Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 5-6 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În capitolele 5 și 6 din Iov, Maclaren ne călăuzește prin sfatul lui Elifaz, misterul suferinței și modurile surprinzătoare în care Dumnezeu transformă necazul în binecuvântare. Expunerea sa atentă ne ajută să vedem atât limitele înțelepciunii omenești, cât și credincioșia mai adâncă a lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să aducem propriile noastre încercări în lumina acestor cuvinte străvechi și să descoperim curaj proaspăt pentru drumul care ne așteaptă.
Citește
Citire
Luați un moment liniștit pentru a citi capitolele 5 și 6 din Iov încet și cu rugăciune. Observați tensiunea dintre sfatul încrezător al lui Elifaz și durerea crudă a lui Iov. Lăsați poezia să vorbească propriilor voastre întrebări despre durere, îndreptare și nădejde. Lăsați Duhul să evidențieze o frază care rămâne cu voi pe măsură ce vă pregătiți să studiați perspectivele lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a prezenta îndemnul paradoxal al lui Elifaz la mulțumire pentru necazuri.
Elifaz adună, în pasajul nostru, firele cuvântării sale. Pe baza a tot ceea ce a spus, el întemeiază îndemnul adresat lui Iov de a fi recunoscător pentru necazurile sale. Cu un paradox măreț, el declară fericit pe omul care este întristat. Și prin aceasta el atinge o notă veșnic adevărată. Este bine să fii silit să bei un pahar de durere. Trupul numește durerea rău, dar duhul știe că este bine. Lista binecuvântărilor noastre nu este scrisă doar cu cerneluri luminoase, ci multe sunt înscrise cu negru. Iar motivul pentru care inima tristă ar trebui să fie o inimă fericită este că, așa cum credea Elifaz, tristețea este îndreptarea părintească a lui Dumnezeu, menită să-l îmbunătățească pe cel care o primește. 'Pe cine iubește Domnul îl ceartă', spune Epistola către Evrei, în deplin acord cu Elifaz.Apoi, Maclaren examinează scopul din spatele rănirii și vindecării divine.
Alăturarea, în Iov 5:18, a faptului de a face să doară și a legării, nu exprimă doar succesiunea, ci și scopul. Rănirea este pentru vindecare. Rănile sunt o chirurgie milostivă; iar intenția lor este sănătatea, asemenea tăieturilor care deschid un ulcer sau zgârieturilor pentru vaccinare. Viziunea suferinței din aceste două versete nu este completă, dar merge departe spre desăvârșire prin faptul că o atribuie lui Dumnezeu, afirmă intenția ei disciplinară, arată spre vindecarea divină care trebuie să urmeze și îndeamnă la supunere. Ne putem aminti de frumoasa dezvoltare a acestui îndemn în Epistola către Evrei, unde 'nu te descuraja' este adăugat la 'nu disprețui', incluzând astfel cele două forme opuse, dar strâns legate, de folosire greșită a durerii, după cum ne împotrivim voinței noastre sau încercăm să o luăm în ușor, ori ne lăsăm atât de complet pradă ei încât să ne prăbușim. Fiecare extremă ratează în egală măsură scopul corectiv al durerii.Maclaren explorează apoi sensul mai adânc în care cei credincioși sunt mântuiți de rele.
Dar în sensul său cel mai adânc, care totuși nu este sensul lui Elifaz, omul credincios este mântuit de relele pe care le trăiește, în comun cu aproapele său necredincios. Doi oameni sunt doborâți de aceeași boală sau zac murind pe un câmp de luptă, sfărâmați de același obuz, și unul primește împlinirea făgăduinței 'nu se va atinge de tine niciun rău', iar celălalt nu. Căci răul din rău este cu totul scos din el, iar otrava este ștearsă de pe săgeata care îl lovește pe cel unit cu Dumnezeu prin credință și supunere. Două femei macină la aceeași piatră de moară și aceeași lovitură le ucide pe amândouă; dar una este izbăvită, iar cealaltă nu. Cei care trec printr-un rău și nu sunt îndepărtați de Dumnezeu prin el, ci aduși mai aproape de El, sunt ascunși de puterea lui. A muri poate fi pentru noi izbăvirea de moarte.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie arătând că maturitatea nu depinde de lungimea zilelor.
Dar aceasta nu se află în pasajul nostru. Totuși, se poate trage din el că maturitatea nu depinde de lungimea zilelor; și, oricât ar fi intenționat Elifaz să promite viață lungă, realitatea este că sufletul evlavios poate conta pe o viață împlinită, fie ea lungă sau scurtă. Dumnezeu nu-și va chema copiii acasă până când școala lor nu este terminată; și, oricât de verde și tânăr ar părea porumbul ochilor noștri, El știe care spice din marele ogor al secerișului sunt gata de ridicare și nu le adună decât pe acestea. Copilul al cărui mic sicriu poate fi purtat sub brațul unui băiat poate fi copt pentru seceriș. Nu lungimea zilelor, ci asemănarea cu Dumnezeu face maturitatea; și dacă murim după voia lui Dumnezeu, nu poate fi altfel decât să ajungem la mormântul nostru la o vârstă împlinită, oricare ar fi numărul anilor săpați pe pietrele noastre de mormânt.În cele din urmă, Maclaren afirmă că totul devine prieten cu cel care iubește pe Dumnezeu.
Căci totul îmi este prieten, este pentru mine și nu împotriva mea, ceea ce mă ajută să mă apropii mai mult de Dumnezeu. A trăi pentru El, a trăi cu El, a fi mereu conștient de comuniunea cu Sine, a simți atingerea mâinii Sale pe mâna mea și presiunea pieptului Său împotriva meu, în toate momentele vieții mele, este binele meu adevărat și cel mai înalt. Iar dacă este adevărat că 'râul apei vieții' care 'curge de la Tronul lui Dumnezeu' este singura băutură care poate vreodată să potolească setea nemuritoare a unui suflet, atunci tot ceea ce mă alungă de la cisterne și mă duce la izvor este de partea mea. Mai bine să locuiesc într-o 'țară uscată și însetată, unde nu este apă', dacă aceasta mă face să tânjesc după apa care țâșnește la poarta adevăratului Betleem – casa pâinii – decât să locuiesc într-o țară curgând cu lapte și miere și bine udată în fiecare parte! Dacă paharul pe care aș dori să-l ridic la buze are otravă în el, sau dacă dulceața lui mă face să-mi pierd gustul pentru râul curat și fără gust care curge de la Tronul lui Dumnezeu, atunci nu poate exista un prieten mai adevărat decât acea nenorocire, cum o numesc oamenii, care lovește paharul din mâinile mele și sfărâmă paharul înainte să-l fi ridicat la buze. Totul îmi este prieten dacă mă ajută spre Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde, în împrejurările voastre actuale, v-ar putea invita Dumnezeu la recunoștință în loc de plângere? Cum schimbă făgăduința că maturitatea vine prin asemănarea cu Dumnezeu, nu prin anii trăiți, felul în care priviți timpul? Cum ar arăta astăzi încrederea că fiecare eveniment este rânduit spre binele vostru pentru că aparțineți lui Hristos?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, în necazurile îndurate de Iov, învață-ne să primim mustrarea Ta cu inimi smerite și să ne încredem că fiecare rană slujește scopului Tău vindecător. Prin Duhul Tău, întărește-ne să ne odihnim în adevărul că nimic nu ne poate despărți de dragostea Ta și că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Te iubesc. Formează în noi maturitatea liniștită care așteaptă doar timpul Tău, ascunsă în Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →