← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ez 23-24 — cu Matthew Henry

Ezechiel 23-24Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Ezechiel oferă o privire pătrunzătoare asupra avertismentelor aspre ale profetului împotriva infidelității spirituale. În aceste capitole Henry urmărește modelul tragic al repetatelor abateri ale lui Israel și Iuda de la Domnul, folosind limbajul legământului pentru a expune adâncimea trădării lor. Expunerea sa atentă ajută cititorii moderni să înțeleagă atât gravitatea idolatriei cât și dreptatea judecății divine. Pe măsură ce urmăm firul gândirii lui Henry suntem invitați să ne examinăm propriile loialități și să ne amintim că același Dumnezeu sfânt cheamă și astăzi poporul său la o devoțiune exclusivă. Această lecție pregătește deci inima pentru o reflecție sobră și un angajament reînnoit.
Citește

Citire

Începe prin a citi capitolele 23 și 24 din Ezechiel într-un cadru liniștit. Lasă imaginile vii ale profetului să vorbească mai întâi. Observă motivele repetate ale iubirii legământului, ale trădării și ale judecății ce vine. Citește suficient de încet pentru a simți greutatea acuzațiilor și caracterul definitiv al sentințelor rostite. După citire, oprește-te pentru a-L ruga pe Domnul să-ți deschidă inima ca să primești avertismentele păstrate pentru instruirea noastră.
Studiu
Henry începe prin a rezuma tema și structura generală a capitolului. Acest capitol lung (ca și înainte cap. xvi. și xx.) este o istorie a apostaziilor poporului lui Dumnezeu de la El și a agravării acestor apostazii sub asemănarea desfrânării și adulterului trupesc. Aici regatele lui Israel și Iuda, cele zece seminții și cele două, cu cetățile lor capitale, Samaria și Ierusalim, sunt considerate distinct. Aici este, I. Apostazia lui Israel și a Samariei de la Dumnezeu (v. 1-8) și ruina lor din pricina ei, v. 9, 10. II. Apostazia lui Iuda și a Ierusalimului de la Dumnezeu (v. 11-21) și sentința rostită asupra lor, că vor fi nimiciți în același fel din pricina ei, v. 22-35. III. Răutatea comună a amândurora împreună (v. 36-44) și ruina comună a amândurora, v. 45-49. Și tot ce este scris ca avertizare împotriva păcatelor idolatriei și a încrederii într-un braț de carne și a legăturilor și confederațiilor păcătoase cu oameni răi (care sunt păcatele înțelese aici prin săvârșirea desfrânării) este ca alții să audă și să se teamă și să nu păcătuiască după asemănarea fărădelegilor lui Israel și Iuda. Henry continuă să dezvăluie numele simbolice și istoria timpurie a regatelor surori. Dumnezeu a vorbit adesea lui Ezechiel și prin el poporului în acest sens, dar acum cuvântul Lui vine din nou; căci Dumnezeu spune același lucru o dată, ba chiar de două ori, ba chiar de multe ori, și tot este prea puțin, și prea puțin, căci omul nu-l pricepe. Observă, Pentru a-i convinge pe păcătoși de răul păcatului și de nenorocirea și primejdia lor din pricina lui, este nevoie de rânduială peste rânduială, atât de puțin dorim să cunoaștem ce e mai rău în noi înșine. Păcătoșii care urmează să fie expuși aici sunt două femei, două regate, regate surori, Israel și Iuda, fiice ale unei singure mame, fiind multă vreme un singur popor. Regatul lui Solomon era atât de mare, atât de numeros, încât imediat după moartea lui s-a împărțit în două. Observă, 1. Caracterul lor când erau una (v. 3): Au săvârșit desfrânări în Egipt, căci acolo s-au făcut vinovați de idolatrie, după cum citim mai înainte, cap. xx. 8. Reprezentarea acelor păcate care sunt cele mai provocatoare pentru Dumnezeu și cele mai nimicitoare pentru un popor prin păcatul desfrânării arată limpede ce păcat extrem de păcătos este necurăția, cât de ofensator, cât de distrugător. Fără îndoială că este el însuși unul dintre cele mai rele păcate, căci cele mai rele dintre celelalte păcate sunt comparate cu el aici și adesea în altă parte, ceea ce ar trebui să ne sporească detestarea și teama de tot felul de pofte trupești, de toate înfățișările și apropierile de ele, ca războindu-se împotriva sufletului, înnebunindu-i pe păcătoși, fermecându-i, înstrăinându-le mințile de Dumnezeu și de tot ce este bun, stricând conștiința, făcându-i urâți în ochii Dumnezeului curat și sfânt și înecându-i în cele din urmă în distrugere și pierzare. 2. Numele lor când au devenit două, v. 4. Regatul lui Israel este numit sora mai mare, pentru că aceea a făcut mai întâi ruptura și s-a despărțit de familia atât a regilor cât și a preoților pe care Dumnezeu o rânduise — sora cea mai mare (așa este cuvântul), căci zece seminții aparțineau acelui regat și numai două celuilalt. Dumnezeu spune despre amândouă: 'Ele erau ale Mele', căci erau sămânța lui Avraam, prietenul Lui, și a lui Iacov, cel ales de El; erau în legământ cu Dumnezeu și purtau cu ele semnul circumciziei lor, pecetea legământului. Ele erau ale Mele; și de aceea apostazia lor era cea mai mare nedreptate. Era înstrăinarea proprietății lui Dumnezeu, era cea mai josnică ingratitudine față de cel mai bun dintre binefăcători și o încălcare perfidă și trădătoare a celor mai sfinte angajamente. Observă, Cei care au fost în mărturisire poporul lui Dumnezeu, dar s-au răzvrătit împotriva Lui, au mult mai mult de dat socoteală decât cei care nu au făcut niciodată o astfel de mărturisire. 'Ele erau ale Mele; erau logodite cu Mine și Mi-au născut fii și fiice;' erau mulți printre ei care erau închinați cinstei lui Dumnezeu și folosiți în slujba Lui și erau tăria și frumusețea acestor regate, așa cum copiii sunt ai familiilor în care se nasc. În această pildă Samaria și regatul lui Israel vor purta numele de Aholah — cortul ei însuși, pentru că locurile de închinare pe care le avea acel regat erau de propria lor născocire, de propria lor alegere, iar închinarea însăși era invenția lor; Dumnezeu nu a recunoscut-o niciodată. Cortul ei pentru ea însăși (așa redau unii); 'să și-l ia și să facă ce poate mai bun cu el.' Ierusalimul și regatul lui Iuda poartă numele de Aholibah — cortul Meu este în ea, pentru că templul lor era locul pe care Dumnezeu Însuși îl alesese ca să-Și pună numele acolo. El l-a recunoscut ca fiind al Său și i-a cinstit cu semnele prezenței Sale în el. Observă, Dintre cei care stau în legătură cu Dumnezeu și mărturisesc numele Lui, unii au privilegii și avantaje mai mari decât alții; și, după cum cei care au mai multe sunt prin aceasta făcuți cu atât mai de neiertat dacă se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, tot așa cei care au mai puține nu vor fi prin aceasta făcuți de neiertat. 3. Plecarea trădătoare a regatului lui Israel de la Dumnezeu (v. 5): Aholah a jucat rolul de desfrânată când era a Mea. Deși cele zece seminții părăsiseră casa lui David, totuși Dumnezeu îi considera încă ai Săi; deși Ieroboam, prin ridicarea vițeilor de aur, a păcătuit și a făcut pe Israel să păcătuiască, totuși, atâta timp cât au închinat numai pe Dumnezeul lui Israel, deși prin chipuri, El nu i-a lepădat cu totul. Dar calea păcatului este în jos. Aholah a jucat rolul de desfrânată, a adus închinarea lui Baal (1 Împărați xvi. 31), a ridicat pe acel alt dumnezeu, pe acel dumnezeu de gunoi, în competiție cu Iehova (1 Împărați xviii. 21), așa cum o desfrânată josnică se îndrăgostește de amanții ei, pentru că sunt bine îmbrăcați și fac figură, pentru că sunt tineri și frumoși (v. 6), îmbrăcați în albastru, căpitani și conducători, tineri de dorit, eleganți și care trec drept oameni de cinste, așa s-a îndrăgostit de vecinii ei, în special de asirieni, care își extinseseră cuceririle aproape de ei; a admirat idolii lor și i-a închinat, a admirat pompa curților lor și puterea lor militară și a căutat alianțe cu ei în orice condiții, ca și cum propriul ei Dumnezeu nu ar fi fost suficient pentru a se bizui pe El. Găsim pe unul dintre regii lui Israel dând o mie de talanți regelui Asiriei, ca să-l atragă în interesele sale, 2 Împărați xv. 19. S-a îndrăgostit de oamenii aleși ai Asiriei, ca fiind demni de încredere și de folosit în slujba statului (v. 7), și de toți idolii lor cu care s-a pângărit. Observă, Orice făptură de care ne îndrăgostim, căreia îi aducem omagiu și în care ne punem încrederea, o facem idol din acea făptură; și orice facem idol, cu aceea ne pângărim. Și acum din nou mustrarea privește înapoi până la originea națiunii lor: Nici nu și-a părăsit desfrânările pe care le-a adus din Egipt, v. 8. Faptul că erau idolatri în Egipt era ceva ce nu trebuia uitat niciodată — că ar trebui să fie îndrăgostiți de idolii Egiptului chiar când se temeau continuu de tiranii și supraveghetorii Egiptului! Dar (cum au observat unii) de aceea, în acel timp, când Satana se lăuda că a umblat prin pământ ca și cum ar fi fost al lui, pentru a-i dovedi pretențiile, Dumnezeu nu a spus: 'Ai luat în considerare pe poporul Meu Israel în Egipt?' (căci deveniseră idolatri și nu era de lăudat), ci: 'Ai luat în considerare pe slujitorul Meu Iov în țara Uz?' Și această dispoziție coruptă în ei, când au fost formați pentru prima oară ca popor, este un simbol al acelei corupții originare care se naște cu noi și este țesută în constituția noastră, o înclinație puternică spre lume și carne, asemenea celei din israeliți spre idolatrie; era înnăscută în ei și li s-a imputat mult timp după aceea, că nu și-au părăsit desfrânările aduse din Egipt. Nu ar fi ieșit niciodată din carne, deși Egiptul fusese pentru ei o casă de robie. Astfel, afecțiunile și înclinațiile corupte pe care le-am adus în lume cu noi nu le-am pierdut, nici nu ne-am eliberat de ele, ci le păstrăm încă, deși nelegiuirea în care ne-am născut a fost izvorul tuturor nenorocirilor la care este supusă viața omenească. 4. Distrugerea regatului lui Israel pentru apostazia lor de la Dumnezeu (v. 9, 10): 'Am dat-o în mâna amanților ei.' Dumnezeu mai întâi a dat-o pe drept în voia poftei ei (Efraim este unit cu idolii, lasă-l), și apoi a dat-o în mâna amanților ei. Neamurile vecine, ale căror idolatrii le adoptase și a căror prietenie o căutase, și în ambele Îl ofensase pe Dumnezeu, sunt acum folosite ca instrumente ale distrugerii ei. Asirienii, de care se îndrăgostise, au descoperit curând goliciunea țării, i-au descoperit partea slabă, pe care să o atace, au dezbrăcat-o de toate podoabele și de toate apărările ei și astfel au descoperit-o și au făcut-o goală și goală, au dus fiii și fiicele ei în robie, au ucis-o cu sabia și au nimicit cu totul acel regat și i-au pus capăt. Avem istoria pe larg în 2 Împărați xvii. 6, etc., unde se arată că pricina ruinei acelui regat odinioară înfloritor de către asirieni a fost părăsirea Dumnezeului lui Israel, temerea de alți dumnezei și umblarea în rânduielile neamurilor; pentru aceasta Dumnezeu S-a mâniat foarte tare pe ei și i-a îndepărtat dinaintea ochilor Lui, v. 18. Iar faptul că asirienii, de care fuseseră atât de îndrăgostiți, au fost folosiți la executarea judecăților asupra lor a fost foarte remarcabil și arată cum Dumnezeu, într-un mod de judecată dreaptă, face adesea bici pentru păcătoși ceea ce și-au pus inima în mod necuvenit. Diavolul va fi pentru totdeauna un chinuitor pentru acei păcătoși nepocăiți care acum îl ascultă și se conformează cu el ca ispititor. Astfel Samaria a devenit vestită printre femei, sau mai degrabă infamă; a devenit un nume (așa este cuvântul); nu numai că a ajuns să fie subiect de discuție și mult vorbită, așa cum pustiirile cetăților și regatelor umplu ziarele, dar a fost astfel nimicită pentru idolatriile ei 'în terorem' — ca avertizare pentru toate popoarele să se ferească de a face la fel; așa cum execuția publică a răufăcătorilor notorii le face un astfel de nume, un astfel de nume rău, care poate servi la înspăimântarea altora de acele căi rele care i-au adus la un sfârșit mizerabil și rușinos. Deut. xxi. 21, Tot Israelul va auzi și se va teme. Henry contrastează apoi corupția lui Iuda cu cea a lui Israel, subliniind eșecul de a lua în seamă avertismentele. Profetul Osea, în vremea lui, a observat că cele două seminții și-au păstrat integritatea, în mare măsură, când cele zece seminții apostaziaseră (Osea xi. 12, Efraim într-adevăr Mă înconjoară cu minciuni, dar Iuda încă domnește cu Dumnezeu și este credincios cu sfinții; și aceasta era așteptat pe drept de la ei: Osea iv. 15, Deși tu, Israele, joci rolul de desfrânat, totuși să nu se supere Iuda); dar aceasta nu a durat mult. Prin unele căsătorii nefericite făcute între casa lui David și casa lui Ahab, închinarea lui Baal fusese adusă în regatul lui Iuda, dar fusese scoasă din nou de regii reformatori; și la vremea robiei celor zece seminții, care a fost în vremea lui Ezechia, lucrurile erau într-o stare bună: dar nu a durat mult. În vremea lui Manase, curând după ce regatul lui Iuda văzuse distrugerea regatului lui Israel, au devenit mai corupți decât fusese Israel în dragostea lor necuvenită față de idoli, v. 11. În loc să fie făcuți mai buni de avertismentul pe care l-a dat acea distrugere, au fost făcuți mai răi de ea, ca și cum ar fi fost nemulțumiți pentru că Domnul făcuse acea spărtură asupra lui Israel și din acest motiv au devenit dezafectați față de El și de slujba Lui. În loc să fie făcuți să stea în teamă de El ca un Dumnezeu gelos, de aceea au devenit străini de El și au preferat acei dumnezei care admiteau parteneri cu ei. Observă, Cei care pot aștepta pe drept judecățile lui Dumnezeu asupra lor înșiși nu iau avertisment din judecățile Lui asupra altora, care văd în alții care este sfârșitul păcatului și totuși continuă să-l considere o chestiune ușoară. Dar este rău într-adevăr cu cei care sunt făcuți mai răi de ceea ce ar trebui să-i facă mai buni și au poftele iritate și exasperate de ceea ce a fost menit să le suprime și să le supună. Ierusalimul a devenit mai rău în desfrânările sale decât fusese sora sa Samaria în desfrânările ei. Aceasta a fost observată mai înainte (cap. xvi. 51), Nici Samaria nu a săvârșit jumătate din păcatele tale. Henry arată apoi cum răspunde Domnul la infidelitatea descoperită. II. Dumnezeul credincios dă pe drept o carte de despărțire acestei cetăți acum necredincioase, care a devenit o desfrânată. Gelozia Lui a descoperit curând desfrânarea ei (v. 13): 'Am văzut că era pângărită, că era desfrânată și am văzut în ce direcție era înclinația ei, că cele două surori au luat aceeași cale și că Ierusalimul a devenit mai rău decât Samaria.' Căci, dacă întindem mâna spre un dumnezeu străin, nu va cerceta Dumnezeu aceasta? Fără îndoială că o va face; și când a găsit-o, poate fi mulțumit de ea? Nu (v. 18): 'Atunci mintea Mea s-a înstrăinat de ea, așa cum a fost de sora ei.' Cum ar putea Dumnezeul curat și sfânt să mai găsească plăcere într-o astfel de generație desfrânată? Observă, Păcatul înstrăinează mintea lui Dumnezeu de păcătos și pe drept, căci este înstrăinarea minții păcătosului de Dumnezeu; dar vai și o mie de vai celor de la care mintea lui Dumnezeu este înstrăinată; căci pe cine se întoarce El de la el se va întoarce împotriva lui.
Considerați

Considerare

Henry reflectă asupra dreptății de a folosi foștii amanți ca instrumente ale judecății. I. Vechii ei confederați trebuie să fie executorii ei; și cei pe care îi curtase ca să fie conducătorii ei în păcat sunt acum să fie folosiți ca instrumente ale pedepsei ei (v. 22): 'Voi ridica împotriva ta pe amanții tăi, caldeenii, pe care odinioară îi admirași atât de mult și ai căutat o cunoștință cu ei, dar de la care mintea ta s-a înstrăinat de atunci și cu care ai rupt cu perfidie legământul.' Ei sunt numiți amanții tăi (v. 22) și totuși (v. 28) 'pe cei pe care îi urăști.' Observă, Este obișnuit ca dragostea păcătoasă să se transforme curând în ură; ca a lui Amnon față de Tamar. Cei cu patimi încăpățânate și nerezonabile sunt adesea foarte aprinși împotriva acelor persoane și lucruri de care cu puțin timp înainte erau la fel de aprinși. Nebunii aleargă la extreme; ba chiar și oamenii înțelepți pot vedea motive să-și schimbe sentimentele. Și de aceea, așa cum ar trebui să ne bucurăm și să plângem ca și cum nu ne-am bucura și nu am plânge, tot așa ar trebui să iubim și să urâm ca și cum nu am iubi și nu am urî. Ita ama tanquam osurus — Iubește ca unul care poate avea motive să simtă aversiune.
Răspunde

Răspuns

1. Unde am permis unor iubiri mai mici să concureze cu devoțiunea întreagă față de Domnul? 2. Cum au modelat — sau au eșuat să modeleze — avertismentele trecute din Scriptură sau din experiențele altora alegerile mele prezente? 3. În ce domeniu mă cheamă Domnul astăzi să-mi reînnoiesc loialitatea față de legământ?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, iartă căile adulterine pe care am urmat idolii inimilor noastre, așa cum au făcut Israel și Iuda, întorcându-ne de la dragostea legământului Tău. Prin Duhul Tău, curățește afecțiunile noastre și leagă-ne în loialitate exclusivă față de Hristos, Mirele nostru, a cărui milă răscumpărătoare singură ne poate ține credincioși. Fă gelozia Ta sfântă a noastră, ca să umblăm înaintea Ta în devotament nedivizat până Te vom vedea față în față. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →