← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 25 — cu Matei Henry

Faptele Apostolilor 25Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Matei Henry oferă o expunere atentă a capitolului 25 din Faptele Apostolilor, urmărind modul în care cazul lui Pavel trece de la un oficial roman la altul, în timp ce scopurile divine avansează în liniște. Comentariul său atrage atenția asupra presiunii constante a opoziției, asupra garanțiilor procedurii romane și asupra modurilor surprinzătoare prin care Dumnezeu îndreaptă evenimentele spre Roma. Pe măsură ce ascultăm observațiile lui Henry, suntem invitați să observăm atât strategiile omenești aflate la lucru, cât și mâna suverană care le întoarce spre slujirea evangheliei. Această lecție lasă reflecțiile măsurate ale lui Henry să modeleze citirea apelului lui Pavel și a conversațiilor care urmează.
Citește

Citire

Acordă-ți acum timp să citești integral capitolul 25 din Faptele Apostolilor. Ascultă sosirea noului guvernator, acuzațiile reînnoite din Ierusalim, apelul ferm al lui Pavel la Cezar și vizita neașteptată a regelui Agripa. Lasă tensiunile legale ale narațiunii și cotiturile providențiale să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care le va aduce Matei Henry.
Studiu
Henry începe prin a descrie tratamentul neschimbat pe care Pavel îl primește sub noul guvernator. De obicei spunem: „Domni noi, legi noi, obiceiuri noi”; dar aici era un nou guvernator și totuși Pavel a primit din partea lui același tratament pe care îl primise de la cel dintâi și nu mai bun. Festus, asemenea lui Felix, nu este atât de drept față de el pe cât ar fi trebuit să fie, căci nu îl eliberează; și totuși nu este atât de nedrept față de el pe cât ar fi vrut iudeii, căci nu îl va osândi la moarte și nici nu îl va expune furiei lor. Iată, Henry dezvăluie apoi procesul însuși în fața lui Festus și apărarea clară a prizonierului. III. Procesul lui Pavel în fața lui Festus. Festus a rămas la Ierusalim aproximativ zece zile, apoi a coborât la Cezareea, iar procurorii, probabil, în suita lui; căci a spus că vor coborî cu el; și, deoarece sunt atât de dornici în urmărire, este dispus ca această cauză să fie chemată prima; și, pentru ca ei să se grăbească spre casă, o va rezolva a doua zi. Expediția în administrarea justiției este foarte lăudabilă, cu condiția să nu se grăbească mai mult decât este nevoie. Acum avem aici, 1. Curtea constituită și prizonierul chemat la bară. Festus a stat pe scaunul de judecată, așa cum obișnuia să facă atunci când vreo cauză de importanță era adusă înaintea lui, și a poruncit să fie adus Pavel și să se înfățișeze, v. 6. Hristos, pentru a-i încuraja pe ucenicii Săi și a le menține curajul în astfel de încercări înfricoșătoare ale curajului lor cum a fost aceasta pentru Pavel, le-a promis că va veni ziua când vor sta pe tronuri, judecând semințiile lui Israel. 2. Procurorii prezentând acuzațiile împotriva prizonierului (v. 7): Iudeii stăteau împrejur, ceea ce arată că erau mulți. Doamne, cât de mult s-au înmulțit cei ce mă necăjesc! Arată de asemenea că erau uniți, stăteau unul lângă altul și erau hotărâți să rămână împreună; și că erau concentrați pe urmărire și dornici să strige împotriva lui Pavel. Stăteau împrejur, dacă era posibil, pentru a-l speria pe judecător să se conformeze planului lor răuvoitor sau, cel puțin, pentru a-l speria pe prizonier și a-l face să-și piardă cumpătul; dar în zadar: el avea o asigurare prea dreaptă și puternică ca să fie speriat de ei. M-au înconjurat ca niște albine, dar s-au stins ca focul spinilor, Ps. 118,12. Când stăteau împrejurul lui, au adus multe și grele acuzații împotriva lui Pavel, așa trebuie citit. L-au acuzat de crime și delicte grave. Articolele de acuzare erau multe și conțineau lucruri de o natură foarte gravă. L-au prezentat curții cât mai negru și mai odios puteau prin viclenia și răutatea lor; dar când au deschis cauza așa cum au crezut de cuviință și au ajuns la dovezi, acolo au eșuat: nu au putut dovedi ceea ce au susținut împotriva lui, căci totul era fals, iar plângerile erau neîntemeiate și nedrepte. Fie fapta nu era așa cum au prezentat-o, fie nu era nicio vină în ea; i-au pus în seamă lucruri pe care el nu le știa, nici ei. Nu este ceva nou ca cei mai aleși de pe pământ să aibă tot felul de rele spuse împotriva lor pe nedrept, nu doar în cântecul bețivilor și pe scaunul batjocoritorilor, ci chiar în fața scaunului de judecată. 3. Prizonierul insistând asupra propriei apărări, v. 8. Oricine îl defăimează, inima lui nu o face, și de aceea limba lui nu o va face; chiar dacă moare, nu își va îndepărta integritatea de la el. Când a venit rândul lui să vorbească pentru sine, a insistat pe apărarea generală: Nevinovat: Nici împotriva legii iudeilor, nici împotriva templului, nici împotriva lui Cezar nu am greșit cu nimic. (1.) Nu a încălcat legea iudeilor și nu a învățat nicio doctrină distructivă pentru ea. A desființat el legea prin credință? Nu, a întărit legea. Propovăduirea lui Hristos, sfârșitul legii, nu era o ofensă împotriva legii. (2.) Nu a profanat templul și nu a arătat niciun dispreț față de slujbele templului; ajutând la ridicarea templului evangheliei nu a ofensat deloc templul care era un tip al acestuia. (3.) Nu a ofensat împotriva lui Cezar și a guvernării sale. Prin aceasta se vede că acum, cauza fiind adusă înaintea guvernării, pentru a câștiga favoarea guvernatorului și ca să pară prieteni ai lui Cezar, l-au acuzat de unele cazuri de nemulțumire față de puterile superioare actuale, ceea ce l-a obligat să se purifice în privința acelei chestiuni și să protesteze că nu este dușman al lui Cezar, nu atât de mult ca aceia care îl acuzau că este. Henry arată apoi refuzul lui Pavel față de transferul propus și apelul său la Cezar. 2. Refuzul lui Pavel de a consimți la aceasta și motivele sale. El știa că, dacă ar fi mutat la Ierusalim, în ciuda celei mai mari vigilențe a președintelui, iudeii ar găsi vreun mijloc sau altul să-l omoare; și de aceea cere să fie scuzat și pledează, (1.) Că, ca cetățean al Romei, era cel mai potrivit să fie judecat nu doar de președinte, ci în curtea care îi aparținea propriu-zis, care ședea la Cezareea: Stau la scaunul de judecată al lui Cezar, unde trebuie să fiu judecat, în cetatea care este metropola provinciei. Curtea fiind ținută în numele lui Cezar și prin autoritatea și comisia lui, înaintea unuia delegat de el, se putea spune pe bună dreptate că este scaunul lui de judecată, așa cum, la noi, toate mandatele sunt emise în numele suveranului, în al cărui nume sunt ținute toate curțile. Recunoașterea de către Pavel că trebuie judecat la scaunul de judecată al lui Cezar dovedește clar că slujitorii lui Hristos nu sunt scutiți de jurisdicția puterilor civile, ci trebuie să li se supună, atât cât pot cu o conștiință curată; și, dacă sunt vinovați de o crimă reală, să se supună judecății lor; dacă sunt nevinovați, totuși să se supună cercetării lor și să se justifice înaintea lor. (2.) Că, ca membru al națiunii iudaice, nu făcuse nimic ca să se facă urât lor: Iudeilor nu le-am făcut niciun rău, după cum știi foarte bine. Este foarte potrivit ca cei nevinovați să-și pledeze nevinovăția și să insiste asupra ei; este o datorie pe care o datorăm propriului nostru nume bun, nu doar să nu mărturisim minciună împotriva noastră, ci să ne menținem integritatea împotriva celor ce mărturisesc minciună împotriva noastră. (3.) Că era dispus să se supună regulilor legii și să lase legea să-și urmeze cursul, v. 11. Dacă este vinovat de vreo crimă capitală care merită moartea, nu va încerca nici să reziste, nici să scape, nu va fugi de justiție și nu va lupta cu ea: „Nu refuz să mor, ci voi accepta pedeapsa nelegiuirii mele.” Nu că toți cei ce au comis ceva vrednic de moarte sunt obligați să se acuze și să se ofere justiției; dar, atunci când sunt acuzați și aduși în fața justiției, trebuie să se supună și să spună că atât Dumnezeu, cât și guvernul sunt drepți; așa cum este necesar ca unii să fie dați ca exemplu. Dar, dacă este nevinovat, așa cum protestează că este, „Dacă nu este nimic din cele de care mă acuză aceștia, — dacă urmărirea este răuvoitoare și sunt hotărâți să-mi ia sângele cu orice preț, — nimeni nu mă poate preda lor, nici măcar guvernatorul însuși, fără o nedreptate evidentă; căci este datoria lui la fel de mult să-i protejeze pe nevinovați, cât să-i pedepsească pe vinovați;” și el își revendică protecția.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea reflectând asupra judecății care lasă cazul nerezolvat. V. Judecata dată asupra întregii chestiuni. Pavel nu este nici eliberat, nici osândit. Dușmanii lui sperau ca cauza să se încheie prin moartea lui; prietenii lui sperau ca ea să se încheie prin eliberarea lui; dar nu s-a dovedit nici așa, nici așa, amândoi au fost dezamăgiți, lucrul a rămas așa cum era. Este un exemplu al pașilor lenți pe care îi face uneori Providența, fără a aduce lucrurile la o încheiere atât de repede pe cât ne așteptăm, prin care suntem adesea făcuți să ne rușinăm atât de speranțele, cât și de temerile noastre, și suntem ținuți să așteptăm mereu pe Dumnezeu. Cauza fusese amânată anterior pentru un alt timp, acum pentru un alt loc, pentru o altă curte, pentru ca necazul lui Pavel să lucreze răbdare. 1. Președintele cere sfat în privința chestiunii: A conferit cu consiliul — meta tou symbouliou, nu cu consiliul iudeilor (care se numește sinhedriu), ci cu propriii săi consilieri, care erau mereu gata să-l ajute pe guvernator cu sfatul lor. În mulțimea sfetnicilor este siguranță; și judecătorii trebuie să se sfătuiască atât cu ei înșiși, cât și cu alții înainte de a da sentința. 2. Hotărăște să-l trimită la Roma. Unii cred că Pavel nu a intenționat un apel la persoana lui Cezar, ci doar la curtea lui, a cărei sentință ar fi respectat-o, mai degrabă decât să fie trimis înapoi la consiliul iudeilor, și că Festus ar fi putut alege dacă să-l trimită la Roma sau, cel puțin, dacă să se alăture lui în apel. Dar se pare, din ceea ce a spus Agripa (cap. 26,32), că ar fi putut fi pus în libertate dacă nu ar fi apelat la Cezar — că, prin cursul legii romane, un cetățean roman putea apela oricând la o curte superioară, chiar la cea supremă, așa cum cauzele la noi sunt mutate prin certiorari, iar criminalii prin habeas corpus, și cum apelurile sunt adesea făcute la camera pairilor. Festus, așadar, fie din alegere, fie din cursul firesc, ajunge la această hotărâre: Ai apelat la Cezar? La Cezar vei merge. A găsit că era ceva foarte extraordinar în caz, de care se temea deci să dea judecată, fie într-un fel, fie în altul, și a cărui cunoaștere credea că va fi o distracție pentru împărat, și de aceea l-a transmis la cunoștința lui. În judecata noastră înaintea lui Dumnezeu, cei ce, justificându-se, apelează la lege, la lege vor merge și ea îi va osândi; dar cei ce, prin pocăință și credință, apelează la evanghelie, la evanghelie vor merge și ea îi va mântui.
Răspunde

Răspuns

Unde, în propriile tale împrejurări, simți același amestec de opoziție și protecție legală cu care s-a confruntat Pavel? Cum ar putea insistența calmă a lui Pavel asupra nevinovăției să vorbească despre modul în care răspunzi astăzi la acuzații false? Ce stârnește în tine relatarea lui Henry despre încrederea în timpul lui Dumnezeu atunci când curțile omenești amână dreptatea?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, susține-ne prin Duhul Tău cu aceeași curaj neclintit pe care ni l-ai dat în încercările dinaintea conducătorilor pământești, ca să stăm tari pentru Evanghelie atunci când presiunea se intensifică și verdicturile sunt amânate. Învață-ne să ne odihnim în suveranitatea Ta nevăzută, încrezându-ne că orice autoritate omenească răspunde în cele din urmă Ție și că Hristos ne-a asigurat nădejdea. Plămădește-ne inimile ca să apelăm la Tine singur cu claritate și credință. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →