← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 25-26 — cu Whedon

Leviticul 25-26Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În spiritul sfințeniei wesleyene și al mărturiei statornice a învățăturii metodiste episcopale, ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. Expunerea sa atentă a Leviticului 25-26 deschide rânduielile sfinte ale odihnei sabatice, ale libertății jubileului și ale răscumpărării pământului și persoanelor. Cu o încredere arminiană în guvernarea morală a lui Dumnezeu, Whedon arată cum aceste legi străvechi stăvilesc lăcomia, apără pe cei vulnerabili și prefigurează evanghelia harului. Duhul care l-a inspirat pe Moise să ne călăuzească citirea și să ne trezească ascultarea.
Citește

Citire

Cu inimile pregătite prin rugăciune, să citim acum Leviticul capitolele 25 și 26. Ascultați chemarea repetată la sfințenie aplicată timpului, proprietății și relațiilor omenești. Observați rânduielile pentru odihna sabatică, sunetul trâmbiței jubileului și avertismentele solemne care încheie secțiunea. Citiți încet, lăsând cuvântul să cerceteze conștiința și să trezească nădejdea în Răscumpărătorul care vestește libertate captivilor.
Studiu
Whedon începe expunerea anului sabatic prin a se opri la versetul 2. Versetul 2. ANUL SABATIC, Leviticul 25:1-7. 2. Pământul să țină un sabat Literalmente, să se odihnească un sabat. Pământul trebuia să rămână nelucrat. De aceea această lege nu se aplica vieții lui Israel în pustiu, unde nu exista arătură. Nu trebuie să ne limităm la literalismul textului și să insistăm că primul an în Canaan trebuia să fie sabatic. Pământul nu a fost dat în mod corespunzător până nu a fost cucerit. De aceea cele mai bune autorități iudaice învață că această lege a devenit obligatorie paisprezece ani după prima intrare în Țara Făgăduinței, șapte ani fiind consumați în cucerire și șapte mai mulți în împărțire. El desfășoară apoi rânduielile anului jubileului. Versetele 8-55. ANUL JUBILEULUI, Leviticul 25:8-55. De două ori în fiecare secol avea loc un an de înnoire și restaurare, în care toate pământurile înstrăinate reveneau familiilor celor cărora le fuseseră împărțite inițial de Iosua; toți robii de sânge evreu erau eliberați și, potrivit lui Iosif, toate datoriile datorate de un israelit altuia erau iertate, așa cum erau toate datoriile datorate de un israelit altuia în anul sabatic, (Deuteronomul 15:1-2), un element omis în relatarea completă a jubileului de către Filo și negat categoric de Maimonide și Mișna, deși referința acesteia din urmă la jubileu este contestată de Ciclopaedia lui Kitto. Nu au fost rânduite jertfe speciale, nici chiar citirea legii poporului, ca în anul sabatic. Este imposibil să ne închipuim izbucnirea generală de bucurie care a înveselit toată țara când robii au gustat din nou dulceața libertății și s-au întors la moșiile strămoșești, la familiile lor și la mormintele părinților lor. 'În zadar i-ar fi poftit somnul la odihnă; inimile le-ar fi fost prea pline ca să simtă oboseala firii; și noaptea ar fi fost petrecută în recunoștință și laudă. Ce emblemă vie a Evangheliei lui Hristos, care se adresează în mod deosebit săracilor!' Bush. Nu se face nicio mențiune despre jubileu în cartea Deuteronom și singura altă referință la el în Pentateuh este destul de incidentală, în apelul tribului lui Manase pentru o rânduială legală împotriva înstrăinării pământurilor lor de către moștenitoarele care se căsătoreau în afara tribului lor. Numeri 36:4. Whedon trece apoi la proclamarea libertății în al cincizecilea an. Versetul 10. 10. Al cincizecilea an trebuia pus deoparte pentru scopuri specifice, să fie nu doar un an de odihnă, ci de eliberare și restaurare. Pentru a înlătura dificultatea a doi ani succesivi de odihnă pentru pământ și de trândăvie pentru popor, s-a depus multă ingeniozitate pentru a dovedi că al cincizecilea înseamnă al patruzeci și nouălea! Preferăm să lăsăm o afirmație clară, neechivocă, care nu implică nicio neconcordanță sau imposibilitate fizică, așa cum a fost scrisă de Moise. Astfel jubileul a fost strict un an penticostal, având aceeași relație cu cei șapte ani sabatici precedenți ca ziua Cincizecimii cu cele șapte zile de sabat; formula folosită în fiecare caz este în esență aceeași. Vezi Leviticul 23:15-16. Vestește libertate... tuturor Nu doar evreilor, ci 'tuturor celor ce șed în ea', adică în țară. Singura excepție ar fi putut fi cei vânduți pentru furt, dar nici această categorie nu este exceptată în lege. Vezi nota finală, (2.) Apoi se ocupă de răscumpărarea perpetuă a pământului. Versetul 23. ANUL JUBILEULUI CONTINUĂ RĂSCUMPĂRAREA PĂMÂNTULUI, Leviticul 25:23-28. 23. Pământul să nu se vândă pentru totdeauna Numai uzufructul putea fi vândut. În actele lor de transmitere nu avea loc expresia 'lui și moștenitorilor lui pentru totdeauna'. După o împărțire egală a pământului la început, aceasta este o ocrotire milostivă împotriva monopolurilor asupritoare și o rânduială pentru a asigura familiei o moștenire perpetuă. Pentru a realiza restaurarea tuturor pământurilor de două ori în fiecare secol familiei căreia îi fusese împărțit inițial de Iosua a fost nevoie de cea mai mare grijă în păstrarea registrelor genealogice ale fiecărui trib și familii. Prin acest mijloc s-a oferit dovada descendenței exacte a Mesia în împlinirea profețiilor, dovadă care a devenit indisponibilă pentru orice evreu de la distrugerea acestor registre în distrugerea Ierusalimului. Căci pământul este al Meu Iehova deținea dreptul deplin asupra Canaanului. De aceea este îndreptățit să alunge pe chiriașii care nu plăteau, mai întâi pe cananeeni, apoi pe israeliți. Pentru o justificare suplimentară a exterminării cananeenilor, vezi Iosua 6:21, nota. Căci voi sunteți străini Aceasta implică faptul că străinii, rezidenți în țară, nu puteau dobândi nici măcar un titlu temporar asupra pământului. Vezi Leviticul 23:22, nota.
Considerați

Considerare

Whedon încheie prin a înfățișa pe răscumpărătorul de rudenie ca tip al lui Hristos. Versetul 25. 25. Oricare dintre rudele sale Kranold observă că nu există nicio consemnare a goelului exercitându-și dreptul decât după moartea celui care a vândut ogorul. Dar aceasta nu îi infirmă dreptul de a-l răscumpăra în timpul vieții vânzătorului sărăcit. 'Persoana care îndeplinea această slujbă era o figură vie a lui Hristos, care și-a asumat firea noastră ca să fie Răscumpărătorul nostru de rudenie, os din osul nostru și carne din carnea noastră, și despre care se spune: 'Răscumpărătorul va veni din Sion'. El a adus înapoi omului, prin suferințele și moartea Sa, acea moștenire care fusese pierdută prin păcat.' Bush. Cât de mult adâncește aceasta însemnătatea acelor cuvinte ale lui Isaia, profetul evanghelic, citate de Mântuitorul nostru în sinagoga din Nazaret: 'Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc evanghelia săracilor; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc izbăvire captivilor și vedere orbilor, să dau drumul celor apăsați, să vestesc anul de îndurare al Domnului. Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.' În cele din urmă reflectă asupra caracterului blând al robiei mozaice. El caracterizează pe drept legislația Vechiului Testament ca 'un cod de legi a cărui binefacere este la fel de neîntrecută de niciun cod și mai ales de niciun cod oriental, neprodus sub influența creștinismului'. Scopul nu era să transforme societatea printr-o minune. Aceasta nu este metoda lui Dumnezeu, care urmărește să limiteze, să reformeze și în cele din urmă să îndepărteze uzanțele rele deja existente. Când s-a născut Moise, robia era universală. Toate războaiele se încheiau fie prin măcelărirea în masă a cetăților capturate, fie prin robie în masă. Robia biblică era de cel mai blând tip. Era domestică; robul era unul din familie, tovarăș al stăpânului său, înarmat pentru apărarea acestuia (Geneza 14:14) și împărtășind privilegiile sale religioase, închinându-se Dumnezeului său și odihnindu-se în sabatul său. Viața și membrele erau ocrotite de rânduielile mozaice, care interziceau stăpânului o cârmuire aspră.
Răspunde

Răspuns

1. Cum ne invită ritmul sabatului și jubileului să ne încredem în purtarea de grijă a lui Dumnezeu mai degrabă decât în propria noastră acumulare? 2. În ce feluri provoacă ocrotirea vulnerabililor de către lege obiceiurile noastre economice actuale? 3. Unde vedem evanghelia lui Hristos împlinind libertatea vestită în jubileu?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule milostiv, a cărui sfințenie rânduiește atât timpul cât și moștenirea, îți mulțumim pentru înțelepciunea păstrată în comentariul slujitorului Tău Whedon. Dă-ne har să primim odihna sabatică pe care ai rânduit-o și să vestim libertate oriunde mai stăruie asuprirea. Fie ca trâmbița jubileului să răsune în inimile noastre până când fiecare lanț cade și fiecare moștenire este restaurată în Hristos. Întărește-ne să trăim ca popor răscumpărat care se teme de Tine în piață și își iubește aproapele ca pe sine. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, care eliberează pe cel captiv. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →