititor: există un singur refugiu pe care nicio putere nu-l poate asalta.
Să fugim la această Stâncă care nu poate fi clătinată.Curajul apostolilor nu era un eroism privat pe care să-l putem admira doar de departe; era rodul obișnuit al stării pe singura temelie care nu se mișcă, în timp ce întreaga mașinărie a fricii lumii se zdrobește zadarnic împotriva ei.
Considerați
Considerare
Cel mai ciudat lucru din capitol nu este îngerul sau curajul, ci bucuria. Apostolii au fost biciuiți — și au plecat 'bucurându-se'. Aceasta este marea răsturnare pe care Crucea o lucrează în cei ce o urmează: înseși instrumentele rușinii devin prilejuri de bucurie. Hrisostom o spune exact — ceea ce lumea a intenționat spre durerea noastră, Dumnezeu îl întoarce spre bucuria noastră:
însăși lucrurile care sunt socotite a pricinui neplăcere au devenit materie a toată bucuria și veselia.Ceea ce lumea a intenționat ca umilire, Dumnezeu l-a transformat în cinste; ceea ce era menit să-i reducă la tăcere, i-a trimis cântând. Și observați cum Dumnezeu a folosit chiar și prudența lumească a unui necredincios: Gamaliel, fariseul învățat, a sfătuit reținere — 'dacă acest sfat sau această lucrare este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, nu o veți putea răsturna'. Vrăjmașii Bisericii nu au putut-o opri, pentru că nimeni nu luptă cu Dumnezeu și nu câștigă; iar prietenii Bisericii încetaseră să se teamă, pentru că nu mai aveau nimic de pierdut și totul de câștigat. Astfel, prigoana însăși a devenit un mijloc de creștere, iar rușinea a devenit o cunună.
Răspunde
Răspuns
Unde mai are lumea încă o strânsoare asupra voastră — o mângâiere pe care nu o puteți risca, o reputație pe care nu o puteți îndura să o pierdeți, o frică ce vă ține credința tăcută? Diagnosticul lui Hrisostom este cercetător: sunt patimile noastre, atașamentele noastre de 'lucrurile de față', cele ce dau lumii pârghia asupra noastră. Apostolii erau fără frică pentru că erau liberi; 'de la cine va suferi el ceva înfricoșător' cel ce socotește toate acestea o umbră trecătoare? Fugiți, deci, la Stânca ce nu poate fi clătinată — nu ca pe o frază, ci ca pe un refugiu zilnic, slăbind strânsoarea voastră pe ceea ce vă temeți să pierdeți. Și când rușinea vine pentru Nume — o jignire, o batjocură, un cost plătit pentru a fi al lui Hristos — amintiți-vă ce a făcut Dumnezeu cu rănile apostolilor. Le-a făcut 'materie a toată bucuria și veselia'. Cereți-I să facă același lucru în voi: să întoarcă ceea ce era menit să vă reducă la tăcere în însăși lucrul ce vă trimite ieșind bucurându-vă.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, care i-ai eliberat pe apostolii Tăi din temniță prin mâna îngerului Tău și i-ai trimis bucurându-se că au fost socotiți vrednici să sufere rușine pentru Numele Tău: eliberează-mă de patimile care dau acestei lumi stăpânire asupra mea, ca să socotesc toate lucrurile de față ca pe o umbră trecătoare și să nu mă tem de nimic decât să Te întristez pe Tine. Fă din Tine Stânca mea care nu poate fi clătinată și lasă-mă să fug la Tine în orice amenințare și încercare. Când rușinea vine asupra mea pentru Tine, întoarce-o, precum ai făcut pentru ei, în materie a toată bucuria și veselia, ca să Te ascult pe Tine mai mult decât pe oameni și să nu fiu niciodată redus la tăcere de frică. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl Tău cel din veșnicie și cu Duhul Tău preasfânt, fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →