Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 27-28 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry deschide o fereastră către bogatul simbolism al mobilierului tabernacolului și al veșmintelor preoțești din Exodul 27–28. Reflecțiile sale verset cu verset dezvăluie cum fiecare detaliu a servit atât închinarea practică cât și adevărul spiritual mai profund. Pe măsură ce urmăm îndrumarea sa astăzi, descoperim motive proaspete pentru a prețui prefigurarea Vechiului Testament a lui Hristos și a bisericii Sale. Tonul pastoral al lui Henry ne invită să trecem de la planurile antice la devoțiunea din zilele noastre. Lăsați perspectivele sale să ne întărească inimile pe măsură ce ne apropiem de aceste capitole sacre.
Citește
Citire
Acordați acum timp pentru a citi Exodul 27 și 28 cu încetineală, observând instrucțiunile precise pentru altar, curte, uleiul pentru candelabru și veșmintele sfinte ale lui Aaron și ale fiilor săi. Permiteți accentului repetat pe sfințenie și frumusețe să vă modeleze imaginația. Cereți Duhului să evidențieze unul sau două detalii care vorbesc despre mersul vostru actual cu Dumnezeu.
Studiu
Henry începe prin a expune dimensiunile și materialele altarului de aramă.
Așa cum Dumnezeu a intenționat în tabernacol să-și manifeste prezența printre poporul Său, tot așa acolo ei trebuiau să-I aducă închinarea lor, nu în tabernacolul însuși (în care intrau doar preoții ca slujitori casnici ai lui Dumnezeu), ci în curtea dinaintea tabernacolului, unde, ca supuși obișnuiți, ei așteptau. Acolo a fost poruncit să se ridice un altar, la care ei trebuiau să aducă jertfele lor și pe care preoții lor trebuiau să le ofere lui Dumnezeu; iar acest altar trebuia să sfințească darurile lor. Aici ei trebuiau să-și prezinte slujirile lui Dumnezeu, așa cum de la scaunul îndurării El le dădea oracolele Sale; și astfel s-a stabilit o comuniune între Dumnezeu și Israel. Moise este îndrumat aici cu privire la: 1. Dimensiunile lui; era pătrat, v. 1. 2. Coarnele lui (v. 2), care erau pentru podoabă și pentru folos; jertfele erau legate cu funii de coarnele altarului, iar la ele fugeau răufăcătorii după refugiu. 3. Materialele; era din lemn acoperit cu aramă, v. 1, 2. 4. Anexele lui (v. 3), care erau toate din aramă. 5. Grilajul, care era introdus în scobitura altarului, cam la mijlocul lui, în care se ținea focul și se ardea jertfa; era făcut din rețea ca o sită și atârna gol, ca focul să ardă mai bine și ca cenușa să cadă prin el în scobitura altarului, v. 4, 5. 6. Drugii cu care trebuia purtat, v. 6, 7. Și, în cele din urmă, este trimis la modelul arătat lui, v. 8.El trece apoi la curtea tabernacolului și la draperiile ei de in.
Înaintea tabernacolului trebuia să fie o curte sau o ogradă, închisă cu draperii din cel mai fin in folosit pentru corturi. Această curte, după calculul obișnuit al cotelor, avea cincizeci de coți lungime și douăzeci și cinci lățime. Stâlpii erau așezați la distanțe potrivite, în socluri de aramă, stâlpii fiind îmbrăcați cu argint, iar în ei cârlige de argint de cort, pe care se fixau draperiile de in: draperia care servea drept poartă era mai fină decât restul, v. 16. Această curte era un tip al bisericii, închisă și deosebită de restul lumii, împrejmuirea susținută de stâlpi, însemnând stabilitatea bisericii, atârnată cu inul curat, despre care se spune că este dreptatea sfinților, Apocalipsa 19:8. Acestea erau curțile pe care David le dorea și după care tânjea să locuiască (Psalmul 84:2, 10) și în care poporul lui Dumnezeu intra cu laudă și mulțumire (Psalmul 100:4); totuși această curte nu putea cuprinde decât puțini închinători. Mulțumim lui Dumnezeu că acum, sub evanghelie, împrejmuirea este dărâmată. Voia lui Dumnezeu este ca oamenii să se roage pretutindeni; și este loc pentru toți cei ce cheamă în orice loc numele lui Iisus Hristos.Apoi Henry consideră rânduiala și semnificația veșmintelor preoților.
II. Veșmintele preoților rânduite, pentru slavă și frumusețe, v. 2. Unele dintre cele mai bogate materiale trebuiau pregătite (v. 5), iar cei mai buni artiști angajați la confecționarea lor, a căror pricepere Dumnezeu, printr-un dar special în acest scop, o va ridica la un grad foarte înalt, v. 3. Observați, eminența, chiar și în artele obișnuite, este un dar de la Dumnezeu, vine de la El și, după cum este nevoie, trebuie folosită pentru El. Cel ce învață pe plugar chibzuință îl învață și pe meseriaș; amândoi trebuie deci să-L cinstească pe Dumnezeu cu câștigul lor. Învățătura omenească trebuie în mod deosebit sfințită pentru slujba preoției și folosită pentru împodobirea celor ce slujesc la lucrurile sfinte. Veșmintele rânduite erau: 1. Patru, pe care le purtau atât marele preot cât și preoții inferiori, și anume: pantalonii de in, tunica de in, brâul de in care o prindea de ei și boneta sau turbanul; cel purtat de marele preot se numește mitră. 2. Încă patru, care erau specifice marelui preot, și anume: efodul, cu brâul lui minunat, pieptarul judecății, haina lungă cu clopoței și rodii la poala ei și placa de aur de pe fruntea lui. Aceste veșminte glorioase au fost rânduite (1) ca preoții înșiși să fie amintiți de demnitatea slujbei lor și să se poarte cu cuviința cuvenită. (2) ca poporul să fie astfel cuprins de o sfântă venerație față de acel Dumnezeu ai cărui slujitori apăreau într-o asemenea măreție. (3) ca preoții să fie tipuri ale lui Hristos, care trebuia să Se ofere fără pată lui Dumnezeu, și ale tuturor creștinilor, care au frumusețea sfințeniei pusă asupra lor, în care sunt consacrați lui Dumnezeu. Podoaba noastră, acum sub evanghelie, atât a slujitorilor cât și a creștinilor, nu trebuie să fie de aur, de mărgăritare și de îmbrăcăminte costisitoare, ci veșmintele mântuirii și haina dreptății, Isaia 61:10; Psalmul 132:9, 16. Așa cum veșmintele murdare cu care a fost îmbrăcat Iosua marele preot însemnau nelegiuirea care se lipea de preoția lui, de care s-a avut grijă să fie curățită (Zaharia 3:3, 4), tot așa acele veșminte sfinte însemnau desăvârșita curăție care este în preoția lui Hristos; El este sfânt, nevinovat și fără pată.
Considerați
Considerare
Henry încheie observațiile sale despre altar urmărind împlinirea lui în Hristos.
Acum acest altar de aramă era un tip al lui Hristos murind ca să facă ispășire pentru păcatele noastre: lemnul ar fi fost mistuit de focul din cer dacă nu ar fi fost asigurat de aramă; nici firea omenească a lui Hristos nu ar fi putut purta mânia lui Dumnezeu dacă nu ar fi fost susținută de o putere dumnezeiască. Hristos S-a sfințit pe Sine pentru biserica Sa, ca altarul lor (Ioan 17:19), iar prin mijlocirea Sa sfințește slujirile zilnice ale poporului Său, care au și ei dreptul să mănânce din acest altar (Evrei 13:10), căci slujesc la el ca preoți duhovnicești. La coarnele acestui altar fug după refugiu păcătoșii sărmani când îi urmărește dreptatea, și ei sunt în siguranță prin virtutea jertfei oferite acolo.Mai târziu el reflectează asupra Urimului și Tumimului ca îndreptându-se spre Hristos, adevăratul nostru oracol.
II. Urimul și Tumimul, prin care voia lui Dumnezeu era făcută cunoscută în cazuri îndoielnice, au fost puși în acest pieptar, care de aceea se numește pieptarul judecății, v. 30. Urim și Tumim înseamnă lumină și integritate; multe conjecturi există printre învățați despre ce erau; nu avem motive să credem că erau ceva ce Moise trebuia să facă mai mult decât ceea ce fusese deja poruncit, astfel încât fie Dumnezeu le-a făcut El însuși și le-a dat lui Moise, ca să le pună în pieptar, când celelalte lucruri erau pregătite (Leviticul 8:8), fie nu se înțelege nimic mai mult decât o declarație a folosirii ulterioare a ceea ce fusese deja poruncit să fie făcut. Cred că cuvintele pot fi citite astfel: Și să dai, sau să adaugi, sau să predai, pieptarului judecății, luminările și desăvârșirile, și ele vor fi pe inima lui Aaron; adică „El va fi înzestrat cu puterea de a cunoaște și de a face cunoscută mintea lui Dumnezeu în toate cazurile dificile și îndoielnice, privitoare fie la starea civilă, fie la cea bisericească a națiunii”. Guvernarea lor era o teocrație: Dumnezeu era Împăratul lor, marele preot era, sub Dumnezeu, conducătorul lor, Urimul și Tumimul erau consiliul său de cabinet; probabil Moise a scris pe pieptar, sau a țesut în el, aceste cuvinte, Urim și Tumim, pentru a arăta că marele preot, având asupra lui acest pieptar și cerând sfat de la Dumnezeu în orice situație de urgență privitoare la public, trebuia îndrumat să ia acele măsuri și să dea acel sfat pe care Dumnezeu l-ar fi recunoscut. Dacă stătea înaintea chivotului (dar fără văl), probabil primea instrucțiuni de pe scaunul îndurării, așa cum a făcut Moise (cap. 25:22); astfel, se pare, a făcut Fineas, Judecători 20:27, 28. Dacă era la distanță de chivot, așa cum era Abiatar când a întrebat pe Domnul pentru David (1 Samuel 23:6 etc.), atunci răspunsul era dat fie printr-un glas din cer, fie mai degrabă printr-un impuls asupra minții marelui preot, ceea ce din urmă este poate sugerat în acea expresie: El va purta judecata copiilor lui Israel pe inima sa. Acest oracol a fost de mare folos pentru Israel; Iosua l-a consultat (Numeri 27:21) și, probabil, judecătorii după el. A fost pierdut în captivitate și niciodată recăpătat după aceea, deși, se pare, era așteptat, Ezra 2:63. Dar era o umbră a lucrurilor bune ce aveau să vină, iar substanța este Hristos. El este oracolul nostru; prin El Dumnezeu în aceste zile din urmă Se face cunoscut pe Sine și mintea Sa nouă, Evrei 1:2; Ioan 1:18. Revelația dumnezeiască se concentrează în El și vine la noi prin El; El este lumina, lumina adevărată, martorul credincios, adevărul însuși, iar de la El primim Duhul adevărului, care duce la tot adevărul. Alipirea pieptarului de efod arată că slujba Sa profetică era întemeiată pe preoția Sa; și prin meritul morții Sale a cumpărat această cinste pentru Sine și această favoare pentru noi. Mielul care fusese junghiat a fost vrednic să ia cartea și să deschidă pecețile, Apocalipsa 5:9.
Răspunde
Răspuns
1. Care trăsătură a tabernacolului sau a preoției sale vă stârnește cel mai mult uimirea față de sfințenia lui Dumnezeu astăzi?
2. Cum modelează ideea de a purta numele altora înaintea Domnului felul în care vă rugați pentru comunitatea voastră?
3. În ce domeniu al vieții vă invită Dumnezeu să treceți de la forma exterioară la consacrarea lăuntrică?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte îndurător, pe măsură ce cugetăm la altar, la curte și la veșmintele sfinte pe care le-ai poruncit pentru Israel, ne bucurăm că fiecare amănunt ne îndreaptă spre Hristos, Marele nostru Preot desăvârșit, prin care singur ne apropiem de Tine. Prin Duhul Tău, îmbracă-ne cu frumusețea sfințeniei, păstrează candela Cuvântului Tău aprinsă în inimile noastre și primește fiecare faptă de închinare pe care o aducem, căci ea se întemeiază numai pe Isus. Întărește-ne să trăim ca o împărăție de preoți care să reflecte slava Ta în lume. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →