Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 15-16 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În tratarea Psalmilor 15-16, Maclaren dezvăluie realitatea profundă a lui Dumnezeu ca adevărată parte și moștenire a inimii credincioase. Cuvintele sale ne invită să reflectăm la ce înseamnă să-L alegem pe Domnul mai presus de orice comoară pământească și să ne odihnim în siguranță în acea alegere. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi aceeași fervoare și claritate pe care Maclaren însuși le-a găsit în aceste vechi cântări ale încrederii.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la Psalmii 15 și 16. Citiți cei doi psalmi cu încetineală, lăsând declarațiile lor simple de integritate și încredere să se așeze în duhul vostru. Observați mai ales tonul încrezător al psalmului al șaisprezecelea când vorbește despre Domnul ca parte și moștenire. Lăsați cuvintele să vă pregătească mintea pentru expunerea care urmează.
Studiu
Maclaren începe prin a articula primul gând care reiese din text.
I. Primul gând care iese din cuvintele dinaintea noastră este acesta: toată religia adevărată își are inima chiar în alegerea deliberată a lui Dumnezeu ca bun suprem al meu.Maclaren continuă să exploreze modurile în care putem poseda pe Dumnezeu.
Acum, cum posedăm pe Dumnezeu? Posedăm lucrurile într-un fel și persoanele în altul. Cea mai de jos și mai imperfectă formă de posesiune este aceea prin care un om ține pur și simplu pe alții departe de bunul material și își afirmă dreptul de a dispune de el după cum crede de cuviință. Un orb poate avea tabloul cel mai frumos care a fost vreodată pictat; poate să-l numească al său, adică nimeni altcineva nu-l poate vinde, dar ce folos îi aduce? Un nebun poate deține o bibliotecă la fel de mare ca Bodleian, dar ce folos îi aduce? Oare omul care strânge arendele unei coaste de munte sau poetul ori pictorul căruia stâncile și erica îi vorbesc gânduri îndepărtate posedă cu adevărat muntele? Cea mai înaltă formă de posesiune, chiar și a lucrurilor, este atunci când ele slujesc gândului nostru, emoției noastre, creșterii morale și intelectuale. Le posedăm cu adevărat pe ele în măsura în care le cunoaștem și avem comuniune cu ele. Dar când urcăm în regiunea persoanelor, le posedăm în măsura în care le înțelegem, simpatizăm cu ele și le iubim. Cunoașterea, legătura, simpatia, afecțiunea — acestea sunt căile prin care oamenii pot poseda oameni și duhurile, duhuri. Un ucenic care primește gândurile unui mare învățător în mintea sa și are întreaga ființă saturată de ele poate fi spus că și-a făcut învățătorul al său. Un prieten sau un iubit deține inima pe care o iubește și care iubește la rândul ei; și nu altfel posedăm pe Dumnezeu.Maclaren afirmă apoi că această posesiune este făcută sigură de Dumnezeu Însuși.
II. Acum permiteți-mi să trec la următorul punct de aici, și anume că această posesiune este la fel de sigură pe cât o poate face Dumnezeu. 'Tu menții partea mea.' Tu Însuți ești și moștenirea mea și păzitorul moștenirii mele. Cel care posedă pe Dumnezeu, spune textul prin implicație, este ridicat deasupra oricărei frici și șanse de schimbare.
Considerați
Considerare
Maclaren trece la mulțumirea găsită în această alegere a moștenirii.
III. Și apoi ultimul gând de aici este că acela care alege astfel să-și găsească comoara și desfătarea în Dumnezeu este mulțumit de alegerea sa. 'Liniile' — funia de măsurat prin care moșia a fost împărțită și hotărâtă — 'au căzut în locuri plăcute; da!' — nu cum are Biblia noastră, doar 'am o moștenire bună', punând accentul pe faptul posesiunii, ci 'moștenirea este bună pentru mine', punând accentul pe faptul mulțumirii subiective față de ea.În cele din urmă, Maclaren îndeamnă la alegerea deliberată a lui Dumnezeu în Hristos ca parte a noastră.
Lăsați-mă să vă rog să-L alegeți pe Dumnezeu în Hristos ca bun suprem și cea mai înaltă parte a voastră; și, după ce ați ales, să vă țineți de alegerea voastră. Astfel veți intra în posesiunea binelui care va fi cu adevărat al vostru, chiar 'acea parte bună care nu va fi luată de la' voi.
Răspunde
Răspuns
Unde, în împrejurările voastre actuale, vă invită Domnul să-L numiți ca adevărata voastră parte? Ce pretenție sau mângâiere pământească ar putea concura în tăcere pentru locul care aparține numai lui Dumnezeu? Cum s-ar schimba mersul vostru zilnic dacă ați trăi fiecare ceas ca unul care deține deja o moștenire de nestrămutat în Domnul?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Tu singur ești partea care satisface și moștenirea care nu poate fi pierdută. Învață-ne să Te așezăm totdeauna înaintea feței noastre, să umblăm fără prihană în căile Tale și să ne întoarcem de la orice comoară mai mică. Prin Duhul Tău păzește partea pe care ne-ai dat-o și păstrează-ne inimile statornice până vom locui în prezența Ta cu plinătate de bucurie. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →