Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
2 Corinteni 12 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la relatarea apostolului Pavel despre revelațiile extraordinare și ghimpele umilitor care a urmat, ghidați de expunerea atentă a lui Ioan Calvin. Calvin ne ajută să vedem cum darurile spirituale nu trebuie să devină niciodată ocazii de auto-înălțare. Tratamentul său măsurat al acestor versete ne invită să ne examinăm propriile inimi înaintea Domnului. Vom asculta chemarea la smerenie care străbate fiecare rând. Duhul să ne pregătească să primim atât avertismentul cât și mângâierea pe care Calvin le trage din text.
Citește
Citire
Luați câteva clipe de liniște pentru a citi integral capitolul 12 din 2 Corinteni. Observați cum Pavel trece între viziunile cerești și slăbiciunea prezentă. Lăsați contrastul să se așeze în duhul vostru. Cereți Domnului să vă arate ce dorește să învățați despre lăudăroșenie și dependență. Când terminați, reveniți aici gata să studiați sub îndrumarea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a aborda primejdia auto-înălțării.
1. Nu îmi este de folos să mă laud Acum, ca și cum ar fi la mijlocul drumului, se oprește din a merge mai departe și în acest fel îi mustră cel mai potrivit pe rivalii săi pentru obrăznicie și declară că o face cu reticență, că se angajează în acest fel de confruntare cu ei. Căci ce rușine era să adune din toate părțile laude sau mai degrabă să cerșească pentru ele, ca să fie la același nivel cu un om atât de distins! Cât despre acesta din urmă, îi sfătuiește prin propriul său exemplu că, cu cât sunt mai numeroase și mai alese harurile prin care este distins oricare dintre noi, cu atât mai puțin trebuie să se gândească la propria sa excelență. Căci un astfel de gând este extrem de primejdios, deoarece, asemenea cuiva care intră într-un labirint, persoana este imediat orbită, astfel încât să fie prea ageră în a discerne darurile sale, [877] în timp ce între timp este ignorantă de sine. Pavel se teme ca nu cumva să i se întâmple aceasta. Harurile conferite de Dumnezeu trebuie într-adevăr recunoscute, ca să fim treziți, -- mai întâi, la recunoștință pentru ele și, în al doilea rând, la folosirea lor dreaptă; dar a lua prilej de la ele pentru a ne lăuda -- iată ce nu se poate face fără mare primejdie.Despre omul răpit până la al treilea cer, Calvin scrie:
Când mărturisește că nu știe dacă era în trup sau în afara trupului, exprimă prin aceasta mai distinct mărimea revelației. Căci el înseamnă că Dumnezeu a lucrat cu el într-un asemenea mod, [881] încât el însuși nu a înțeles modul în care s-a întâmplat. Nici aceasta nu ni se pare nouă de necrezut, întrucât El Se manifestă uneori nouă într-un mod în care modul de a face aceasta este totuși ascuns privirii noastre. [882] În același timp, aceasta nu scade în niciun grad siguranța credinței, care se odihnește pur și simplu pe acest singur punct -- că suntem conștienți că Dumnezeu ne vorbește. Ba mai mult, să învățăm din aceasta că trebuie să căutăm cunoașterea acelor lucruri care sunt necesare a fi cunoscute și să lăsăm celelalte lucruri lui Dumnezeu. (Deuteronom 29:29.) El spune, așadar, că nu știe dacă a fost luat în întregime -- suflet și trup -- în cer sau dacă doar sufletul său a fost răpitCalvin consideră apoi cuvintele de nespus auzite în paradis.
A auzit cuvinte de nespus Prin cuvinte aici nu înțeleg lucruri, așa cum termenul este obișnuit a fi folosit după maniera evreilor; [891] căci cuvântul auzit nu ar corespunde cu aceasta. Acum, dacă cineva întreabă ce au fost, răspunsul este ușor -- că nu fără un motiv bun sunt numite cuvinte de nespus [892] și asemenea celor care nu este îngăduit a fi rostite. Totuși, cineva va replica că ceea ce a auzit Pavel a fost, în consecință, de prisos și inutil, căci ce scop a servit să audă ceea ce trebuia îngropat în tăcere perpetuă? Răspund că aceasta s-a întâmplat de dragul lui Pavel însuși, căci unul care avea de înfruntat dificultăți atât de arzătoare, suficiente să frângă o mie de inimi, trebuia să fie întărit prin mijloace speciale, ca să nu cedeze, ci să persevereze neînfricat. [893] Să reflectăm puțin la câți adversari avea doctrina sa și de ce fel erau; și mai departe, cu ce varietate de artificii a fost atacată, și atunci nu ne vom mai mira de ce a auzit mai mult decât îi era îngăduit să rostească
Considerați
Reflecție
Calvin reflectă apoi asupra scopului ghimpelui din carne.
În același timp, Dumnezeu nu l-a vindecat exclusiv prin acest mijloc, ci și prin smerirea lui. Căci adaugă, ca să mă bată; prin care expresie exprimă cu eleganță această idee. -- că a fost adus sub control. [901] Căci a fi bătut este un fel sever de indignitate. Prin urmare, dacă cineva și-a făcut fața vânătă și albastră, [902] nu îndrăznește, dintr-un sentiment de rușine, să se expună deschis în văzul oamenilor. În același mod, oricare ar fi slăbiciunea sub care trudim, să avem în minte că suntem, ca să zicem așa, bătuți de Domnul, cu scopul de a ne face rușinați, ca să învățăm smerenia. Aceasta să fie reflectată cu atenție de aceia, în special, care sunt altfel distinși prin virtuți ilustre, dacă au vreun amestec de defecte, dacă sunt persecutați de vreunul cu ură, dacă sunt atacați de vreunul cu ocări -- că aceste lucruri nu sunt doar nuiele ale Stăpânului Ceresc, ci bătăi, ca să-i umple de rușine și să doboare orice îndrăzneală. [903] Acum, toți cei evlavioși să ia seama la aceasta, ca să vadă [904] cât de primejdios lucru este 'otrava mândriei', după cum vorbește Augustin în a treia sa predică 'Despre cuvintele Apostolului', întrucât 'nu poate fi vindecată decât prin otravă'. [905] Și fără îndoială, așa cum a fost cauza ruinei omului, tot așa este și ultimul viciu cu care trebuie să ne luptăm, căci alte vicii au o legătură cu faptele rele, dar acesta trebuie temut în legătură cu cele mai bune acțiuni; și mai departe, se agață de noi în mod natural atât de obstinat și este atât de adânc înrădăcinat, încât este extrem de dificil să fie smuls.În cele din urmă, Calvin îndeamnă pe credincioși să poarte război mai ales împotriva mândriei.
Să reflectăm cu atenție cine este cel care vorbește aici -- El a biruit atâtea primejdii, torturi și alte rele -- a triumfat asupra tuturor vrăjmașilor lui Hristos -- a alungat frica de moarte -- a renunțat, în fine, la lume; și totuși nu a biruit cu totul mândria. Ba mai mult, îl aștepta un conflict atât de îndoielnic, încât nu putea birui fără a fi bătut. Învățați prin exemplul său, să purtăm război cu alte vicii într-un asemenea mod, încât să ne concentrăm eforturile principale pentru a subjuga pe acesta.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră ați putea fi tentați să vă lăudați cu experiențe spirituale mai degrabă decât doar în Hristos? Cum a folosit Dumnezeu slăbiciunea sau limitarea pentru a vă ține dependenți de harul Său? În ce mod practic puteți cultiva smerenia în această săptămână fără a atrage atenția asupra voastră?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, în slăbiciunea noastră ne odihnim pe suficiența harului Tău suveran, pe care L-ai făgăduit că se va desăvârși în neputințele noastre. Dă-ne să ne lăudăm numai în Hristos, ca puterea Lui să se odihnească peste noi și credincioșia legământului Tău să fie mărită prin orice încercare. Susține-ne prin Duhul Tău, ca să umblăm cu smerenie înaintea Ta fără încredere în sine sau prezumție. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →