← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Matei 26 — cu Ioan Calvin

Matei 26Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 26 din Matei ne invită în ultimele zile ale slujirii pământești a lui Iisus. Cu precizie pastorală, Calvin urmărește firele profeției, ale intrigilor omenești și ale închinării devotate care converg în jurul crucii ce urmează. Comentariul său dezvăluie cum fiecare detaliu servește scopului răscumpărător al lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm vocea lui Calvin, suntem atrași să considerăm atât costul uceniciei cât și frumusețea devotamentului din toată inima. Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi aceste perspective străvechi proaspăt astăzi.
Citește
Instalează-te într-un spațiu liniștit și citește capitolul 26 din Matei cu încetineală. Observă furtuna ce se adună a opoziției, actul liniștit de iubire din Betania și mișcarea statornică a lui Iisus spre cruce. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă. Revino la orice verset care îți mișcă duhul și zăbovește acolo înainte de a merge mai departe.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a aborda prezicerea lui Hristos cu privire la moartea Sa. Hristos confirmă acum din nou ceea ce am văzut că le-a prezis uneori ucenicilor Săi; dar această ultimă prezicere arată limpede cu câtă bunăvoință S-a oferit El să moară; și era necesar ca El să facă astfel, deoarece Dumnezeu nu putea fi îmblânzit decât printr-un sacrificiu de ascultare. El a intenționat, în același timp, să împiedice ca ucenicii să se poticnească, ca nu cumva să fie cu totul descurajați de gândul că El era târât la moarte de nevoie. Două scopuri au fost astfel împlinite prin această afirmație: să mărturisească, mai întâi, că Fiul lui Dumnezeu S-a predat de bunăvoie să moară, pentru a împăca lumea cu Tatăl, (căci în niciun alt fel nu putea fi ispășită vina păcatelor sau dobândită dreptatea pentru noi;) și, în al doilea rând, că El nu a murit ca unul asuprit de o violență pe care nu o putea evita, ci pentru că S-a oferit de bunăvoie să moară. El declară, așadar, că vine la Ierusalim cu intenția expresă de a suferi moartea acolo; căci, deși era liber să se retragă și să locuiască într-un loc sigur până când va veni acel timp, El vine în mod conștient și de bunăvoie la timpul exact. Și, deși nu le-a fost de niciun folos ucenicilor să fie informați, la acel moment, despre ascultarea pe care El o aducea Tatălui, totuși mai târziu această învățătură a contribuit în mare măsură la edificarea credinței lor. În același fel, este de o utilitate deosebită pentru noi în ziua de astăzi, deoarece vedem, ca într-o oglindă strălucitoare, sacrificiul de bunăvoie, prin care toate fărădelegile lumii au fost șterse și, contemplându-L pe Fiul lui Dumnezeu înaintând cu bucurie și curaj spre moarte, Îl vedem deja biruitor asupra morții. Calvin examinează apoi cadrul ungerii din Betania. 6. Iar când Iisus era în Betania. Ceea ce relatează acum evanghelistul se întâmplase cu puțin timp înainte ca Hristos să vină la Ierusalim, dar este introdus aici la timp, pentru a ne informa care a fost prilejul care i-a determinat brusc pe preoți să se grăbească. Ei nu îndrăzneau să-L atace pe Hristos prin violență deschisă, iar să-L asuprească prin stratagemă nu era un lucru ușor; dar acum, când Iuda le sugerează un plan la care nu se gândiseră, însăși ușurința execuției îi determină să adopte o opinie diferită. Cât despre o ușoară diversitate între relatarea lui Ioan și cea a lui Matei și Marcu, este ușor să înlăturăm aparenta inconsecvență, care i-a determinat pe unii comentatori să-și imagineze în mod eronat că este o relatare diferită. Ioan 12:3 exprimă numele femeii care L-a uns pe Hristos, care este omis de ceilalți doi evangheliști; dar el nu menționează persoana care L-a primit pe Hristos ca oaspete, în timp ce Matei 26:6 și Marcu 14:3 afirmă în mod expres că El era atunci la cină în casa lui Simon leprosul. Cât despre faptul că Ioan spune că I-au fost unse picioarele, în timp ce ceilalți doi evangheliști spun că ea I-a uns capul, aceasta nu implică nicio contradicție. Fără îndoială, știm că ungerile nu se turnau pe picioare; dar, deoarece a fost turnată atunci în cantitate mai mare decât de obicei, Ioan, prin amplificare, ne informează că până și picioarele lui Hristos au fost umezite cu untdelemn. Marcu relatează, de asemenea, că ea a spart vasul de alabastru și a turnat tot untdelemnul pe capul Lui; și aceasta se potrivește foarte bine cu faptul că a curs până la picioarele Lui. Să ținem, așadar, drept un punct stabilit, că toți cei trei evangheliști relatează aceeași narațiune. Cu privire la obiecția ucenicilor, Calvin ia în considerare răspunsul lui Iisus către ei. 10. De ce o necăjiți pe femeie? Este minunat că Hristos, a cărui întreagă viață a fost o regulă și un model de cumpătare și frugalitate, aprobă acum o cheltuială nemăsurată, care pare să fi fost strâns legată de lux și de îngăduință de prisos. Dar trebuie să observăm felul de apărare pe care îl folosește; căci El nu susține că femeia a făcut bine, într-un mod ca și cum ar fi dorit ca același lucru să fie făcut în fiecare zi, ci susține că ceea ce ea a făcut într-o singură ocazie a fost plăcut lui Dumnezeu, deoarece trebuie să fi fost făcut dintr-un motiv bun. Deși Hristos nu a dorit folosirea untdelemnului, totuși această ungere I-a plăcut din cauza circumstanțelor în care s-a întâmplat. De aici deducem că anumite moduri extraordinare de a acționa sunt uneori aprobate de Dumnezeu și totuși că ar fi nepotrivit să le facem un exemplu. Nici nu avem vreun motiv să ne îndoim că Maria a fost condusă de o mișcare secretă a Duhului să-L ungă pe Hristos; după cum este sigur că, ori de câte ori sfinții erau chemați la vreo împlinire extraordinară, erau conduși de o mișcare neobișnuită, astfel încât să nu încerce nimic fără îndrumarea și autoritatea lui Dumnezeu. Nu exista nicio poruncă care să o oblige pe Maria la această ungere, nici nu era necesar ca o lege să fie stabilită pentru fiecare acțiune în parte; dar, deoarece chemarea cerească este singura origine și principiu al conduitei potrivite, iar Dumnezeu respinge tot ceea ce oamenii întreprind la propria lor sugestie, Maria a fost îndrumată de inspirația Duhului, astfel încât această datorie, pe care a împlinit-o față de Hristos, a fost întemeiată pe o încredere sigură. Calvin încheie secțiunea notând mărturia viitoare a evangheliei despre acest act. 13. Oriunde va fi propovăduită această evanghelie. El spune că această acțiune va aduce onoare Mariei, deoarece va fi lăudată prin doctrina evangheliei. De aici deducem că trebuie să ne estimăm faptele nu după opinia oamenilor, ci după mărturia Cuvântului lui Dumnezeu. Când spune că ea va fi ținută în pomenire cinstită în întreaga lume, prin această comparație îi mustră indirect pe ucenicii Săi; căci printre străini și în părți îndepărtate ale lumii, toate neamurile, cu un singur consimțământ, vor aplauda această acțiune, pe care membrii casei Sale au condamnat-o cu atâta amărăciune. Hristos îi mustră blând și pe ucenici, pentru că nu au concepții suficient de cinstite despre viitoarea Sa domnie; dar, în același timp, prin această expresie, El aduce mărturie chemării neamurilor, pe care se întemeiază mântuirea noastră. În ce sens trebuie propovăduită evanghelia în întreaga lume, am explicat sub Matei 24:14
Considerați

Consideră

Calvin reflectă apoi asupra primirii aprobării lui Dumnezeu mai presus de judecata omenească. Căci a făcut o faptă bună față de Mine. Prin acest răspuns, Hristos nu a apărat doar cauza unei singure femei, ci a susținut, de asemenea, lauda sfântă a tuturor celor care se mulțumesc să aibă ei înșiși și faptele lor aprobate de Dumnezeu. Se va întâmpla adesea ca nu doar cenzura, ci și condamnarea deschisă să fie rostită asupra oamenilor evlavioși, care sunt convinși în conștiințele lor că ceea ce fac este plăcut poruncii lui Dumnezeu; și li se atribuie mândrie, dacă disprețuiesc judecățile false ale lumii și se mulțumesc să fie aprobați numai de Dumnezeu. Deoarece aceasta este o ispită grea și deoarece este cu greu posibil să nu fim clătinați de acordul multor oameni împotriva noastră, chiar și atunci când greșesc, trebuie să ținem această învățătură, că nimeni nu va fi vreodată curajos și statornic în a acționa corect, dacă nu depinde numai de voia lui Dumnezeu. Și, de aceea, Hristos stabilește aici distincția între ceea ce este bine și rău prin propria Sa decizie singulară: căci, afirmând că ceea ce a făcut femeia este o faptă bună, când acea faptă fusese deja condamnată de ucenici, El reține prin acest cuvânt îndrăzneala oamenilor, care își permit liber să pronunțe judecata. Calvin îndreaptă în continuare atenția spre grija continuă pentru cei săraci. 11. Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi. Hristos nu apără pur și simplu ungerea, ca să o imităm, ci ne asigură că ea Îi este plăcută lui Dumnezeu dintr-un anumit motiv anume. Acest lucru trebuie cântărit cu atenție, ca să nu cădem în greșeala de a inventa moduri costisitoare de a-L închina pe Dumnezeu, așa cum fac papistașii; căci, auzind că s-a spus că Hristos a fost mulțumit să fie uns de Maria, au presupus că El se bucură de tămâie, lumânări de ceară, decorațiuni strălucitoare și expoziții pompoase de acest fel. De aici apare marea desfășurare care se găsește în ceremoniile lor; și ei nu cred că vor închina lui Dumnezeu într-un mod potrivit, dacă nu sunt nemăsurați în cheltuieli. Dar Hristos face în mod clar această excepție, că ceea ce a dorit să fie făcut o singură dată nu I-ar fi plăcut în viitor. Căci spunând că săracii vor fi întotdeauna în lume, El face distincția între slujirea obișnuită, care trebuie menținută printre credincioși, și acea slujire extraordinară, care a încetat după înălțarea Sa la cer.
Răspunde
Unde te invită Hristos în viața ta la un act costisitor de iubire pe care alții l-ar putea pune la îndoială? Cum răspunzi atunci când devotamentul tău este înțeles greșit de cei mai apropiați de tine? Cum ar arăta să te odihnești mai deplin în aprobarea lui Dumnezeu mai degrabă decât în opiniile altora?
Roagă-te
Tată Suveran, prin credincioșia legământului care L-a trimis pe Fiul Tău să Se ofere de bunăvoie ca jertfă de ispășire pentru noi, dă-ne același Duh al devoțiunii care prețuiește Împărăția Ta mai presus de orice calcul îngrijorat. Formează inimile noastre să prețuiască ceea ce prețuiești Tu, revărsând dragoste costisitoare în închinare și extinzând generozitate statornică celor săraci, ca mireasma ascultării lui Hristos să umple viețile noastre. Prin același Fiu și prin puterea Duhului Sfânt, păstrează-ne statornici până în ziua arătării Sale. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →