← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iov

Cum ar trebui omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Fragilitate, apă de zăpadă și oboseala vieții

Iov 9-10Morala asupra Cărții lui Iov (Moralia in Iob) de Sfântul Grigore cel Mare21 min
Deschidere
La apărarea dreptății divine de către Bildad, Iov dă un consimțământ ciudat — este de acord, apoi coboară mai adânc în abis: „Știu că este așa în adevăr, dar cum ar putea omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?” Dacă Dumnezeu va intra în judecată cu el, nu poate răspunde la una din o mie. Iov repetă puterea de nepătruns a Celui care mută munții, zguduie pământul, poruncește soarelui, face pe Arcturus și Orion — „care face lucruri mari de nepătruns”. Și sub acea maiestate își vede propria fragilitate: chiar dacă s-ar spăla cu apă de zăpadă, Dumnezeu tot l-ar găsi pătat. Până la capitolul 10, sufletul îi este obosit de însăși viața sa și se roagă Făcătorului său din țărână: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au întocmit”. Sfântul Grigore cel Mare citește smerenia lui Iov nu ca disperare, ci ca școală a umilinței — sensul moral, prin care un suflet învață că nu poate sta în propria dreptate, și cel alegoric, prin care Iov prefigurează Biserica suferindă și dorul ei după Răscumpărătorul care singur poate face omul drept.
Citește

Citire

Citește Iov 9 — „Știu că este așa în adevăr, dar cum ar putea omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?”; Făcătorul de nepătruns al lui Arcturus, Orion și al camerelor sudului, „care face lucruri mari de nepătruns; da, și minuni fără număr”; „iată, trece pe lângă mine și nu-L văd”; „acum zilele mele sunt mai repezi decât un alergător”; „dacă mă spăl cu apă de zăpadă și îmi curăț mâinile cât de mult; totuși Tu mă vei arunca în șanț”. Apoi citește Iov 10 — „sufletul meu este obosit de viața mea”; „voi zice lui Dumnezeu: Nu mă osândi; arată-mi pentru ce Te cerți cu mine”; „mâinile Tale m-au făcut și m-au întocmit împrejur”; „adu-Ți aminte, Te rog, că m-ai făcut ca lutul”; „nu m-ai turnat ca laptele și m-ai închegat ca brânza?”; „mi-ai dat viață și bunăvoință și vizita Ta mi-a păstrat duhul”.
Studiu
De ce recunoaște Iov că niciun om nu poate fi drept înaintea lui Dumnezeu? Pentru că, învață Sfântul Grigore, dreptatea este un lucru primit, nu posedat: Căci omul fiind pus sub Dumnezeu primește dreptatea; fiind pus alături de El, ca un rival, o pierde, căci oricine se măsoară cu Autorul a tot binele se jefuiește de binele pe care îl avea. Sufletul care se laudă cu desăvârșirea trădează că nici măcar nu a început: omul care se înalță pe seama desăvârșirii dovedește că îi lipsește chiar începutul vieții bune. Iar când Iov spune că chiar spălat în apă de zăpadă tot ar fi găsit necurat, Sfântul Grigore transformă apa de zăpadă în compuncțiunea cerească a celor care plâng nu pentru lucrurile pământești, ci pentru răsplățile de sus: ei caută țara veșnică prin lacrimi și, aprinși de dorul ei, se tânguiesc, primesc de sus ceea ce îi poate face curați. Astfel, însăși smerenia omului sfânt este nădejdea sa; căci cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu prin fapte bune, cu atât învață mai exact murdăria propriei vieți și se aruncă cu totul în milă.
Considerați

Considerare

În capitolul 10, viața prezentă a devenit amară pentru Iov și își întoarce cuvântul împotriva sa. Sfântul Grigore vede aici chiar punctul de cotitură al pocăinței — când lumea își pierde savoarea și Dumnezeu devine dulce: Căci ori de câte ori viața prezentă a început odată să devină fără gust, iar dragostea de Creator să devină dulce, sufletul se aprinde împotriva sa, ca să se acuze pentru păcate. Dar nu este de ajuns să mărturisești păcatele cu răceală; ele trebuie plânse, căci Sfântul Grigore avertizează despre cei care își numesc păcatele fără durere: sunt unii care își mărturisesc păcatele în cuvinte explicite, dar totuși nu știu cum să plângă mărturisindu-le. Apoi, rugându-se „Mâinile Tale m-au făcut”, Iov oferă Judecătorului nu faptele sale, ci lucrarea Făcătorului său — demnitatea creaturii întocmite după chipul lui Dumnezeu, fragilitatea lutului care cere milă. Totuși, Sfinții, insistă Sfântul Grigore, nu cad niciodată în disperare și nu se umflă în trufie: Sfinții se îndoiesc astfel încât să aibă încredere și au încredere astfel încât totuși să nu ațipească în siguranță.
Răspunde

Răspuns

Nu mai încerca să fii drept înaintea lui Dumnezeu în termenii tăi. Întrebarea „cum ar putea omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?” nu este disperare, ci ușa către har: doar sufletul care renunță să se măsoare cu Făcătorul său încetează să se jefuiască de dreptatea pe care El o dă. Observă capcana numită de Sfântul Grigore — omul care se laudă cu desăvârșirea „îi lipsește chiar începutul vieții bune”. Așadar, când conștiința îți spune că nici apa ta de zăpadă nu este de ajuns, nu te lăsa zdrobit: chiar această cunoaștere este semnul că te apropii, învățând murdăria vieții tale tocmai pentru că ești mai aproape de lumină. Iar când viața devine obosită și amară, las-o să te întoarcă, nu departe de Dumnezeu, ci împotriva propriului păcat — mărturisind nu cu răceală, ci în amărăciunea sufletului tău, cu lacrimile care sunt apa de zăpadă a umilinței. Apoi roagă-te ce s-a rugat Iov: nu faptele tale, ci lucrarea Sa. „Adu-Ți aminte că m-ai făcut ca lutul.” Îndoiește-te destul ca să ai încredere; ai încredere destul ca să nu ațipești niciodată.
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule de nepătruns, care faci lucruri mari de nepătruns și minuni fără număr: nu pot să-Ți răspund la una din o mie și nici să mă fac curat deși mă spăl cu apă de zăpadă. Ia de la mine toată lauda propriei desăvârșiri, căci a mă înălța înseamnă a pierde chiar începutul vieții bune. Când sufletul meu obosește de această viață, întoarce-mă nu la disperare, ci împotriva propriului păcat, ca să mă acuz în amărăciunea sufletului meu și să plâng lacrimile adevăratei umilințe. Adu-Ți aminte, Te rog, că m-ai făcut ca lutul; nu privi la săracele mele fapte, ci la lucrarea Ta proprie și cruță fragilitatea țărânei pe care ai întocmit-o. Dă-mi să mă îndoiesc destul ca să am mereu încredere și să am încredere destul ca să nu ațipesc niciodată în siguranță; și fă-mă drept la urmă, nu prin dreptatea mea, ci prin Răscumpărătorul pe care Iov a dorit să-L vadă. Ție, Părinte, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Morala asupra Cărții lui Iov (Moralia in Iob) de Sfântul Grigore cel Mare · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →