Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel
1 Sam 29-30 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la 1 Samuel 29–30 oferă o perspectivă atemporală asupra modului în care Dumnezeu îi salvează pe cei care se agață de El în circumstanțe imposibile. În aceste capitole David se confruntă cu trădare, pierdere și amenințarea unei revolte, totuși providența Domnului deschide căi neașteptate înainte. Reflecțiile lui Henry evidențiază contrastul dintre disperarea crescândă a lui Saul și încrederea constantă a lui David, arătând cum grija divină lucrează adesea prin mijloace surprinzătoare. Pe măsură ce urmăm expunerea sa suntem invitați să vedem propriile noastre încercări prin lentila credincioșiei lui Dumnezeu. Această lecție se bazează direct pe observațiile atente verset cu verset ale lui Henry pentru a încuraja inimile care se simt înconjurate din toate părțile.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești 1 Samuel capitolele 29 și 30 încet și cu rugăciune. Observă cum alegerile anterioare ale lui David îl plasează într-un colț strâmt cu filistenii, apoi cum un dezastru brusc lovește Ziclagul. Urmărește momentele de plâns, amenințarea rebeliunii printre oamenii săi și întoarcerea liniștită spre căutarea Domnului. Lasă narațiunea să trezească atât greutatea consecințelor cât și speranța salvării divine.
Studiu
Henry începe prin a descrie strâmtoarea mare în care se afla David.
Aici este, I. Strâmtoarea mare în care se afla David, de care putem presupune că el însuși era conștient, deși nu citim despre cererea lui de sfat de la Dumnezeu, nici despre vreun plan al său de a ieși din ea. Cele două armate ale filistenilor și ale israeliților erau tabărate și gata de luptă, v. 1. Achiș, care fusese bun cu David, îl obligase să vină el însuși și să aducă forțele pe care le avea în slujba sa. David a venit în consecință și, la o revizuire a armatei, a fost găsit cu Achiș, în postul atribuit lui în spate, v. 2. Acum, 1. Dacă, când armatele s-ar angaja, el s-ar retrage și și-ar părăsi postul, ar cădea sub reproșul de neșters, nu numai de lașitate și trădare, ci și de ingratitudine de bază față de Achiș, care fusese protectorul și binefăcătorul său și pusese încredere în el, și de la care primise o însărcinare foarte onorabilă. Un astfel de lucru lipsit de principii ca acesta nu putea în niciun caz să se convingă să-l facă. 2. Dacă ar lupta, așa cum se aștepta de la el, pentru filisteni împotriva lui Israel, ar atrage imputarea de a fi dușman al lui Israel al lui Dumnezeu și trădător al țării sale, și-ar face propriul popor să-l urască și să se opună în unanimitate venirii sale la coroană, ca nedemn de numele de israelit, cu atât mai mult de onoarea și încrederea de rege al lui Israel, când luptase împotriva lor sub steagul celor netăiați împrejur. Dacă Saul ar fi ucis (așa cum s-a dovedit că a fost) în această angajare, vina ar fi pusă la ușa lui David, ca și cum el l-ar fi ucis. Așa că de fiecare parte părea să fie și păcat și scandal. Aceasta era strâmtoarea în care se afla; și o mare strâmtoare era pentru un om bun, mai mare să vadă păcatul înaintea lui decât să vadă necazul. În această strâmtoare s-a adus singur prin propria sa neînțelepciune, părăsind pământul lui Iuda și mergând printre cei netăiați împrejur. Este ciudat dacă cei care se asociază cu oameni răi și devin intimi cu ei scapă fără vină sau durere sau ambele. Ce a propus el însuși să facă nu apare. Poate că a intenționat să acționeze doar ca păzitor al capului regelui, postul atribuit lui (cap. xxviii. 2) și nu să facă nimic ofensiv împotriva lui Israel. Dar ar fi fost foarte greu să se apropie atât de mult de marginea păcatului și să nu cadă în el. De aceea, deși Dumnezeu l-ar fi putut lăsa cu dreptate în această dificultate, pentru a-l pedepsi pentru nebunia sa, totuși, pentru că inima lui era dreaptă cu El, nu a îngăduit să fie ispitit peste puterea lui, ci odată cu ispita a făcut o cale de scăpare, 1 Cor. x. 13.Henry arată apoi ușa deschisă pentru eliberarea lui David.
II. O ușă deschisă pentru eliberarea lui din această strâmtoare. Dumnezeu a înclinat inimile prinților filistenilor să se opună angajării lui în luptă și să insiste asupra concedierii lui. Astfel dușmănia lor l-a ajutat, când niciun prieten pe care îl avea nu era capabil să-i facă o asemenea bunătate. 1. A fost o întrebare potrivită pe care au pus-o, la adunarea forțelor: 'Ce caută acești evrei aici?' v. 3. Ce încredere putem pune în ei sau ce serviciu putem aștepta de la ei? Un evreu este în afara locului său și, dacă are spiritul unui evreu, este în afara elementului său când este în tabăra filistenilor și merită să fie făcut neliniștit acolo. David obișnuia să urască adunarea făcătorilor de rău, oricum a ajuns acum să fie printre ei, Ps. xxvi. 5. A fost o mărturie onorabilă pe care Achiș, cu această ocazie, a dat-o lui David. L-a privit ca pe un refugiat, care a fugit de o urmărire nedreaptă în propria sa țară și s-a pus sub protecția lui, pe care deci era obligat, în dreptate, să aibă grijă de el și a crezut că îl poate angaja cu prudență; 'căci (spune el) a fost cu mine aceste zile sau acești ani', adică un timp considerabil, multe zile la curtea lui și un an sau doi în țara lui, și nu a găsit niciodată nicio vină în el, nici nu a văzut vreun motiv să se îndoiască de credincioșia lui sau să creadă altceva decât că venise din inimă la el. Prin aceasta se vede că David se purtase cu multă prudență și ascunsese cu înțelepciune afecțiunea pe care o mai păstra pentru poporul său. Avem nevoie să umblăm cu înțelepciune față de cei care sunt afară, să ne păstrăm gura când cel rău este înaintea noastră și să fim rezervați. 3. Totuși prinții sunt peremptorii în aceasta, că trebuie trimis acasă; și dau motive bune pentru insistența lor. (1.) Pentru că fusese un dușman vechi al filistenilor; martor la ceea ce se cânta în onoarea triumfurilor sale asupra lor: Saul a ucis miile sale, iar David zecile sale de mii, v. 5. 'Va fi un reproș pentru noi să adăpostim și să avem încredere într-un astfel de distrugător notat al poporului nostru; nici nu se poate crede că va acționa acum din inimă împotriva lui Saul care a acționat atunci atât de viguros cu el și pentru el.' Cine ar fi dornic de laudă sau aplauze populare când, chiar și aceea poate, altădată, să fie întoarsă împotriva unui om spre reproșul lui? (2.) Pentru că ar putea fi un dușman foarte periculos pentru ei și să le facă mai mult rău decât toată armata lui Saul (v. 4): 'Poate în luptă să fie un adversar pentru noi și să ne surprindă cu un atac în spate, în timp ce armata lor ne atacă în față; și avem motive să credem că va face așa, ca, trădându-ne, să se împace cu stăpânul său. Cine poate avea încredere într-un om care, pe lângă afecțiunea lui pentru țara sa, va crede că este în interesul lui să fie fals față de noi?' Este periculos să pui încredere într-un dușman împăcat.Henry evidențiază apoi dependența evlavioasă a lui David de Domnul Dumnezeul său.
IV. Dependența evlavioasă a lui David de providența și harul divin în această necaz: Dar David s-a încurajat în Domnul Dumnezeul său. Oamenii lui s-au supărat de pierderea lor. Sufletul poporului era amar, așa este cuvântul. Nemulțumirea și nerăbdarea lor au adăugat pelin și fiere la necaz și mizerie și au făcut cazul lor de două ori mai greu. Dar 1. David l-a suportat mai bine, deși avea mai multe motive decât oricare dintre ei să-l plângă; ei au dat libertate patimilor lor, dar el și-a pus harurile la lucru și încurajându-se în Dumnezeu, în timp ce ei se descurajau reciproc, și-a păstrat spiritul calm și liniștit. Sau, 2. Poate fi o referire la cuvintele amenințătoare pe care oamenii lui le-au rostit împotriva lui. Au vorbit de a-l ucide cu pietre; dar el, neîncercând să răzbune ofensa, nici înspăimântat de amenințările lor, s-a încurajat în Domnul Dumnezeul său, a crezut și a considerat cu aplicare la cazul său prezent puterea și providența lui Dumnezeu, dreptatea și bunătatea Lui, metoda pe care o ia de obicei de a coborî și apoi de a ridica, grija Lui pentru poporul Său care Îl slujește și se încrede în El și promisiunile particulare pe care i le făcuse de a-l aduce în siguranță la tron; cu aceste considerații s-a susținut, fără a se îndoi că necazul prezent se va sfârși bine. Notă: Cei care L-au luat pe Domnul ca Dumnezeul lor pot lua încurajare din relația lor cu El în cele mai rele vremuri. Este datoria și interesul tuturor oamenilor buni, orice s-ar întâmpla, să se încurajeze în Dumnezeu ca Domnul și Dumnezeul lor, asigurându-se că El poate și va aduce lumină din întuneric, pace din necaz și bine din rău, tuturor celor care Îl iubesc și sunt chemați potrivit scopului Său, Rom. viii. 28. Era practica lui David și avea mângâierea ei: În ce vreme mă tem, voi avea încredere în Tine. Când era la capătul minții sale nu era la capătul credinței sale.
Considerați
Consideră
Henry încheie subliniind valoarea de a-L întreba pe Domnul înainte de a acționa.
I. A întrebat pe Domnul atât cu privire la datoria sa — Să urmăresc această trupă? cât și cu privire la rezultat — Îi voi ajunge din urmă? v. 8. A fost un mare avantaj pentru David că avea marele preot cu el și platoșa judecății, pe care, ca persoană publică, o putea consulta în toate treburile sale, Num. xxvii. 21. Nu putem crede că a lăsat pe Abiatar și efodul la Ziclag, căci atunci el și el ar fi fost luați de amaleciți, dacă nu presupunem că au fost ascunși printr-o providență specială, ca să fie gata pentru David să consulte la întoarcerea sa. Dacă concluzionăm că David avea preotul și efodul cu el în tabăra filistenilor, a fost cu siguranță o mare neglijență din partea lui că nu a întrebat pe Domnul prin ei cu privire la angajamentul său față de Achiș. Poate că i-a fost rușine să-și mărturisească religia atât de departe printre cei netăiați împrejur; dar acum începe să înțeleagă că acest necaz este adus asupra lui pentru a-l corecta pentru acea neglijență și de aceea primul lucru pe care îl face este să ceară efodul. Este bine dacă obținem acest bine din necazurile noastre, să fim amintiți de ele de îndatoririle neglijate și în special să fim grăbiți de ele să-L întrebăm pe Domnul. Vezi 1 Cron. xv. 13. David nu avea loc să se îndoiască că războiul său împotriva acestor amaleciți era drept și avea o înclinație suficient de puternică să se arunce asupra lor când era pentru recuperarea a ceea ce îi era mai drag în această lume; și totuși nu ar fi pornit la aceasta fără a cere sfat de la Dumnezeu, recunoscând astfel dependența sa de Dumnezeu și supunerea față de El. Dacă astfel, în toate căile noastre, Îl recunoaștem pe Dumnezeu, putem aștepta ca El să ne îndrepte pașii, așa cum a făcut cu David aici, răspunzându-i peste ceea ce a cerut, cu asigurarea că va recupera totul.
Răspunde
Unde în circumstanțele tale actuale simți o 'strâmtoare' similară pe care propriile tale alegeri au ajutat-o să o creezi? Cum ar putea exemplul lui David de a se încuraja în Domnul să vorbească oricărei revolte de frică sau vină care se ridică în propria ta inimă? Ce obicei neglijat de a căuta îndrumarea lui Dumnezeu ai putea restaura săptămâna aceasta înainte de a face următorul pas?
Roagă-te
Părinte milostiv, în nesiguranțele și răsturnările consemnate în Cuvântul Tău, învață-ne să ne întoarcem repede la Tine pentru sfat și putere. Potolește orice glas acuzator, păzește-ne de hotărâri pripite și umple-ne cu înțelepciunea Duhului ca să căutăm mai întâi îndrumarea Ta. Restaurează ce a luat vrăjmașul, înnoiește nădejdea noastră în grija Ta suverană și condu-ne înainte pe căi care Îl cinstesc pe Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →