Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 5-6 — cu Simeon
Deschidere
În cadențele măsurate ale căii de mijloc, Horae Homileticae a lui Charles Simeon deschide consemnarea patriarhală cu gravitate pastorală. În Geneza 5 și 6, venerabilul predicator urmărește linia credinței de la comuniunea ascunsă a lui Enoh până la avertismentul solemn că Duhul nu va mai lupta pentru totdeauna. Discursurile sale invită Biserica să umble pe aceeași cale străveche, fără a prezuma asupra harului și fără a deznădăjdui de puterea lui, ci căutând acea părtășie zilnică care singură pregătește sufletul pentru ziua Domnului.
Citește
Citire
Să luăm acum aminte la textul sacru însuși. În liniștea acestor capitole, Sfintele Scripturi ne înfățișează atât traducerea liniștită a celui ce a umblat cu Dumnezeu, cât și limita înfricoșătoare pusă asupra luptei Duhului. Citiți cu încetineală, îngăduind ca frazele măsurate să cerceteze inima și să trezească acea frică sfântă care este începutul înțelepciunii.
Studiu
Simeon începe prin a prezenta umblarea lui Enoh cu Dumnezeu.
Versetul 24. DISCURS: 11 UM BLAREA LUI ENOH CU DUMNEZEU Geneza 5:24. Și Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, căci Dumnezeu l-a luat. Îngrijirile unei familii nu sunt nicidecum incompatibile cu o viață de dăruire față de Dumnezeu. Omul distins prin evlavia sa mai presus de toți ceilalți în lumea antediluviană avea o descendență foarte numeroasă [Notă: Fiul său cel mai mare, Matusalem, i s-a născut la vârsta de șaizeci și cinci de ani; după aceea a continuat timp de trei sute de ani să zămislească fii și fiice. 1–23.], cărora fără îndoială le-a acordat toată atenția de care era în stare: totuși nu a fost împiedicat în cursa sa duhovnicească; ci a găsit timp să slujească Dumnezeului său, la fel de mult ca și cum ar fi fost liber de orice preocupare față de lumea aceasta. Vom lua în considerare, I. Conduita sa— Ni se spune că „a umblat cu Dumnezeu”. Acum „a umbla cu Dumnezeu” presupune, 1. Înțelegere— [Enoh, ca făptură căzută, a fost odinioară înstrăinat de Dumnezeu, ca și ceilalți [Notă: Efeseni 4:18.El dezvăluie apoi înțelegerea cerută pentru o astfel de părtășie.
], și, în starea sa neconvertită, era plin de vrăjmășie împotriva Lui atât în inimă, cât și în viață [Notă: Romani 8:7; Coloseni 1:21.]; „umblând după trup”, potrivit cu cursul acestei lumi și cu totul împotriva lui Dumnezeu [Notă: Romani 8:1; Efeseni 2:2; Leviticul 26:27-28.]. Dar acum era împăcat cu Dumnezeu prin credința în Hristos [Notă: Se spune în Evrei 11:5 că Enoh a fost „tradus prin credință”: și deși acea credință ar fi putut avea o legătură mai imediată cu vreo făgăduință dată lui cu privire la traducerea sa, totuși cu greu ne putem închipui că nu avea și o legătură mai largă cu Mesia cel făgăduit. Iar această idee este întărită mult de relatarea pe care Sfântul Iuda o dă despre profeția sa privitoare la însăși maniera judecății viitoare (4, 15.): căci dacă a profețit despre a doua venire a lui Hristos, fără îndoială că nu era ignorant cu privire la prima Sa venire.] — — — Și a fost adus prin acest mijloc la o înțelegere cu El atât în minte, cât și în voință.Trecând la capitolul șase, Simeon se ocupă de luptele Duhului.
În consecință, El l-a poruncit lui Noe să le predice; și să declare că, în spațiul a 120 de ani, judecățile amenințate aveau să fie împlinite, dacă poporul nu le îndepărta prin pocăința lor. În acea perioadă, Duhul Său cel Sfânt avea să continue să lupte cu ei — dar nu mai mult: căci „El nu va mai lupta totdeauna cu omul, care devenise acum cu totul trup”, și carnal; și care, dacă nu se pocăia în timpul ce i se dăduse, avea să fie lăsat să culeagă rodul amar al propriilor sale căi. Ca acest avertisment să aibă un efect mântuitor asupra noastră, voi încerca să arăt, I. Că Duhul lui Dumnezeu, dacă este rezistat mult timp, va înceta să mai lupte cu noi.El arată apoi cum pot fi rezistate aceste lupte.
Prin acestea, Dumnezeu ne vorbește; avertizându-ne și invitându-ne din când în când, dacă cumva am putea fi îndemnați să ne pocăim și să ne întoarcem la El. Să privească oricine înapoi la viața sa trecută; și va descoperi că au existat perioade când a simțit o convingere în mintea sa că era datoria sa, și ar fi fericirea sa, să-L caute pe Dumnezeu și să obțină, cât timp mai putea, iertarea păcatelor sale.] Dar noi rezistăm mișcărilor Sale sfinte— [Căruia dintre noi nu i s-ar putea aplica acele cuvinte ale lui Ștefan, (dacă nu cu privire la clipa de față, totuși cu siguranță cu privire la vreo perioadă din viețile noastre,) „Voi, tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt: precum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi [Notă: Faptele 7:51.].” Noi poate că nu ne-am pus în asemenea ostilitate față de adevăr precum au făcut ei; dar am fost noi mai ascultători în faptă decât ei?
Considerați
Cugetare
Simeon încheie primul discurs declarând cinstea și fericirea creștinului.
Un singur zâmbet din partea Prietenului său atotputernic este de ajuns pentru a contrabalansa toate nedreptățile ce i s-ar putea aduce vreodată. Totuși, după toate acestea, fericirea sa în lumea aceasta nu este decât ca o picătură înaintea ploii. Când și-a împlinit măsura ascultării, Dumnezeu îl ia la Sine; o ceată de îngeri este trimisă să-i poarte duhul în ținuturile celor fericiți. Despre creștin nu trebuie spus „El moare”; ci doar că „Dumnezeu îl traduce” dintr-o lume a păcatului și a nenorocirii, într-o lume a fericirii și a slavei. „Asemenea cinste au toți sfinții Săi; „Dumnezeu să ne-o dea și nouă în veci! Amin.El încheie al doilea discurs cu un ultim avertisment de ruină.
Dar așa este starea sufletului părăsit: și la ceasul hotărât, „mânia va veni peste el până la capăt.”] Adresare, 1. Celor ce mai stau încă împotrivă mișcărilor Duhului Sfânt— [Puțin vă gândiți cât de mult Îl ofensați pe Dumnezeul vostru sau ce nenorocire vă atrageți asupra propriilor voastre suflete. Dar permiteți-mi să vă întreb: este vreunul dintre voi care să nu privească înapoi la răzvrătirea sa trecută cu regret? Este vreunul care să nu fie convins în mintea sa că ar fi fost un om mult mai fericit, dacă ar fi ascultat glasul Domnului și ar fi urmat, în loc să le reziste, îndemnurile conștiinței sale? Cât timp, deci, veți continua acest drum răzvrătit? Oare declarația din textul meu nu vă va atinge? Oare chiar și posibilitatea ca ziua harului vostru să fi ajuns la sfârșit nu vă va înspăimânta? Gândiți-vă doar cât de mult aveți de pierdut — — — și cât de scurt este timpul pe care îl aveți ca să căutați lucrurile ce țin de pacea voastră.
Răspunde
Răspuns
Unde, în umblarea voastră de acum, mai luptă Duhul să vă atragă mai aproape de Dumnezeu? Ați rezistat recent vreunei mișcări a conștiinței care vă lasă acum neliniștiți? Ce singur act de ascultare ar exprima cel mai limpede dorința voastră de a umbla cu Dumnezeu în ziua aceasta?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, care l-ai mutat pe Enoh ca să nu vadă moartea, pentru că a umblat cu Tine, dă-ne har să umblăm astfel înaintea Ta în neamul acesta rău, ca Duhul Tău să nu Se lupte cu noi în zadar. Cât timp mai rămâne ziua harului, frânge inimile noastre prin mila Ta, ca să ne pocăim și să găsim har înaintea Ta, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →