← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Numeri

Numeri 16-18 — cu Ioan Calvin

Numeri 16-18Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Numeri 16-18 ne invită să examinăm pericolele ambiției și ordinea sacră pe care Dumnezeu o stabilește pentru poporul său. Prin tratarea sa verset cu verset, Calvin arată cum răzvrătirea împotriva conducerii rânduite de Dumnezeu lovește însăși autoritatea lui Dumnezeu. Cuvintele sale ne îndrumă să ne cântărim inimile înaintea Domnului și să prețuim smerenia care păstrează pacea Bisericii. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă urechile ca să primim atât avertisment cât și încurajare din această relatare străveche.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la Numeri capitolele 16 până la 18. Citește cu încetineală, observând tensiunea crescândă a revoltei lui Core, judecata grabnică ce urmează și îndrumările reînnoite pentru slujirea preoțească. Lasă narațiunea să se așeze în mintea ta înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Calvin asupra acelorași evenimente.
Studiu
Calvin începe prin a examina originile răzvrătirii din Numeri 16. 1. Iar Core, fiul lui Ițhar. Aici este relatată conjurația nelegiuită a câtorva oameni, dar dintre cei mai de seamă, al căror scop era să răstoarne și să nimicească preoția rânduită de Dumnezeu. Ei atacă, într-adevăr, pe Moise și-l acuză că stăpânește nedrept; căci astfel sunt purtați oamenii turbulenți fără rațiune sau discernământ; dar singura pricină pentru care sunt împotriva lui este că presupun că el este inițiatorul preoției, după cum deducem ușor din răspunsul său. Căci el nu le poruncește să iasă înainte ca să hotărască cu privire la cârmuirea politică sau la căpetenie, ci ca să se arate limpede dacă Dumnezeu îi recunoaște ca preoți; nici nu le reproșează leviților nimic altceva decât că, nemulțumindu-se cu soarta lor, au o ambiție necuvenită de a obține cinstea marelui preoț. Astfel, gelozia i-a ațâțat pe Core și pe tovarășii săi să pornească mai întâi o ceartă, apoi o tulburare cu privire la preoție, pentru că erau indignați că speranța de a ajunge la acea cinste le fusese luată pentru totdeauna lor și urmașilor lor. Astfel, niciodată nu a existat o plagă mai de moarte sau mai urâtă în Biserica lui Dumnezeu decât ambiția; căci nu se poate ca cei ce caută întâietatea să se supună jugului lui Dumnezeu. De aici izvorăște desființarea autorității legitime, când fiecare își neglijează îndatoririle poziției sale și țintește la înaintarea sa proprie. La versetul 3, Calvin abordează acuzația adusă împotriva lui Moise și Aaron. 3. Vă luați prea mult asupra voastră. [89] Unii explică 'Să vă fie de ajuns', ca și cum ar dori să pună capăt tiraniei lui Moise; dar sunt mai degrabă de părere că ei ar aduce astfel o acuză de supremație prezumțioasă și sacrilegă, ca și cum Moise și Aaron nu numai că și-ar fi uzurpat mai mult decât dreptul lor, ci ar fi jefuit și pe Dumnezeu de autoritatea sa supremă. Ei îi mustră, așadar, pe oamenii sfinți că au supus în chip nelegiuit moștenirea lui Dumnezeu. Astfel vedem că slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu, oricare ar fi cumpătarea lor, nu sunt scutiți de acuzații mincinoase. Moise a fost un exemplu extraordinar nu numai de integritate, ci și de smerenie și blândețe; totuși este numit mândru și violent, ca și cum ar fi asuprit nedemn poporul lui Dumnezeu. Observă mai departe că Dumnezeu îngăduie ca slujitorii Săi să fie încărcați cu astfel de calomnii nedrepte, pentru a-i învăța că trebuie să aștepte răsplata în altă parte decât de la lume; și ca să-i smerească și să le încerce răbdarea. Să învățăm, așadar, să ne întărim, ca să fim pregătiți, chiar dacă facem bine, să fim vorbiți de rău. Acești oameni nelegiuiți și răzvrătiți își trădează lipsa de judecată precum și obrăznicia. Căci cu ce drept caută să-i coboare pe Moise și Aaron? Pentru că, desigur, Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului și toți cei din adunare sunt sfinți! Dar sfințenia nu distruge subordonarea, nici nu introduce confuzie, nici nu-i eliberează pe credincioși de obligația de a asculta legile. Este nebunie în ei, așadar, să deducă că aceia pe care Dumnezeu i-a sfințit nu sunt supuși jugului; totuși ei stigmatizează cu răutate ca tiranie grija față de popor pe care Dumnezeu a încredințat-o slujitorilor Săi, ca și cum ar vrea să schimbe cu bună știință lumina în întuneric. Calvin expune apoi cuvintele rostite fiilor lui Levi. El îi acuză de ingratitudine, pentru că nu s-au mulțumit cu cinstea cu care Dumnezeu îi înălțase deja, ci au căutat și marele preoț. Prin aceasta și-au arătat disprețul față de harul Său; căci, dacă ar fi prețuit drept darurile lui Dumnezeu, fiecare s-ar fi mulțumit în liniște cu soarta sa; mai ales că, cu cât o persoană a fost tratată mai darnic, cu atât ingratitudinea ei este mai de neiertat, dacă aspiră la ceva mai înalt. Ni se învață, așadar, că cu cât gradul la care am fost înălțați prin bunătatea lui Dumnezeu este mai înalt, cu atât pedeapsa pe care o merită fapta noastră este mai mare, dacă ambiția noastră ne mai îndeamnă să trecem peste hotarele chemării noastre. Totuși, perversitatea aproape a tuturor oamenilor este astfel încât, de îndată ce o persoană a atins o poziție intermediară, ridică, ca să zicem așa, stindardul mândriei [91] și nu-și prescrie nicio limită, până nu va ajunge deasupra norilor. Într-un cuvânt, puțini sunt cei care nu devin insolenti în locurile de cinste. De aceea trebuie să fim cu atât mai atenți la această avertizare a lui Moise, că cei mai nemulțumitori față de Dumnezeu sunt cei care disprețuiesc soarta lor, care este deja cinstită, și țintesc la ceva mai înalt. Calvin procedează la descoperirea adevăratei motivații din spatele răzvrătirii. 11. Din această pricină și tu și toată ceata ta. El descoperă aici păcatul lor, pe care căutaseră să-l ascundă. Căci ei nu aveau nici scrupul, nici rușine, după cum am văzut, să prefacă un zel pios. Dar Moise risipește cu un singur cuvânt aceste neguri, spunându-le că nu i-a ațâțat nimic altceva decât mândria și invidia ca să tulbure starea poporului. Trebuie să observăm expresia pe care o folosește, că ei sunt 'în arme împotriva lui Dumnezeu'; căci, deși s-ar putea să nu fi mărturisit niciodată față de ei înșiși că au de-a face cu El, ci doar că se luptă pentru întâietate cu oamenii; totuși, pentru că ținta lor era să răstoarne rânduiala stabilită de Dumnezeu, Moise îndepărtează toate pretextele false și le pune înainte faptul simplu că se războiesc cu Dumnezeu când se luptă cu slujitorii Săi. Dacă, așadar, ne temem să ne luptăm cu El, să învățăm să rămânem la locul nostru drept. Căci, oricum s-ar preface cei ce tulbură Biserica prin ambiția lor, luptând împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, Îl atacă pe El însuși: și de aceea este nevoie ca El să li se împotrivească, ca să Se răzbune. Căci războiul nu se poartă împotriva lui Dumnezeu, cum înfățișează poeții că au făcut uriașii, când au îngrămădit munți și au căutat să depășească cerul; ci când este atacat în persoana slujitorilor Săi și când ceea ce a hotărât El este subminat în vreun fel. Chemarea preoților era sfântă, astfel încât cei ce au conspirat să o răstoarne erau dușmanii declarați ai lui Dumnezeu, tot atât de mult ca și cum și-ar fi îndreptat armele, puterea și atacurile împotriva Lui. Trebuie, așadar, să ținem minte rațiunea care este adăugată: 'Și ce este Aaron?' căci, dacă Aaron și-ar fi uzurpat ceva pentru sine, temeritatea și îndrăzneala lui nu ar fi fost susținute de încuviințarea lui Dumnezeu. Moise declară, așadar, că aceasta este pricina lui Dumnezeu, pentru că nu era nimic omenesc în rânduiala preoției. Era, într-adevăr, o slujbă cinstită, astfel încât Aaron merita pe drept să fie socotit ceva; dar Moise arată că el nu avea nimic al său, nici nu-și aroga ceva sieși; într-un cuvânt, că el nu este nimic în sine și, mai mult, că nu este înălțat pentru avantajul său privat și că demnitatea sa nu este una deșartă; ci mai degrabă o povară trudnică pusă pe umerii săi pentru bunăstarea comună a Bisericii. Cât de ridicolă și de goală este, așadar, nebunia papei când compară pe toți dușmanii tiraniei sale cu Core, Datan și Abiram; căci, ca să dovedească că pricina sa este legată de cea a lui Dumnezeu, să ne arate dovezile chemării sale și, în același timp, să-și împlinească pe deplin slujba. Dar ce lucru frivol și lipsit de substanță este când un Aaron mimat se ridică — nu produce nicio poruncă sau chemare dumnezeiască — stăpânește după poftele sale și este mai degrabă un actor pe scenă decât un preot în templu; că toți cei ce resping această stăpânire falsă să fie osândiți ca schismatici! De aceea să ținem cu tărie acest principiu: războiul se poartă împotriva lui Dumnezeu când slujitorii Săi sunt necăjiți, cei care sunt și chemați în chip legitim și își exercită cu credincioșie slujba.
Considerați

Considerare

Calvin reflectează asupra naturii formidabile a acestei răzvrătiri printre conducători. Or, această conjurație era cu atât mai formidabilă cu cât răzvrătirea nu a izvorât din drojdia poporului, ci printre prinții înșiși, care erau de mare demnitate și ținuți în cea mai mare stimă. Căci, deși nu erau decât patru conducători ai facțiunii, nu este niciun motiv de îndoială că scopul celor două sute cincizeci era același; căci ei nu s-ar fi aruncat cu atâta ardoare într-o luptă gravă și invidioasă de dragul a patru oameni; dar faptul era că toată lăcomia nelegiuită i-a rătăcit pe toți, căci niciunul dintre ei nu se aștepta la altceva decât la vreo răsplată ca premiu al biruinței. Ei nu numai că își disimulează boala sufletească, ci o ascund sub un pretext onorabil; căci pretind că sunt ațâțați de zel pentru binele public și că ținta lor este apărarea libertății. Căci, întrucât ambiția este vicleană, ea nu este niciodată lipsită de vreo scuză plauzibilă: astfel, în timp ce schismaticii sunt influențați de nimic altceva decât de mândrie ca să tulbure pacea Bisericii, ei inventează mereu motive plauzibile, prin care pot câștiga într-o oarecare măsură favoarea celor neștiutori sau chiar a celor nestatornici și fără valoare. Trebuie, așadar, să cântărim cu grijă planurile celor ce caută să facă inovații și să răstoarne o stare de lucruri care ar putea fi îndurată; căci o cercetare temeinică va arăta limpede că țintesc la altceva decât pretind. Prin faptul că au atras atât de repede o mulțime de persoane în partida lor, vedem cât de înclinat este firea omului spre cele mai nepromițătoare și nerezonabile răscoale din lume. Patru oameni fără valoare caută în chip nelegiuit să-l răstoarne pe Moise și pe Aaron; și îndată două sute cincizeci de persoane sunt gata să-i urmeze, nu din mulțime, ci căpetenii ale semințiilor, a căror reputație ar putea orbi ochii celor simpli. De aceea trebuie să fim cu atât mai precauți, ca nu cumva vreun sperietoare să ne înșele ca să facem inovații pripite. În cele din urmă, Calvin ia în considerare porunca lui Dumnezeu de a se despărți de adunare. 21. Despărțiți-vă din mijlocul acestei adunări. Din nou Dumnezeu declară că nu va mai îndura multă vreme marea nelegiuire a poporului, ci îi va nimici pe toți fără excepție. Așadar, după cum poruncise lui Lot să plece din Sodoma, ba chiar îl scosese cu mâna îngerului, când a vrut să nimicească cetatea aceea, tot așa poruncește acum lui Moise și lui Aaron să-I facă loc ca să-Și exercite mânia. În aceasta El Își declară favoarea extraordinară față de ei; ca și cum nu ar fi liber să execute răzbunarea până nu ar fi ieșit ei din cale, ca nu cumva nimicirea să-i atingă și pe ei. Vorbind astfel, totuși, El nu afirmă în mod absolut ceea ce hotărâse în sfatul Său ascuns, ci doar rostește ceea ce autorii acestei nelegiuiri meritau. Este, așadar, ca și cum S-ar urca pe scaunul Său de judecată. Astfel, Moise prin mijlocirea sa nu a schimbat cu niciun chip hotărârea Sa veșnică; ci, potolindu-L, a izbăvit poporul de pedeapsa pe care o meritase. În același sens se spune că Dumnezeu este influențat de rugăciunile noastre; nu că, după felul oamenilor, Și-ar asuma sentimente noi, ci, pentru a arăta dragostea mai mult decât părintească cu care ne cinstește, El, ca să zicem așa, ne îngăduie, când ascultă dorințele noastre. De aici deducem că chiar prin această amenințare expresă Moise nu a fost oprit să se roage; pentru că credința sa în înfierea poporului nu a fost nimicită. Căci am spus deja că acest principiu, că legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu Avraam nu putea fi desființat, era atât de adânc sădit în mintea sa, încât a biruit orice obstacol care s-ar fi putut ivi. Odihnindu-se, așadar, pe făgăduința gratuită, care nu depindea de oameni, rugăciunea sa era rodul credinței. Căci sfinții nu raționează întotdeauna cu exactitate și subtilitate cu privire la forma rugăciunilor lor; ci, după ce au îmbrățișat odată ceea ce este de ajuns ca să trezească în ei încrederea în rugăciune, și anume Cuvântul lui Dumnezeu, toată atenția lor este îndreptată spre el, astfel încât trec peste lucrurile care par aparent să-l contrazică. Nici nu ne putem îndoi că acesta a fost planul lui Dumnezeu, când a rostit sentința Sa înfricoșătoare cu privire la nimicirea poporului, ca să trezească râvna lui Moise în rugăciune, deoarece necesitatea aprinde tot mai mult zelul celor evlavioși. Pe scurt, Moise a fost întotdeauna statornic în grija sa pentru bunăstarea poporului.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria ta viață ar putea ambiția ascunsă să reziste în tăcere ordinii rânduite de Dumnezeu? Cum te ajută accentul lui Calvin pe preoție să prețuiești rolurile pe care Dumnezeu le-a dat altora? În ce feluri poți cultiva mulțumirea cu chemarea pe care ai primit-o?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care în chip suveran rânduiești fiecare slujbă din Biserica Ta și judeci mândria ce se răzvrătește împotriva rânduielii Tale, păzește-ne de invidia lui Core și a cetei lui. Dă-ne har să cinstim pe conducătorii pe care i-ai pus printre noi și să slujim cu mulțumire în stațiile pe care legământul Tău le-a hotărât. Prin Isus Hristos, întemeiază poporul Tău în supunere smerită voii Tale, ca numai Numele Tău să fie înălțat. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →