← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iacov

Iacov 2 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock

Iacov 2Comentariul Bibliei Haydock20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică centrată pe Comentariul Bibliei Catolice a Familiei a lui Haydock pentru capitolul 2 din Iacov. Această venerabilă compilație adună perspectivele exegeților catolici pentru a ilumina chemarea urgentă a apostolului de a trăi credința prin dragoste imparțială și fapte concrete. Pe măsură ce parcurgem aceste versete, notele lui Haydock ne ajută să înțelegem cum respectul de persoane contrazice legea regală a carității și de ce credința autentică trebuie să dea roade în fapte de milostenie. Comentariul se bazează pe Scriptură și tradiție pentru a arăta că mântuirea necesită mai mult decât un asentiment intelectual. Să lase aceste reflecții să ne atragă mai adânc în ucenicia autentică astăzi.
Citește

Citire

Luați câteva clipe liniștite pentru a citi capitolul 2 din Iacov încet și cu rugăciune. Observați cum apostolul trece de la avertismente împotriva favoritismului față de cei bogați la legătura vitală dintre credință și fapte. Lăsați textul să vă vorbească despre întâlnirile voastre zilnice cu ceilalți. Faceți o pauză după fiecare secțiune pentru a lăsa cuvintele să se așeze în inima voastră. Cereți Duhului Sfânt să vă deschidă mintea la cerințele practice ale dragostei creștine prezentate aici.
Studiu
Haydock începe prin a aborda condamnarea respectului de persoane în adunări. Comentariul Bibliei Catolice Haydock Cu respect de persoane. Acest respect parțial de persoane este condamnat de mai multe ori atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Sfântul Iacov vorbește aici despre el așa cum era comis în adunări, pe care mulți le înțeleg ca fiind întâlnirile creștinilor, în sinagogi și locuri unde celebrau slujba dumnezeiască, sau se întâlneau pentru a ține ospățul de caritate, numit Agape. Alții îl explică prin întâlniri unde se judecau cauze. Dacă se referă la întâlniri bisericești, apostolul ar fi avut și mai mare motiv să condamne o asemenea părtinire la acea vreme decât în prezent; căci când oamenii mai săraci, dintre care era cel mai mare număr de convertiți, se vedeau atât de neglijați și disprețuiți, iar orice om bogat când venea acolo era atât de mângâiat și onorat, aceasta putea dovedi o descurajare pentru oamenii de condiție mai umilă și un obstacol la convertirea lor. Dar dacă îl explicăm prin întâlniri unde se judecau cauze între bogați și alții de condiție mai joasă, (ceea ce textul pare să favorizeze) greșeala putea fi și mai mare, când judecătorii dădeau sentință în favoarea oamenilor mari și bogați, influențați de respectul nedrept pe care îl aveau pentru oamenii bogați și puternici. Aceasta era o încălcare a legii: (Leviticul xix. 15.) Să nu respecți persoana săracului, nici să nu onorezi fața celui puternic. Ci judecă-ți aproapele după dreptate. Vezi și Deuteronomul i. 17. (Witham) --- Respect, etc. Înseamnă că în chestiuni legate de credință, administrarea sacramentelor și alte funcții spirituale în Biserica lui Dumnezeu, nu ar trebui să fie respect de persoane: ci sufletele săracilor să fie la fel de mult privite ca cele ale bogaților. ([Deuteronom?] Cap. i. 17) (Challoner) Comentariul examinează apoi sensul de a deveni vinovat de toate prin încălcarea unei singure porunci. A devenit vinovat de toate. Este sigur că aceste cuvinte nu trebuie luate doar după literă, nici în sensul pe care la prima vedere par să îl reprezinte, ca și cum un om prin încălcarea unei singure porunci a legii ar încălca și rupe toate celelalte: aceasta apare din versetul următor, că un om poate comite omor ucigând pe altul și nu comite adulter. Și este sigur, după cum observă Sfântul Augustin, că toate păcatele nu sunt egale, așa cum pretindeau filozofii stoici. Vezi Sfântul Augustin, Epist. clxvii, (nov. ed. tom. 2, p. 595) unde îl consultă pe Sfântul Ieronim despre acest loc din Sfântul Iacov și ne spune că un astfel de om poate fi spus a fi vinovat de toate, pentru că printr-un păcat de moarte acționează împotriva carității,[3] (care este dragostea de Dumnezeu și de aproapele) de care depind întreaga lege și toate poruncile ei; astfel că prin ruperea unei porunci, pierde obiceiul carității și face ca păstrarea sau nu ruperea tuturor celorlalte să fie nefolositoare pentru el. În al doilea rând, se poate adăuga că toate poruncile legii trebuie considerate ca o singură lege totală și întreagă și ca un lanț de porunci, unde prin ruperea unei verigi a acestui lanț întregul lanț este rupt sau integritatea legii, constând dintr-o colecție de porunci. În al treilea rând, se poate spune că cel care rupe orice poruncă disprețuiește autoritatea legiuitorului, care le-a poruncit pe toate și sub pedeapsa de a fi exclus pentru totdeauna din vederea și bucuria lui. Un păcătos, deci, printr-o ofensă gravă împotriva oricărei porunci, își pierde moștenirea cerească, devine pasibil de pedepse veșnice, ca și cum ar fi încălcat toate celelalte: nu că pedepsele în iad vor fi mai mari împotriva celor care au fost păcătoși mai mari, după cum mai mare va fi răsplata în cer pentru cei care au trăit cu mai mare sfințenie și desăvârșire. (Witham) --- Vinovat, etc. Adică devine un călcător al legii într-un mod în care observarea tuturor celorlalte puncte nu îi va folosi la mântuire; căci disprețuiește pe legiuitor și rupe prin una singură porunca mare și generală a carității. (Challoner) Haydock procedează la a respinge noțiunea că doar credința este suficientă pentru mântuire. Va putea credința să îl mântuiască? El ajunge acum la unul dintre punctele principale ale acestei epistole, pentru a arăta împotriva discipolului lui Simon, magicianul, că doar credința nu va mântui pe nimeni. Putem observa în primul rând că Sfântul Iacov în acest verset însuși presupune că un om poate avea credință, o credință adevărată fără fapte bune. Aceasta rezultă și din ver. 19. unde spune: Tu crezi că este un singur Dumnezeu: bine faci. Și același lucru este evident prin cuvintele Ioan xii. 42. unde se spune că mulți dintre oamenii de frunte au crezut și în el, (Hristos)....dar nu au mărturisit, ca să nu fie scoși din sinagogă. Acum că doar credința nu este suficientă pentru a mântui un om, Sfântul Iacov declară prin acest exemplu: Dacă cineva spune săracului și golului, du-te în pace, încălzește-te și satură-te, și nu le dă nimic, ce folos va fi? Tot așa credința, dacă nu are fapte este moartă, etc. adică o astfel de credință, deși nu este pierdută și distrusă, totuși rămâne într-un suflet care este spiritual mort, când nu este însoțită de caritate și har, care este viața sufletului, și fără de care credința nu ne poate aduce niciodată la viața veșnică. În acest sens trebuie înțelese versetele 20 și 26 ale acestui capitol, când se spune din nou că credința este moartă fără fapte bune. Aceasta este și doctrina Sfântului Pavel, când ne spune că o credință mântuitoare este o credință care lucrează prin caritate, Galateni v. 6. Când spune că deși credința ar fi destul de puternică pentru a muta munți, un om este nimic fără caritate. (1 Corinteni xiii. 2.) Când ne învață din nou că nu ascultătorii legii sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci făcătorii legii vor fi îndreptățiți. [Romani ii. 13.] Sfântul Ioan învață același lucru (1 Ioan iii. 14.) Cel ce nu iubește rămâne în moarte. Dar despre aceasta în altă parte. (Witham) --- Grotius în acest loc face o profesie foarte candidă și remarcabilă a credinței sale, foarte diferită de cea a asociaților săi în pretinsa reformă, numiți Solifideani [care pretind că omul este îndreptățit doar prin credință]: 'Sunt unii care spun, 'Faptele mele într-adevăr nu sunt cum ar trebui să fie,' dar credința mea este fermă, mântuirea mea este deci în afara pericolului. Această opinie, care a răsărit în această vârstă nefericită a noastră și se recomandă sub numele de doctrină reformată, trebuie opusă de orice iubitor de pietate și de toți cei care doresc binele mântuirii aproapelui....nicio credință nu a folosit vreodată vreunui om, decât dacă a fost însoțită de astfel de fapte pe care le avea timp și ocazie să le îndeplinească.' Cuvintele sale sunt: 'Opera quidem mea non recta sunt, sed fides recta est, ac propterea de salute non periclitor....Renata est hoc infelici sæculo ea sententia et quidem sub nomine repurgatæ doctrinæ, cui omnes qui pietatem et salutem proximi amant, se debent opponere....cœterum nulla cuiquam fides profuit, sine tali opere, quale tempus permittebat,' etc. În zadar ne lăudăm cu credința noastră, dacă viețile și faptele noastre nu dau mărturie despre ea. Credința fără caritate este moartă, și caritatea nu poate exista fără fapte bune. Cel ce poartă roadele pietății creștine arată că are rădăcina, care este credința, ceea ce este sufletul pentru trup. Vezi restul acestui capitol.
Considerați

Considerare

Haydock consideră exemplul lui Avraam pentru a ilustra îndreptățirea prin fapte care cooperează cu credința. Nu a fost Avraam....îndreptățit prin fapte? Putem observa că Sfântul Iacov aduce aici chiar aceleași exemple ale lui Avraam și Rahab, despre care este probabil că știa că unii le-au interpretat greșit la Sfântul Pavel, ca și cum marele apostol al neamurilor ar fi învățat că doar credința era suficientă pentru mântuire. Dar Sfântul Pavel nu exclude faptele bune făcute prin credință, când laudă credința, excluzând doar faptele legii lui Moise, ca fiind insuficiente pentru o îndreptățire adevărată. Vezi Romani iii. 27. Iar Sfântul Iacov prin a cere fapte bune nu exclude credința, ci doar învață că doar credința nu este de ajuns. Aceasta este ceea ce exprimă clar aici în versetul 22 și în versetul 24. Omul, spune el, este îndreptățit, și nu doar prin credință. Și (ver. 22.) vezi că credința a cooperat cu faptele lui Avraam, și prin fapte credința a fost făcută desăvârșită. În fine, trebuie să observăm că atunci când Sfântul Iacov aduce aici exemplul lui Avraam care și-a oferit fiul Isaac, pentru a arăta că a fost îndreptățit prin fapte, intenția lui nu este că Avraam a început atunci pentru prima dată să fie îndreptățit, ci că atunci a primit o creștere a dreptății sale. El a fost îndreptățit cel puțin de la prima sa chemare, și a început atunci să creadă și să facă fapte bune. Este adevărat că credința lui a fost făcută desăvârșită, și dreptatea lui a crescut, când a fost dispus să-și sacrifice fiul. (Witham)
Răspunde

Răspuns

Cum apare părtinirea față de cei influenți în interacțiunile mele zilnice sau în viața parohială? În ce moduri concrete este credința mea invitată să se exprime prin fapte de milostenie în această săptămână? Unde aș putea fi tentat să separ credința de legea regală a dragostei pe care o subliniază Iacov?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, dă-ne harul de a trăi credința pe care o mărturisim fără respect de persoane. Formează inimile noastre după legea regală a carității ca să vedem fiecare aproape ca fiind la fel de iubit de Tine. Întărește credința noastră până când ea dă roade în fapte generoase care reflectă mila Ta. Să nu ne mulțumim niciodată cu o credință care rămâne inactivă, ci las-o să coopereze cu dragostea până ajunge la desăvârșire. Prin mijlocirea Sfântului Iacov, ajută-ne să arătăm milă ca să primim și noi milă în ziua judecății. Amin.

Comentariul Bibliei Haydock · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →