Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 27 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi călătorim cu Ioan Calvin prin comentariul său la Faptele Apostolilor capitolul 27, unde apostolul Pavel se confruntă cu o călătorie maritimă primejdioasă spre Roma. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie mâna suverană a lui Dumnezeu care călăuzește fiecare val și vânt, transformând primejdia într-o scenă a credincioșiei divine. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale, suntem invitați să vedem cum Duhul îl echipează pe credincioși să stea tari în mijlocul furtunilor care pun la încercare atât trupul cât și sufletul. Perspectivele lui Calvin luminează textul cu înțelepciune pastorală, arătându-l pe Pavel atât ca prizonier cât și ca profet. Să lase acest studiu să ne adâncească încrederea în Dumnezeul care îi eliberează pe slujitorii Săi și pe cei din jurul lor.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să citești Faptele Apostolilor capitolul 27 în întregime. Imaginează-ți Mediterana învolburată, frânghiile întinse și teama crescândă printre marinari experimentați. Observă vocea statornică a lui Pavel care taie haosul cu sfat înrădăcinat în revelația divină. Lasă narațiunea să se desfășoare încet, simțind atât primejdia fizică cât și siguranța spirituală care curge dedesubt. Această citire pregătește scena pentru reflecțiile verset cu verset ale lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a stabili scopul relatării lui Luca despre călătorie.
1. Luca consemnează călătoria pe mare a lui Pavel mai ales în acest scop, ca să știm că el a fost adus la Roma în chip minunat prin mâna lui Dumnezeu; și că slava lui Dumnezeu a apărut în multe feluri minunată în faptele și cuvintele sale chiar în această călătorie, ceea ce a întărit și mai mult apostolatul său. El este dat să fie dus împreună cu alți prizonieri; dar Domnul face apoi o mare deosebire între el și răufăcători, care erau și ei în lanțuri ca și el. Ba mai mult, vom vedea cum căpitanul îl dezleagă și îl lasă liber, când ceilalți zac legați. Nu știu ce legătură era aceea pe care Luca o numește legătura lui August, decât poate că este aceea numită de obicei legătura pretorului, înainte de monarhia Cezarilor. Și Luca consemnează în cuvinte clare că au fost puși într-o corabie din Adramitium; pentru că trebuiau să navigheze de-a lungul coastei Asiei. Căci Adramitium este un oraș din Eolia. Nu pot spune din ce port au plecat. Deoarece nu puteau naviga în linie dreaptă spre Sidon, dacă hărțile nu mă înșală mult, putem presupune că au fost aduși acolo fie pentru că nu au găsit corabie în altă parte, fie pentru că trebuiau să ia ceilalți prizonieri, despre care se face mențiune, din acea regiune.Calvin explică apoi referința la timpul postului.
9. Când navigația era deja primejdioasă. El nu înseamnă doar că vânturile erau potrivnice atunci, ci și că timpul anului nu era potrivit, ceea ce exprimă mai clar mai târziu, când spune că postul trecuse; căci socotesc că acest cuvânt a fost adăugat ca explicație, pentru a marca sfârșitul secerișului. Și nu-mi pasă de faptul că acel timp solemn de post, despre care vorbește Luca, era străin de centurion și de ceilalți marinari; căci el marchează timpurile anului după obiceiul evreilor. Mai mult, nu trebuie să ne îndoim că era postul de toamnă. Deși nu sunt de acord cu cei care cred că era unul dintre cele patru posturi pe care evreii le-au rânduit după robia babiloniană. Căci Luca nu ar fi consemnat pur și simplu, fără nicio distincție, al treilea post, care era în luna a șaptea, văzând că nu era mai vestit decât celelalte, fiind poruncit să fie ținut din pricina morții lui Godolia și a nimicirii celorlalți oameni. Din nou, nu știu dacă acel obicei a fost păstrat de popor după întoarcerea lor. Este mai probabil că el se referă la sărbătoarea ispășirii, în care Domnul le-a poruncit să-și smerească sufletele șapte zile. Și începeau în ziua a zecea a lunii a șaptea; la care se potrivește acum parțial septembrie și parțial octombrie (Leviticul 16:29). Așadar, văzând că intraseră deja în octombrie, se spune, nu fără motiv, că navigația era primejdioasă în acel timp. Dar dacă te referi la foame (cum fac unii), nu văd ce sens poate fi scos de acolo; căci aveau încă provizii de grâu în corabie, așa că nu era nevoie să moară de foame. Și de ce ar spune că timpul postului de bunăvoie trecuse? Mai mult, va apărea din text mai târziu că au fost, de aceea, îndemnați de Pavel să rămână pentru că iarna era aproape, a cărei asprime obișnuiește să închidă mările. Căci deși era sigur că Dumnezeu va conduce corabia, totuși nu voia să-L ispitească în chip nesăbuit grăbindu-se prea mult.Calvin descrie apoi îndemnul lui Pavel după lunga înfrânare.
21. După lunga înfrânare. Deși Luca nu exprimă clar cum s-au purtat marinarii și soldații, totuși îi deosebește clar pe Pavel de ei, declarând că el a stat în mijlocul lor ca să le mângâie inimile slăbite; căci nimeni nu este potrivit să îndemne decât acela care este el însuși un exemplu de statornicie și tărie. Mai mult, Pavel a amânat acest îndemn până când toți erau aproape la capătul puterilor. Putem deduce ușor din obiceiul comun al necredincioșilor că ei au urlat și s-au agitat la început. O voce moderată și blândă nu ar fi putut fi auzită niciodată printre acele strigăte și tulburări. Acum, după ce s-au obosit de muncă și de bocete, stau cu toții încremeniți, iar Pavel începe să le vorbească. De aceea, era potrivit ca ei să lâncezească ca niște oameni pe jumătate morți, până când s-au liniștit oarecum și au putut auzi un om care le dădea sfat bun.
Considerați
Considerare
Calvin reflectă asupra mesajului îngerului către Pavel.
23. Căci mi-a stat lângă mine. Ca să nu fie acuzat de nesăbuință, pentru că a promis atât de deplin că vor fi toți în siguranță, el Îl aduce pe Dumnezeu ca autor și martor al său. Și nu trebuie să ne îndoim că el era pe deplin convins că era o viziune adevărată, așa încât nu se temea de înșelăciunile lui Satana. Căci pentru că tatăl acela al minciunilor îi înșală adesea pe oameni sub chipul unor revelații, Dumnezeu nu S-a arătat niciodată slujitorilor Săi, fie prin Sine, fie prin îngerii Săi, fără să-i scoată din îndoială arătându-le unele semne clare și evidente; și, în al doilea rând, i-a înzestrat cu duhul discernământului, ca să nu fie înșelați. Dar Pavel înalță numele Dumnezeului său în cuvinte clare printre oamenii profani, nu numai ca ei să învețe că adevăratul Dumnezeu este închinat în Iudeea, ci și ca Pavel însuși să I se închine. Toți știau de ce era pus în închisoare. Acum, văzând că îngerii coboară la el din cer, pot deduce ușor că pricina lui este aprobată de Dumnezeu. Așadar, este în aceste cuvinte o laudă ascunsă a evangheliei. Totuși, vedem cum Pavel triumfă în lanțurile sale, când este slujitorul mântuirii pentru atâția oameni și interpretul lui Dumnezeu.Calvin explorează mai departe natura credinței în legătură cu făgăduința lui Dumnezeu.
25. Căci cred lui Dumnezeu. Pavel le spune din nou de unde avea atâta îndrăzneală, încât afirmă că deși sunt în mijlocul unor prăpăstii nesfârșite ale mării, totuși vor ajunge cu toții teferi la port, și anume pentru că Dumnezeu promisese că așa va fi; în aceste cuvinte este exprimată natura credinței, când se face o legătură reciprocă între ea și Cuvântul lui Dumnezeu, ca să întărească mințile oamenilor împotriva asalturilor ispitelor. Și nu doar îi îndeamnă pe marinari, prin propriul său exemplu, să creadă, ci își asumă, ca să zicem așa, datoria unui făgăduitor, ca să dea credibilitate oracolului. Ceea ce urmează imediat despre insulă este un semn ulterior, prin care să apară mai clar după sfârșitul lucrului că această navigație a lor nu era nesigură, altfel nu ar fi avut niciun rost ca marinarii să știe cum vor scăpa. Așadar, vedem cum Dumnezeu dă acelei mântuiri pe care a promis-o un semn ca să nu pară că vine din întâmplare. Totuși, trebuie să observăm că Dumnezeu i-a ținut încă în oarecare îndoială, în parte ca să exercite credința slujitorului Său, în parte ca ei toți să știe că Pavel a învățat de la Duhul Sfânt ceea ce nu putea încă înțelege prin rațiunea omenească. Totuși, Luca învață în textul însuși că nu i s-a dat crezare nici pentru aceasta. Căci, văzând că marinarii au crezut că începe să li se arate vreo țară, nu se potrivea cu făgăduința făcută despre ajungerea lor pe o insulă. Așadar, vedem cum au fost abia siliți, chiar prin experiență, să creadă că el spune adevărul.
Răspunde
Răspuns
Unde în împrejurările tale actuale simți că Dumnezeu te invită să te încrezi în Cuvântul Său mai mult decât în opinia experților? Cum ar putea amintirea credincioșiei trecute a lui Dumnezeu să te întărească atunci când nădejdea pare pierdută? În ce feluri poți, ca Pavel, să vorbești curaj altora depinzând totuși de aceleași făgăduințe?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte îndurător, în furtunile acestei vieți ne odihnim în stăpânirea Ta suverană peste vânt și val, încrezându-ne că nicio furtună nu poate zădărnici scopurile legământului Tău. Prin Duhul Tău, întărește credința noastră ca să ne ținem strâns de promisiunile Cuvântului Tău chiar când toate semnele arată spre pieire și dă-ne har să vestim speranță altora din aceeași eliberare sigură pe care ai împlinit-o în Hristos. Păzește-ne de disperare, Doamne, căci Tu singur ești credincios să-Ți aduci poporul în siguranță acasă. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →