← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 4 — cu Simeon

Romani 4Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În paginile operei Horae Homileticae a lui Charles Simeon, Biserica este invitată să zăbovească asupra mărturiei apostolice despre justificarea numai prin credință. Lecția de astăzi se inspiră din expunerea sa asupra capitolului 4 din Epistola către Romani, unde Simeon îl urmează pe Sfântul Pavel chemând pe Avraam și pe David ca martori ai Evangheliei harului. Cu respectul caracteristic față de Sfânta Scriptură și de formularele Bisericii Angliei, Simeon arată cum doctrina, departe de a fi nouă sau licențioasă, stă în inima credinței odată încredințate sfinților. Ne apropiem de cuvintele sale în același spirit de atenție smerită care a marcat slujirea sa la Sfânta Treime din Cambridge.
Citește

Citire

Să ascultăm acum capitolul al patrulea al Epistolei către Romani, oprindu-ne îndeosebi asupra exemplelor lui Avraam și David așa cum sunt prezentate de Apostol. Același Duh care a inspirat aceste cuvinte să ne dăruiască inimi liniștite ca să primim mângâierea și provocarea pe care le cuprind.
Studiu
Simeon începe arătând cum Sfântul Pavel îi recrutează pe Avraam și David, figuri venerate, pentru a răspunde prejudecății iudaice. Mintea omului, oricât de deschisă ar fi la convingere prin deducțiile simple ale rațiunii, este susceptibilă de impresii deosebit de puternice din partea acelui tip de argument care, în același timp, se adresează intelectului său, are tendința de a-i angaja sentimentele și de a-i atrage prejudecățile în favoarea sa. Toate prejudecățile iudeilor erau în favoarea lui Avraam, părintele lor, și a lui David, cel mai mare dintre monarhii lor și unul dintre cei mai distinși profeți ai lor: și, dacă purtarea acestor doi putea fi adusă ca precedent, ar fi nevoie de foarte puțin argument suplimentar pentru a convinge un iudeu că lucrul astfel recomandat era drept. De această prejudecată s-a folosit Sfântul Pavel în pasajul de față. El consemnează apoi apelul Apostolului la declarația clară a Sfintei Scripturi cu privire la justificarea lui Avraam. Trebuie să avem în vedere care este punctul pe care încearcă să-l susțină: anume că justificarea sufletului înaintea lui Dumnezeu nu este prin fapte de niciun fel, ci pur și simplu și exclusiv prin credința în Hristos. El procedează la a dovedi aceasta din exemplele, I. Ale lui Avraam — Ce a găsit Avraam, marele strămoș al națiunii iudaice, ca fiind eficace pentru mântuirea sa? El răspunde, 1. Printr-o declarație expresă a Sfintei Scripturi — [Modul în care el face apel la hotărârea Scripturii este demn de remarcat. „Ce zice Scriptura?” Contează puțin ce spune cutare sau cutare om: trebuie să ne ținem de ceea ce a vorbit Dumnezeu. Cuvântul Său va rămâne, chiar dacă întregul univers s-ar ridica împotriva lui. Pe acesta deci trebuie să ne întemeiem sentimentele și numai pe acesta: dacă oamenii vorbesc potrivit cuvântului și mărturiei Sale, este bine: „dacă nu”, oricare ar fi pretențiile lor la înțelepciune, „nu este lumină în ei [Nota: Isaia 8:20].” Simeon desfășoară apoi argumentele prin care Sfântul Pavel exclude orice faptă din funcția de a justifica. Mai mult, dacă faptele sunt astfel admise ca achiziționând sau procurând răsplata, atunci cel care le săvârșește poate avea temei de a se lăuda cu sine: poate spune cu adevărat, Aceasta am câștigat-o; aceasta am meritat-o; aceasta nu mi s-ar fi putut refuza pe drept. Dar a avut Avraam vreun astfel de temei de lăudăroșenie? Nu: Scriptura neagă că l-ar fi avut, întrucât îi atribuie mântuirea nu vreunei dreptăți a sale, ci unei dreptăți socotite lui și însușite numai prin credință. Dar în timp ce Apostolul argumentează astfel cu tărie și incontestabil pe baza pasajului citat, nu trebuie să trecem cu vederea limbajul deosebit de puternic pe care îl folosește și pe care, dacă nu ar fi fost folosit de el, cu greu ne-am fi încumetat să-l folosim. În declararea persoanei care este astfel justificată, ne spune că este persoana „care nu lucrează” (cu scopul de a obține justificarea prin faptele sale), ci „crede în Cel care îl justifică pe cel nelegiuit”.
Considerați

Considerare

Simeon apasă concluzia că doctrina nu este nici nouă, nici neînsemnată, ci însăși temelia nădejdii Bisericii. Este tocmai acea doctrină care a constituit baza Reformei — — — Să ne întoarcem deci la epoca apostolică: Poate cineva citi epistolele către Romani și Galateni și să se îndoiască ce gândea Sfântul Pavel despre ea? Dacă mergem mai departe înapoi, la David și la Avraam, vedem că ei nu căutau mântuirea în niciun alt mod decât pur și simplu prin credința în Hristos: și putem merge și mai departe, chiar la Adam, ale cărui vederi erau exact aceleași și care nu avea nicio nădejde decât în „Sămânța femeii, care va zdrobi capul șarpelui”. Nu a existat decât o singură cale de mântuire pentru omul căzut de la începutul lumii: și nu va exista alta cât timp va sta lumea [Nota: Faptele Apostolilor 4:12]. Dacă este nouă în vreun loc, vina nu este a celui care o predică, ci a celor care l-au precedat și care au neglijat s-o predice. În cele din urmă el insistă că aceeași doctrină nu este nici descurajatoare, nici licențioasă, ci izvorul a toată sfințenia adevărată. ]— Din cauza aversiunii pe care iudeii o aveau față de această doctrină, atât de puțini dintre ei au fost mântuiți; în timp ce neamurile, care simțeau mai puțină dificultate în a i se supune, au fost aduse în mari mulțimi în împărăția Domnului nostru [Nota: Romani 9:30-32]. Să știți deci că această doctrină a justificării numai prin credință fără fapte este absolut necesar să fie primită, cunoscută, simțită și în care să ne lăudăm; și că dacă zidim pe orice altă temelie, vom pieri inevitabil și veșnic [Nota: 1 Corinteni 3:11].] 3. Cât de departe este de a fi o doctrină descurajatoare — [O altă calomnie răspândită în general cu privire la justificarea prin credință este că este o doctrină alarmantă și înspăimântătoare și calculată nu numai să dezorienteze persoanele slabe, ci chiar să le lipsească de simțuri. Dar tocmai contrariul este adevărat.
Răspunde

Răspuns

Unde mă găsesc căutând să adaug chiar și o singură faptă la dreptatea deja socotită mie în Hristos? Cum mă invită exemplul lui Avraam să mă odihnesc mai simplu pe făgăduința lui Dumnezeu? În ce feluri ar putea bucuria iertării păcatelor să-mi modeleze mersul zilnic al ascultării recunoscătoare?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care ai justificat pe cel nelegiuit prin dreptatea Fiului Tău preaiubit, dă-ne har ca să primim acest adevăr binecuvântat astfel încât să ne lăudăm numai în cruce. Păzește-ne de orice gând de merit și de orice teamă care ar pune la îndoială lucrarea Ta împlinită. Aceeași credință care i-a fost socotită lui Avraam ca dreptate să se afle și în noi, ca noi, fiind eliberați de povara păcatelor noastre, să-Ți slujim cu inimi vesele și mulțumitoare. Păstrează-Ți Biserica în doctrina curată a justificării numai prin credință și fă-ne martori vii ai puterii ei, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →