← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 141-142 — cu Matthew Henry

Psalmii 141-142Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În tăria liniștită a rugăciunii străvechi, Matthew Henry ne călăuzește prin Psalmii 141 și 142, unde David își revarsă inima în mijlocul urmăririi și al primejdiei. Reflecțiile lui Henry arată cum necazul devine tocmai solul pentru o dependență mai adâncă de Dumnezeu. Pe măsură ce parcurgem aceste versete împreună, descoperim invitații proaspete de a striga, de a ne păzi pașii și de a ne odihni în grija cunoscătoare a Domnului. Lăsați aceste perspective veșnice să ne întărească sufletele atunci când încercările apasă și prietenii se îndepărtează.
Citește
Așezați-vă în acești doi psalmi cu o inimă deschisă. Lăsați strigătele lui David din peșteră și din pustiu să răsune propriile voastre doruri după ocrotire, curăție și izbăvire. Citiți încet, oprindu-vă acolo unde cuvintele trezesc amintiri sau nevoi, și lăsați Duhul să vă pregătească să primiți observațiile înțelepte ale lui Matthew Henry despre rugăciune, ispită și încredere.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a sublinia cererea stăruitoare a lui David ca Dumnezeu să primească rugăciunea. I. David iubea rugăciunea și cere lui Dumnezeu ca rugăciunile sale să fie auzite și împlinite, v. 1, 2. David a strigat către Dumnezeu. Strigătul său arată râvna în rugăciune; s-a rugat ca unul care este cu adevărat în serios. Strigătul către Dumnezeu arată credință și statornicie în rugăciune. Iar ce a dorit el ca rod al rugăciunii sale? 1. Ca Dumnezeu să ia cunoștință de ea: 'Dă ureche glasului meu; să am o audiență plină de har.' Cei ce strigă în rugăciune pot nădăjdui să fie auziți în rugăciune, nu pentru glasul ridicat, ci pentru vioiciunea lor. 2. Ca El să-l viziteze pentru aceasta: Grăbește-Te către mine. Cei ce știu să prețuiască prezența plină de har a lui Dumnezeu vor fi stăruitori după ea și cu smerenie nerăbdători față de întârzieri. Cel ce crede nu se grăbește, dar cel ce se roagă poate fi stăruitor cu Dumnezeu să Se grăbească. 3. Ca El să fie bineplăcut de el în aceasta, bineplăcut de rugăciunea sa și de ridicarea mâinilor în rugăciune, care arată atât înălțarea și lărgirea dorinței sale, cât și ieșirile nădejdii și așteptării sale, ridicarea mâinii însemnând înălțarea inimii și fiind folosită în locul ridicării jertfelor care erau înălțate și legănate înaintea Domnului. Rugăciunea este o jertfă duhovnicească; este înălțarea sufletului și a celor mai bune afecțiuni ale sale către Dumnezeu. Acum el se roagă ca aceasta să fie înfățișată și îndreptată înaintea lui Dumnezeu ca tămâia care era arsă zilnic pe altarul de aur și ca jertfa de seară, pe care o amintește mai degrabă decât jertfa de dimineață, poate pentru că aceasta era o rugăciune de seară, sau cu ochiul la Hristos, care, în seara lumii și în seara zilei, avea să Se aducă pe Sine jertfă de ispășire și să întemeieze jertfele duhovnicești ale mulțumirii, după ce a desființat toate rânduielile trupești ale Legii. Cei ce se roagă în credință pot aștepta ca aceasta să-L mulțumească pe Dumnezeu mai mult decât un bou sau un vițel. David era acum alungat de la curtea lui Dumnezeu și nu putea lua parte la jertfă și la tămâie, și de aceea cere ca rugăciunea sa să fie în locul lor. Observație: Rugăciunea este de un miros plăcut lui Dumnezeu, ca tămâia, care totuși nu are mireasmă fără foc; nici rugăciunea fără focul sfintei iubiri și al râvnei. Henry se îndreaptă apoi către nevoia credinciosului de har pentru a evita cuvintele și căile păcătoase. II. David se temea de păcat și cere lui Dumnezeu să fie ținut departe de păcat, știind că rugăciunile sale nu ar fi primite dacă nu avea grijă să vegheze împotriva păcatului. Trebuie să fim la fel de stăruitori după harul lui Dumnezeu în noi ca și după bunăvoința Lui față de noi. 1. El se roagă să nu fie surprins în cuvinte păcătoase (v. 3): 'Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și, deoarece firea a făcut buzele mele ușă a cuvintelor mele, lasă harul să păzească acea ușă, ca niciun cuvânt să nu iasă care ar putea într-un fel oarecare să aducă necinste lui Dumnezeu sau vătămare altora.' Oamenii buni cunosc răul păcatelor limbii și cât de înclinați sunt spre ele (când dușmanii provoacă, suntem în primejdie de a duce resentimentul prea departe și de a vorbi fără chibzuință, cum a făcut Moise, deși cel mai blând dintre oameni) și de aceea sunt stăruitori cu Dumnezeu să-i împiedice să vorbească greșit, știind că nicio veghere sau hotărâre a lor nu este de ajuns pentru a-și stăpâni limbile, cu atât mai puțin inimile, fără harul deosebit al lui Dumnezeu. Trebuie să ne păzim gurile ca cu un frâu; dar aceasta nu va fi de ajuns: trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să le păzească. Neemia s-a rugat Domnului când a pus o strajă și tot așa trebuie să facem și noi, căci fără El străjerul umblă în zadar. 2. Ca să nu fie înclinat spre fapte păcătoase (v. 4): 'Nu-mi pleca inima spre vreun lucru rău; orice înclinație este în mine spre păcat, să fie nu numai înfrânată, ci omorâtă prin harul dumnezeiesc.' Exemplul celor din jurul nostru și provocările celor împotriva noastră sunt gata să trezească și să scoată la iveală înclinațiile stricate. Suntem gata să facem ca alții și să gândim că dacă am primit nedreptăți le putem întoarce; și de aceea avem nevoie să ne rugăm să nu fim lăsați nouă înșine să săvârșim vreo lucrare nelegiuită, fie în alianță cu, fie în opoziție față de oamenii care lucrează nelegiuirea. Cât timp trăim într-o lume atât de rea și purtăm cu noi inimi atât de rele, avem nevoie să ne rugăm să nu fim atrași de nicio momire și nici mânați de nicio provocare să facem vreun lucru păcătos. 3. Ca să nu fie prins în curse de plăcerile păcătoase: 'Să nu mănânc din bunătățile lor. Să nu mă alătur lor la ospețele și la jocurile lor, ca nu cumva prin aceasta să fiu atras în păcatele lor.' Mai bună este o masă de verdețuri, în afara căii ispitei, decât un bou îngrășat în ea. Păcătoșii pretind că găsesc bunătăți în păcat. Apele furate sunt dulci; rodul oprit este plăcut ochiului. Dar cei ce iau în seamă cât de curând bunătățile păcatului se vor preface în pelin și fiere, cât de sigur va mușca la urmă ca un șarpe și va înțepa ca o năpârcă, se vor teme de acele bunătăți și se vor ruga lui Dumnezeu prin providența Sa să le ia dinaintea ochilor și prin harul Său să le întoarcă împotriva lor. Oamenii buni se vor ruga chiar și împotriva dulceturilor păcatului. Reflectând asupra mustrării, Henry arată cum David a primit cu bucurie îndreptarea de la cei drepți. Aici, I. David dorește să i se spună greșelile sale. Dușmanii l-au ocărât cu ceea ce era fals, de care nu putea decât să se plângă; totuși, în același timp, dorea ca prietenii săi să-l mustre pentru ceea ce era cu adevărat greșit în el, mai ales dacă era ceva ce dădea cea mai mică culoare acelor ocări (v. 5): să mă lovească cel drept; va fi o bunătate. Dumnezeul cel drept (spun unii); 'Voi primi cu bucurie mustrările providenței Sale și voi fi atât de departe de a mă certa cu ele, încât le voi primi ca semne de iubire și le voi folosi ca mijloace de har și mă voi ruga pentru cei ce sunt instrumentele necazului meu.' Dar este luat de obicei pentru mustrările date de oamenii drepți; și se potrivește cel mai bine celor ce sunt ei înșiși drepți să mustre nedreptatea altora, iar de la ei mustrarea va fi primită cel mai bine. Dar dacă mustrarea este dreaptă, chiar dacă mustrătorul nu este așa, trebuie să facem un bun folos din ea și să învățăm ascultarea prin ea. Suntem învățați aici cum să primim mustrările celor drepți și înțelepți. 1. Trebuie să dorim să fim mustrați pentru tot ce este greșit în noi sau este făcut greșit de noi: 'Doamne, pune în inima celui drept să mă lovească și să mă mustre. Dacă inima mea nu mă lovește, cum ar trebui, să o facă prietenul meu; să nu cad niciodată sub acea judecată înfricoșătoare de a fi lăsat singur în păcat.' 2. Trebuie să socotim aceasta o parte din prietenie. Nu trebuie doar să o suportăm cu răbdare, ci să o luăm ca o bunătate; căci mustrările de îndrumare sunt calea vieții (Prov. vi. 23), sunt mijloace de bine pentru noi, ca să ne aducă la pocăință pentru păcatele pe care le-am săvârșit și să prevenim căderile din nou în păcat. Deși mustrările taie, este ca să vindece, și de aceea sunt mult mai de dorit decât sărutările vrăjmașului (Prov. xxvii. 6) sau cântarea nebunilor, Eccl. vii. 5. David a binecuvântat pe Dumnezeu pentru mustrarea potrivită a lui Abigail, 1 Sam. xxv. 32. 3. Trebuie să ne socotim ajutați și vindecați prin ea: Va fi ca un untdelemn ales pentru o rană, ca s-o înmoaie și s-o închidă; nu-mi va zdrobi capul, cum socotesc unii, care ar putea la fel de bine să suporte să li se zdrobească capul decât să li se spună greșelile; dar, zice David, 'Nu sunt de această părere; păcatul meu mi-a zdrobit capul, mi-a zdrobit oasele, Ps. li. 8. Mustrarea este un untdelemn ales, ca să vindece vânătaile pe care mi le-a dat păcatul. Nu-mi va zdrobi capul, dacă va putea doar să-mi zdrobească inima.' 4. Trebuie să răsplătim bunătatea celor ce se poartă astfel cu credincioșie, astfel prietenește cu noi, cel puțin prin rugăciunile noastre pentru ei în necazurile lor, și prin aceasta trebuie să arătăm că o primim cu bunătate. Dr. Hammond dă o cu totul altă citire a acestui verset: 'Ocara mă va zdrobi pe mine cel drept și mă va mustra; dar untdelemnul acela otrăvitor nu-mi va zdrobi capul (nu mă va nimici, nu-mi va face răul intenționat), căci totuși rugăciunea mea va fi în necazurile lor, ca Dumnezeu să mă păzească de ele, și rugăciunea mea nu va fi în zadar.'
Considerați

Cugetă

Henry încheie arătând mulțumirea găsită numai în Dumnezeu când ajutorul omenesc lipsește. Psalmistul ne spune aici, spre învățătura noastră, 1. Cum a fost lepădat și părăsit de prietenii săi, v. 4. Când era în favoare la curte părea să aibă un mare interes, dar când a fost făcut fugar și era primejdios pentru oricine să-l adăpostească (martor soarta lui Ahimelec), atunci nimeni nu voia să-l cunoască, ci toți se fereau de el. A căutat la dreapta sa un apărător (Ps. cix. 31), vreun prieten sau altul care să vorbească o vorbă bună pentru el; dar, de când apărarea lui Ionatan pentru el aproape că i-a costat viața, nimeni nu era gata să riște în apărarea nevinovăției sale, ci toți erau gata să spună că nu știu nimic despre chestiune. S-a uitat în jur să vadă dacă cineva îi va deschide ușa; dar scăparea l-a părăsit. Niciunul dintre vechii săi prieteni nu i-a dat o noapte de găzduire sau nu l-a îndrumat spre vreun loc de taină și siguranță. Câți oameni buni au fost înșelați de astfel de prieteni-rândunică, care pleacă când vine iarna! Viața lui David era nespus de prețioasă și totuși, când a fost proscris pe nedrept, nimeni nu s-a îngrijit de ea, nici nu a mișcat un deget pentru ocrotirea ei. În aceasta a fost un chip al lui Hristos, care, în suferințele Sale pentru noi, a fost părăsit de toți oamenii, chiar și de ucenicii Săi, și a călcat teascul singur, căci nu era nimeni care să ajute, nimeni care să susțină, Isa. lxiii. 5. 2. Cum a găsit atunci mulțumire în Dumnezeu, v. 5. Iubitorii și prietenii stăteau departe de el și era zadarnic să-i cheme. 'Dar', a zis el, 'am strigat către Tine, Doamne, care mă cunoști și Te îngrijești de mine, când nimeni altcineva nu o face, și nu mă vei părăsi când oamenii o fac;' căci Dumnezeu este statornic în iubirea Sa. David ne spune ce a zis lui Dumnezeu în peșteră: 'Tu ești scăparea mea și partea mea în țara celor vii; mă bizui pe Tine să fii așa, scăparea mea ca să mă mântuiești de a fi nenorocit, partea mea ca să mă faci fericit. Peștera în care sunt este doar o slabă scăpare. Doamne, numele Tău este turnul cel tare în care alerg. Tu ești scăparea mea, în care singur mă voi socoti în siguranță. Cununa pe care o nădăjduiesc este doar o slabă parte; nu mă pot socoti niciodată bine asigurat până nu știu că Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu.' Cei ce iau cu sinceritate pe Domnul ca Dumnezeul lor Îl vor găsi atotsuficient atât ca scăpare, cât și ca parte, astfel încât, după cum niciun rău nu-i va vătăma, tot așa niciun bine nu le va lipsi; și pot cere cu smerenie interesul lor: 'Doamne, Tu ești scăparea mea și partea mea; orice altceva este o scăpare de minciuni și o parte fără valoare. Tu ești așa în țara celor vii, adică atât timp cât trăiesc și am ființa mea, fie în lumea aceasta, fie într-una mai bună.' Este de ajuns în Dumnezeu ca să răspundă la toate nevoile timpului de față. Trăim într-o lume de primejdii și nevoi; dar ce primejdie trebuie să ne temem dacă Dumnezeu este scăparea noastră, sau ce nevoi dacă El este partea noastră? Cerul, care singur merită să fie numit țara celor vii, va fi pentru toți credincioșii atât o scăpare, cât și o parte. 3. Cum, în această mulțumire, s-a adresat lui Dumnezeu (v. 5, 6): 'Doamne, dă ureche cu har strigătului meu, strigătul necazului meu, strigătul cererii mele, căci sunt adus foarte jos și, dacă nu mă ajuți, voi fi cu totul scufundat. Doamne, izbăvește-mă de prigonitorii mei, fie leagă-le mâinile, fie întoarce-le inimile, zdrobește-le puterea sau nimicește-le planurile, înfrânează-i sau scapă-mă, căci ei sunt mai tari decât mine și va fi cinstea Ta să iei partea celui mai slab. Izbăvește-mă de ei, sau voi fi nimicit de ei, căci nu sunt încă eu însumi o potrivire pentru ei. Doamne, scoate-mi sufletul din temniță, nu numai scoate-mă în siguranță din această peșteră, ci scoate-mă din toate nedumeririle mele.' Putem aplica aceasta duhovnicește: sufletele oamenilor buni sunt adesea strâmtorate de îndoieli și temeri, încleștate și ferecate prin slăbiciunea credinței și puterea stricăciunii; și atunci este datoria și interesul lor să se adreseze lui Dumnezeu și să-L roage să-i pună la larg și să le lărgească inimile, ca să alerge pe calea poruncilor Sale. 4. Cât de mult aștepta el ca izbăvirea sa să se întoarcă spre slava lui Dumnezeu. (1.) Prin mulțumirile sale proprii, în care plângerile sale de acum s-ar preface atunci: 'Scoate-mi sufletul din temniță, nu ca să mă bucur de mine și de prietenii mei și să trăiesc în tihnă, nu, nici ca să-mi asigur țara, ci ca să laud numele Tău.' La aceasta trebuie să avem ochi în toate rugăciunile noastre către Dumnezeu pentru izbăvire din necaz, ca să avem prilej să-L lăudăm pe Dumnezeu și să trăim spre lauda Lui. Aceasta este cea mai mare mângâiere a îndurărilor vremelnice, că ne dau materie și ne oferă prilej pentru datoria desăvârșită a laudei. (2.) Prin mulțumirile multora în numele său (2 Cor. i. 11): 'Când voi fi eliberat, cei drepți mă vor înconjura; pentru pricina mea Îți vor face o cunună de laudă, așa zice Chaldeeanul. Vor veni în jurul meu ca să mă felicite pentru izbăvirea mea, să audă experiențele mele și să primească (Maschil) învățături de la mine; mă vor înconjura ca să se unească cu mine în mulțumirile mele, pentru că Te-ai purtat cu dărnicie față de mine.' Observație: Îndurările altora trebuie să fie materia laudelor noastre către Dumnezeu; iar laudele altora, în numele nostru, trebuie să fie și dorite și bucurate de noi.
Răspunde
Unde, în presiunile tale actuale, ai nevoie cel mai mult să strigi după prezența grabnică a lui Dumnezeu? Cum ai putea invita prietenii credincioși să vorbească adevărul în viața ta în această săptămână? În ce loc ascuns te invită Domnul să-L declari singura ta scăpare și parte?
Roagă-te
Doamne, păzește buzele noastre și apleacă inimile noastre de la orice cale rea, ca rugăciunile noastre să se înalțe înaintea Ta ca tămâia. În orice peșteră a necazului, fii refugiul nostru, Cel ce cunoști calea noastră, și dă-ne harul să primim mustrarea Ta ca pe o bunătate vindecătoare. Prin Duhul Tău, adu izbăvire care să atragă pe mulți la lauda Numelui Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →