Eterniseed › Curriculum › Matei
Matei 15 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție extrasă din comentariul lui Ioan Calvin, ne întoarcem la capitolul 15 din Matei unde Isus îi confruntă pe cărturari și farisei cu privire la tradițiile omenești care ascund poruncile lui Dumnezeu. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie inima adevăratei închinări și pericolul de a ridica regulile făcute de om deasupra instrucțiunii divine. Perspectivele sale ne îndrumă să ne examinăm propriile practici și afecțiuni. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă înțelegerea pentru a primi cuvântul cu smerenie și ascultare.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima pe măsură ce citim împreună capitolul 15 din Matei. Ascultă distincția clară făcută de Isus între tradițiile oamenilor și poruncile veșnice ale lui Dumnezeu. Observă cum întrebările fariseilor dezvăluie prioritățile lor greșite și cum Hristos redirecționează atenția spre ceea ce pângărește cu adevărat inima. Lasă pasajul să vorbească din nou pe măsură ce ne pregătim să studiem reflecțiile lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a aborda greșeala corectată în acest pasaj.
Matei 15:1. Atunci cărturarii și fariseii. Deoarece greșeala care este corectată aici nu este doar comună, ci și extrem de periculoasă, pasajul merită în mod deosebit atenția noastră. Vedem extraordinara insolență arătată de oameni cu privire la forma și modul de a-L închina pe Dumnezeu; căci ei născocesc neîncetat noi moduri de închinare, iar când cineva dorește să fie considerat mai înțelept decât alții, își etalează ingeniozitatea pe acest subiect. Nu vorbesc despre străini, ci despre chiar casnicii Bisericii, cărora Dumnezeu le-a acordat onoarea deosebită de a declara cu buzele lor regula evlaviei. Dumnezeu a stabilit modul în care dorește să-L închinăm și a inclus în legea Sa desăvârșirea sfințeniei. Totuși, un mare număr de oameni, ca și cum ar fi un lucru ușor și neînsemnat să ascultăm de Dumnezeu și să păzim ceea ce El poruncește, adună pentru ei înșiși, din toate părțile, multe adăugiri. Cei care ocupă poziții de autoritate înaintează invențiile lor în acest scop, ca și cum ar deține ceva mai desăvârșit decât Cuvântul Domnului. Aceasta este urmată de creșterea lentă a tiraniei; căci, atunci când oamenii și-au asumat dreptul de a da porunci, ei cer o aderare strictă la legile lor și nu permit ca cel mai mic iota să fie omis, fie prin dispreț, fie prin uitare. Lumea nu poate îndura autoritatea legitimă și se răzvrătește cu violență împotriva purtării jugului Domnului, și totuși se încurcă ușor și de bunăvoie în lațurile tradițiilor deșarte; ba chiar, o astfel de robie pare a fi, în cazul multora, un obiect al dorinței. Între timp, închinarea adusă lui Dumnezeu este coruptă, al cărei prim și principal principiu este ascultarea. Autoritatea oamenilor este preferată poruncii lui Dumnezeu. Cu asprime și, prin urmare, în mod tiranic, poporul de rând este silit să-și îndrepte toată atenția asupra unor fleacuri. Acest pasaj ne învață, în primul rând, că toate modurile de închinare născocite de oameni sunt neplăcute lui Dumnezeu, deoarece El alege ca doar El să fie ascultat, pentru a ne instrui și a ne învăța în adevărata evlavie după propria Sa plăcere; în al doilea rând, că cei care nu sunt mulțumiți doar de legea lui Dumnezeu și se obosesc îngrijind tradițiile oamenilor sunt folosiți în zadar; în al treilea rând, că se comite un ultraj împotriva lui Dumnezeu atunci când invențiile oamenilor sunt atât de mult preamărite, încât maiestatea legii Sale este aproape coborâtă sau cel puțin respectul față de ea este diminuat.Calvin se îndreaptă apoi spre răspunsul lui Hristos dat cărturarilor.
3. De ce călcați și voi? Sunt aici două răspunsuri date de Hristos, primul dintre ele fiind adresat, cum spunem, persoanei; în timp ce al doilea decide cu privire la fapt și la întrebarea în discuție. Marcu inversează această ordine; căci el Îl prezintă mai întâi pe Hristos vorbind despre întregul subiect, iar apoi adaugă mustrarea îndreptată împotriva ipocriților. Vom urma narațiunea lui Matei. Când Domnul, la rândul Său, pune întrebarea cărturarilor de ce calcă Legea lui Dumnezeu din cauza tradițiilor lor, El nu pronunță încă o achitare directă a ucenicilor Săi de crima ce li se impută; ci arată doar cât de nepotrivită și nejustificată este această grabă de a se ofensa. Ei sunt nemulțumiți când poruncile oamenilor nu sunt respectate cu exactitate; și cu cât mai criminal este să petreci tot timpul respectându-le, în detrimentul legii lui Dumnezeu? Este evident, așadar, că mânia lor este aprinsă mai degrabă de ambiție decât de un zel de tip potrivit, când ei preferă astfel oamenii lui Dumnezeu.Apoi Calvin examinează decizia lui Hristos cu privire la întrebare folosind pe Isaia.
7. Bine a proorocit Isaia despre voi. Domnul nostru merge acum mai departe; căci El decide cu privire la întrebarea în discuție, pe care o împarte în două părți. Prima este că ei se bazau doar pe ceremonii exterioare și nu acordau nicio valoare adevăratei sfințenii, care constă în sinceră dreptate a inimii; iar a doua este că ei Îl închinau pe Dumnezeu într-un mod greșit, după propria lor fantezie. Deși mustrarea Sa cu privire la sfințenia prefăcută și ipocrită pare până acum restrânsă la persoane, totuși ea include substanța acestei doctrine, din care concluzia completă a fost, în primul rând, că închinarea adusă lui Dumnezeu este spirituală și nu constă în stropirea cu apă sau în vreo altă ceremonie; și, în al doilea rând, că nu există o închinare rațională adusă lui Dumnezeu decât cea îndrumată de regula Cuvântului Său. Deși Isaia (29:13) nu a proorocit doar pentru viitor, ci a avut în vedere și pe oamenii din vremea sa, totuși Hristos spune că această proorocie se referă la farisei și cărturari, deoarece ei seamănă cu acei ipocriți antici cu care proorocul a avut de înfruntat. Hristos nu citează acel pasaj exact așa cum stă; dar proorocul menționează în mod expres două ofense prin care evreii și-au provocat împotriva lor răzbunarea divină. Cu buzele lor doar și printr-o mărturisire exterioară, ei prefăceau evlavia; și, în al doilea rând, s-au abătut spre moduri de închinare născocite de oameni. În primul rând, deci, este o ipocrizie rea, când onoarea pe care oamenii o aduc lui Dumnezeu este doar în aparență exterioară; căci a te apropia de Dumnezeu cu gura și a-L onora cu buzele nu ar fi în sine rău, cu condiția ca inima să meargă înainte. Substanța a ceea ce Domnul nostru afirmă pe acest subiect este că, deoarece închinarea adusă lui Dumnezeu este spirituală și nimic nu Îi place Lui care nu este însoțit de sinceritatea interioară a inimii, cei care fac ca sfințenia să constea în manifestare exterioară sunt ipocriți.
Considerați
Considerare
Calvin ia în considerare implicațiile pentru închinarea după Cuvântul lui Dumnezeu.
9. Dar în zadar Mă închină ei Cuvintele proorocului sună literal astfel: teama lor față de Mine a fost învățată prin porunca oamenilor. Dar Hristos a dat cu credincioșie și exactitate sensul, că în zadar este închinat Dumnezeu, când voia oamenilor este substituită în locul doctrinei. Prin aceste cuvinte, toate tipurile de închinare după voia proprie (ethelothzeskeia), cum o numește Pavel (Coloseni 2:23), sunt clar condamnate. Căci, așa cum am spus, deoarece Dumnezeu alege să fie închinat în niciun alt mod decât după propria Sa rânduială, El nu poate îndura ca noi moduri de închinare să fie născocite. De îndată ce oamenii își permit să rătăcească dincolo de limitele Cuvântului lui Dumnezeu, cu cât mai multă osteneală și îngrijorare arată ei în a-L închina, cu atât mai grea este condamnarea pe care și-o atrag asupra lor; căci prin astfel de invenții religia este dezonorată.Calvin aplică învățătura la cei osândiți în comentariile sale despre parabolă.
13. Orice plantă. Deoarece succesul indiferent al doctrinei le rănise mințile slabe, Hristos a intenționat să remedieze acest rău. Acum remediul pe care El îl propune este că oamenii buni nu trebuie să fie tulburați sau să nutrească mai puțin respect pentru doctrină, chiar dacă pentru mulți ea este un prilej de moarte. Este o interpretare greșită a acestui pasaj cea adoptată de unii, că toate invențiile oamenilor și tot ceea ce nu a procedat din gura lui Dumnezeu trebuie să fie smulse și să piară; căci mai degrabă la oameni s-a referit Hristos, iar sensul este că nu este niciun motiv de mirare dacă doctrina mântuirii se va dovedi mortală pentru cei osândiți, deoarece ei sunt purtați mereu cu capul înainte spre distrugerea la care sunt sortiți.
Răspunde
Răspuns
Unde am permis tradițiilor omenești să umbrească ascultarea simplă de Cuvântul lui Dumnezeu? Cum răspunde inima mea atunci când învățătura lui Hristos provoacă practici îndelung ținute? În ce feluri Îl invit pe Duhul să-mi purifice închinarea de la simpla manifestare exterioară?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, care ne-ai vorbit nouă în Cuvântul Tău, curățește inimile noastre de orice întinăciune care purcede dinăuntru și învață-ne să Te cinstim nu doar cu buzele, ci în Duh și în adevăr. Prin harul Tău suveran, înrădăcinează-ne în promisiunile legământului Tău, ca să ne încredem în mila Ta asemenea celor ce strigă către Tine și să aducem roadă spre slava Ta singură. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →