← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 103-104 — cu Ioan Calvin

Psalmii 103-104Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în terenul bogat al laudei și al milei prin îndrumarea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 103 și 104. Expunerea lui Calvin ne cheamă să ne examinăm propriile inimi leneșe și să redescoperim motivele abundente pentru a binecuvânta pe Domnul. Reflecțiile sale trec de la recunoștința personală la manifestarea mai largă a caracterului lui Dumnezeu față de poporul său. Pe măsură ce îi urmăm exemplul, suntem invitați să zăbovim asupra cuvintelor psalmistului cu atenție proaspătă și umilință. Fie ca această lecție să trezească în noi un simț mai profund de uimire față de compasiunea divină și un angajament reînnoit de a ne aminti de binefacerile lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește Psalmii 103 și 104 încet, lăsând limbajul binecuvântării și al creației să se așeze în duhul tău. Observă mișcarea de la mulțumirea personală la vastitatea căilor lui Dumnezeu cu toate lucrările sale. Lasă chemările repetate de a binecuvânta pe Domnul să răsune în tine pe măsură ce te pregătești să asculți ce mai vorbesc astăzi aceste cântări străvechi.
Studiu
Calvin începe prin a examina chemarea profetului de a binecuvânta pe Domnul cu propriul său exemplu. 1. Binecuvântează pe Domnul, suflete al meu! Profetul, prin faptul că se îndeamnă pe sine la recunoștință, dă prin propriul său exemplu o lecție fiecărui om despre datoria ce îi revine. Și fără îndoială, lenea noastră în această privință are nevoie de îndemn continuu. Dacă chiar și profetul, care era aprins de o râvnă mai intensă și mai fierbinte decât alți oameni, nu era liber de această boală, al cărei mărturisire clară este râvna sa de a se stimula pe sine, cu cât mai necesar este pentru noi, care avem experiență abundentă a propriului nostru torpor, să aplicăm aceleași mijloace pentru învierea noastră? Duhul Sfânt, prin gura sa, ne mustră indirect pentru faptul că nu suntem mai sârguincioși în a lăuda pe Dumnezeu și, în același timp, arată leacul, ca fiecare om să coboare în sine și să-și îndrepte propria lene. Nefiind mulțumit să cheme sufletul său (prin care înțelege fără îndoială sediul înțelegerii și al afecțiunilor) să binecuvânteze pe Dumnezeu, profetul adaugă în mod expres părțile sale lăuntrice, adresându-se, ca să zicem așa, propriei sale minți și inimi și tuturor facultăților ambelor. Când vorbește astfel cu sine, este ca și cum, îndepărtat de prezența oamenilor, s-ar examina înaintea lui Dumnezeu. Repetarea face limbajul său și mai emfatic, ca și cum ar intenționa astfel să-și mustre propria lene. Despre versetul 2, Calvin scrie despre îndemnul de a nu uita niciuna dintre binefacerile lui Dumnezeu. 2. Și nu uita niciuna dintre binefacerile sale Aici ne învață că Dumnezeu nu este deficient din partea sa în a ne furniza materie abundentă pentru a-l lăuda. Este propria noastră ingratitudine care ne împiedică să ne angajăm în acest exercițiu. În primul rând, ne învață că motivul pentru care Dumnezeu se poartă cu atâta generozitate față de noi este ca să fim conduși să-i celebrăm lauda; dar în același timp condamnă nestatornicia noastră, care ne poartă spre orice alt obiect mai degrabă decât spre Dumnezeu. Cum se face că suntem atât de apatici și adormiți în îndeplinirea acestui exercițiu principal al religiei adevărate, dacă nu pentru că uitarea noastră rușinoasă și rea îngroapă în inimile noastre nenumăratele binefaceri ale lui Dumnezeu, care sunt manifestate deschis cerului și pământului? Dacă am reține doar amintirea lor, profetul ne asigură că am fi suficient de înclinați să ne îndeplinim datoria, deoarece singura interdicție pe care ne-o impune este să nu le uităm. Calvin enumeră apoi diferitele feluri de binefaceri divine începând cu mila iertătoare. 3. Cel care iartă toate nelegiuirile tale El enumeră acum diferitele feluri de binefaceri divine, în considerarea cărora ne-a spus că suntem prea uituci și leneși. Nu fără motiv începe cu mila iertătoare a lui Dumnezeu, căci împăcarea cu el este izvorul din care curg toate celelalte binecuvântări. Bunătatea lui Dumnezeu se extinde chiar și asupra celor nelegiuiți; dar ei sunt, cu toate acestea, atât de departe de a se bucura de ea, încât nici măcar nu o gustă. Prima dintre toate binecuvântările de care avem bucuria adevărată și substanțială este aceea care constă în faptul că Dumnezeu iartă și șterge în mod liber păcatele noastre și ne primește în favoarea sa. Da, mai degrabă iertarea păcatelor, deoarece este însoțită de restaurarea noastră la favoarea lui Dumnezeu, sfințește și orice lucruri bune pe care ni le dăruiește, ca ele să contribuie la bunăstarea noastră. A doua propoziție este fie o repetare a aceleiași idei, fie deschide o perspectivă mai largă asupra ei; căci consecința iertării libere este că Dumnezeu ne conduce prin Duhul său, mortifică poftele cărnii noastre, ne curăță de corupțiile noastre și ne restaurează la starea sănătoasă a unei vieți evlavioase și drepte. Cei care înțeleg cuvintele 'cel care vindecă toate bolile tale' ca referindu-se la bolile trupului și ca implicând că Dumnezeu, atunci când ne-a iertat păcatele, ne eliberează și de afecțiunile trupești, par să le atribuie un sens prea restrâns. Nu am nicio îndoială că medicina despre care se vorbește are respect față de ștergerea vinovăției; și, în al doilea rând, față de vindecarea noastră de corupțiile inerente naturii noastre, care se realizează prin Duhul regenerării; și dacă cineva va adăuga ca o a treia particularitate inclusă faptul că Dumnezeu, odată împăcat cu noi, ne iartă și pedeapsa pe care o merităm, nu voi obiecta. Să învățăm din acest pasaj că, până când Medicul ceresc ne vine în ajutor, hrănim în noi nu numai multe boli, ci chiar multe morți.
Considerați

Considerare

Calvin trage concluzii despre natura milostivă a lui Dumnezeu din atributele descrise anterior. 9 El nu va mustra întotdeauna David, din atributele atribuite lui Dumnezeu în versetul precedent, trage concluzia că atunci când Dumnezeu a fost ofensat, el nu va fi de neîmpăcat, deoarece, din natura sa, este întotdeauna înclinat să ierte. A fost necesar să se adauge această afirmație; căci păcatele noastre ar închide continuu poarta împotriva bunătății sale dacă nu ar exista vreo cale de a-i potoli mânia. David arată în mod tacit că Dumnezeu instituie o acțiune împotriva păcătoșilor pentru a-i coborî sub un simțământ adevărat al vinovăției lor; și că totuși se retrage din ea ori de câte ori îi vede supuși și smeriți. Dumnezeu vorbește într-un mod diferit în Geneza 6:3, unde spune: 'Duhul meu nu se va mai lupta cu omul', deoarece răutatea oamenilor fiind pe deplin dovedită, era atunci timpul să-i condamne. Dar aici David susține că Dumnezeu nu va mustra întotdeauna, deoarece este atât de ușor de împăcat și atât de gata să ierte, încât nu cere de la noi în mod rigid ceea ce ar putea cere dreptatea strictă. În același scop este și limbajul din a doua propoziție: nici nu va ține mânia pentru totdeauna Expresia 'a ține mânia pentru totdeauna' corespunde cu expresia franceză Je lui garde, Il me l'a garde, pe care o folosim atunci când omul, care nu poate ierta rănile primite, nutrește răzbunare secretă în inima sa și așteaptă o ocazie de răzbunare. Acum David neagă că Dumnezeu, după felul oamenilor, ține mânia din cauza rănilor aduse lui, deoarece consimte să fie împăcat. Trebuie totuși înțeles că această afirmație nu reprezintă starea minții divine față de întreaga omenire fără distincție: ea prezintă un privilegiu special al Bisericii; căci Dumnezeu este numit în mod expres de Moise (Deuteronom 5:9) 'un răzbunător teribil, care vizitează nelegiuirile părinților asupra copiilor'. Dar David, trecând peste necredincioși, asupra cărora stăpânește mânia veșnică și de neîmpăcat a lui Dumnezeu, ne învață cât de tandru își iartă propriii copii, așa cum vorbește Dumnezeu însuși în Isaia (Isaia 54:7, 8): 'Pentru o clipă mică te-am părăsit; dar cu mari îndurări te voi aduna. Într-o mică mânie mi-am ascuns fața de ei pentru o clipă; dar cu bunătate veșnică voi avea milă de tine.'
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta simți aceeași lene pe care Calvin o notează în a-l lăuda pe Dumnezeu? Cum ar putea amintirea unor binefaceri specifice să-ți schimbe postura zilnică? Cum ar arăta să lași mila lui Dumnezeu să-ți modeleze vederea asupra propriilor slăbiciuni astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care iartă toate fărădelegile noastre și nu-Ți aduci aminte de păcatele noastre după îndurarea legământului Tău, stârnește sufletele noastre să binecuvânteze sfântul Tău nume și să nu uităm binefacerile Tale care ne încununează cu dragoste statornică. Prin harul Tău suveran, înnoiește puterea noastră ca a vulturului, ca să umblăm în rânduielile Tale și să vestim dreptatea Ta copiilor copiilor noștri. Prin Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru, ne rugăm. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →