Eterniseed › Curriculum › Habacuc
Habacuc 3 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi intrăm în adâncurile rugătoare ale capitolului 3 din Habacuc alături de vocea de încredere a lui Matthew Henry. Comentariul său luminează schimbul sincer al profetului cu Dumnezeu, trecând de la frică la speranță statornică. Pe măsură ce ascultăm, fie ca reflecțiile lui Henry să ne ajute să primim cuvântul lui Dumnezeu cu reverență și să răspundem în credință, încrezându-ne că mila îndură chiar și atunci când circumstanțele par copleșitoare.
Citește
Citire
Pauzează acum și citește capitolul 3 din Habacuc în întregime. Lasă cuvintele profetului de uimire, aducere-aminte și hotărâre să te învăluie. Observă cum capitolul trece de la cerere la laudă, invitându-te să aduci propriile tale griji înaintea Domnului cu aceeași dependență sinceră.
Studiu
Henry începe prin a examina primirea de către profet a cuvântului lui Dumnezeu și frica pe care aceasta a produs-o.
Acest capitol este intitulat o rugăciune a lui Habacuc. Este o meditație cu sine însuși, o mijlocire pentru biserică. Profeții erau oameni ai rugăciunii; acest profet era astfel (El este un profet și se va ruga pentru tine, Fac. xx. 7); și uneori se rugau chiar și pentru aceia împotriva cărora prooroceau. Aceia care erau intim familiarizați cu gândul lui Dumnezeu cu privire la evenimentele viitoare știau mai bine decât alții cum să își rânduiască rugăciunile și pentru ce să se roage și, în previziunea unor vremuri tulburi, puteau aduna un stoc de rugăciuni care atunci puteau primi un răspuns plin de har și astfel să slujească bisericii prin rugăciunile lor atunci când proorocia lor se sfârșise. Acest profet a găsit că Dumnezeu era gata să îi răspundă cererilor și plângerilor sale mai înainte și de aceea acum își repetă apelurile la El. Pentru că Dumnezeu și-a plecat urechea la noi, trebuie să hotărâm că de aceea Îl vom chema cât vom trăi. 1. Profetul recunoaște primirea răspunsului lui Dumnezeu la reprezentarea sa anterioară și impresia pe care aceasta a făcut-o asupra lui (v. 2): 'O, Doamne! Am auzit cuvântul Tău, auzirea Ta' (așa citesc unii), 'aceea pe care ai vrut să o auzim, hotărârea care a ieșit pentru necăjirea poporului Tău. Am primit al Tău și este înaintea mea.' Observă, aceia care ar vrea să își rânduiască corect cuvântul către Dumnezeu trebuie să observe cu grijă și să pună înaintea lor cuvântul Lui către ei. El a spus (cap. ii. 1): Voi veghea să văd ce va spune El; și acum recunoaște: Doamne, am auzit cuvântul Tău; căci, dacă întoarcem o ureche surdă la cuvântul lui Dumnezeu, nu ne putem aștepta la altceva decât ca El să întoarcă o ureche surdă la rugăciunile noastre, Prov. xxviii. 9. L-am auzit și m-am temut. Mesajele direct din ceruri loveau de obicei chiar și pe cei mai buni și mai îndrăzneți oameni într-o consternare; Moise, Isaia și Daniel s-au temut și s-au cutremurat peste măsură. Dar, pe lângă aceasta, conținutul acestui mesaj l-a făcut pe profet să se teamă, când a auzit cât de jos va fi adus poporul lui Dumnezeu, sub puterea asupritoare a caldeenilor, și cât timp va continua sub ea; se temea ca nu cumva duhurile lor să slăbească cu totul și ca nu cumva biserica să fie cu totul smulsă din rădăcini și doborâtă și, fiind ținută jos atât de mult timp, să fie pierdută la urmă. 2. Se roagă cu ardoare ca, de dragul aleșilor, aceste zile de necaz să fie scurtate sau necazul acestor zile să fie potolit și moderat sau poporul lui Dumnezeu să fie susținut și mângâiat sub el. I se pare foarte lung să aștepte până la sfârșitul anilor; poate se referă la cei șaptezeci de ani hotărâți pentru continuarea robiei și de aceea, 'Doamne,' spune el, 'fă ceva pentru noi în mijlocul anilor, acei ani ai necazului nostru; deși nu suntem eliberați și asupritorii noștri nimiciți, totuși să nu fim părăsiți și lepădați.' (1.) 'Fă ceva pentru cauza Ta: Înviorează lucrarea Ta, biserica Ta' (aceasta este lucrarea mâinii lui Dumnezeu, formată de El, formată pentru El); 'învioreaz-o, chiar când umblă în mijlocul necazului, Ps. cxxxviii. 7, 8. Dă poporului Tău o mică înviere în robia lor, Ezra ix. 8; Ps. lxxxv. 6. Păstrează vie lucrarea Ta' (așa citesc unii); 'deși biserica Ta este pedepsită, să nu fie omorâtă; deși nu are libertatea ei, totuși continuă-i viața, mântuiește o rămășiță vie, ca să fie o sămânță a altei generații. Înviorează lucrarea harului Tău în noi, sfințind necazul pentru noi și susținându-ne sub el, deși timpul nu a venit încă, chiar timpul hotărât, pentru eliberarea noastră din el. Orice s-ar întâmpla cu noi, deși suntem ca niște oase moarte și uscate, Doamne, lasă lucrarea Ta să fie înviată, lasă ca aceea să nu se scufunde și să dea înapoi și să ajungă la nimic.' (2.) 'Fă ceva pentru cinstea Ta: În mijlocul anilor fă-Te cunoscut, fă-Te cunoscut pe Tine Însuți, căci acum cu adevărat Tu ești un Dumnezeu care Te ascunzi (Isa. xlv. 15), fă cunoscută puterea Ta, mila Ta, făgăduința Ta, providența Ta, în cârmuirea lumii, pentru siguranța și bunăstarea bisericii Tale. Deși suntem îngropați în obscuritate, totuși, Doamne, fă-Te cunoscut; orice s-ar întâmpla cu Israel, lasă ca Dumnezeul lui Israel să nu fie uitat în lume, ci descoperă-Te chiar în mijlocul anilor întunecați, înainte de a fi așteptat să apari.' Când în mijlocul anilor robiei Dumnezeu i-a recunoscut în mod miraculos pe cei trei tineri în cuptorul aprins și l-a smerit pe Nebucadnețar, această rugăciune a fost ascultată: În mijlocul anilor fă-Te cunoscut. (3.) 'Fă ceva pentru mângâierea poporului Tău: În mânie adu-Ți aminte de milă și fă aceasta cunoscută. Arată-ne mila Ta, Doamne!' Ps. lxxxv. 7. Ei văd nemulțumirea lui Dumnezeu împotriva lor în necazurile lor și aceasta le face cu adevărat dureroase. Este mânie în paharul amar; de aceea o depreciază și sunt stăruitori în a cere că El este un Dumnezeu milostiv și ei sunt vase ale milei Lui. Observă, chiar și aceia care sunt sub semnele mâniei lui Dumnezeu nu trebuie să deznădăjduiască de mila Lui; și mila, doar mila, este aceea la care trebuie să fugim ca la un refugiu și să ne bizuim ca la singura noastră apărare. El nu spune: Adu-Ți aminte de meritul nostru, ci: Doamne, adu-Ți aminte de mila Ta.Henry își amintește apoi experiențele străvechi ale bisericii pentru a întări credința prezentă.
A fost practica obișnuită a poporului lui Dumnezeu, când au fost în necaz și gata să cadă în deznădejde, să se ajute pe ei înșiși prin a-și aminti experiențele lor și a le reînvia, luând în considerare zilele de demult și anii timpurilor străvechi (Ps. lxxvii. 5) și plecând cu Dumnezeu în rugăciune, așa cum Lui Îi place uneori să le pledeze cu Sine Însuși. Isa. lxiii. 11: Atunci Și-a adus aminte de zilele de demult. Aceasta este ceea ce face profetul aici și el privește atât de departe înapoi cât la prima formare a lor ca popor, când au fost aduși prin minuni din Egipt, o casă a robiei, prin pustiu, un pământ al secetei, în Canaan, atunci stăpânit de națiuni puternice. Acela care i-a adus astfel la început în Canaan, prin atâtea greutăți, poate acum să îi aducă din nou acolo din Babilon, oricât de mari ar fi greutățile care stau în cale. Aceste lucrări minunate, săvârșite de demult, sunt descrise aici în mod cel mai măreț, pentru o mai mare încurajare a credinței poporului lui Dumnezeu în strâmtorările lor prezente.Henry desfășoară apoi măreția arătării slavei lui Dumnezeu la Sinai.
I. Dumnezeu a apărut în slava Sa, așa cum nu a mai făcut niciodată înainte sau după aceea (v. 3, 4): A venit din Teman, chiar Sfântul din Muntele Paran. Aceasta se referă la arătarea vizibilă a slavei lui Dumnezeu când a dat legea pe Muntele Sinai, după cum reiese din Deut. xxxiii. 2 de unde sunt împrumutate aceste expresii. Atunci Domnul a coborât pe Muntele Sinai într-un nor (Exod. xix. 20) și slava Sa era ca un foc mistuitor, nu numai pentru a întări legea pe care le-a dat-o atunci, ci pentru a recunoaște eliberarea pe care o săvârșise pentru ei și pentru a o mări; căci primul cuvânt pe care l-a spus acolo a fost: 'Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului. Eu, care apar în această slavă, sunt autorul acelei lucrări.' Atunci slava Sa a acoperit cerurile, care au strălucit cu reflectarea acelei arătări glorioase a Sale; pământul de asemenea era plin de lauda Sa sau de strălucirea Sa, după cum citesc unii. Oamenii de la distanță au văzut norul și focul pe vârful Muntelui Sinai și L-au lăudat pe Dumnezeul lui Israel. Sau pământul era plin de acele lucrări ale lui Dumnezeu care trebuiau lăudate. Strălucirea Sa era ca lumina, ca lumina soarelui când iese în puterea sa; avea coarne sau raze strălucitoare (așa ar trebui redat), ieșind din partea sau mâna Sa. Raze de slavă au fost aruncate în jurul Lui; și cu unele raze împrumutate de acolo a fost că fața lui Moise a strălucit când a coborât de pe acel munte al slavei. Unii prin coarne, cele două coarne (căci cuvântul este dual), ieșind din mâna Sa, înțeleg cele două table ale legii, care poate, când Dumnezeu le-a dat lui Moise, deși erau table de piatră, aveau o slavă în jurul lor; acele cărți erau aurite cu raze și astfel se potrivește cu Deut. xxxiii. 2: Din dreapta Sa a ieșit o lege de foc pentru ei. Se adaugă: Și acolo era ascunderea puterii Sale; acolo era puterea Sa ascunsă, în razele care ieșeau din mâna Sa. Lucrările puterii Sale, comparate cu ceea ce ar fi putut face, erau mai degrabă ascunderea ei decât descoperirea ei; tainele puterii Sale, precum și ale înțelepciunii Sale, sunt îndoite față de ceea ce este, Iov xi. 6.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a contrasta tremurul profetului cu triumful său final.
În cuprinsul acestor puține rânduri îl avem pe profet în cel mai înalt grad atât de tremur cât și de triumf, astfel sunt varietățile atât ale stării cât și ale duhului poporului lui Dumnezeu în această lume. În cer nu va mai fi tremur, ci triumfuri veșnice.Henry încheie arătând cum profetul trece de la frică la bucurie sfântă.
II. El a privit înapoi la experiențele bisericii din veacurile trecute și a observat ce lucruri mari a făcut Dumnezeu pentru ei și astfel s-a refăcut din spaima sa și nu numai și-a recăpătat cumpătul, ci a căzut într-un transport de bucurie sfântă, cu un non obstante expres — cu toate acestea — la calamitățile pe care le prevedea venind și aceasta nu numai pentru sine, ci în numele fiecărui israelit credincios.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți că Dumnezeu te invită să tremuri înaintea cuvântului Său înainte de a te odihni în făgăduințele Sale? Cum ar putea amintirea lucrărilor trecute ale lui Dumnezeu să îți remodeleze rugăciunile în dificultățile actuale? Ce pas poți face astăzi pentru a lăsa bucuria în Dumnezeu să se ridice deasupra circumstanțelor vizibile?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, stârnește inimile noastre prin Duhul Tău, în timp ce cugetăm la rugăciunea lui Habacuc, ca să tremurăm la faptele Tale puternice, dar să ne odihnim în nădejdea îndurării Tale neschimbătoare. Revigorează-Ți lucrarea printre noi și învață-ne să ne bucurăm numai în Tine când orice mângâiere pământească se prăbușește. Fă picioarele noastre ca ale cerbului, ca să umblăm în siguranță pe înălțimile pe care le-ai pregătit. Amin
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →