Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 13 — cu Matei Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matei Henry asupra Faptelor Apostolilor 13 ne invită să privim cum evanghelia trece pragul hotărât spre lumea păgânilor. Cu atenție reverentă el urmărește cum Duhul alege, desparte și trimite slujitori aleși, transformând întâlnirea de rugăciune a unei singure biserici în lansarea unei misiuni mondiale. Cuvintele sale ne fixează privirea asupra ritmului deliberat al providenței divine, asupra demnității sobere a hirotonirii și asupra înaintării neînduplecate a Cuvântului chiar când se ridică împotrivire. Rămânând asupra paragrafelor sale suntem amintiți că fiecare nouă trimitere a evangheliei este încă condusă de același Domn care i-a chemat pe Barnaba și Saul. Fie ca perspectivele lui Henry să ne lărgească uimirea față de răspândirea măsurată, dar de neoprit, a împărăției lui Hristos.
Citește
Citire
Ia Biblia ta și citește integral capitolul 13 din Faptele Apostolilor. Ascultă glasul Duhului în adunarea din Antiohia, porunca clară dată lui Barnaba și Saul și prima confruntare cu rezistența spirituală în Cipru. Lasă narațiunea să se așeze în inima ta înainte de a trece la comentariul lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a afirma autorizația și însărcinarea divină dată lui Barnaba și Saul.
Avem aici o autorizație și o însărcinare divină pentru Barnaba și Saul de a merge și a predica evanghelia printre păgâni și hirotonirea lor pentru acest serviciu prin punerea mâinilor, cu post și rugăciune.El consemnează apoi ordinele rostite de Duhul Sfânt în timp ce profeții și învățătorii slujeau.
II. Ordinele date de Duhul Sfânt pentru punerea deoparte a lui Barnaba și Saul, în timp ce aceștia erau angajați în exerciții publice, slujitorii mai multor adunări din cetate unindu-se într-un post solemn sau zi de rugăciune: Duhul Sfânt a zis, fie printr-un glas din cer, fie printr-un impuls puternic asupra minților celor dintre ei care erau profeți: 'Desparteți-mi pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat'. El nu specifică lucrarea, ci se referă la o chemare anterioară al cărei înțeles îl cunoșteau ei înșiși, fie că alții îl cunoșteau sau nu: cât despre Saul, i s-a spus în mod deosebit că trebuie să poarte numele lui Hristos la păgâni (cap. ix. 15), că trebuie să fie trimis la păgâni (cap. xxii. 21); chestiunea fusese stabilită între ei la Ierusalim înainte de aceasta, că, precum Petru, Iacov și Ioan s-au ostenit printre cei din circumcizie, tot așa Pavel și Barnaba să meargă la neamuri, Gal. ii. 7-9. Este probabil ca Barnaba să se fi știut destinat acestui serviciu la fel ca Pavel. Totuși ei nu s-au aruncat în această seceriș, deși părea îmbelșugat, până nu și-au primit ordinele de la Domnul secerișului: 'Aruncă secera ta, căci secerișul este copt', Apoc. xiv. 15. Ordinele erau: 'Desparteți-mi pe Barnaba și pe Saul'. Observă aici: 1. Hristos prin Duhul Său are numirea slujitorilor Săi; căci prin Duhul lui Hristos ei sunt calificați într-o anumită măsură pentru serviciile Sale, înclinați spre ele și îndepărtați de alte griji incompatibile cu ele. Sunt unii pe care Duhul Sfânt i-a despărțit pentru serviciul lui Hristos, i-a deosebit de alții ca oameni care sunt oferiți și care se oferă de bunăvoie pentru serviciul templului; și despre ei se dau îndrumări celor care sunt judecători competenți ai suficienței abilităților și sincerității înclinației: 'Desparteți-i'. 2. Slujitorii lui Hristos sunt despărțiți pentru El și pentru Duhul Sfânt: 'Desparteți-i pentru Mine'; ei trebuie să fie folosiți în lucrarea lui Hristos și sub îndrumarea Duhului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. 3. Toți cei despărțiți pentru Hristos ca slujitori ai Săi sunt despărțiți pentru lucrare; Hristos nu ține slujitori ca să fie leneși. Dacă cineva dorește episcopia, dorește o lucrare bună; aceasta este lucrarea pentru care este despărțit, să se ostenească în cuvânt și învățătură. Ei sunt despărțiți ca să se ostenească, nu ca să ia rang. 4. Lucrarea slujitorilor lui Hristos, pentru care trebuie să fie despărțiți, este o lucrare deja stabilită, aceea la care toți slujitorii lui Hristos au fost chemați până acum și la care ei înșiși au fost mai întâi, printr-o chemare externă, îndrumați și au ales.Henry descrie apoi hirotonirea însăși, săvârșită cu post, rugăciune și punerea mâinilor.
III. Hirotonirea lor, conform acestor ordine: nu pentru slujire în general (Barnaba și Saul fuseseră amândoi slujitori cu mult înainte de aceasta), ci pentru un serviciu particular în slujire, care avea ceva deosebit în el și care necesita o nouă însărcinare, însărcinare pe care Dumnezeu a socotit potrivit să o transmită la acest moment prin mâinile acestor profeți și învățători, pentru a da această îndrumare bisericii, ca învățătorii să hirotonească învățători (căci profeți nu mai trebuie să așteptăm), și ca aceia cărora li s-a încredințat împărțirea oracolelor lui Hristos să încredințeze, spre folosul posterității, același lucru unor oameni credincioși, care să fie în stare să învețe și pe alții, 2 Tim. ii. 2. Așa aici, Simeon, Lucius și Manaen, învățători credincioși la acea vreme în biserica din Antiohia, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste Barnaba și Saul și i-au trimis (v. 3), conform indicațiilor primite. Observă: 1. S-au rugat pentru ei. Când oamenii buni pleacă pentru o lucrare bună, trebuie să fie rugați în mod solemn și particular, mai ales de frații lor care sunt tovarăși de osteneală și tovarăși de luptă. 2. Au unit postul cu rugăciunile lor, așa cum au făcut și în celelalte slujiri ale lor, v. 3. Hristos ne-a învățat aceasta prin abținerea de la somn (un post de noapte, dacă pot să-l numesc așa) în noaptea dinainte de a-și trimite apostolii, ca să o petreacă în rugăciune. 3. Și-au pus mâinile peste ei. Prin aceasta, (1) le-au dat dezlegarea, eliberarea sau descărcarea de la serviciul prezent în care erau angajați în biserica din Antiohia, recunoscând că pleacă nu numai cinstit și cu consimțământ, ci și cu cinste și cu un raport bun. (2) Au cerut o binecuvântare asupra lor în întreprinderea prezentă, au rugat ca Dumnezeu să fie cu ei și să le dea succes; și, pentru aceasta, ca ei să fie umpluți de Duhul Sfânt în lucrarea lor. Acest lucru este explicat în cap. xiv. 26, unde se spune despre Pavel și Barnaba că din Antiohia fuseseră recomandați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care au împlinit-o. Așa cum a fost un semn al smereniei lui Barnaba și Saul că s-au supus punerii mâinilor celor care le erau egali sau mai degrabă inferiori, tot așa a fost un semn al bunei dispoziții a celorlalți învățători că nu i-au invidiat pe Barnaba și Saul pentru cinstea la care au fost preferați, ci au încredințat-o cu bucurie, cu rugăciuni sincere pentru ei; și i-au trimis cu toată grabă, din grija pentru acele țări unde urmau să desțelenească pământ nou.
Considerați
Considerare
Henry oferă mai întâi planul general al întregului capitol.
Până acum nu am întâlnit nimic despre răspândirea evangheliei la păgâni care să se potrivească cu mărimea acelei însărcinări: 'Duceți-vă și faceți ucenici toate neamurile'. Ușa a fost deschisă prin botezarea lui Corneliu și alor săi; dar de atunci evanghelia fusese predicată numai iudeilor, cap. xi. 19. S-ar părea că lumina care începuse să strălucească asupra lumii păgâne se retrăsese. Dar aici, în acest capitol, acea lucrare, acea mare lucrare bună, este reînviată în mijlocul anilor; și deși iudeii vor avea totuși prima ofertă a evangheliei făcută lor, totuși, la refuzul lor, păgânii își vor avea partea din ofertă. Aici este: I. Hirotonirea solemnă a lui Barnaba și Saul, prin îndrumare divină, pentru slujire, pentru marea lucrare de răspândire a evangheliei printre neamurile din jur (și este probabil ca alți apostoli sau oameni apostolici să se fi răspândit prin ordin de la Hristos, cu aceeași misiune, ver. 1-3). II. Propovăduirea evangheliei în Cipru și împotrivirea întâlnită acolo de la Elima vrăjitorul, ver. 4-13. III. Punctele unei predici pe care Pavel a ținut-o iudeilor din Antiohia Pisidiei, în sinagoga lor, care ne este dată ca specimen a ceea ce predicau de obicei iudeilor și metoda pe care o foloseau cu ei, ver. 14-41. IV. Propovăduirea evangheliei la păgâni la cererea lor și la refuzul iudeilor, în care apostolii s-au justificat împotriva nemulțumirii pe care iudeii au conceput-o față de aceasta și Dumnezeu i-a recunoscut, ver. 42-49. V. Necazul pe care iudeii necredincioși l-au pricinuit apostolilor, care i-a obligat să se mute în alt loc (ver. 50-52), astfel încât scopul acestui capitol este să arate cu câtă precauție, cu câtă treptare și cu ce temei bun au dus apostolii evanghelia în lumea păgână și au primit păgânii în biserică, ceea ce a fost o mare ofensă pentru iudei și pe care Pavel se ostenește atât de mult să o justifice în epistolele sale.El reflectă mai târziu asupra convertirii dregătorului ca rod al înaintării evangheliei.
3. În ciuda tuturor eforturilor lui Elima de a-l întoarce pe dregător de la credință, acesta a fost adus să creadă, iar această minune, săvârșită asupra vrăjitorului însuși (ca buboanele Egiptului, care au fost asupra vrăjitorilor, astfel încât ei nu au putut sta înaintea lui Moise, Exod. ix. 11), a contribuit la aceasta. Dregătorul era un om foarte înțelept și a observat ceva neobișnuit și care indica originea sa divină, (1) în propovăduirea lui Pavel: a fost uimit de învățătura Domnului, Domnul Hristos — învățătura care vine de la El, descoperirile pe care le-a făcut despre Tatăl — învățătura care este despre El, persoana, firile, slujbele, lucrarea Sa. Observă: Învățătura lui Hristos are mult în ea care uimește; și cu cât cunoaștem mai mult din ea, cu atât mai mult motiv vom avea să ne minunăm și să rămânem uimiți de ea. (2) În această minune: Când a văzut ce s-a făcut și cât de mult puterea lui Pavel o întrecea pe cea a vrăjitorului și cât de clar a fost Elima înfrânt și încurcat, a crezut. Nu se spune că a fost botezat și astfel a devenit un convertit deplin, dar este probabil că a fost. Pavel nu și-ar fi făcut treaba pe jumătate; căci, în ce-L privește pe Dumnezeu, lucrarea Sa este desăvârșită. Când a devenit creștin, nici nu și-a părăsit guvernarea, nici nu a fost îndepărtat din ea, dar putem presupune că, ca magistrat creștin, prin influența sa a ajutat foarte mult la răspândirea creștinismului în acea insulă. Tradiția bisericii romane, care s-a îngrijit să găsească episcopii pentru toți convertiții de seamă pe care îi citim în Fapte, l-a făcut pe acest Sergius Paulus episcop de Narbona în Franța, lăsat acolo de Pavel în călătoria sa spre Spania.
Răspunde
1. Unde în propriul tău cerc de credincioși ar putea Duhul să îndemne o nouă trimitere a cuiva pentru lucrarea evangheliei?
2. Cum modelează modelul postului și rugăciunii înainte de hirotonire viziunea ta asupra alegerii conducerii astăzi?
3. Ce împotrivire față de evanghelie ai văzut care, ca Elima, a servit în cele din urmă la confirmarea Cuvântului?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al secerișului, trimite lucrători așa cum ai făcut când Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul”, și dăruiește bisericilor Tale harul de a Te aștepta cu post și rugăciune până când vei vorbi. Ridică slujitori care să meargă cu bucurie la cuvântul Tău, protejează fiecare misiune de împotrivire și deschide ochii orbi la lumina lui Hristos, pentru ca mulți să se întoarcă la credință. Împuternicește Evanghelia prin Duhul Tău ca să uimească inimile și să se răspândească pentru slava Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →