← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel

1 Samuel 25-26 — cu Maclaren

1 Samuel 25-26Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture. În aceste capitole din Prima carte a lui Samuel îl vedem pe David stând din nou deasupra lui Saul adormit și alegând milostivirea în loc de răzbunare. Expunerea atentă a lui Maclaren ne ajută să urmărim tensiunea dintre impulsul uman și reținerea divină, arătând cum evenimentele antice încă modelează modul în care răspundem la ură cu dragoste. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care l-a călăuzit pe David să ne întărească inimile și să ne învețe calea costisitoare de a lăsa judecata în mâinile lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Instalați-vă într-un loc liniștit și citiți capitolele douăzeci și cinci și douăzeci și șase din Prima carte a lui Samuel de la un capăt la altul. Observați cele două întâlniri distincte în care David cruță viața lui Saul, contrastul puternic dintre zelul aprig al lui Abisai și încrederea răbdătoare a lui David, și schimbul final de peste vale. Lăsați ritmul și emoția narațiunii să pătrundă înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a schița recunoașterea de noapte a taberei lui Saul. Saul avea cu el trei mii de oameni; David își lăsase mica trupă 'în pustiu' și pare să fi venit doar cu cei doi însoțitori ai săi, Ahimelec și propriul său nepot, Abisai, pentru a recunoaște. El vede, de pe o înălțime, tabăra, cu vagoanele de transport formând un fel de baricadă în centru - așa cum sunt aranjate taberele și astăzi în Africa de Sud și în alte locuri - și pe Saul stabilit acolo ca într-o fortificație rudimentară. Un gând îndrăzneț îi fulgeră prin minte când se uită. Poate și-a amintit de vizita îndrăzneață a lui Ghideon la tabăra lui Madian. Va coborî și nu doar în tabără, ci 'la Saul', prin rânduri și peste barieră. Ce să facă nu spune, dar cei doi luptători aprigi de lângă el se gândesc la un singur lucru ca motiv suficient pentru o asemenea aventură. Abisai se oferă voluntar să meargă cu el; fără îndoială că Ahimelec ar fi fost gata și el, dar doi erau de ajuns, iar trei nu ar fi făcut decât să sporească riscul. Așa că s-au ascuns strâns până când a căzut noaptea, apoi s-au strecurat prin rândurile adormite cu mișcări tăcute, ca o pereche de indieni pe poteca de război, au escaladat baricada și au stat în cele din urmă acolo unde zăcea Saul, cu sulița lui, ca emblemă a regalității, înfiptă drept la capul lui, și un ulcior cu apă pentru a-și potoli setea, dacă se trezea, lângă el. Cei care ar fi trebuit să fie paznicii lui zăceau adormiți în jurul lui, căci 'un somn adânc de la Iehova căzuse peste ei'. Ce tablou viu și ciudat este și cât de caracteristic pentru disciplina neglijentă a războiului oriental neștiințific! El contrastează apoi impulsul aprig al lui Abisai cu auzirea mai profundă a lui David. Pofta tigrescă de sânge s-a trezit în Abisai. Oricâte gânduri triste, pline de milă, pe jumătate tandre s-au stârnit în David când s-a uitat la forma puternică a lui Saul, cu membrele relaxate în somn, și poate unele dintre umbrele și pasiunile rele fermecate de pe fața lui, singurul gând al nepotului său a fost: 'Ce țintă frumoasă! ce lovitură ușoară!' Era brutal de nerăbdător să lovească o dată și cu trufie sigur că brațul lui va face ca o singură dată să fie de ajuns. Era și religios, după un mod ciudat și aprig. Dumnezeu - în mod semnificativ nu spune 'Iehova'; religia lui era doar credința vagă într-o divinitate - îl dăduse pe Saul în mâinile lui David, și ar fi fost un fel de păcat să nu-l omoare. Câte tragedii sângeroase a acoperit această alianță nefirească dintre religie și ură ucigașă! Foarte frumos contrastează duhul lui David cu acesta. Abisai reprezintă impulsul natural al nostru al tuturor - de a lovi la dușmanii noștri când putem, de a răspunde la ură cu ură și de a face altuia răul pe care ni l-ar face nouă. Maclaren arată apoi cum David ascultă de sinele său mai nobil și refuză răzbunarea. David aici, deși putea fi uneori destul de aprig și crud și avea destule din diavol în el, ascultă de sinele său mai nobil, care ascultă de Dumnezeu, și, într-un moment în care totul îl tenta să se răzbune, rezistă și învinge. El este aici un sfânt după modelul Noului Testament. Abisai spusese, în esență: 'Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe dușmanul tău.' Urechea fin acordată a lui David a auzit, cu mult înainte ca ele să fie rostite pe pământ, marile cuvinte creștine: 'Vă spun vouă: Iubiți pe dușmanii voștri; faceți bine celor ce vă urăsc.' El știa că Saul fusese 'respins', dar era 'unsul lui Iehova', iar ungerea care odihnise pe acel cap adormit mai stăruia încă. Nu era de datoria lui David să fie executorul răzbunării lui Dumnezeu. Și-a lăsat pe sine și cauza sa în mâinile lui Iehova, și fără îndoială că a fost cu durere și dragoste milostivă, nu cu totul stinsă de ura nebună a lui Saul, că a prevăzut că viața pe care o cruța acum era sigură că va fi lovită într-o zi. Putem învăța bine lecția acestei povești și să o aplicăm la antagonismele mici și la dușmăniile relativ inofensive care pot înconjura viețile noastre mai liniștite. David în 'tabăra' lui Saul, Ștefan în afara zidului, ne conduc deopotrivă gândurile la rugăciunea lui Isus: 'Tată, iartă-le; căci nu știu ce fac.'
Considerați

Reflectare

Maclaren subliniază distincția dintre remușcare și pocăința adevărată. Și să nu confundăm remușcarea cu pocăința. 'Întristarea lumii aduce moartea.' Saul s-a târât în agonie în acea zi, dar a doua zi urla din nou cu mai mult decât vechea frenezie a urii. Mulți oameni spun: 'Am jucat prost', și totuși continuă să joace din nou când paroxismul remușcării s-a stins. Răspunsul lui David nu a fost deloc efuziv, căci învățase cât de puțin se puteau încrede în regretele lui Saul. El nu ia în seamă cuvintele dulci de invitație de a se întoarce și nu va îndrăzni de data aceasta să ia înapoi sulița și ulciorul, așa cum făcuse, cu ocazia anterioară, poala hainei lui Saul. El face apel solemn la judecata dreaptă a lui Iehova pentru a hotărî 'dreptatea și credincioșia' lui și a lui Saul. Tace în privința a ceea ce ar putea avea acea judecată în rezervă pentru Saul, dar pentru sine este conștient cu calm că, în chestiunea cruțării vieții lui Saul, a făcut bine și așteaptă ca Dumnezeu să-l izbăvească 'din toată necazul'. Aceasta nu este laudă de sine, deși nu miroase exact a duh creștin; dar este credința care se agață de încrederea că Dumnezeu 'nu este nedrept ca să uite' ascultarea slujitorului Său și că nevinovatul nu va fi întotdeauna victima asupritorului. El încheie prin a expune contradicția de sine din cuvintele finale ale lui Saul. Ce haos ciudat, tulburat și contradictoriu de sine al credinței și intenției se dezvăluie în cuvintele de despărțire ale bietului și nenorocitului Saul! El binecuvântează pe omul pe care îl vânează ca să-l omoare. El știe că toate eforturile sale sălbatice de a-l distruge sunt sortite eșecului și că David 'va birui cu siguranță'; și totuși nu poate renunța să lupte împotriva inevitabilului - adică împotriva lui Dumnezeu. Câți dintre noi facem exact același lucru - alergăm într-un curs de viață pe care, când suntem treji, știm că este cu totul împotriva voii lui Dumnezeu și deci sortit prăbușirii depline într-o zi!
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră este impulsul de a riposta cel mai puternic acum? Cum ar putea lăsarea rezultatelor în mâinile lui Dumnezeu să schimbe modul în care vorbiți sau acționați față de acea persoană astăzi? Ce pas unic de milostivire ați putea face înainte de sfârșitul zilei?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne al milei, îți mulțumim pentru mărturia lui David care a refuzat lovitura ușoară. Potolește fiecare glas al lui Abisai din noi care flămânzește după răzbunare grabnică. Plantează în noi aceeași inimă ascultătoare care aude porunca Ta străveche de a iubi pe dușmani înainte ca cuvintele să fi fost vreodată rostite pe pământ. Când se ridică remușcarea, condu-ne dincolo de valurile ei superficiale spre pocăința adevărată care aduce rod. Ferește-ne de a lupta împotriva a ceea ce știm că este voia Ta și învață-ne să lăsăm atât sulița cât și dușmanul în grija Ta. În numele lui Isus care a cerut iertare de pe cruce, amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →