← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iona

Iona 3-4 — cu Barnes

Iona 3-4Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În această lecție extrasă din Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei intrăm în capitolele finale ale cărții Iona unde profetul primește o a doua însărcinare și un mare oraș se confruntă cu cuvântul Domnului. Expunerea lui Barnes urmărește reînnoirea poruncii divine, răspunsul prompt al Ninivei și mila surprinzătoare care urmează adevăratei pocăințe. Atenția sa atentă la text dezvăluie atât severitatea judecății amenințate de Dumnezeu cât și adâncimea compasiunii Sale față de cei care se întorc. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care a mișcat pe profet și cetatea păgână să ne miște și pe noi să ascultăm și să ascultăm.
Citește

Citire

Cu inimile pregătite, să citim acum capitolele 3 și 4 din Iona. Ascultați porunca repetată adresată profetului, proclamarea care ajunge la rege și pocăința care oprește mâna judecății. Luați aminte de asemenea la dialogul final dintre Domnul și slujitorul Său, observând cum mila și adevărul se întâlnesc în inima lui Dumnezeu.
Studiu
Barnes începe prin a aminti de noua însărcinare dată lui Iona după eliberarea sa. Versetul 2. Scoală-te, du-te la Ninive cetatea cea mare și propovăduiește (sau strigă) către ea - Dumnezeu îi spune lui Iona aceleași cuvinte pe care i le spusese mai înainte; doar poate că îi dă o aluzie la scopul Său de milă, în faptul că nu mai spune 'strigă împotriva ei', ci 'strigă către ea'. El ar fi putut 'striga împotriva' uneia sortite pieirii; a 'striga către ea' pare să implice că ea avea un oarecare interes și astfel oarecare nădejde din acest strigăt. 'Propovăduirea pe care ți-o poruncesc'. Aceasta este singura mențiune pe care Iona o relatează că Dumnezeu a luat-o de neascultarea sa, în faptul că l-a însărcinat să asculte exact ceea ce poruncise. 'Nu îi spune: de ce nu ai făcut ce ți-am poruncit?' Îl mustrase prin faptă; îl îndreptase și nu-l mustrase. 'Mustrarea acelei naufragii și înghițirea de către pește au fost de ajuns, astfel încât cel ce nu simțise pe Domnul poruncind să-L înțeleagă pe El, eliberând'. Iona ar fi putut părea nedemn să fie din nou inspirat de Dumnezeu. El arată apoi credința și umilirea publică a niniviților. Versetul 5. Și poporul din Ninive a crezut în Dumnezeu; - strict 'a crezut în Dumnezeu'. A 'crede în Dumnezeu' exprimă mai mult o credință din inimă decât a 'crede pe Dumnezeu' în sine ar putea transmite. A crede pe Dumnezeu înseamnă a crede că ceea ce spune Dumnezeu este adevărat; a crede 'în' sau 'pe' Dumnezeu exprimă nu doar credință, ci acea credință care se odihnește în Dumnezeu, încredințându-I sieși și toate preocupările sale. Combină nădejdea și încrederea cu credința și iubirea de asemenea, deoarece fără iubire nu poate exista încredere. Ei au crezut atunci propovăduirea lui Iona și că Acela în al cărui Nume vorbea Iona avea toată puterea în cer și pe pământ. Dar au crezut mai departe în milele Sale necunoscute; s-au aruncat pe bunătatea Dumnezeului până atunci 'necunoscut'. Totuși au crezut în El ca Dumnezeu suprem, 'obiectul' de venerație, Dumnezeu 'elohim' Iona 3:5, Iona 3:8, 'ha'elohim' Iona 3:9, deși nu-L cunoșteau așa cum este El, Cel ce există prin Sine. Barnes arată apoi cum regele și nobilii săi se alătură pocăinței cetății. Versetul 6. Căci cuvântul a venit - , mai degrabă 'Și lucrul a venit', adică 'întreaga relatare', cum spunem noi. 'Cuvântul, cuvânt', de-a lungul Sfintei Scripturi, ca în atâtea limbi, stă pentru ceea ce este raportat. 'Întreaga relatare', anume cum acest străin, în veșmânt auster și ciudat, venise, ce i se întâmplase înainte de a veni, cum propovăduise, cum poporul crezuse în el, ce făcuseră, așa cum fusese relatat, 'a venit la rege'. Forma cuvintelor implică faptul că ceea ce relatează Iona în acest verset a avut loc după cele menționate mai înainte. Oamenii sunt lenți în a aduce suveranilor lucruri de suferință în care nu pot ajuta. Aceasta nu era o chestiune de primejdie din partea omului, în care sfatul sau energia regelui ar fi putut fi de folos. Oricum, a ajuns la el ultimul. Dar când a ajuns la el, nu a disprețuit să urmeze exemplul celor de sub el.
Considerați

Considerare

Barnes încheie subliniind incertitudinea care îi determină pe niniviți la adevărata pocăință. Versetul 9. Cine poate ști dacă Dumnezeu se va întoarce și se va pocăi? - Niniviții folosesc aceeași formă de cuvinte pe care Dumnezeu a sugerat-o prin Ioel lui Iuda. Poate că prin aceasta a vrut să indice că El Însuși le pusese în gură. 'În incertitudine s-au pocăit și au obținut milă sigură'. 'De aceea este lăsat incert, ca oamenii, fiind îndoielnici de mântuirea lor, să se pocăiască mai cu înflăcărare și să atragă mai mult asupra lor mila lui Dumnezeu'. 'Prea sigure sunt făgăduințele lui Dumnezeu prin care a făgăduit iertare celui ce se pocăiește. Și totuși păcătosul poate fi bine îndoielnic dacă a obținut acea pocăință care îl face obiectul acelor făgăduințe, nu o pocăință servilă din frica de pedeapsă, ci o adevărată căință din iubirea de Dumnezeu'. Despre sentința judecății el subliniază cum însăși pronunțarea ei a devenit mijlocul vieții. Căci din acest motiv nu a adăugat la sentință 'dar dacă vă pocăiți, vă voi cruța', ca, aruncând printre ei sentința necondiționată, să sporească frica și, sporind frica, să-i îndemne mai grabnic la pocăință'. 'Această frică a fost părintele mântuirii; amenințarea a îndepărtat primejdia; sentința de nimicire a oprit nimicirea. Rezultat nou și minunat! Sentința care amenința cu moartea a fost părintele vieții. Contrar judecății lumești, sentința și-a pierdut puterea când a fost rostită. În curțile lumești, rostirea sentinței îi dă valabilitate. Dimpotrivă la Dumnezeu, pronunțarea sentinței a făcut-o invalidă. Căci dacă nu ar fi fost rostită, păcătoșii nu ar fi auzit-o: dacă n-ar fi auzit-o, nu s-ar fi pocăit, nu ar fi îndepărtat pedeapsa, nu s-ar fi bucurat de acea minunată eliberare. Nu au fugit din cetate, cum facem noi acum (de la cutremur), ci, rămânând, au întărit-o.
Răspunde
Unde în viața ta ți-a reînnoit Dumnezeu o chemare la care ai rezistat odinioară? Cum provoacă pocăința Ninivei adâncimea propriei tale întoarceri de la păcat? În ce feluri ar putea încuraja mila arătată acelei cetăți rugăciunile tale pentru cei îndepărtați de Dumnezeu?
Roagă-te
O, Doamne, care odinioară ai trimis Cuvântul Tău la Ninive și ai dat pocăință spre viață, dă-ne nouă aceeași har să ascultăm și să ascultăm. Învață-ne să tremurăm la amenințările Tale totuși să nădăjduim în mila Ta. Fie ca exemplul unei cetăți păgâne să rușineze inimile noastre leneșe și să ne miște să lepădăm orice păcat. Înnoiește în noi o adevărată pocăință care părăsește căile rele și se odihnește numai în iubirea Ta iertătoare. Prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →