← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ioan

Ioan 18 — cu Ryle

Ioan 18J.C. Ryle — Gânduri explicative asupra Evangheliilor20 min
Deschidere
În lecția de astăzi extrasă din clasicul lui J.C. Ryle, Expository Thoughts on the Gospels, intrăm în scena solemnă de încheiere a slujirii pământești a Domnului nostru. Capitolul 18 din Ioan înregistrează trădarea și arestarea care au pus în mișcare marele sacrificiu pentru păcătoși. Expunerea atentă a lui Ryle ne ajută să vedem atât întunericul păcatului uman cât și dragostea de bunăvoie a lui Hristos. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi aceste adevăruri din nou și să ne întărească credința în Mântuitorul care S-a dat pe Sine pentru noi.
Citește

Citire

Să citim acum capitolul 18 din Ioan încet și cu rugăciune. Observăm demnitatea liniștită a lui Isus, trădarea lui Iuda și grija protectoare pe care Domnul nostru o arată chiar în timp ce Își înfruntă propria suferință. Cere Duhului Sfânt să facă cuvintele vii și personale pe măsură ce asculți relatarea ucenicului iubit despre acea noapte din grădină.
Studiu
Ryle începe prin a introduce relatarea lui Ioan despre suferințele lui Hristos. Aceste versete încep relatarea lui Ioan despre suferințele și răstignirea lui Hristos. Intrăm acum în scena de încheiere a slujirii Domnului nostru și trecem de îndată de la mijlocirea Sa la sacrificiul Său. Vom descoperi că, asemenea celorlalți evangheliști, ucenicul iubit intră pe deplin în povestea crucii. Dar vom descoperi de asemenea, dacă citim cu atenție, că el menționează mai multe puncte interesante din poveste pe care Matei, Marcu și Luca, din motive înțelepte, le-au omis. Ryle atrage apoi atenția asupra împietririi inimii arătate de Iuda. Trebuie să observăm, în primul rând, în aceste versete, împietrirea excesivă a inimii la care poate ajunge un credincios apostat. Ni se spune că Iuda, unul dintre cei doisprezece apostoli, a devenit călăuză pentru cei ce L-au luat pe Isus. Ni se spune că a folosit cunoștința locului unde Se retrăgea Domnul nostru pentru a aduce asupra Lui pe vrăjmașii Săi de moarte; și ni se spune că atunci când ceata de oameni și ostași s-a apropiat de Stăpânul său pentru a-L face prizonier, Iuda „stătea cu ei”. — Totuși acesta era un om care timp de trei ani fusese tovarăș constant al lui Hristos, văzuse minunile Sale, auzise predicile Sale, se bucurase de învățătura Sa particulară, se mărturisise credincios, lucrase și predicase chiar în numele lui Hristos! — „Doamne”, putem spune pe bună dreptate, „ce este omul?” De la cel mai înalt grad de privilegiu până la cea mai adâncă prăpastie a păcatului nu este decât o succesiune de pași. Privilegiile folosite greșit par să paralizeze conștiința. Același foc care topește ceara va întări lutul. Apoi Ryle subliniază caracterul de bunăvoie al suferințelor lui Hristos. Trebuie să observăm, în al doilea rând, în aceste versete, caracterul cu totul de bunăvoie al suferințelor lui Hristos. Ni se spune că prima dată când Domnul nostru le-a zis ostașilor: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. O putere invizibilă, secretă, a însoțit fără îndoială cuvintele. În niciun alt fel nu putem explica cum o ceată de ostași romani experimentați a căzut la pământ înaintea unui singur om neînarmat. Aceeași influență miraculoasă care a legat mâinile mulțimii mâniate la Nazaret, care i-a făcut neputincioși pe preoți și farisei la intrarea triumfală în Ierusalim, care a oprit orice împotrivire când templul a fost curățat de vânzători și cumpărători — aceeași influență tainică era prezentă acum. O minune reală a fost săvârșită, deși puțini au avut ochi să o vadă. În clipa în care Domnul nostru părea slab, El a arătat că este puternic. Ryle notează mai departe grija tandră a Domnului nostru pentru siguranța ucenicilor Săi. Trebuie să observăm, în al treilea rând, în aceste versete, grija tandră a Domnului nostru pentru siguranța ucenicilor Săi. Chiar în acest moment critic, când suferințele Sale de nespus erau pe cale să înceapă, El nu i-a uitat pe cei câțiva credincioși care stăteau în jurul Lui. Și-a amintit de slăbiciunea lor. A știut cât de puțin pregătiți erau să intre în cuptorul aprins al palatului marelui preot și al sălii de judecată a lui Pilat. El le face cu milă o cale de scăpare. — „Dacă Mă căutați pe Mine, lăsați-i pe aceștia să plece”. — Pare foarte probabil ca și aici să fi însoțit cuvintele Sale o influență miraculoasă. În orice caz, nici un fir de păr din capul ucenicilor nu a fost atins. În timp ce Păstorul a fost luat, oile au fost lăsate să fugă nevătămate.
Considerați

Reflectare

Ryle încheie amintindu-le cititorilor de bunăvoința lui Hristos de a mântui. Să ne amintim cu atenție că binecuvântatul nostru Domn a suferit și a murit din proprie voință. Nu a murit pentru că nu putea face altfel; nu a suferit pentru că nu putea scăpa. Toată armata lui Pilat nu L-ar fi putut lua dacă El nu ar fi fost de acord să fie luat. Nu ar fi putut să-I atingă nici un fir de păr din cap dacă El nu le-ar fi dat voie. Dar aici, ca în toată slujirea Sa pământească, Isus a fost un suferind de bunăvoie. Își pusese inima să împlinească răscumpărarea noastră. Ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, cu bucurie, de bunăvoie, cu plăcere, pentru a face ispășire pentru păcatele noastre. „Bucuria care Îi era pusă înainte” L-a făcut să îndure crucea, să disprețuiască rușinea și să Se predea fără ezitare în mâinile vrăjmașilor Săi. Să rămână acest gând în inimile noastre și să ne împrospăteze sufletele. Avem un Mântuitor care a fost mult mai dornic să ne mântuiască decât suntem noi dornici să fim mântuiți. Dacă nu suntem mântuiți, vina este în întregime a noastră. Hristos este tot atât de dornic să ne primească și să ne ierte pe cât a fost de dornic să fie luat prizonier, să sângereze și să moară. Ryle încheie secțiunea asigurându-i pe credincioși de grija protectoare a Mântuitorului. Nu trebuie să ezităm să vedem în acest incident un tip instructiv al tuturor purtărilor Mântuitorului nostru față de poporul Său chiar și în ziua de azi. El nu va îngădui ca ei „să fie ispitiți peste ce pot ei purta”. El va ține vânturile și furtunile în mâinile Sale și nu va îngădui ca credincioșii, oricât de cerneți și loviți, să fie nimiciți cu totul. El veghează cu tandrețe peste fiecare dintre copiii Săi și, asemenea unui medic înțelept, măsoară cu îndemânare neșovăitoare cantitatea potrivită de încercări. „Ei nu vor pieri niciodată și nimeni nu-i va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10:28.) Să ne sprijinim pentru totdeauna sufletele pe acest adevăr prețios. În ceasul cel mai întunecat ochiul Domnului Isus este asupra noastră și siguranța noastră finală este sigură.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria mea viață am văzut primejdia folosirii greșite a privilegiilor spirituale? 2. Cum mă încurajează predarea de bunăvoie a lui Hristos atunci când înfrunt încercări? 3. În ce feluri Îl încredințez pe Isus să păzească și să țină pe cei pe care îi iubesc?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse plin de har, Îți mulțumim că ai mers de bunăvoie la cruce pentru noi. Ferește-ne de împietrirea inimii care l-a cuprins pe Iuda și ajută-ne să prețuim fiecare privilegiu de a Te cunoaște. Dă-ne același duh supus pe care L-ai arătat față de voia Tatălui Tău. Veghează peste noi și peste toți cei ce sunt ai Tăi și adu-ne în siguranță acasă la urmă. Fie ca grija Ta tandră și ascultarea Ta desăvârșită să devină modelul vieților noastre. În numele Tău prețios ne rugăm, Amin.

J.C. Ryle — Gânduri explicative asupra Evangheliilor · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →