Eterniseed › Curriculum › 2 Petru
2 Petru 2 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra celui de-al doilea capitol din a doua epistolă a lui Petru. Henry călăuzește cititorii prin avertismentele urgente ale apostolului cu privire la învățătorii mincinoși care amenință biserica. Comentariul său evidențiază atât caracterul acestor înșelători, cât și certitudinea judecății divine. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi și să stăm tari în adevăr. Perspectiva pastorală a lui Henry ne ajută să vedem de ce chemarea la veghere rămâne esențială pentru fiecare generație de credincioși. Lăsați reflecțiile sale să ne pregătească să primim Scriptura cu atenție sobră și credință reînnoită.
Citește
Citire
Cităm acum întregul al doilea capitol din a doua epistolă a lui Petru. Ascultați cu rugăciune avertismentele apostolului împotriva învățătorilor mincinoși și asigurările sale cu privire la judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Observați cum textul trece de la descrierea erorii la exemplele judecății din trecut și în cele din urmă la contrastul dintre cei evlavioși și cei neevlavioși. Lăsați cuvintele să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la comentariul lui Matthew Henry.
Studiu
Henry începe prin a contrasta profeții adevărați cu învățătorii mincinoși care apar în fiecare epocă.
I. La sfârșitul capitolului anterior se face mențiune despre oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, care au trăit în vremurile Vechiului Testament și au fost folosiți ca scribi ai Duhului Sfânt, în scrierea oracolelor sacre; dar la începutul acestuia ne spune că aveau, chiar și atunci, profeți mincinoși în biserică, la fel ca și profeți adevărați. În toate epocile bisericii și sub toate rânduielile, când Dumnezeu trimite profeți adevărați, diavolul trimite pe unii să seducă și să înșele, profeți mincinoși în Vechiul Testament și Hristoși mincinoși, apostoli mincinoși și învățători seducători, în Noul Testament. Cu privire la aceștia, observați: 1. Scopul lor este să aducă erori distrugătoare, chiar erezii osânditoare, așa cum scopul învățătorilor trimiși de Dumnezeu este să arate calea adevărului, chiar calea adevărată spre viața veșnică. Există erezii osânditoare, la fel ca și practici osânditoare; și învățătorii mincinoși sunt harnici în răspândirea erorilor vătămătoare. 2. Ereziile osânditoare sunt aduse de obicei pe ascuns, sub masca și culoarea adevărului. Cei care introduc erezii distrugătoare Îl tăgăduiesc pe Domnul care i-a răscumpărat. Ei resping și refuză să asculte și să învețe de la marele învățător trimis de la Dumnezeu, deși El este singurul Mântuitor și Răscumpărător al oamenilor, care a plătit un preț suficient pentru a răscumpăra atâtea lumi de păcătoși câte sunt păcătoși în lume. 4. Cei care aduc erori distrugătoare pentru alții aduc asupra lor înșiși o distrugere grabnică (și de aceea sigură). Cei care se distrug singuri sunt distruși curând; și cei care sunt atât de împietriți încât propagă erori distrugătoare pentru alții vor fi cu siguranță și brusc distruși, și aceasta fără remediu.El examinează apoi consecințele care urmează când mulți îmbrățișează aceste erori distrugătoare.
II. El continuă, în al doilea verset, să ne spună consecința cu privire la alții; și aici putem învăța: 1. Conducătorii corupți rareori nu reușesc să aibă mulți care să-i urmeze; deși calea erorii este o cale vătămătoare, totuși mulți sunt gata să umble pe ea. Oamenii beau nelegiuirea ca pe apă și sunt mulțumiți să trăiască în eroare. Profeții prorocesc minciuni, iar poporul iubește să fie așa. 2. Răspândirea erorii va aduce un raport rău asupra căii adevărului; adică, calea mântuirii prin Isus Hristos, care este calea, adevărul și viața. Religia creștină este de la Dumnezeul adevărului ca autor, duce la fericirea adevărată în bucuria adevăratului Dumnezeu ca scop și lucrează adevărul în partea lăuntrică ca mijloc de a-L sluji pe Dumnezeu în mod acceptabil. Și totuși această cale a adevărului este defăimată și hulită de cei care îmbrățișează și promovează erori distrugătoare. Apostolul a prezis aceasta ca ceva ce va veni cu siguranță. Să nu ne poticnim de nimic din acestea în zilele noastre, ci să avem grijă să nu dăm prilej vrăjmașului să hulească numele cel sfânt prin care suntem chemați sau să vorbească de rău acea cale prin care sperăm să fim mântuiți.Apoi Henry detaliază metodele înșelătoare pe care acești seducători le folosesc pentru a câștiga urmași.
III. Observați, în continuare, metoda pe care o iau seducătorii pentru a atrage ucenici după ei: folosesc cuvinte prefăcute; ei lingușesc și prin cuvinte bune și discursuri frumoase înșală inimile celor simpli, îndemnându-i să se supună cu totul opiniilor pe care acești seducători se străduiesc să le propage și să se vândă și să se predea cu totul instrucțiunii și conducerii acestor învățători mincinoși, care trag foloase de la cei pe care îi fac prozeliții lor, slujindu-se pe ei înșiși și obținând vreun avantaj de la ei; căci toate acestea se fac prin lăcomie, cu dorința și intenția de a obține mai multă bogăție, sau credit, sau laudă, prin creșterea numărului urmașilor lor. Slujitorii credincioși ai lui Hristos, care arată oamenilor calea adevărului, doresc folosul și avantajul urmașilor lor, ca ei să fie mântuiți; dar acești învățători seducători doresc și intenționează doar propriul lor avantaj temporal și măreție lumească.
Considerați
Considerare
Henry ilustrează judecata divină considerând soarta îngerilor căzuți.
I. Vedeți cum a procedat Dumnezeu cu îngerii care au păcătuit. Observați: 1. Nici o excelență nu va scuti un păcătos de pedeapsă. Dacă îngerii, care ne depășesc cu mult în putere și cunoștință, încalcă legea lui Dumnezeu, sentința pe care o acordă acea lege va fi executată asupra lor, și aceasta fără milă sau atenuare, căci Dumnezeu nu i-a cruțat. De aici observați: 2. Cu cât mai excelent este cel care greșește, cu atât mai severă este pedeapsa. Acești îngeri, care aveau avantajul oamenilor în ceea ce privește demnitatea naturii lor, sunt pedepsiți imediat. Nu există cruțare pentru ei pentru câteva zile, nici o favoare nu li se arată. 3. Păcatul înjosește și degradează persoanele care îl comit. Îngerii cerului sunt aruncați de la înălțimea excelenței lor și deposedați de toată slava și demnitatea lor, din cauza neascultării lor. Oricine păcătuiește împotriva lui Dumnezeu își face un rău manifest sieși. 4. Cei care se răzvrătesc împotriva Dumnezeului cerului vor fi toți trimiși în iad. Nu există loc sau stare între înălțimea slavei și adâncimea nenorocirii în care li se va permite să se odihnească. Dacă făpturile păcătuiesc în cer, trebuie să sufere în iad. 5. Păcatul este lucrarea întunericului, iar întunericul este răsplata păcatului. Întunericul nenorocirii și al chinului urmează întunericului păcatului. Cei care nu vor umbla potrivit luminii și îndrumării legii lui Dumnezeu vor fi lipsiți de lumina feței lui Dumnezeu și de mângâierile prezenței Sale. 6. Așa cum păcatul îi leagă pe oameni de pedeapsă, tot așa nenorocirea și chinul îi țin pe oameni sub pedeapsă. Întunericul care este nenorocirea lor îi ține astfel încât nu pot scăpa de chinul lor. 7. Ultimul grad de chin nu este până în ziua judecății. Îngerii care au păcătuit, deși sunt deja în iad, sunt totuși păstrați pentru judecata zilei celei mari.El reflectează mai departe asupra eliberării drepților de către Dumnezeu, folosind exemplul lui Lot.
Când Dumnezeu trimite distrugerea peste cei neevlavioși, El poruncește eliberarea pentru cei drepți; și, dacă plouă cu foc și pucioasă peste cei răi, El va acoperi capul celui drept, și ei vor fi ascunși în ziua mâniei Sale. Avem un exemplu al acestui lucru în păstrarea lui Lot. Aici observați: 1. Caracterul dat lui Lot; el este numit om drept; acesta era el în ceea ce privește înclinarea generală predominantă a inimii sale și prin principala sa purtare. Dumnezeu nu îi socotește pe oameni drepți sau nedrepți după un singur act, ci după cursul general al vieții lor. Și aici este un om drept în mijlocul unei generații cele mai corupte și desfrânate, plecată universal de la tot binele. El nu urmează mulțimea să facă rău, ci într-o cetate a nedreptății umblă cu dreptate. 2. Impresia pe care au făcut-o păcatele altora asupra acestui om drept. Deși păcătosul își găsește plăcere în răutatea sa, este un motiv de durere și necaz pentru sufletul celui drept. În compania rea nu putem scăpa nici de vină, nici de durere. Lăsați păcatele altora să fie o necaz pentru noi, altfel nu va fi posibil să ne păstrăm curați. 3. Aici este o mențiune specială a duratei și continuității durerii și necazului acestui om bun: a fost din zi în zi. Obișnuința de a auzi și vedea răutatea lor nu l-a împăcat cu ea, nici nu a diminuat groaza pricinuită de ea. Acesta este omul drept pe care Dumnezeu l-a păstrat de la judecata pustiitoare care a distrus tot în jurul lui. Din acest exemplu suntem învățați să argumentăm că Dumnezeu știe cum să-și elibereze poporul și să-și pedepsească vrăjmașii. Se presupune aici că cei drepți trebuie să aibă ispitele și încercările lor. Diavolul și uneltele sale vor lovi puternic asupra lor, ca să cadă; și, dacă vom ajunge în cer, trebuie să fie prin multe necazuri. Este deci datoria noastră să socotim și să ne pregătim pentru ele. Observați aici: (1.) Domnul îi cunoaște pe ai Săi. El l-a pus deoparte pe cel evlavios pentru Sine; și, dacă este doar unul în cinci cetăți, El îl cunoaște; și unde este un număr mai mare, El nu poate fi ignorant de nici unul dintre ei, nici nu-l poate trece cu vederea. (2.) Înțelepciunea lui Dumnezeu nu este niciodată lipsită de căi și mijloace de a-și elibera poporul. Ei sunt adesea cu totul lipsiți de căi și nu pot vedea nici o cale; El poate elibera pe mulți. (3.) Eliberarea celor evlavioși este lucrarea lui Dumnezeu, aceea în care El Se implică, atât înțelepciunea Sa de a concepe calea, cât și puterea Sa de a împlini eliberarea din ispită, de a-i împiedica să cadă în păcat și să fie ruinați de necazurile lor. Și cu siguranță, dacă El poate elibera din ispită, ar putea păzi de a cădea în ea dacă nu ar vedea astfel de încercări ca fiind necesare. (4.) Dumnezeu face o deosebire foarte mare în purtările Sale cu cei evlavioși și cu cei răi. Când Își mântuiește poporul de la distrugere, El îi predă pe vrăjmașii Săi la ruină meritată. Cel nedrept nu are parte în mântuirea pe care Dumnezeu o lucrează pentru cei drepți. Cei răi sunt păstrați pentru ziua judecății. Aici vedem: [1.] Există o zi a judecății. Dumnezeu a hotărât o zi în care va judeca lumea. [2.] Păstrarea păcătoșilor nepocăiți este doar o rezervare a lor pentru ziua descoperirii judecății drepte a lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea sunt cel mai ispitit să tolerez sau să scuz distorsiuni subtile ale evangheliei?
2. Cum întărește amintirea judecăților trecute ale lui Dumnezeu hotărârea mea de a umbla în adevăr?
3. În ce moduri practice pot păzi atât propria mea inimă, cât și părtășia pe care o împărtășesc cu alți credincioși?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule îndurător, potrivit avertizărilor Cuvântului Tău din a doua epistolă a lui Petru, păzește-ne de învățătorii mincinoși și de ereziile lor distrugătoare și ține-ne statornici în adevărul Evangheliei prin puterea Duhului Tău. Izbăvește-ne de orice cursă a lăcomiei și a mândriei, ca să umblăm în curăție și sfințenie ca cei răscumpărați de Hristos. Întărește inimile noastre să deosebească rătăcirea și să se odihnească cu totul în harul Tău până în ziua arătării Sale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →