← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 17 — cu Maclaren

Luca 17Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Expozițiile clasice ale lui Alexander Maclaren din Sfânta Scriptură oferă reflecții atemporale asupra Evangheliei după Luca. În această lecție extrasă din capitolul 17, Maclaren ne ghidează prin cererea ucenicilor pentru o credință mai mare și răspunsul surprinzător pe care îl dă Isus. Expunerea sa atentă descoperă atât cerințele severe ale uceniciei cât și harul mai profund care o susține. Pe măsură ce îi urmăm gândirea, suntem invitați să ne examinăm propriile presupuneri despre slujire, răsplată și recunoștință. Cuvintele lui Maclaren ne ajută să vedem cum credința crește nu prin autoafirmare ci prin dependență umilă de Domnul care ne cheamă ai Săi.
Citește

Citire

Luați un moment liniștit pentru a citi integral capitolul 17 din Luca. Lăsați cuvintele lui Isus să se așeze în inima voastră pe măsură ce observați interacțiunea dintre credință, datorie, vindecare și mulțumire. Citiți încet, permițând narațiunii celor zece leproși și învățăturilor înconjurătoare să vorbească. Observați unde textul vă provoacă sau vă mângâie astăzi.
Studiu
Maclaren începe prin a aborda cele două dificultăți prezentate de pasaj. Există două dificultăți legate de aceste cuvinte. Una este lipsa aparentă totală de legătură cu ceea ce precede, adică rugăciunea ucenicilor 'Doamne, sporește-ne credința', iar cealaltă este asprimea și severitatea tonului care le marchează și perspectiva laturii mai puțin atrăgătoare a relației omului cu Dumnezeu care este pusă în evidență în ele. Trebuie să fie un stăpân foarte morocănos care nu spune niciodată 'mulțumesc', oricât de credincioasă ar fi ascultarea slujitorului său. Și trebuie să fie un stăpân foarte necugetat, care are doar un alt fel de datorie de pus pe umerii slujitorului care a intrat după o zi lungă de arat și hrănit vite. Poate, totuși, o dificultate înlătură cealaltă, și dacă păstrăm ferm gândul că cuvintele din textul meu și cele asociate cu ele sunt un răspuns la rugăciunea 'Doamne, sporește-ne credința', caracteristicile aspre și oarecum respingătoare ale cuvintelor se pot schimba oarecum. Maclaren examinează apoi miezul harului ascuns în cuvintele aspre. II. Tot ce am spus poate suna foarte aspru. Să facem un al doilea pas și să încercăm să descoperim miezul harului din coaja aspră. Maclaren arată apoi cum această învățătură întărește credința prin îndepărtarea încrederii de sine. Ce este în această învățătură despre sclav și stăpânul său, despre lucrarea sclavului și incompatibilitatea noțiunii de răsplată cu slujirea sclavului, care ajută la întărirea credinței? Există faptul că această învățătură doboară orice urmă de încredere de sine și, dacă o primim și trăim prin ea, ne face pe toți să simțim că stăm înaintea lui Dumnezeu, oricare ar fi fost faptele noastre de slujire, fără nicio pretenție izvorâtă din vreo virtute sau dreptate a noastră. Venim cu mâinile goale. Dacă slujitorul care a făcut tot ce i s-a poruncit trebuie totuși să spună 'Nu pot cere nimic de la Tine, pentru că am făcut-o, căci era tot în linia datoriei mele', ce vom spune noi, care am făcut atât de puțin din ce ni s-a poruncit și atât de mult din ce ni s-a interzis?
Considerați

Considerare

Maclaren ridică în cele din urmă privirea spre relația mai înaltă de fii mai degrabă decât sclavi. Am spus, poate cu o repetare zadarnică, că cuvintele textului și contextului nostru nu epuizează întregul adevăr al relației omului cu Dumnezeu. Ele epuizează adevărul relației lui Dumnezeu cu orice om care nu are credință în inimă, pentru că un astfel de om este sclav în sensul cel mai rău și orice ascultare pe care o dă voii lui Dumnezeu în exterior este ascultarea unei voințe reticente și este grea și aspră și nu are sfârșit și nici bine din ea. Dar dacă acceptăm poziția și recunoaștem propria noastră neputință și lipsă de merit și spunem cu umilință 'Nu prin fapte de dreptate pe care le-am făcut, ci prin mila Sa ne mântuiește', atunci intrăm într-un loc larg. Relația de stăpân și sclav nu acoperă atunci tot terenul. 'De acum înainte nu vă mai numesc sclavi, ci prieteni'. Iar când sclavul obosit intră în casă, noua sarcină nu este o nouă povară, căci el este fiu precum și sclav; dar lucrarea este o bucurie și este o plăcere să ai ceva mai mult de făcut pentru Tatăl său. Dacă slujirea noastră este slujirea fiilor, îndulcită de dragoste, atunci vor fi mulțumiri abundente de la Tatăl, care nu este doar stăpânul nostru, ci și iubitorul nostru.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră simțiți chemarea la slujire continuă chiar și după efort credincios? Cum ar putea recunoașterea lipsei voastre de pretenție înaintea lui Dumnezeu să vă adâncească de fapt încrederea în El? În ce feluri poate deveni recunoștința răspunsul vostru zilnic la mila pe care ați primit-o?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, venim înaintea Ta recunoscând că tot ce avem este din mâna Ta. Sporește-ne credința ca să putem sluji fără a cere răsplată și să mulțumim fără a uita pe Cel ce dăruiește. Învață-ne să ne odihnim nu în propria noastră ascultare ci doar în mila Ta. Fie ca recunoștința să marcheze zilele noastre și să ne atragă tot mai aproape de inima lui Hristos, care ne slujește chiar acum. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →