Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul
Ecl 9-10 — cu Matei Henry
Deschidere
Astăzi călătorim prin Eclesiastul capitolele 9 și 10 sub îndrumarea lui Matei Henry, a cărui expunere atentă descoperă deșertăciunea lumii alături de mâna statornică a providenței divine. Henry ne ajută să vedem cum incertitudinile vieții și realitatea morții ne cheamă la o viață înțeleaptă și la o încredere plină de bucurie. Reflecțiile sale ne invită să ținem împreună scurtimea zilelor noastre și certitudinea grijii lui Dumnezeu, modelând o atitudine de dependență smerită și acțiune cu scop în timpul ce ni s-a dat.
Citește
Oprește-te acum și citește Eclesiastul capitolele 9 și 10 cu încetineală. Lasă textul să vorbească despre evenimentele comune ale vieții, despre caracterul definitiv al morții și despre întorsăturile neașteptate ale providenței. În timp ce citești, pregătește-ți inima să primească observațiile lui Matei Henry care transformă aceste realități într-o invitație la o viață credincioasă cât timp mai este prilej.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a așeza o mare și incontestabilă adevăr.
I. Înainte de a descrie ispita în puterea ei, el așază un mare și incontestabil adevăr, la care hotărăște să se țină și care, dacă este crezut cu tărie, va fi de ajuns să rupă puterea ispitei. Aceasta a fost calea poporului lui Dumnezeu în lupta cu această dificultate. Iov, înainte de a discuta despre această chestiune, așază doctrina omniscienței lui Dumnezeu (Iov xxiv, 1), Ieremia doctrina dreptății Sale (Ier. xii, 1), un alt proroc pe cea a sfințeniei Sale (Hab. i, 13), psalmistul pe cea a bunătății Sale și a favoarei Sale deosebite față de poporul Său (Ps. lxxiii, 1), și tocmai de aceasta se leagă Solomon aici și hotărăște să rămână, anume că, deși binele și răul par a fi împărțite la întâmplare, totuși Dumnezeu are o grijă și o preocupare deosebită față de poporul Său: Cel drept și cel înțelept, și lucrările lor, sunt în mâna lui Dumnezeu, sub ocrotirea și călăuzirea Sa specială; toate treburile lor sunt conduse de El spre binele lor; toate acțiunile lor înțelepte și drepte sunt în mâna Lui, ca să fie răsplătite în lumea cealaltă, chiar dacă nu în aceasta. Ei par ca și cum ar fi dați în mâna vrăjmașilor lor, dar nu este așa. Oamenii nu au putere împotriva lor decât cea care le este dată de sus. Evenimentele care îi afectează nu se întâmplă la întâmplare, ci toate după voia și sfatul lui Dumnezeu, care va întoarce spre binele lor ceea ce părea a fi cel mai mult împotriva lor. Să ne facă aceasta ușori, orice s-ar întâmpla, că toți sfinții lui Dumnezeu sunt în mâna Lui, Deut. xxxiii, 3; Ioan x, 29; Ps. xxxi, 15.Henry arată apoi avantajele pe care le au cei vii față de cei morți.
I. El arată avantajele pe care le au cei vii față de cei morți, v. 4-6. 1. Cât timp este viață, este și nădejde. Dum spiro, spero — Cât timp respir, sper. Este privilegiul celor vii că sunt uniți cu cei vii, în rudenie, comerț și conversație, și, cât timp sunt așa, este nădejde. Dacă starea unui om este, sub orice aspect, rea, este nădejde că va fi îndreptată. Dacă inima este plină de rău și nebunia este în ea, totuși cât timp este viață este nădejde ca prin harul lui Dumnezeu să poată fi lucrată o schimbare binecuvântată; dar după ce oamenii merg la cei morți (v. 3) este prea târziu atunci; cel ce este atunci spurcat va fi spurcat în veci, pentru totdeauna spurcat. Dacă oamenii sunt dați la o parte ca nefolositori, totuși, cât timp sunt uniți cu cei vii, este nădejde că pot încă o dată să prindă rădăcină și să aducă rod; cel ce este viu este, sau poate fi, bun la ceva, dar cel ce este mort, în ce privește această lume, nu mai este în stare să fie de vreun folos mai departe. De aceea un câine viu este mai bun decât un leu mort; cel mai umil cerșetor viu are acea mângâiere a acestei lumi și face acel serviciu lumii pe care cel mai mare prinț, când este mort, este cu desăvârșire incapabil să-l facă. 2. Cât timp este viață este un prilej de a ne pregăti pentru moarte: Cei vii știu ceea ce cei morți nu au cunoștință, în mod deosebit ei știu că vor muri și sunt, sau pot fi, prin aceasta influențați să se pregătească pentru acea mare schimbare care va veni cu siguranță și poate veni pe neașteptate. Observă, Cei vii nu pot să nu știe că vor muri, că trebuie neapărat să moară. Ei știu că sunt sub o sentință de moarte; sunt deja luați în custodie de mesagerii ei și se simt declinând. Aceasta este o cunoștință necesară și folositoare; căci care este datoria noastră, cât timp trăim, decât să ne pregătim să murim: Cei vii știu că vor muri; este un lucru care încă urmează să vină și de aceea se poate face provizie pentru el. Cei morți știu că sunt morți și este prea târziu; ei sunt de cealaltă parte a marii prăpăstii fixate. 3. Când viața este pierdută, toată această lume este pierdută odată cu ea, în ce ne privește. (1.) Este un sfârșit al întregii noastre cunoștințe cu această lume și cu lucrurile ei: Cei morți nu știu nimic din ceea ce, cât timp au trăit, le era familiar. Nu reiese că ei știu ceva din ceea ce se face de cei pe care îi lasă în urmă. Avraam este necunoscător de noi; ei sunt mutați în întuneric, Iov x, 22. (2.) Este un sfârșit al tuturor bucuriilor noastre în această lume: Ei nu mai au nicio răsplată pentru ostenelile lor despre lume, ci tot ce au dobândit trebuie lăsat altora; ei au o răsplată pentru acțiunile lor sfinte, dar nu pentru cele lumești. Mâncărurile și pântecele vor fi nimicite împreună, Ioan vi, 27; 1 Cor. vi, 13. Este explicat v. 6. Nici nu mai au ei o parte pentru totdeauna, niciuna din aceea pe care și-o închipuiau că va fi o parte pentru totdeauna, din ceea ce se face și se dobândește sub soare. Lucrurile acestei lumi nu vor fi o parte pentru suflet pentru că nu vor fi o parte pentru totdeauna; cei ce le aleg pe ele și le au ca bunuri ale lor au doar o parte în această viață, Ps. xvii, 14. Lumea nu poate fi decât o rentă pe viață, nu o parte pentru totdeauna. (3.) Este un sfârșit al numelui lor. Sunt puțini ale căror nume supraviețuiesc mult timp; mormântul este un ținut al uitării, căci amintirea celor ce sunt așezați acolo este curând uitată; locul lor nu-i mai cunoaște, nici pământurile pe care le-au numit cu numele lor. (4.) Este un sfârșit al afecțiunilor lor, al prieteniilor și al vrăjmășiilor lor: Dragostea lor, și ura lor, și invidia lor au pierit acum; lucrurile bune pe care le-au iubit, lucrurile rele pe care le-au urât, prosperitatea altora, de care au invidiat, sunt acum toate la sfârșit cu ei. Moartea desparte pe cei ce s-au iubit și pune capăt prieteniei lor, și pe cei ce s-au urât și pune capăt certurilor lor. Actio moritur cum personâ — Persoana și acțiunile ei mor împreună. Acolo nu vom fi niciodată mai buni pentru prietenii noștri (dragostea lor nu ne poate face niciun bine), nici mai răi pentru vrăjmașii noștri — ura și invidia lor nu ne pot face niciun rău. Acolo cei răi încetează de a mai necăji. Acele lucruri care acum ne afectează și ne umplu atât de mult, de care suntem atât de preocupați și atât de geloși, acolo vor fi la sfârșit.Henry îndeamnă apoi la aplicarea înțeleaptă a prilejurilor rămase ale vieții.
2. Să ne aplicăm la treburile vieții cât timp viața durează și să folosim astfel bucuriile ei ca prin ele să fim potriviți pentru îndeletniciri: 'De aceea mănâncă cu bucurie și cu inimă veselă, nu ca sufletul tău să-și ia odihna (ca în Luca xii, 19), ci ca sufletul tău să-și ia mai multe osteneli și bucuria Domnului să fie tăria lui și untdelemn la roțile lui', v. 10. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu puterea ta. Observă aici, (1.) Nu este doar ceva de avut, ci ceva de făcut în această viață, și binele suprem după care trebuie să cercetăm este binele pe care trebuie să-l facem, Ecl. ii, 3. Aceasta este lumea slujirii; cea care vine este lumea răsplății. Aceasta este lumea încercării și a pregătirii pentru veșnicie; suntem aici pentru afaceri și pentru purtarea noastră bună. (2.) Prierjul trebuie să îndrumeze și să grăbească datoria. Aceea trebuie făcută pe care o găsește mâna noastră, pe care o cheamă împrejurarea; și o mână activă va găsi întotdeauna ceva de făcut care să se întoarcă spre un cont bun. Ceea ce trebuie făcut, din necesitate, mâna noastră va găsi aici un preț în el pentru a-l face, Prov. xvii, 16. (3.) Binele pe care avem prilejul să-l facem trebuie să-l facem cât timp avem prilejul și să-l facem cu puterea noastră, cu grijă, vigoare și hotărâre, oricare ar fi dificultățile și descurajările pe care le putem întâlni în el. Zilele secerișului sunt zile ocupate; și trebuie să facem fân cât timp soarele strălucește. A sluji lui Dumnezeu și a lucra mântuirea noastră trebuie făcut cu tot ce este în noi și tot este prea puțin. (4.) Este un motiv bun pentru care trebuie să facem lucrările Celui ce ne-a trimis cât este ziuă, pentru că vine noaptea în care nimeni nu poate lucra, Ioan ix, 4. Trebuie să ne ridicăm și să facem acum cu toată sârguința posibilă, pentru că timpul nostru de a face se va sfârși curând și nu știm cât de curând. Dar aceasta știm, că dacă lucrarea vieții nu este făcută când timpul nostru este sfârșit, suntem pierduți pentru totdeauna: 'Nu este nicio lucrare de făcut, nici plan de a o face, nicio cunoștință pentru speculație, nici înțelepciune pentru practică, în mormântul unde te duci.' Toți mergem spre mormânt; fiecare zi ne aduce un pas mai aproape de el; când vom fi în mormânt va fi prea târziu să îndreptăm greșelile vieții, prea târziu să ne pocăim și să ne împăcăm cu Dumnezeu, prea târziu să adunăm ceva în vistierie pentru viața veșnică; trebuie făcut acum sau niciodată. Mormântul este un ținut al întunericului și al tăcerii și de aceea nu este nicio posibilitate de a face ceva pentru sufletele noastre acolo; trebuie făcut acum sau niciodată, Ioan xii, 35.
Considerați
Cugetă
Henry se îndreaptă spre incertitudinea rezultatelor în ciuda efortului omenesc.
Predicatorul arată aici, pentru o dovadă mai departe a deșertăciunii lumii și ca să ne convingă că toate lucrările noastre sunt în mâna lui Dumnezeu și nu în mâna noastră, incertitudinea și caracterul contingent al evenimentelor viitoare și cât de des ele contrazic perspectivele pe care le avem despre ele. El ne-a îndemnat (v. 10) să facem ceea ce avem de făcut cu toată puterea noastră; dar aici ne amintește că, atunci când am făcut totul, trebuie să lăsăm rezultatul în seama lui Dumnezeu și să nu fim siguri de succes.
Răspunde
Unde în împrejurările tale actuale ai nevoie cel mai mult de asigurarea că cei drepți și lucrările lor rămân în mâna lui Dumnezeu? Cum ar putea realitatea că viața oferă o fereastră limitată pentru acțiune cu sens să-ți remodeleze prioritățile astăzi? În ce domeniu ești ispitit să te încrezi în propria putere mai degrabă decât să lași rezultatul în seama Domnului?
Roagă-te
Părinte Milostiv, Te lăudăm că ții vremurile noastre în mâinile Tale suverane, după cum spune Cuvântul Tău, și pentru darul vieții de primit cu bucurie și veselie. Învață-ne prin Duhul Tău să lucrăm cu sârguință cât este ziuă, păzindu-ne inimile de deznădejde când împrejurările par aleatorii și așezându-ne nădejdea în răscumpărarea veșnică ce este în Hristos. Fie ca fiecare zi pe care o primim să fie petrecută cinstindu-Te pe Tine și iubindu-i pe cei din jurul nostru, până Te vom vedea față către față. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →