Eterniseed › Curriculum › Estera
Estera 9-10 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Estera capitolele 9 și 10 ne invită să fim martori la răsturnarea decisivă pe care Dumnezeu o acordă poporului Său. Prin expunerea atentă a lui Henry vedem cum teama, curajul și autoritatea regală converg într-o singură zi de eliberare. Reflecțiile sale evidențiază atât victoria imediată cât și memorialul durabil care urmează. Pe măsură ce îi urmăm paragrafele ni se reamintește că providența lui Dumnezeu transformă răul intenționat în bine durabil. Lecția de astăzi ne atrage în acea poveste pentru ca să ne aducem aminte, să ne bucurăm și să răspundem cu inimi recunoscătoare.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești Estera capitolele 9 și 10 încet și cu rugăciune. Observă ciocnirea edictelor, curajul evreilor și instituirea unei sărbători care avea să depășească imperiul. Lasă narațiunea să se așeze în duhul tău înainte de a te întoarce la perspectivele lui Henry asupra acestor evenimente remarcabile.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a schița cele două edicte regale și marile așteptări care înconjoară ziua hotărâtă.
Am lăsat în vigoare două edicte regale, ambele date la curtea din Șușan, unul datat în ziua a treisprezecea a primei luni, hotărând ca în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea următoare toți evreii să fie uciși; altul datat în ziua a douăzeci și treia a lunii a treia, împuternicind pe evrei, în ziua hotărâtă pentru măcelul lor, să scoată sabia în propria apărare și să-și susțină partea împotriva dușmanilor cât de bine puteau. Fără îndoială, era o mare așteptare pentru această zi și pentru rezultatul ei. Cauza evreilor trebuia judecată prin luptă și ziua era fixată pentru luptă prin autoritate. Dușmanii lor s-au hotărât să nu piardă avantajele date de primul edict, în speranța de a-i învinge prin număr; evreii s-au bizuit pe bunătatea Dumnezeului lor și pe dreptatea cauzei lor și s-au hotărât să facă eforturi maxime împotriva dușmanilor. Ziua vine în cele din urmă; și aici ni se spune, I. Ce zi glorioasă a fost, în acel an, pentru evrei și cele două zile următoare — o zi de victorie și triumf, atât în cetatea Șușan cât și în toate celelalte provincii ale regelui, ver. 1-19. II. Ce zi memorabilă a fost făcută pentru posteritate, printr-o sărbătoare anuală, în comemorarea acestei mari eliberări, numită 'sărbătoarea Purim', ver. 20-32.Henry continuă descriind lupta decisivă purtată între evrei și dușmanii lor.
Avem aici o luptă decisivă purtată între evrei și dușmanii lor, în care evreii au fost biruitori. Nici o parte nu a fost surprinsă; căci ambele au avut veste cu mult timp înainte, astfel încât a fost o încercare dreaptă de îndemânare între ei. Nici o parte nu putea numi cealaltă răzvrătită, căci ambele erau susținute de autoritatea regală.Henry examinează apoi execuția dusă de evrei în apărarea lor.
4. Ce execuție au făcut atunci: Nimeni nu putea să le stea împotrivă (v. 2), ci au făcut ce au vrut cu cei ce îi urau, v. 5. Atât de ciudat au fost întăriți și însuflețiți evreii și slăbiți și descurajați dușmanii lor, încât niciunul dintre cei ce se marcaseră pentru nimicirea lor n-a scăpat, ci i-au lovit cu lovitura sabiei. În mod deosebit, (1.) În ziua a treisprezecea a lunii Adar au ucis în cetatea Șușan 500 de bărbați (v. 6) și pe cei zece fii ai lui Haman, v. 10. Evreii, când citesc în sărbătoarea Purim această carte a Esterei, se obligă să citească numele celor zece fii ai lui Haman toate într-o singură suflare, fără pauză, pentru că spun că au fost uciși toți împreună și toți și-au dat duhul exact în același moment.—Buxt. Synag. Jud. c. 24. Parafrasa caldeeană spune că, atunci când acești zece au fost uciși, Zereș, cu încă șaptezeci din copiii lui, a scăpat și a cerșit mai târziu pâinea din ușă în ușă. (2.) În ziua a paisprezecea au ucis în Șușan încă 300, care scăpaseră de sabie în ziua anterioară a execuției, v. 15. Aceasta a obținut Estera de la rege permisiunea pentru ei să facă, pentru mai mare teroare a dușmanilor și zdrobirea completă a acelei partide maligne de oameni. Regele luase socoteală de numărul celor uciși cu sabia în prima zi (v. 11) și i-a spus Esterei (v. 12) și a întrebat-o ce mai dorește. 'Nimic', spune ea, 'decât împuternicire să facă o altă zi de lucru.' Estera cu siguranță nu era dintre cei însetați de sânge, nici dintre cei ce se bucură de măcel, dar avea câteva motive foarte bune care au determinat-o să facă această cerere. Ea a dorit de asemenea ca trupurile moarte ale celor zece fii ai lui Haman să fie spânzurate pe spânzurătoarea pe care tatăl lor fusese spânzurat, pentru mai mare ocară a familiei și teroare a partidului (v. 13), și s-a făcut în consecință, v. 14. Se presupune că au fost spânzurați în lanțuri și lăsați spânzurând un timp. (3.) Evreii din țară s-au ținut de ordinele lor și n-au ucis mai mulți dușmani decât cei uciși în ziua a treisprezecea, care au fost în total, printre toate provinciile, 75.000, v. 16. Dacă toți aceștia au fost amaleciți (cum spun evreii), cu siguranță acum a fost pusă complet amintirea lui Amalec, Exod. xvii. 14. Oricum, ceea ce îi justifică în execuția atâtor este că au făcut-o în propria apărare dreaptă și necesară; au stat pentru viețile lor, autorizați să facă astfel de legea autoapărării, precum și de decretul regelui. (4.) În aceste execuții separate se ia în seamă că pe pradă nu și-au pus mâna, v. 10, 15, 16. Comisia regelui îi autorizase să ia prada dușmanilor lor ca pradă (cap. viii. 11) și au avut o ocazie bună de a se îmbogăți cu ea; dacă partida lui Haman ar fi prevalat, fără îndoială, ar fi folosit autoritatea lor pentru a pune mâna pe bunurile și averile evreilor, cap. iii. 13. Dar evreii n-au făcut așa cu ei, [1.] Ca să poată, spre onoarea religiei lor, dovedi un dispreț sfânt și generos față de bogăția lumească, în imitația tatălui lor Avraam, care a disprețuit să se îmbogățească cu prăzile Sodomei. [2.] Ca să poată arăta că nu au vizat nimic altceva decât propria lor păstrare și au folosit influența la curte pentru salvarea vieților lor, nu pentru ridicarea averilor lor. [3.] Comisia lor îi împuternicea să distrugă familiile dușmanilor lor, chiar și pe cei mici și pe femei, cap. viii. 11. Dar umanitatea lor le-a interzis să facă aceasta, deși aceasta fusese intenționată împotriva lor. N-au ucis decât pe cei pe care i-au găsit înarmați; și de aceea n-au luat prada, ci au lăsat-o femeilor și celor mici, pe care i-au cruțat, pentru subzistența lor; altfel tot atât de bine să-i ucidă ca să-i lase să moară de foame, să le ia viețile ca să le ia mijloacele de trai. În aceasta au acționat cu o considerație și compasiune demne de imitat.Henry reflectă asupra modului în care Mardoheu și Estera au asigurat ca evenimentele să fie consemnate și comemorate.
Ne putem imagina cât de afectați au fost Mardoheu și Estera de triumfurile evreilor asupra dușmanilor lor și cum au văzut rezultatul acelei zile decisive cu o satisfacție proporțională cu grija și preocuparea cu care o așteptau. Cât de mult li s-au lărgit inimile de bucurie în Dumnezeu și în mântuirea Lui și ce cântece noi de laudă au fost puse în gurile lor! Dar aici ni se spune ce cale au luat pentru a răspândi cunoașterea ei printre poporul lor și pentru a perpetua amintirea ei pentru posteritate, spre onoarea lui Dumnezeu și încurajarea poporului Său de a se încrede în El în orice vreme.
Considerați
Consideră
Henry se întoarce la instituirea sărbătorii anuale în amintirea eliberării lui Dumnezeu.
II. A fost instituită o sărbătoare, să fie observată anual din generație în generație de evrei, în amintirea acestei lucrări minunate pe care Dumnezeu a înfăptuit-o pentru ei, ca copiii care se vor naște să o cunoască și să o declare copiilor lor, ca să-și pună nădejdea în Dumnezeu, Ps. lxxviii. 6, 7. Ar fi spre onoarea lui Dumnezeu ca ocrotitor al poporului Său și onoarea lui Israel ca grijă a Cerului, o confirmare a fidelității legământului lui Dumnezeu, o invitație adresată străinilor de a intra în legăturile lui și o încurajare pentru propriul popor al lui Dumnezeu de a depinde cu bucurie de înțelepciunea, puterea și bunătatea Lui în cele mai mari strâmtorări. Posteritatea ar culege beneficiul acestei eliberări și de aceea trebuie să celebreze memorialul ei. Acum despre această sărbătoare ni se spune aici,Henry încheie cu observații despre Ahașveroș și Mardoheu din capitolul 10.
Aceasta este doar o parte dintr-un capitol; restul lui, începând de la v. 4, cu încă șase capitole, fiind găsite doar în greacă, sunt respinse ca apocrife. În aceste trei versete avem doar câteva indicii scurte, I. Despre Ahașveroș pe tron, ce prinț puternic a fost, ver. 1, 2. II. Despre Mardoheu, favoritul său, ce binecuvântare distinctă a fost pentru poporul său, ver. 2, 3.
Răspunde
Unde ai văzut pe Dumnezeu răsturnând un rezultat așteptat în propria ta poveste? Cum ai putea ajuta la păstrarea memoriei credincioșiei Lui pentru generațiile viitoare? În ce feluri poate recunoștința ta să treacă dincolo de celebrare în generozitate față de alții?
Roagă-te
Doamne milostiv, Te lăudăm pentru marea izbăvire pe care ai săvârșit-o pentru poporul Tău în zilele Esterei, prefăcând jalea lor în bucurie și statornicind o mărturie veșnică a purtării Tale de grijă suverane. Întărește-ne prin Duhul Tău ca să ne încredem în mâna Ta providențială în fața oricărei amenințări și să acționăm cu curaj întemeiat pe promisiunile Tale. Să sărbătorim bunătatea Ta cu inimi deschise și să transmitem cu credincioșie istoria răscumpărării Tale celor ce vor urma. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →