Eterniseed › Curriculum › Judecători
Judecând pe alții, făcând același lucru: Ultrajul de la Ghibeea și Războiul cu Beniamin
Deschidere
O crimă groaznică deschide aceste capitole: bărbații din Ghibeea, din seminția lui Beniamin, abuzează concubina levitului toată noaptea până când aceasta moare, iar Israelul, adunându-se cu groază, cere predarea vinovaților. Când Beniamin refuză și chiar ia armele pentru a-i apăra pe bărbații din Ghibeea, întreaga națiune intră în război împotriva unei singure seminții — și este învinsă de două ori, cu multe mii uciși, înainte de a învinge în cele din urmă. Fericitul Teodoret din Cir pune cea mai grea întrebare pe care o ridică povestea: de ce a fost învins Israelul, mișcat de râvnă și preferând evlavia rudeniei? Răspunsul său este profund și smeritor. Ei erau vinovați de aceleași fărădelegi pe care le pedepseau; vedeau desfrânarea altora în timp ce își treceau cu vederea pe a lor. Teodoret aude în aceasta glasul dumnezeiescului Apostol: 'în ceea ce judeci pe altul, te osândești pe tine însuți; căci tu, care judeci, faci aceleași lucruri', și avertismentul că bunătatea lui Dumnezeu ne duce la pocăință, ca nu cumva să adunăm mânie pentru noi înșine. Dumnezeu a îngăduit înfrângerea lui Israel pentru a disciplina un popor care vedea răul la alții dar nu voia să-l îndepărteze din ei înșiși; totuși, când au primit disciplina, plângând și vărsând multe lacrimi, El le-a întărit râvna și le-a dat biruința, zdrobind seminția fărădelege. Iar Teodoret aduce o acuzare grea împotriva apărătorilor lui Beniamin: mai răi decât desfrânații erau cei care riscau primejdia pentru ei, care nu voiau să-i predea pe vinovați ci îi apărau cu ardoare, și astfel au împărtășit pieirea lor. Capitolul este o oglindă ridicată în fața oricărei inimi râvnitoare: cercetează-te pe tine înainte de a judeca pe altul.
Citește
Citește Judecători 19–20 — un levit, călătorind cu concubina sa, se abate să găzduiască în Ghibeea lui Beniamin, unde un bătrân îi primește. 'Anumiți fii ai lui Belial' asediază casa, iar femeia abuzată este găsită moartă la ușă dimineața. Levitul își împarte trupul ei și trimite bucățile prin toate ținuturile lui Israel, 'și toți cei ce au văzut au zis: Nu s-a făcut și nu s-a văzut așa ceva din ziua când copiii lui Israel au ieșit din pământul Egiptului'. Tot Israelul se adună 'ca un singur om' la Mițpa, patru sute de mii de pedestrași care scoteau sabia, și cere vinovații din Ghibeea: 'predați-ne bărbații, fiii lui Belial, care sunt în Ghibeea, ca să-i omorâm'. Dar Beniamin nu vrea să asculte și se adună la luptă. De două ori Israelul urcă, cerând sfat de la Domnul, și de două ori este bătut — douăzeci și două de mii în prima zi, optsprezece mii în a doua. Atunci 'toți copiii lui Israel și tot poporul s-au suit și au venit la casa lui Dumnezeu și au plâns și au șezut acolo înaintea Domnului și au postit… și au adus arderi de tot'. Finees, fiul lui Eleazar, stă înaintea chivotului în acele zile; Domnul răspunde: 'Suiți-vă; căci mâine îi voi da în mâna voastră'. În a treia zi Israelul biruiește; Beniamin este zdrobit și doar șase sute de bărbați scapă la stânca Rimon.
Studiu
Studiază
Teodoret pune întrebarea pe care povestea ne-o impune — de ce a suferit înfrângere partea râvnitoare, cea aparent dreaptă? Răspunsul său întoarce sabia spre interior:
Pentru că au practicat aceleași fărădelegi și, văzând desfrânarea altora, și-au trecut cu vederea pe ale lor. Ei erau iuți să vadă și să pedepsească păcatul Ghibeei, orbi la aceleași păcate în ei înșiși; iar Dumnezeu, care nu este respectător de persoane, nu a lăsat ca râvna lor să reușească până nu a fost smerită. Avertismentul Apostolului, pe care Teodoret îl pune alături de istorie, cade exact asupra lor: cel care judecă pe altul în timp ce face aceleași lucruri se osândește pe sine și adună mânie. Astfel, înfrângerile nu au fost părăsirea lui Dumnezeu ci disciplina Lui. Teodoret urmărește întregul arc:
după ce au folosit mânia dreaptă împotriva celor ce au călcat legea în Ghibeea, au înarmat patru sute de mii de bărbați; dar Dumnezeu i-a lăsat să fie bătuți iar și iar, până când inimile lor au fost zdrobite odată cu armatele. Iar când în cele din urmă disciplina și-a făcut lucrarea, mila Sa s-a întors:
când a văzut că au primit disciplina, plângeau și vărsau multe lacrimi, le-a întărit râvna și a nimicit cu desăvârșire seminția fărădelege, în afară de foarte puțini. Căci Beniamin nu a vrut să predea bărbații din Ghibeea, ci i-a apărat și astfel și-a atras o pieire comună.
Considerați
Cugetă
Citirea lui Teodoret despre acest război este una dintre cele mai pătrunzătoare aplicări ale Scripturii la conștiință din toate Întrebările sale. Povestea simplă este a lui Israel drept împotriva lui Beniamin rău; dar enigma celor două înfrângeri deschide un adevăr mai adânc. Israelul avea dreptate să fie îngrozit, dreptate să ceară dreptate — și totuși a fost învins, pentru că răzbunătorii purtau în inimile lor însăși corupția pe care veniseră s-o pedepsească. 'Tu, care judeci, faci aceleași lucruri.' Aceasta este primejdia care amenință toată râvna pentru dreptate: că folosim păcatele altora ca pe un ecran pentru a ascunde pe ale noastre, că osândirea zgomotoasă a răului altuia devine mijlocul prin care ne scuzăm pe noi înșine. Domnul a învățat același lucru: 'aruncă mai întâi bârna din ochiul tău; și atunci vei vedea limpede să scoți paiul din ochiul fratelui tău' (Matei 7:5). Disciplina lui Dumnezeu asupra lui Israel a fost milă sub forma înfrângerii — zdrobirea care duce la plâns, iar plânsul care duce la pocăință, 'căci bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăință' (Romani 2:4). Iar când Israelul s-a smerit cu adevărat, postind și plângând înaintea chivotului, atunci biruința a fost dată. Astfel, acest război devine o pildă a războiului sufletului împotriva păcatului: râvna fără autoexaminare este învinsă; râvna curățită prin pocăință biruiește. Cuvântul lui Teodoret împotriva apărătorilor lui Beniamin poartă propriul avertisment pentru orice veac, căci el judecă că
Căci mai răi decât desfrânații erau cei ce riscau primejdia pentru ei— că a apăra și a scuza răul, a face cauză comună cu făcătorul de rău mai degrabă decât a-l preda dreptății, este un lucru mai grav decât păcatul inițial și atrage o ruină comună. Capitolul ne cheamă, înainte de a ridica mâna împotriva păcatului lumii, să plângem mai întâi pentru al nostru și să intrăm în bătăliile noastre doar în genunchi.
Răspunde
Înainte de a judeca pe altul, judecă-te pe tine. Teodoret îți arată o întreagă națiune, pe drept îngrozită de un rău real, învinsă iar și iar pentru că și-a trecut cu vederea propriile fărădelegi în timp ce osândea pe ale altuia. Aceasta este cea mai obișnuită cursă a inimii religioase: să ai ochi ageri pentru păcatele altora și să fii orb la ale tale, să găsești în răutatea altuia o distragere comodă de la a ta. Cuvântul Apostolului este pentru tine: 'în ceea ce judeci pe altul, te osândești pe tine însuți; căci tu, care judeci, faci aceleași lucruri'. Așadar, când râvna se ridică în tine împotriva unui rău — și există răutăți care trebuie înfruntate — las-o mai întâi să se întoarcă spre interior. Aruncă bârna din ochiul tău. Intră în luptă plângând pentru propriile păcate, așa cum a plâns Israelul în cele din urmă înaintea chivotului, și vei lupta nu în mândrie ci în pocăință, iar Dumnezeu va da biruința la timpul Său. Și învață a doua lecție, mai grea: nu apăra pe vinovat. Teodoret spune că mai răi decât desfrânații erau cei ce i-au apărat. Este un lucru ce pare blând să scuzi un făcător de rău, să faci cauză comună cu el mai degrabă decât să-l predai dreptății — dar nu este milă, este complicitate și atrage o ruină comună. Iubește pe păcătos, da; dar nu iubi niciodată păcatul, nici nu-l acoperi, nici nu lua armele în apărarea lui. Urăște răul, începând cu al tău; plânge înainte de a lupta; și încrede-te că bunătatea lui Dumnezeu, care acum te duce la pocăință, nu va disprețui o inimă zdrobită și smerită.
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, Judecătorul cel drept care răsplătești fiecărui om după faptele lui și a cărui bunătate, îngăduință și îndelungă răbdare ne duc la pocăință: păzește-mă de mândria de a judeca pe alții în timp ce îmi trec cu vederea propriile păcate. Când râvna se ridică în mine împotriva răului lumii, întoarce-o mai întâi împotriva răului din inima mea; lasă-mă să arunc bârna din ochiul meu înainte de a atinge paiul fratelui meu și lasă-mă să intru în orice luptă împotriva păcatului în genunchi, plângând pentru mine însumi așa cum a plâns Israelul înaintea chivotului Tău. Tu, care ai disciplinat poporul Tău cu înfrângere, ca asprimea lor să fie zdrobită în lacrimi, și apoi le-ai întărit râvna și le-ai dat biruința: zdrobește-mi și mie asprimea și primește pocăința mea și, în mila Ta, preface plânsul meu în puterea de a birui. Să nu apăr sau să scuz niciodată ceea ce este rău, nici să fac cauză comună cu făcătorul de rău, ci să iubesc pe păcătos în timp ce urăsc păcatul, începând cu al meu. Dă-mi o inimă zdrobită și smerită, pe care nu o vei disprețui. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, Judecătorul drept și milostiv, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →