Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa
A șasea trâmbiță slobozită
Deschidere
În Gânduri despre Daniel și Apocalipsa a lui Uriah Smith cuvântul profetic este dezvăluit cu o claritate sobră, urmărind judecățile trâmbițelor din Apocalipsa 9 prin ascensiunea și limitele rânduite ale puterii otomane. Expunerea lui Smith ancorează studentul în certitudinea cronologiei Scripturii și a sanctuarului ceresc din care pornesc poruncile. Tratarea sa a cincea și a șasea trâmbiță dezvăluie atât precizia perioadelor profetice cât și chemarea solemnă la pocăință care urmează fiecărei nenorociri. Această lecție ne invită să stăm din nou acolo unde a stat odinioară mișcarea adventă, contemplând mâna lui Dumnezeu în istorie și apropierea binecuvântatei speranțe.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la sunarea celei de-a cincea și a șasea trâmbițe din Apocalipsa 9. Să se citească capitolul încet și cu rugăciune, observând regele peste abis, perioadele de chin și de ucidere, glasul de la altarul de aur și chemarea finală la pocăință care încheie a doua nenorocire.
Studiu
Smith urmărește lanțul profetic de la primul asalt otoman.
„Sultanul, sau marele senior, cum este numit indiferent, este de asemenea calif suprem sau mare preot, unind în persoana sa cea mai înaltă demnitate spirituală cu autoritatea supremă seculară.” - Lumea așa cum este, p.361. (3) Numele său. În ebraică, „Abaddon”, distrugătorul; în greacă, „Apollyon”, cel care extermină sau distruge. Având două nume diferite în două limbi, este evident că caracterul, mai degrabă decât numele puterii, este menit să fie reprezentat. Dacă este așa, așa cum este exprimat în ambele limbi, el este un distrugător. Astfel a fost întotdeauna caracterul guvernării otomane. Dar când a făcut Othman primul său asalt asupra imperiului grec? - Potrivit lui Gibbon, Declinul și căderea etc., „Othman a intrat pentru prima oară pe teritoriul Nicomediei în ziua a 27-a a lunii iulie, 1299.” Calculele unor scriitori au pornit de la presupunerea că perioada ar trebui să înceapă cu întemeierea imperiului otoman; dar aceasta este evident o eroare; căci ei nu numai că trebuiau să aibă un rege peste ei, ci trebuiau să chinuiască oamenii cinci luni.Despre perioada de cinci luni de chin el explică:
Dar perioada de chin nu putea începe înainte de primul atac al chinuitorilor, care a fost, așa cum s-a declarat mai sus, 27 iulie 1299. Calculul care urmează, întemeiat pe acest punct de plecare, a fost făcut și publicat într-o lucrare intitulată A doua venire a lui Hristos etc., de J. Litch, în 1838. „Și puterea lor era să rănească oamenii cinci luni.” Până aici se întindea însărcinarea lor, să chinuiască prin jafuri constante, dar nu să-i omoare din punct de vedere politic. „Cinci luni”, treizeci de zile la o lună, ne dau o sută cincizeci de zile; iar aceste zile, fiind simbolice, înseamnă o sută cincizeci de ani. Începând de la 27 iulie 1299, cele o sută cincizeci de ani ajung până la 1449. În toată acea perioadă turcii au fost angajați într-un război aproape perpetuu cu imperiul grec, dar totuși fără a-l cuceri. Au pus mâna și au ținut mai multe provincii grecești, dar totuși independența greacă a fost menținută la Constantinopol. Dar în 1449, încheierea celor o sută cincizeci de ani, a venit o schimbare, a cărei istorie va fi găsită sub trâmbița următoare. „VERS 12.Smith dezvăluie apoi perioada mai lungă de supremație.
Această perioadă, în timpul căreia supremația otomană trebuia să existe, se ridică la trei sute nouăzeci și unu de ani și cincisprezece zile. Astfel: un an profetic este trei sute șaizeci de zile profetice, sau trei sute șaizeci de ani literali; o lună profetică, treizeci de zile profetice, este treizeci de ani literali; o zi profetică este un an literal; iar o oră, sau a douăzeci și patra parte a unei zile profetice, ar fi a douăzeci și patra parte a unui an literal, sau cincisprezece zile; întregul ridicându-se la trei sute nouăzeci și unu de ani și cincisprezece zile. Dar deși cei patru îngeri au fost astfel sloboziți prin supunerea voluntară a grecilor, totuși o altă soartă aștepta scaunul imperiului. Amurat, sultanul căruia i s-a făcut supunerea lui Constantin al XIII-lea și prin a cărui permisiune a domnit la Constantinopol, a murit curând după aceea și a fost urmat în imperiu, în 1451, de Mahomed al II-lea, care și-a pus inima să asigure Constantinopolul ca scaun al imperiului său. El a făcut în consecință pregătiri pentru asedierea și luarea cetății.El înregistrează apoi încheierea exactă a timpului rânduit.
În aceeași zi, o notă a fost adresată de sultan ambasadorilor celor patru puteri, întrebând ce plan urma să fie adoptat în cazul în care pașa ar refuza să se conformeze termenilor ultimatumului, la care ei au răspuns că s-a făcut prevedere și nu era nevoie ca el să se alarmeze cu privire la orice eventualitate care ar putea apărea. În această zi perioada de trei sute nouăzeci și unu de ani și cincisprezece zile, alocată continuării puterii otomane, s-a încheiat; și unde era independența sultanului? - DISPĂRUTĂ! Cine avea supremația imperiului otoman în mâinile lor? - Cele patru mari puteri; și acel imperiu a existat de atunci doar prin îngăduința acestor puteri creștine. Astfel profeția s-a împlinit cuvânt cu cuvânt. De la prima publicare a calculului acestei chestiuni în 1838, menționată mai înainte, timpul stabilit pentru împlinirea profeției - 11 august 1840 - a fost urmărit de mii de oameni cu un interes intens.
Considerați
Considerare
De la altarul de aur Smith îndreaptă atenția spre porunca divină.
O nenorocire a trecut; și, iată, vin două nenorociri mai multe după aceea. 13. Și al șaselea înger a sunat din trâmbiță, și am auzit un glas de la cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu. 14. Zicând celui de-al șaselea înger care avea trâmbița: Slobozește pe cei patru îngeri care sunt legați în marele râu Eufrat. 15. Și cei patru îngeri au fost sloboziți, care erau pregătiți pentru o oră, și o zi și o lună, și un an, ca să ucidă a treia parte din oameni.” Prima nenorocire trebuia să continue de la ridicarea mahomedanismului până la sfârșitul celor cinci luni. Atunci prima nenorocire trebuia să se termine, iar a doua să înceapă. Și când al șaselea înger a sunat, s-a poruncit să se ia restricțiile care fuseseră impuse națiunii, prin care erau limitați la lucrarea de chinuire a oamenilor, și însărcinarea lor a fost lărgită astfel încât să li se permită să ucidă a treia parte din oameni. Această poruncă a venit de la cele patru coarne ale altarului de aur. Cei patru îngeri. - Aceștia erau cei patru sultani principali din care era compus imperiul otoman, localizați în țara udată de marele râu Eufrat.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește împlinirea exactă a acestor perioade profetice încrederea în restul cuvântului lui Dumnezeu? În ce feluri ne amintește glasul de la altarul de aur că fiecare judecată pornește din sanctuarul unde Hristos slujește? Ce pocăință este încă cerută de la cei care au văzut aceste lucruri și totuși continuă în lucrările mâinilor lor?
Roagă-te
Rugăciune
Tatăl nostru din ceruri, Îți mulțumim pentru cuvântul sigur al profeției care s-a împlinit cuvânt cu cuvânt. Te lăudăm că fiecare nenorocire pornește de la tronul Tău și că timpurile sunt în mâna Ta. Dă-ne har să luăm aminte la lecțiile celei de-a doua nenorociri și să ne întoarcem de la orice idol care nu poate vedea nici auzi. Ține ochii noștri ațintiți asupra sanctuarului unde Marele nostru Preot mijlocește și grăbește ziua când va suna ultima trâmbiță și împărățiile lumii acesteia vor deveni împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său. În numele Său ne rugăm, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →