Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
2 Corinteni 5 — cu Maclaren
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la clasicul lui Alexander Maclaren 'Expositions of Holy Scripture' despre 2 Corinteni capitolul 5. Acest comentariu venerat a ghidat de mult cititorii prin reflecțiile lui Pavel despre mortalitate și speranța viitoare a credinciosului. Expunerea atentă a lui Maclaren ne invită să considerăm contrastul dintre locuința noastră fragilă prezentă și casa veșnică pregătită pentru noi. În timp ce ascultăm, Duhul să folosească aceste perspective pentru a ne adânci încrederea și a ne reorienta afecțiunile către ceea ce este nevăzut și durabil. Să abordăm studiul cu inimi deschise gata să primim adevărul atemporal.
Citește
Citire
Începem prin a citi 2 Corinteni capitolul 5 în întregime. Lăsați cuvintele apostolului să se așeze liniștit în duhul vostru în timp ce remarcați speranța sa sigură în mijlocul slăbiciunii prezente. Citiți încet, permițând imaginii corturilor și clădirilor să vă modeleze imaginația. Opriți-vă acolo unde textul vorbește despre a fi îmbrăcați cu locuința noastră cerească și despre a trăi pentru a-L plăcea pe Domnul.
Studiu
Maclaren începe prin a distinge persoana de cadrul fizic.
Nu este nevoie să insist, presupun, asupra acelei metafore familiare prin care relația omului cu mediul său corporal este descrisă ca fiind cea a unui om cu locul său de locuit. Aș dori doar, într-un cuvânt, să subliniez aceasta ca fiind primul dintre elementele certitudinii binecuvântate în care pot sălășlui oamenii creștini - distincția clară și largă între mine și cadrul meu fizic. Nu există nicio legătură mai mare, spune Pavel, între noi și organizația în care locuim în prezent decât între un om și casa pe care o locuiește. 'Simțurile nebune încununează' Moartea și îl numesc domn; dar certitudinea creștinului trasează ferm linia și declară că omul, întreaga personalitate, nu este tulburat de nimic ce se întâmplă cu reședința sa; și că el poate trece neafectat de la o casă la alta, fiind în ambele aceeași persoană. Și acesta este ceva de care să ne ținem ferm în aceste zile când ni se spune că viața și conștiința nu sunt decât o funcție a organizației, și că dacă una este anihilată cealaltă nu poate persista. Nu; deși toate ilustrațiile și metaforele trebuie să eșueze în mod necesar, cele două care stau una lângă alta aici în textul meu și contextul său sunt mult mai adevărate decât acea pseudo-știință - care nu este deloc știință, ci doar inferență din știință - care neagă că omul este un lucru și casa sa cu totul altceva.Maclaren stabilește apoi cele două locuințe în contrast.
Și acum, dacă ne întoarcem pentru o clipă la caracteristicile celor două condiții cu care se ocupă textul meu, obținem câteva gânduri familiare dar totuși mari și întăritoare. 'Casa pământească a acestui cort este dizolvată', sau, mai corect, păstrând metafora casei, urmează să fie dărâmată - și în locul ei vine o clădire a lui Dumnezeu, o 'casă nefăcută de mâini, veșnică în ceruri'.Maclaren dezvoltă apoi contrastul dintre ceea ce este pieritor și ceea ce este veșnic.
Adică, prima diferență remarcabilă care apare înaintea Apostolului ca binecuvântată și glorioasă este contrastul dintre locuința fragilă, cu pânza sa subțire, stâlpii săi îndoiți, îndepărtarea sa sigură într-o zi, și permanența a ceea ce nu este un 'cort', ci o 'clădire' care este 'veșnică'. Implicat în aceasta este gândul că toate limitările și slăbiciunile asociate în mod necesar cu caracterul pieritor al locuinței prezente iau sfârșit pentru totdeauna. Fără oboseală, fără a lucra dincolo de măsura puterii, fără nevoie de refacere și odihnă; fără teamă de boală și slăbiciune; fără posibilitate de decădere, 'Este semănat în stricăciune; este înviat în neputrezire' - nici 'nu mai pot muri'. Fie că aceasta este din cauza vreunei nemuriri inerente, fie din cauza fluxului neîntrerupt în creatură al vieții nemuritoare a lui Hristos, la care este unit, este o întrebare care nu trebuie să ne tulbure acum. De ajuns pentru noi că contrastul dintre cortul beduin - care este împăturit și dus, și nimic nu rămâne decât cercul negru unde vatra veselă odinioară strălucea în nisipurile deșertului - și conacul impunător ridicat pentru veșnicie, este contrastul dintre organul duhului în care locuim acum și cel care va fi al nostru.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie chemând credincioșii să trăiască într-un mod care să-L mulțumească pe Hristos.
O, fraților! Ne gândim astfel la viitorul nostru? Dacă da, atunci să luăm la inimă cuvintele finale ale învățătorului nostru în această parte a scrisorii sale: 'De aceea ne facem țelul, fie acasă fie absenți, să fim plăcuți Lui'.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează certitudinea unei case veșnice felul în care țineți presiunile de astăzi? Unde v-ar putea invita Duhul să vă slăbiți strânsoarea asupra a ceea ce este temporar? Ce practică unică în această săptămână v-ar putea ajuta să țineți realitățile nevăzute mai constant în vedere?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Te lăudăm pentru nădejdea sigură a unei locuințe veșnice pregătite de mâna Ta dincolo de acest cort fragil. Prin Duhul Tău, întărește credința noastră ca să umblăm prin cele nevăzute, ațintindu-ne privirile asupra celor veșnice și având ca țel să-I fim plăcuți lui Hristos, fie acasă în trup, fie departe de el. Atrage inimile noastre mai aproape de El prin această dorință, ca să trăim gata și bucuroși pentru slava Lui. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →