← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 21-22 — cu Maclaren

Psalmii 21-22Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul Expuneri ale Sfintelor Scripturi al lui Alexander Maclaren. În tratarea Psalmilor 21-22, Maclaren urmărește limbajul antic al jertfei până în inima evangheliei, arătând cum cuvintele psalmistului devin hrană pentru lume prin Hristos cel răstignit și înviat. În următoarele câteva minute vom citi Scriptura, vom studia paragrafe alese din Maclaren, vom reflecta asupra forței lor practice, vom răspunde prin meditație și vom încheia cu rugăciune.
Citește

Citire

Luați un moment liniștit pentru a citi Psalmii 21 și 22 cu încetineală, lăsând mulțumirea regală a primului psalm și strigătul sfâșietor al celui de-al doilea să răsune împreună. Observați cum limbajul jurămintelor, al izbăvirii și al ospățului pregătește calea pentru taina mai adâncă pe care Maclaren o va dezvălui. Citiți fără grabă, lăsând Duhul să vă atragă atenția asupra oricărei fraze care persistă.
Studiu
Maclaren începe prin a ancora psalmul în ospățul jertfei și în glasul lui Hristos pe cruce. 'Carnea jertfei de mulțumire a ofrandei sale de pace va fi adusă în ziua închinării sale.' Așa era legea pentru Israel. Iar obiceiul ospățurilor jertfelnice pe care îl întruchipează era comun multor țări. La un astfel de obicei face aluzie textul meu; căci psalmistul tocmai a vorbit despre 'plata jurămintelor' sale, adică jertfele pe care le făgăduise în vremea necazului său, și la acestea îi invită pe cei blânzi. Veșmântul jertfelnice este doar o acoperire pentru gânduri înalte și duhovnicești. Într-un fel sau altul, cântărețul acestui psalm anticipează că experiențele sale vor fi hrana și bucuria unui cerc larg; iar dacă observăm că în context acest cerc este presupus a cuprinde întreaga lume și că unul dintre rezultatele împărtășirii din acest ospăț jertfelnic este 'inima voastră va trăi în veci', putem spune împreună cu famenul etiopian: 'Despre cine vorbește psalmistul astfel?' Prima parte a psalmului răspunde la întrebare. Iisus Hristos Și-a pus mâna pe acest psalm minunat al părăsirii, al deznădejdii și al izbăvirii atunci când pe cruce a luat primele sale cuvinte ca exprimând emoția Sa de atunci: 'Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?' Oricare ar fi părerile noastre despre autorul său și despre legătura dintre rostirile psalmistului și propriile sale experiențe personale, nimeni pentru care glasul care a răsunat prin întuneric pe Calvar este glasul Fiului lui Dumnezeu nu poate ezita cu privire la cine este Acela ale cărui dureri și necazuri devin astfel hrana duhovnicească ce dă viață întregii lumi. Maclaren distinge apoi cele două aspecte ale lucrării lui Hristos ca jertfă de pace și ca hrană pentru inimă. Ritualul iudaic și cel al multor alte neamuri, după cum am remarcat, prevedea o masă de sărbătoare care urma și consta din materia jertfei. O generație care studiază mitologia comparată și nu cruță niciun efort pentru a ajunge la sensul ce stă la baza închinării barbare a celor mai primitive neamuri ar trebui să fie interesată de întrebarea ideilor care au format și au fost exprimate de acel ritual iudaic elaborat. În cazul de față, semnificația este destul de clară. Ceea ce, într-un aspect, este o jertfă de pace care împacă cu Dumnezeu, în alt aspect este hrana și bucuria inimilor care o primesc. Astfel, lucrarea lui Iisus Hristos are două faze distincte de aplicare, după cum ne gândim la ea ca fiind adusă lui Dumnezeu sau însușită de oameni. Într-un caz este pacea noastră; în celălalt este hrana și viața noastră. Maclaren arată apoi de ce doar Hristos care a murit poate deveni hrana lumii. Fraților! este puțină hrană, este puțin imbold, puțină putere pentru ascultare, puțină bucurie sau pace a inimii de primit de la un Hristos care nu este Jertfă. Dacă vrem să știm cât de mult poate El să fie pentru noi, ca hrană a vieții noastre celei mai bune și ca izvor al bucuriei noastre celei mai curate și statornice, trebuie, mai întâi de toate, să-L privim ca Jertfa pentru păcatul lumii și apoi ca însăși Viața și Pâinea sufletelor noastre. Hristos care hrănește lumea este Hristos care a murit pentru lume. Maclaren trece la actul personal prin care hrana lumii devine a noastră. Dar ce avem de spus despre actul exprimat în text? 'Cei blânzi vor mânca.' Nu doresc să insist îndelung asupra gândului procesului prin care această hrană a lumii devine a noastră, în această predică. Dar sunt două puncte care poate pot fi privite ca aspecte variate ale unuia singur, asupra cărora aș dori să spun doar o frază sau două. Desigur, traducerea 'mâncării' din textul meu în realitatea duhovnicească este pur și simplu că ne împărtășim din hrana duhurilor noastre prin actul credinței în Iisus Hristos. Dar, deși este așa, permiteți-mi să pun accentul, într-o frază, pe gândul că însușirea personală și transformarea hranei lumii în a mea, prin propriul meu act individual, este condiția pe care singură primesc vreun bine de la ea. Este posibil să mori de foame la ușa unei grânare. Este posibil să ai o masă întinsă cu tot ce este necesar și totuși să-ți strângi dinții și să-ți închizi buzele și să nu primești nici putere, nici bucurie din bogata provizie. 'Mănâncă' înseamnă, în orice caz, a încorpora cu mine însumi, a lua în propriile mele buze, a mesteca cu proprii mei dinți, a înghiți prin propriul meu act și astfel a face parte din trupul meu fizic. Și asta trebuie să facem cu Iisus Hristos, altfel El nu este nimic pentru noi. 'Mănâncă'; revendică-ți partea în binecuvântarea universală; vezi că devine a ta prin propria ta luare a ei în adâncurile inimii tale. Și atunci, și numai atunci, va deveni hrana ta.
Considerați

Considerare

Maclaren continuă să dezvăluie bogata mulțumire pe care Hristos o aduce fiecărei nevoi omenești. 'Cei blânzi vor fi mulțumiți.' 'Mulțumiți!' Cine în lume este? Iar dacă nu suntem, de ce nu suntem? Iisus Hristos, în faptele morții și învierii Sale — căci învierea Sa, ca și moartea Sa, sunt incluse în psalm — ne aduce tot ce pot cere împrejurările, relațiile și starea noastră lăuntrică. Maclaren încheie numind blândețea care singură ne califică să ședem la această masă. Este 'cel blând' care mănâncă. Cuvântul tradus 'blând' are un sens mai larg și mai adânc decât acela. 'Blând' se referă, în limbajul nostru obișnuit, mai ales la purtarea oamenilor unii față de alții; dar expresia de aici merge mai adânc. Înseamnă atât 'încercat' cât și 'smerit' — folosirea dreaptă a încercării fiind aceea de a pleca pe oameni, iar cei ce se pleacă sunt aceia care sunt potriviți să vină la ospățul lui Hristos. Există un contrast foarte remarcabil între cuvintele textului meu și cele care urmează două versete mai încolo. 'Cei blânzi vor mânca și vor fi mulțumiți', spune textul. Și apoi, aproape imediat, vine: 'Toți cei grași de pe pământ vor mânca.' Adică, cei mândri și înalți trebuie să coboare la nivelul celor smeriți și să ia locuri nediscriminatorii la masă cu cei săraci și flămânzi, ceea ce, tradus în limbaj simplu, înseamnă doar atât: singurul lucru care împiedică un om să se împărtășească din plinătatea harului hrănitor al lui Hristos este mulțumirea de sine și lipsa simțământului de nevoie. Cei ce 'flămânzesc și însetează după dreptate vor fi săturați'; iar cei ce vin, știindu-se săraci și lipsiți, și consimțind cu smerenie să primească un ospăț gratuit al milosteniei — aceștia, și numai aceștia, primesc bogatele provizii.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea mai încerc încă să mă hrănesc din altceva decât din Hristos cel răstignit? 2. Cum ar putea obiceiul zilnic al meditației liniștite asupra morții și învierii Sale să schimbe felul în care întâmpin presiunile zilei de azi? 3. Ce pas de încredere smerită mă invită Duhul să fac ca să 'mănânc' cu adevărat și să fiu mulțumit?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Iisuse, Miel al lui Dumnezeu, Îți mulțumim că jertfa adusă odată pentru totdeauna a devenit ospățul neîncetat al poporului Tău. Dă-ne har să venim cu inimi blânde și flămânde, fără a ne încrede în propria noastră suficiență, ci primind cu bucurie ceea ce Tu ai pregătit. Lasă adevărul crucii și învierii Tale să ne mulțumească mințile, să ne curețe conștiințele și să ne întărească voințele pentru ascultare. Fie ca zilnic să mâncăm și să bem din Tine prin credință, găsind în trupul Tău frânt și în sângele Tău vărsat pacea care ne împacă cu Tatăl și viața care nu se sfârșește. Ferește-ne de orice masă mai mică și atrage-ne din nou la a Ta, până vom ospăta cu Tine în Împărăție. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →