Eterniseed › Curriculum › Numeri
Num 29-30 — cu Matei Henry
Deschidere
Astăzi ne apropiem de Cuvânt cu îndrumarea de încredere a lui Matei Henry, a cărui expunere atentă deschide ferestre proaspete în închinarea și angajamentele descrise în Numeri. Reflecțiile sale asupra sărbătorilor rânduite și natura obligatorie a jurămintelor ne invită să considerăm cum rânduielile antice încă modelează inimile dedicate lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să trezească în noi o reverență mai profundă pentru ritmurile sfinte ale jertfei, pocăinței și păstrării promisiunilor care marchează poporul lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește Numeri capitolele 29 și 30 încet. Observă instrucțiunile detaliate pentru daruri în luna a șaptea și hotarele atente puse în jurul jurămintelor personale. Lasă cadența acestor porunci să te atragă în seriozitatea cu care Dumnezeu privește atât închinarea comună cât și promisiunile individuale făcute înaintea Lui.
Studiu
Henry începe prin a rezuma conținutul capitolului 29.
Acest capitol rânduiește darurile care trebuiau aduse prin foc Domnului în cele trei mari solemnități ale lunii a șaptea. I. În sărbătoarea trâmbițelor în prima zi a acelei luni, ver. 1-6. II. În ziua ispășirii în a zecea zi, ver. 7-11. III. În sărbătoarea corturilor în a cincisprezecea zi și cele șapte zile următoare, ver. 12-38. Și apoi încheierea acestor rânduieli, ver. 39, 40.Henry continuă cu observații asupra sărbătorii corturilor.
Curând după ziua ispășirii, acea zi în care oamenii trebuiau să-și întristeze sufletele, a urmat sărbătoarea corturilor, în care ei trebuiau să se bucure înaintea Domnului; căci cei ce seamănă cu lacrimi vor secera curând cu bucurie. La legile anterioare despre această sărbătoare, pe care le-am avut, Lev. xxiii. 34, &c., aici se adaugă îndrumări despre darurile prin foc, pe care ei trebuiau să le aducă Domnului în timpul celor șapte zile ale acelei sărbători, Lev. xxiii. 36. Observă aici, 1. Zilele lor de bucurie trebuiau să fie zile de jertfe. O dispoziție de a fi vesel nu ne face niciun rău, nici nu este un simptom rău, când este atât de departe de a ne face nepotriviți pentru îndatoririle slujirii imediate a lui Dumnezeu încât ne încurajează și ne lărgește inimile în ele. 2. Toate zilele locuirii lor în corturi ei trebuiau să aducă jertfe. Cât timp suntem aici într-o stare de cort, este interesul nostru precum și datoria noastră să păstrăm constant comuniunea cu Dumnezeu; nici nestatornicia condiției noastre exterioare nu ne scuză în neglijarea îndatoririlor închinării lui Dumnezeu. 3. Jertfele pentru fiecare din cele șapte zile, deși diferind în nimic altceva decât numărul taurilor, sunt rânduite separat și particular, ceea ce totuși nu este o repetiție zadarnică; căci Dumnezeu ar învăța astfel să fie foarte exacți în aceste observanțe și să țină un ochi al credinței fixat pe instituție în lucrarea fiecărei zile. De asemenea, sugerează că repetarea acelorași slujbe, dacă este îndeplinită cu o inimă dreaptă și cu un foc continuu de afecțiune evlavioasă și devotată, nu este o oboseală pentru Dumnezeu și de aceea nu ar trebui să ne supărăm de ea sau să spunem: Iată, ce oboseală este pentru noi! 4. Numărul taurilor (care erau partea cea mai costisitoare a jertfei) scădea în fiecare zi. În prima zi a sărbătorii trebuiau să aducă treisprezece, în a doua zi doar doisprezece, în a treia zi unsprezece, &c. Astfel încât în a șaptea aduceau șapte; iar în ultima zi, deși era ziua mare a sărbătorii și celebrată cu o adunare sfântă, totuși trebuiau să aducă doar un taur; și, în timp ce în toate celelalte zile aduceau doi berbeci și paisprezece miei, în aceasta aduceau doar un berbec și șapte miei. Așa a fost voia Legiuitorului, și aceasta este un motiv suficient pentru lege. Unii sugerează că Dumnezeu a considerat aici slăbiciunea cărnii, care este înclinată să se plângă de cheltuiala religiei; de aceea este rânduit să scadă din ce în ce mai mult, ca să nu se plângă ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut să slujească cu o jertfă, Isa. xliii. 23. Sau prin aceasta li se sugerează că rânduiala legală ar îmbătrâni și ar dispărea la urmă; și mulțimea jertfelor lor ar sfârși într-o singură jertfă mare, infinit mai vrednică decât toate acestea. A fost în ultima zi a sărbătorii, după ce toate aceste jertfe fuseseră rânduite, că Domnul nostru Iisus a stat și a strigat celor ce încă însetau după dreptate (fiind conștienți de insuficiența acestor jertfe de a-i îndreptăți) să vină la El și să bea, Ioan vii. 37. 5. Darurile de mâncare și de băutură însoțeau toate jertfele, potrivit numărului lor, după rânduială. Oricât de multă carne ar fi, nu este sărbătoare fără pâine și băutură, de aceea acestea nu trebuie omise niciodată la altarul lui Dumnezeu, care era masa Lui. Nu trebuie să gândim că a face mult în religie va fi acceptat dacă nu o facem bine și după rânduiala pe care Dumnezeu a rânduit-o. 6. În fiecare zi trebuie prezentată o jertfă pentru păcat, așa cum am observat în celelalte sărbători. Arderile-de-tot ale noastre de laudă nu pot fi acceptate de Dumnezeu dacă nu avem un interes în marea jertfă de ispășire pe care Hristos a adus-o când pentru noi S-a făcut pe Sine jertfă pentru păcat. 7. Chiar când toate aceste jertfe erau aduse, totuși arderea-de-tot continuă nu trebuie omisă nici dimineața nici seara, ci în fiecare zi aceasta trebuie adusă întâi dimineața și ultima seara. Niciun serviciu extraordinar nu ar trebui să alunge devoțiunile noastre statornicite. 8. Deși toate aceste jertfe erau cerute să fie prezentate de corpul adunării, pe cheltuiala comună, totuși, pe lângă acestea, persoane particulare trebuiau să-L glorifice pe Dumnezeu cu jurămintele și darurile lor de bunăvoie, v. 39. Când Dumnezeu a poruncit că acestea trebuie să le facă, a lăsat loc generozității devoțiunii lor, mult mai mult puteau face, nu inventând alte închinări, ci abundând în acestea, ca 2 Cron. xxx. 23, 24. Îndrumări largi fuseseră date în Levitic despre darurile de tot felul care trebuiau aduse de persoane particulare potrivit providențelor lui Dumnezeu față de ele și harurilor lui Dumnezeu în ele. Deși fiecare israelit avea un interes în aceste jertfe comune, totuși nu trebuie să gândească că acestea vor servi în locul jurămintelor și darurilor sale de bunăvoie. Astfel rugăciunile slujitorilor noștri cu noi și pentru noi nu ne vor scuza de a ne ruga pentru noi înșine.Henry se îndreaptă apoi spre reglementările privind jurămintele din capitolul 30.
1. Cazul presupus este că o persoană face un jurământ Domnului, făcându-L pe Dumnezeu parte la promisiune și intenționând onoarea și slava Lui în el. Materia jurământului este presupusă a fi ceva legal: niciun om nu poate fi prin propria sa promisiune legat să facă ceea ce îi este deja prin porunca divină interzis să facă. Totuși este presupus a fi ceva care, în astfel de măsuri și grade, nu era o datorie necesară anterioară jurământului. O persoană putea jura să aducă astfel de jertfe la anumite timpuri, să dea astfel de sumă sau astfel de proporție în milostenie, să se abțină de la astfel de mâncăruri și băuturi pe care legea le permitea, să postească și să-și întristeze sufletul (care este specificat v. 13) la alte timpuri în afară de ziua ispășirii. Și multe jurăminte similare puteau fi făcute într-o căldură extraordinară de zel sfânt, în umilire pentru vreun păcat comis sau pentru prevenirea păcatului, în urmărirea vreunei îndurări dorite sau în recunoștință pentru vreo îndurare primită. Este de mare folos să faci astfel de jurăminte, cu condiția să fie făcute cu sinceritate și cu precauție cuvenită. Jurămintele (spun doctorii evrei) sunt gardul de despărțire, adică un gard pentru religie. Cel ce jură este aici spus că își leagă sufletul cu o legătură. Este un jurământ către Dumnezeu, care este duh, și către El sufletul, cu toate puterile sale, trebuie legat. O promisiune către om este o legătură asupra averii, dar o promisiune către Dumnezeu este o legătură asupra sufletului. Jurămintele noastre sacramentale, prin care suntem legați la nu mai mult decât ceea ce era înainte datoria noastră, și pe care nici tatăl nici soțul nu le pot desființa, sunt legături asupra sufletului, și prin ele trebuie să ne simțim legați de tot păcatul și legați de toată voia lui Dumnezeu. Jurămintele noastre ocazionale privind ceea ce înainte era în puterea noastră (Faptele v. 4), când sunt făcute, sunt de asemenea legături asupra sufletului. 2. Porunca dată este ca aceste jurăminte să fie îndeplinite cu conștiinciozitate: El nu-și va rupe cuvântul, deși mai târziu își poate schimba gândul, ci va face potrivit cu ceea ce a spus. Margine, El nu-și va profana cuvântul. A jura este o rânduială a lui Dumnezeu; dacă jurăm în ipocrizie profanăm acea rânduială: este clar hotărât, Mai bine să nu juri decât să juri și să nu plătești, Ecl. v. 5. Nu vă înșelați, Dumnezeu nu este batjocorit. Promisiunile Lui către noi sunt da și amin, să nu fie ale noastre către El da și nu.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a reflecta asupra implicațiilor pentru ordinea gospodăriei.
II. Cazul unei soții este mult același. Cât despre o femeie care este văduvă sau divorțată, ea nu are nici tată nici soț care să o controleze, astfel încât, orice jurăminte cu care își leagă sufletul, vor sta împotriva ei (v. 9), este în pericolul ei dacă se întoarce; dar o soție, care nu are nimic ce poate numi strict al ei, ci cu îngăduința soțului ei, nu poate, fără aceea, face vreun astfel de jurământ. 1. Legea este clară în cazul unei soții care continuă așa mult timp după jurământ. Dacă soțul ei îi permite jurământul, deși doar prin tăcere, acesta trebuie să stea, v. 6, 7. Dacă el îl dezaprobă, deoarece obligația ei față de ceea ce jurase a apărut pur din actul ei propriu, și nu din vreo poruncă anterioară a lui Dumnezeu, obligația ei față de soțul ei va lua locul acestuia, căci față de el ea trebuie să fie în supunere ca față de Domnul; și acum este atât de departe de a fi datoria ei să-și împlinească jurământul încât ar fi păcatul ei să nu asculte de soțul ei, al cărui consimțământ poate că ar fi trebuit să-l ceară înainte de a face jurământul; de aceea ea are nevoie de iertare, v. 8. 2. Legea este aceeași în cazul unei soții care curând după aceea devine văduvă sau este alungată. Deși, dacă se întoarce la casa tatălui ei, ea nu vine din nou sub autoritatea lui astfel încât el să aibă putere să desființeze jurămintele ei (v. 9), totuși dacă jurământul a fost făcut cât timp era în casa soțului ei, și soțul ei l-a dezaprobat, a fost făcut nul și fără efect pentru totdeauna, și ea nu revine sub legea jurământului ei când este eliberată de legea soțului ei. Aceasta pare a fi sensul distinct al v. 10-14, care altfel ar fi doar o repetiție a v. 6-8. Dar se adaugă (v. 15) că, dacă soțul desființează jurămintele soției sale, el va purta nelegiuirea ei; adică, dacă lucrul pe care îl jurase era cu adevărat bun, pentru onoarea lui Dumnezeu și prosperitatea sufletului ei propriu, și soțul l-a dezaprobat din lăcomie, sau din toană, sau pentru a-și arăta autoritatea, deși ea este descărcată de obligația jurământului ei, totuși el va avea mult de răspuns. Acum aici este foarte observabil cât de atent legea divină consultă buna ordine a familiilor și păstrează puterea relațiilor superioare și datoria și reverența inferioare. Este potrivit ca fiecare om să poarte domnie în propria sa casă și să-și aibă soția și copiii în supunere cu toată gravitatea; și mai degrabă decât această mare regulă să fie ruptă, sau vreun încurajament dat relațiilor inferioare să rupă acele legături, Dumnezeu Însuși și-ar ceda dreptul și ar elibera obligațiile chiar ale unui jurământ solemn; atât de mult religia întărește legăturile tuturor relațiilor și asigură bunăstarea tuturor societăților, încât în ea familiile pământului sunt binecuvântate.
Răspunde
Răspuns
Unde în sezonul tău actual te-ar putea invita Dumnezeu să reînnoiești un ritm de închinare care s-a subțiat? Cum mai modelează încă jurămintele pe care le-ai făcut înaintea Domnului alegerile tale zilnice? În ce feluri poți onora mai bine autoritățile date de Dumnezeu în viața ta rămânând credincios angajamentelor tale față de El?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, mulțumim pentru tiparele clare de închinare și greutatea promisiunilor sfinte păstrate în Cuvântul Tău. Învață-ne să ne apropiem de altarul Tău cu atât bucurie cât și reverență, fără a trata cu ușurință jurămintele pe care le rostim în prezența Ta. Întărește familiile să umble în dragoste ordonată și onoare reciprocă, ca fiecare gospodărie să reflecte credincioșia Ta. Fie ca viețile noastre să devină jertfe vii care să-Ți placă, aduse în puterea lui Hristos singur. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →