Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați
2 Împărați 25 — cu Benson
Deschidere
Iubiți, ne adunăm astăzi sub lumina constantă a Comentariului lui Joseph Benson la Vechiul și Noul Testament. Cu grijă pastorală și căldură wesleyană, Benson ne conduce prin capitolul final din 2 Împărați, urmărind durerile finale ale Ierusalimului și mila misterioasă care încă strălucește la marginea judecății. Duhul care a călăuzit cronicarul antic să ne deschidă acum inimile pentru a primi cuvântul cu smerenie și speranță.
Citește
Citire
Luați Biblia și citiți cu încetineală 2 Împărați capitolul 25. Lăsați ritmul măsurat al narațiunii să vă atragă în asediu, capturarea regelui, arderea templului și mila liniștită arătată lui Ioiachin. Citiți cu rugăciune, cerând Domnului să facă aceste evenimente străvechi un cuvânt viu pentru propria voastră umblare în credință.
Studiu
Benson deschide relatarea asediului notând:
Versetul 1. 2 Împărați 25:1 . Nebucadnețar a venit și toată oastea lui împotriva Ierusalimului ca să-l pedepsească pe Zedechia pentru răzvrătirea și sperjurul său: căci, împotriva jurământului solemn pe care îl luase, el uneltise și încercase să se revolte împotriva regelui Babilonului și să scape de jugul acestuia. Au construit forturi împotriva cetății de jur împrejur ca să împiedice orice aprovizionare cu oameni și provizii să intre în cetate și ca de acolo, prin acele arte ale războiului pe care le aveau atunci, să poată dărâma zidurile, să tragă săgeți și să arunce sulițe sau pietre în ea. Odinioară Ierusalimul era înconjurat de favoarea lui Dumnezeu ca de un scut, dar acum apărarea lor s-a depărtat de la ei și dușmanii îi înconjoară din toate părțile. Asediul a durat doi ani. La început armata asediatoare s-a retras de teama regelui Egiptului, care venise să-l ajute pe Zedechia; și atunci Ieremia a încercat să iasă din cetate, ca să meargă în țara lui Beniamin, dar a fost împiedicat, prins și întemnițat, Ieremia 37:11 . Caldeenii, văzând că Faraon nu era atât de puternic pe cât presupuseseră la început, s-au întors curând, așa cum prezisese Ieremia, cu hotărârea de a nu părăsi asediul până nu vor deveni stăpâni ai locului.Apoi se îndreaptă spre judecata rostită asupra lui Zedechia:
Versetul 7. 2 Împărați 25:7 . Au ucis fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui, deși erau doar copii, ca acest spectacol, ultimul pe care urma să-l vadă, să lase o impresie adâncă și durabilă de durere și groază asupra duhului său. Și ucigându-i pe fiii săi, au declarat de fapt că împărăția nu mai este și că nici el, nici vreunul din neamul său nu erau demni de încredere: de aceea nu erau demni să trăiască. Și i-au scos ochii și l-au dus în Babilon. Astfel s-au împlinit două profeții care păreau contrare una alteia. Ieremia a prezis că va fi dat în mâinile regelui Babilonului și va vorbi cu el gură către gură, iar ochii lui vor vedea ochii acestuia și că va merge în Babilon, Ieremia 32:4 ; Ieremia 34:3 ; iar Ezechiel a profețit că nu va vedea niciodată Babilonul, deși va muri acolo, Ezechiel 12:13 .Benson reflectă asupra semnificației distrugerii templului:
Prin arderea templului, Dumnezeu arăta cât de puțin îi pasă de pompa exterioară a închinării Sale, atunci când viața și puterea religiei sunt neglijate. Poporul se încredea în templu, ca și cum acesta i-ar fi protejat în păcatele lor, ( Ieremia 7:4 ,) dar Dumnezeu prin aceasta le-a arătat că atunci când îl profanaseră, nu vor găsi în el decât un refugiu al minciunilor.El consemnează împrăștierea finală a poporului și numirea lui Ghedalia:
Versetele 20-21. 2 Împărați 25:20-21 . I-au adus la regele Babilonului ca să dispună de ei după cum socotea de cuviință, nefiind persoane de rând ca acelea pe care le poruncise să fie duse în robie sau lăsate în țară. Regele Babilonului i-a lovit, poruncind să fie uciși cu toții, când în mod rațional ar fi putut spera că amărăciunea morții trecuse. El îi privea probabil ca pe niște persoane care fuseseră active în a i se împotrivi; dar dreptatea divină, putem presupune, îi vedea ca pe niște conducători ai acelei idolatrie și nelegiuiri care au fost pedepsite prin aceste pustiiri. Astfel Iuda a fost dus din țara lor. Aceasta a împlinit nenorocirea lor, la aproximativ opt sute șaizeci de ani după ce au fost puși în stăpânirea Canaanului de Iosua.
Considerați
Considerare
Încheind istoria, Benson observă sfârșitul monarhiei iudaice:
Am ajuns acum la sfârșitul înfricoșător al monarhiei iudaice, după ce a dăinuit patru sute șaizeci și opt de ani de când David a început să domnească peste ea; trei sute optzeci și opt de ani de la revolta celor zece seminții de la ea; și o sută treizeci și patru de ani de la nimicirea statului israelit; și ar fi continuat sub lumina protecției divine, dacă nu ar fi fost aproape necontenita și groaznica ingratitudine a poporului și pofta lor de neînvins de a imita idolatriile și vrăjitoriile altor neamuri: crime care, deși abominabile înaintea lui Dumnezeu, erau practicate prea general de omenire, prin uimitoarea decădere a firii umane.El încheie subliniind caracterul fără egal al acestei relatări sfinte:
După ce am parcurs acum istoria statului iudaic, de la începuturile sale până la robia sa totală într-o țară străină, trebuie să recunoaștem că este o istorie cu asemenea particularități remarcabile, care o deosebesc de toate celelalte istorii: o istorie a unui stat întemeiat pe asemenea principii, guvernat într-un asemenea mod, implicat în asemenea împrejurări extraordinare, distins prin asemenea fapte minunate și a cărui stare, de la început până la sfârșit, corespunde atât de mult ascultării sau neascultării față de principiile pe care a fost întemeiat la început, încât nu poate fi egalată de istoria niciunui alt popor din lume.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea am confundat privilegiile exterioare cu credincioșia lăuntrică? 2. Cum mă încurajează mila arătată lui Ioiachin să mă încred în timpul lui Dumnezeu în propriile mele anotimpuri de așteptare? 3. Ce avertisment aud pentru mine când văd un popor împietrit împotriva chemărilor repetate la pocăință?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a lui Joseph Benson și pentru lecțiile solemne ale acestui capitol. Ferește-ne să ne bizuim pe răbdarea Ta sau să ne încredem în forme exterioare în timp ce inimile noastre rătăcesc. Dă-ne pocăință adevărată, credință statornică și dependență smerită de mila Ta. Fie ca amintirea căderii Ierusalimului să ne trezească la veghere, și orice semn al bunătății Tale, oricât de mic, să ne reînnoiască speranța până ce ne vei aduce acasă. Prin Hristos Mântuitorul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →