Eterniseed › Curriculum › Plângerile lui Ieremia
Plângerile 2 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În lecția de astăzi ascultăm glasul lui Ioan Calvin în timp ce deschide al doilea capitol din Plângeri. Expunerea atentă a lui Calvin ne călăuzește prin lamentarea uimită a profetului asupra căderii Sionului și aparenta contradicție dintre legământul lui Dumnezeu și mânia sa aprigă. Comentariul său ne atrage să reflectăm cum judecata divină descoperă atât adâncimea păcatului omenesc cât și statornicia tainică a scopurilor lui Dumnezeu. Ne apropiem de acest studiu cu reverență, gata să primim perspectivele reformatorului care continuă să modeleze citirea credincioasă a Scripturii. Fie ca cuvintele lui Calvin să ne miște inimile spre smerenie și încredere reînnoită în Domnul care judecă și restaurează.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la textul însuși. Acordați câteva clipe de liniște pentru a citi Plângeri capitolul 2 încet și cu atenție. Observați strigătele repetate de uimire ale profetului și imaginile vii ale distrugerii care cad asupra cetății, templului și poporului. Lăsați greutatea cuvintelor să se așeze înainte de a asculta expunerea lui Calvin. Reveniți când sunteți gata să studiați pasajul cu ajutorul comentariului său.
Studiu
Calvin începe prin a exprima uimirea profetului față de aparenta inversare a legământului lui Dumnezeu.
Profetul exclamă din nou cu uimire că s-a întâmplat un lucru de necrezut, care era ca un semn prevestitor; căci la prima vedere părea foarte neîntemeiat ca un popor pe care Dumnezeu nu numai că l-a primit în favoare, ci cu care a încheiat un legământ veșnic, să fie astfel părăsit de El. Căci deși oamenii au fost de o sută de ori perfizi, totuși Dumnezeu nu se schimbă niciodată, ci rămâne neschimbător în credincioșia Sa; și știm că legământul Său nu a fost făcut să depindă de meritele oamenilor. Oricum ar fi fost poporul, totuși se cuvenea ca Dumnezeu să continue în scopul Său și să nu anuleze promisiunea făcută lui Avraam. Acum, când Ierusalimul a fost redus la pustiire, a fost ca o desființare a legământului lui Dumnezeu. Nu este deci de mirare că Profetul exclamă aici, ca din pricina unui semn prevestitor, Cum se poate ca Dumnezeu să fi întunecat sau înnegurat etc.Calvin explică apoi aruncarea gloriei lui Israel din cer pe pământ.
Unii traduc cuvintele: 'Cum a ridicat Dumnezeu', etc., ceea ce poate fi admis, cu condiția să nu fie luat într-un sens bun, căci se spune, în mânia Sa; dar în acest caz cuvintele a ridica și a arunca jos trebuie citite împreună; căci când cineva vrea să spargă în bucăți un vas de lut, nu numai că îl aruncă la pământ, ci îl ridică, ca să fie aruncat cu mai mare putere. Putem, așadar, lua acest înțeles, că Dumnezeu, pentru ca să-și zdrobească poporul cu mai mare violență, l-a ridicat, nu ca să-l cinstească, ci ca să-l zdrobească mai violent pe pământ. Totuși, deoarece acest sens pare poate prea rafinat, mă mulțumesc cu prima explicație, că Dumnezeu a întunecat pe fiica Sionului în mânia Sa; și apoi urmează o explicație, că a aruncat-o din cer pe pământ. Așadar, Dumnezeu a acoperit cu întuneric poporul Său, când l-a tras în jos din înalta demnitate de care s-a bucurat pentru o vreme. A aruncat atunci pe pământ toată slava lui Israel și nu și-a amintit de scăunașul picioarelor SaleDespre profanarea împărăției și a prinților ei, Calvin scrie:
Profetul pare aici să se certe indirect cu Dumnezeu, pentru că nu a cruțat propriul Său sanctuar; căci Dumnezeu, așa cum s-a spus mai înainte, a ales Muntele Sion pentru Sine, unde a intenționat să fie rugat, pentru că a pus acolo amintirea numelui Său. Așadar, deoarece nu a cruțat propriul Său sanctuar, nu părea în acord cu statornicia Sa, și părea astfel să fi disprețuit propria Sa slavă. Dar scopul Profetului este mai degrabă să arate poporului cât de aprinsă fusese mânia lui Dumnezeu, când nu a cruțat nici măcar propriul Său sanctuar. Căci ia acest principiu ca dat, că Dumnezeu nu este niciodată mânios fără motiv și nu depășește niciodată măsura cuvenită a pedepsei. Așadar, deoarece mânia lui Dumnezeu a fost atât de mare încât a distrus propriul Său Templu, a fost un semn al unei mânii înfricoșătoare; și care a fost cauza decât păcatele oamenilor? căci Dumnezeu, așa cum am spus, păstrează întotdeauna moderația în judecățile Sale. El, așadar, nu ar fi putut exprima mai bine poporului gravitatea păcatelor lor, decât punând înaintea lor acest fapt, că Dumnezeu nu și-a amintit de scăunașul picioarelor SaleCalvin continuă descriind cum Dumnezeu a înghițit locuințele lui Iacov.
El urmărește același subiect, dar în alte cuvinte. El spune mai întâi că Dumnezeu a distrus fără iertare toate locuințele lui Iacov; unii citesc, 'toată frumusețea (sau podoaba) lui Iacov'. Dar cealaltă traducere este mai potrivită, că a distrus toate locuințele lui Iacov; și apoi că a dărâmat în indignarea Sa, etc. Cuvântul este derivat din ceea ce înseamnă exces; dar știm că toate cuvintele care înseamnă mânie sunt transferate lui Dumnezeu, dar nu îi aparțin în mod propriu. Dumnezeu, așadar, în mânia Sa violentă a dărâmat toate fortărețele și le-a aruncat la pământ; și apoi, că a profanat, etc.
Considerați
Considerare
Calvin reflectează asupra Templului ca fiind atât casa lui Dumnezeu cât și scăunașul picioarelor Sale.
Vedem, așadar, că cele două expresii, aparent diferite, se potrivesc totuși bine, că Templul era casa lui Dumnezeu și locuința Sa, și totuși era doar scăunașul picioarelor Sale. Era casa lui Dumnezeu, pentru că credincioșii au aflat prin experiență că El era acolo prezent; așadar, deoarece Dumnezeu a dat semne ale prezenței Sale, Templul a fost numit pe drept casa lui Dumnezeu, odihna și locuința Sa. Dar ca credincioșii să nu-și fixeze mințile asupra sanctuarului vizibil și astfel, cedând unei imaginații grosolane, să cadă în superstiție și să pună un idol în locul lui Dumnezeu, Templul a fost numit scăunașul lui Dumnezeu. Căci deoarece era un scăunaș, se cuvenea ca credincioșii să se ridice mai sus și să știe că Dumnezeu era căutat cu adevărat, numai când își înălțau gândurile deasupra lumii. Percepem acum care a fost scopul acestui mod de a vorbi.Calvin consideră mai departe cum Dumnezeu Însuși stă ca adversar împotriva poporului Său.
El spune apoi că Dumnezeu Însuși le era ca un dușman, ca nu cumva israeliții să-și fixeze ochii pe caldeeni și astfel să creadă că ei au fost principalii inițiatori ai războiului. El spune, așadar, că au întreprins acel război prin influența secretă a lui Dumnezeu și l-au purtat cu succes, pentru că Dumnezeu i-a înzestrat cu propria Sa putere. Și de aici credincioșii ar fi trebuit să conchidă că nimic nu putea fi mai dureros decât să-L aibă pe Dumnezeu ca adversar; căci atâta timp cât s-au lăsat apărați de mâna lui Dumnezeu, au fost biruitori, știm, asupra tuturor dușmanilor lor, astfel încât puteau atunci înfrunta toate pericolele cu impunitate. Profetul îi amintește acum că, așa cum au fost de succes și prosperi sub apărarea și protecția lui Dumnezeu, tot așa sunt acum nenorociți, nu din alt motiv decât că Dumnezeu a luptat împotriva lor. Dar trebuie să avem în același timp în vedere adevărul pe care l-am observat, că Dumnezeu nu este niciodată mânios pe oameni fără motiv; și deoarece era înclinat în mod deosebit să arate favoare poporului Său, trebuie să înțelegem că nu ar fi fost atât de indignat, dacă necesitatea nu L-ar fi constrâns.
Răspunde
Răspuns
Cum pune accentul lui Calvin pe autorul divin al nenorocirii la încercare sau adâncește înțelegerea voastră despre suferință? În ce feluri ar putea păzirea Templului ca scăunaș al lui Dumnezeu să ne ferească de o încredere greșită în semnele vizibile ale prezenței Sale? Unde simțiți că Duhul vă invită să vă smeriți sub mâna puternică a lui Dumnezeu astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne suveran, care în dreapta Ta judecată ai turnat paharul mâniei Tale peste Sion pentru necredincioșia ei față de legământ, dă-ne inimi smerite care să tremure înaintea greutății Cuvântului Tău și să nu se abată de la seriozitatea păcatului. Susține-ne prin harul Tău ca să vedem mâna Ta chiar și în vremuri de mustrare și păzește-ne de orice prezumție care ar trata prezența Ta cu ușurință. Restaurează-Ți biserica, O Răscumpărător credincios, după abundența îndurărilor Tale milostive. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →