Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 5 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la comentariul lui Ioan Calvin despre capitolul 5 din Faptele Apostolilor, unde biserica primară se confruntă cu costul mortal al ipocriziei. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie cum Dumnezeu păzește puritatea poporului Său și susține autoritatea Duhului Său. Prin relatarea sobră a lui Anania și Safira suntem invitați să ne examinăm propriile inimi înaintea Domnului. Perspectivele lui Calvin continuă să vorbească cu claritate și căldură pastorală credincioșilor de astăzi. Să ascultăm cu atenție în timp ce el ne călăuzește prin această narațiune puternică.
Citește
Citire
Vă invităm să citiți Faptele Apostolilor capitolul 5 încet și cu rugăciune. Observați contrastul dintre unitatea generoasă a primilor credincioși și judecata bruscă care cade asupra înșelăciunii. Observați cum frica se răspândește prin biserică și cum semnele și minunile continuă să însoțească slujirea apostolilor. Lăsați textul să vă pregătească inima pentru expunerea lui Calvin care urmează.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul mai larg al narațiunii.
1. Acele lucruri pe care Luca le-a relatat până acum au arătat că acea adunare, care a fost adunată sub numele lui Hristos, era mai degrabă o adunare de îngeri decât de oameni. Mai mult, acea virtute incredibilă, că oamenii bogați s-au deposedat de bunăvoie, nu numai de banii lor, ci și de pământul lor, ca să-i ajute pe cei săraci. Dar acum el arată că Satana a inventat o stratagemă pentru a pătrunde în acea sfântă adunare și aceasta sub masca unei asemenea virtuți excelente; căci el are viclenii minunate ale ipocriziei pentru a se insinua. Această cale o folosește Satana pentru a ataca Biserica, atunci când nu poate birui prin război deschis. Dar trebuie să avem în vedere în mod special în acest loc intenția Duhului Sfânt. Căci în această istorie el a vrut să declare, mai întâi, cât de acceptabilă este sinceritatea inimii pentru Dumnezeu și ce urâciune este ipocrizia în ochii Săi; în al doilea rând, cât de mult aprobă El politica și guvernarea sfântă și curată a Bisericii Sale. Căci acesta este punctul principal, pedeapsa cu care au fost pedepsiți Anania și soția sa. Așa cum mărimea acesteia i-a înspăimântat pe toți la vremea aceea, tot așa este pentru noi o mărturie că Dumnezeu nu poate îndura această necredincioșie, atunci când, purtând o înfățișare de sfințenie acolo unde nu este, Îl batjocorim cu dispreț. Căci dacă, după ce am cântărit toate circumstanțele, dorim să cunoaștem esența, Luca nu condamnă nicio altă greșeală în Anania decât aceasta, că el a vrut să-L înșele pe Dumnezeu și Biserica cu o jertfă prefăcută. Totuși, mai multe rele erau ascunse sub această prefăcătorie: disprețul față de Dumnezeu, pe care nu-L teme, deși îi cunoștea răutatea; înșelarea sacră, pentru că reține o parte din ceea ce mărturisește a fi sfânt pentru Dumnezeu; vanitate și ambiție perversă, pentru că se laudă în prezența oamenilor, fără a avea niciun respect față de judecata lui Dumnezeu; lipsă de credință, pentru că nu ar fi mers niciodată pe această cale dacă nu s-ar fi încrezut în Dumnezeu; coruperea unei rânduieli evlavioase și sfinte; în plus, ipocrizia însăși era o mare ofensă în sine. [237] Fapta lui Anania purta o înfățișare frumoasă, [238] deși dăduse doar jumătate din pământul său. Nici nu este o virtute mică, pentru un om bogat să dăruiască jumătate din bunurile sale săracilor; dar jertfele celor nelegiuiți sunt o urâciune pentru Dumnezeu, (Proverbe 15:8;) și nimic nu-I poate plăcea acolo unde lipsește sinceritatea inimii. Din această cauză este că Dumnezeu arată un exemplu de pedeapsă atât de aspră în Anania. Acum, să notăm fiecare punct în parte. El l-a pus la picioarele apostolilor. Iată ce face ambiția! Anania se rușinează să nu fie socotit printre cei mai buni; de aceea, deși este lacom de bani, totuși, ca să-și câștige un nume printre oameni, se lipsește de o parte din bogățiile sale. Între timp, nu ia în seamă că minte și înșală în ochii lui Dumnezeu și că Dumnezeu va pedepsi această minciună. Așa este, că cinstește picioarele apostolilor mai mult decât ochii lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să luăm mare grijă, ca atunci când facem bine, să nu căutăm să fim lăudați de cei din jur; [239] și nu fără motiv spune Hristos că ne este de folos ca atunci când dăm milostenie, mâna stângă să nu știe ce face mâna dreaptă.În confruntarea cu Anania, Calvin scrie:
3. Și Petru a zis. Cum a știut Petru înșelăciunea lui Anania (și furtul?) Fără îndoială prin descoperirea Duhului. De aceea, Luca ne arată că apostolii reprezentau într-un fel persoana lui Dumnezeu și Îi țineau locul. Dacă Duhul lui Dumnezeu, prin gura unui om muritor, Îl mustră atât de aspru pe un ipocrit, altfel pictat cu frumoasa culoare a virtuților, cum vor suporta cei osândiți glasul lui Dumnezeu Însuși, cu sunetul trâmbiței, când vor apărea înaintea scaunului Său de judecată? Mai mult, Petru arată cruzimea și oribilul ofensei [240] prin întrebarea sa, când spune că Satana umpluse inima lui Anania. Căci nu este om al cărui inimă să nu fie înțepată de boldurile lui Satana, și toți oamenii sunt ispitiți în multe feluri, da, aceste ispite pătrund în mințile lor; dar acolo unde Satana posedă inima, el domnește în omul întreg, ca și cum L-ar fi alungat pe Dumnezeu. Acesta este un semn al celui osândit, să fie atât de dedicat și predat lui Satana, încât Duhul lui Dumnezeu să nu aibă loc. Ceea ce urmează mai târziu despre minciună poate avea un sens dublu; fie că a purtat în mod fals o înfățișare a Duhului, fie că a mințit împotriva Duhului. Și, într-adevăr, este cuvânt cu cuvânt mentiri Spiritum; dar deoarece cuvântul grecesc [pseudesthai] este unit cu un caz acuzativ dublu și aceasta se potrivește mai bine cu textul [contextul], sunt mai degrabă de această părere, că Anania este mustrat, pentru că a mințit fals Duhului Sfânt. Ceea ce confirmă scurt după aceea, când îi reproșează aceasta, că a mințit lui Dumnezeu, și nu oamenilor. De aceea trebuie să luăm mare grijă, ca ipocrizia să nu domnească în noi, care are această răutate proprie ei, de a încerca să-L înșele pe Dumnezeu și, ca și cum ar configere oculos cornicum. De a încerca să orbească pe cei care sunt cei mai înțelepți; [241] ceea ce nu poate fi fără o batjocură neloială și nepotrivită. De aceea nu fără motiv Petru spune că acolo unde se întâmplă aceasta inima este posedată de Satana. Căci cine ar îndrăzni (dacă nu ar fi lipsit de rațiune) să-L hulească astfel pe Dumnezeu? De aceea Petru îl întreabă ca pe o minune, pentru că o asemenea orbire este oribilă.Calvin abordează apoi libertatea pe care o avea Anania în problema dării.
4. Nu rămânea oare? Aceasta amplifică ofensa pentru că a păcătuit, nefiind constrâns de nicio necesitate. Căci deoarece nu este o scuză justă sau legală să fi fost provocat de alte mijloace, cu cât mai rău este să alergi de bunăvoie spre răutate și, ca și cum ar fi cu intenție, să atragi asupra ta răzbunarea lui Dumnezeu? Din aceasta deducem că niciun om nu era constrâns să-și vândă bunurile sau pământurile. Căci Petru spune că Anania avea libertate deplină să păstreze atât pământul cât și banii săi; pentru că în al doilea membru, câmpul care a fost vândut este luat pentru prețul însuși. De aceea ar fi fost totuși socotit credincios, deși ar fi păstrat ceea ce era al său. Prin aceasta se arată că sunt oameni lipsiți de mințile lor drepte, cei care spun că nu este îngăduit credincioșilor să aibă ceva al lor.
Considerați
Considerare
Calvin extrage lecția durabilă pentru biserică privind frica și evlavia.
Și a venit o mare frică Acesta a fost scopul Domnului, pedepsind pe unul să-i facă pe ceilalți să se teamă, ca să se ferească cu evlavie de toată ipocrizia. Iar ceea ce spune Luca, că se temeau, se referă și la noi. Căci Dumnezeu a vrut să dea tuturor veacurilor o lecție la vremea aceea, ca să învețe să se poarte cu sinceritate și cinste față de El. Între timp, pedeapsa acestui om rău ar fi trebuit să-i încurajeze pe cei evlavioși de acum înainte să-și consacre bunurile mai liber lui Dumnezeu și săracilor; pentru că puteau deduce cât de prețioasă era milostenia în ochii lui Dumnezeu, văzând că profanarea ei a fost pedepsită astfel. [242]
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea aș putea fi ispitit să ofer lui Dumnezeu doar o ascultare parțială sau prefăcută? Cum modelează frica de Domnul felul în care îmi gestionez resursele și angajamentele? În ce feluri sunt invitat să umblu cu o mai mare sinceritate înaintea lui Dumnezeu și a poporului Său astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O, Stăpâne Suveran, care cercetezi inimile oamenilor și împlinești judecata cu desăvârșită dreptate, dă-ne simplitatea inimii care se teme doar de Tine și fuge de orice formă de ipocrizie. Așa cum ai umplut odinioară biserica primară cu evlavie la arătarea puterii Tale, tot așa să locuiască Duhul Tău bogat printre noi, întărind ascultarea noastră față de Tine mai degrabă decât față de oameni și legându-ne împreună în dragostea legământului. Ține-ne mereu cu mintea la faptul că trăim și slujim sub privirea ochilor Tăi atotvăzători, susținuți de harul lui Hristos și de credincioșia făgăduințelor Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →