Eterniseed › Curriculum › Prima Carte a Omiliilor (1547)
Omilie — Despre faptele bune anexate credinței
Deschidere
Această lecție se inspiră din Omilia despre faptele bune anexate credinței, una dintre predicile desemnate ale Reformei Engleze în Prima Carte a Omiliilor din 1547. Omilia explorează cum credința adevărată produce în mod necesar faptele bune care Îi plac lui Dumnezeu, fundamentând viața creștină în Scriptură și în părinții bisericii timpurii. Ea abordează legătura vitală dintre credință și acțiune pentru toți cei care caută să-L onoreze pe Dumnezeu în mod corect. Cititorii sunt invitați să reflecteze asupra modului în care această învățătură modelează ucenicia zilnică și protejează împotriva atât a lenei cât și a religiei inventate de sine.
Citește
Întoarce-te acum la omilia însăși și citește întreaga ei învățătură despre faptele bune anexate credinței. Articolul se întemeiază pe pasaje precum Ioan 15, Evrei 11, Romani 14, Matei 6, Matei 19 și altele citate de-a lungul ei, arătând cum Scriptura susține fiecare afirmație despre credință și faptele care decurg din ea.
Studiu
Studiază
Mărturisirea începe prin...
Nicio faptă bună nu poate fi săvârșită fără credință. În ultima predică vi s-a arătat ce este credința vie și adevărată a unui om creștin, anume că ea nu-l face pe om să fie leneș, ci să fie ocupat cu săvârșirea faptelor bune, după cum se ivește prilejul. Acum, prin harul lui Dumnezeu, va fi arătat al doilea lucru notat mai înainte despre credință, anume că fără ea nicio faptă bună nu poate fi săvârșită, primită și plăcută lui Dumnezeu. Căci, precum o ramură nu poate aduce roadă de la sine (zice Mântuitorul nostru Hristos) dacă nu rămâne în viță, tot așa nu puteți nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, iar voi sunteți ramurile; cel ce rămâne în Mine și Eu în el aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15,4-5). Iar Sfântul Pavel dovedește că famenul avea credință, pentru că Îi era plăcut lui Dumnezeu. Căci fără credință (zice el) este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu (Evrei 11,6). Și iarăși, către Romani zice: orice faptă săvârșită fără credință este păcat (Romani 14,23).Ea continuă direct cu...
Credința dă viață sufletului, iar cei ce sunt lipsiți de credință sunt tot atât de morți față de Dumnezeu pe cât sunt de morți față de lume cei ale căror trupuri sunt lipsite de suflete. Fără credință, tot ce facem noi este mort înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă fapta pare oricât de strălucitoare și de măreață înaintea oamenilor. Precum chipul săpat sau pictat este doar o reprezentare moartă a lucrului însuși și este lipsit de viață sau de orice fel de mișcare, tot așa sunt și faptele tuturor celor necredincioși înaintea lui Dumnezeu. Ele par a fi fapte vii și, în realitate, sunt doar moarte, nefolositoare pentru viața veșnică. Ele nu sunt decât umbre și înfățișări ale lucrurilor vii și bune, iar nu lucruri bune și vii într-adevăr. Căci credința adevărată dă viață faptelor, iar din asemenea credință ies faptele bune, care sunt cu adevărat fapte bune, și fără credință nicio faptă nu este bună înaintea lui Dumnezeu, precum zice și Sfântul Augustin (Enarratio in Psalm. 31 2, 4 [PL 36.259]).Mărturisirea trece apoi la...
1081-82], În predica despre credință, lege și Duhul Sfânt). Veți găsi mulți care nu au credința adevărată și nu sunt din turma lui Hristos și totuși (după cum se vede) ei înfloresc în faptele bune ale milosteniei; îi veți găsi plini de milă, de compasiune și înclinați spre dreptate și totuși, cu toate acestea, nu au roadă din faptele lor, pentru că le lipsește fapta cea mai de seamă. Căci, când iudeii L-au întrebat pe Hristos ce trebuie să facă ca să săvârșească fapte bune, El a răspuns: Aceasta este fapta lui Dumnezeu, să credeți în Cel pe care El L-a trimis (Ioan 6,29); astfel, El a numit credința fapta lui Dumnezeu. Și îndată ce un om are credință, el va înflori numaidecât în fapte bune; căci credința este prin ea însăși plină de fapte bune și nimic nu este bun fără credință. Și, printr-o asemănare, zice că cei care strălucesc și luminează în fapte bune fără credință în Dumnezeu sunt asemenea oamenilor morți, care au morminte evlavioase și prețioase și totuși acestea nu le sunt de niciun folos. Credința nu poate fi goală, fără fapte bune, căci atunci nu este credință adevărată; iar când este unită cu faptele, totuși ea este mai presus de fapte.Ea încheie secțiunea prin...
Căci, precum oamenii care sunt cu adevărat oameni au mai întâi viață și apoi sunt hrăniți, tot așa credința noastră în Hristos trebuie să meargă înainte și apoi să fie hrănită cu fapte bune. Iar viața poate fi fără hrană, dar hrana nu poate fi fără viață. Un om trebuie neapărat să fie hrănit prin fapte bune, dar mai întâi trebuie să aibă credință. Cel ce face fapte bune, totuși fără credință nu are viață. Pot arăta un om care, prin credință, fără fapte a trăit și a ajuns în cer; dar fără credință, niciodată vreun om nu a avut viață. Tâlharul care a fost răstignit când a pătimit Hristos a crezut doar și preamilostivul Dumnezeu l-a îndreptățit. Și, pentru ca nimeni să nu spună din nou că nu a avut timp să facă fapte bune, căci altfel le-ar fi făcut, este adevărat și nu voi stărui asupra acestui lucru, dar voi afirma cu siguranță că doar credința l-a mântuit. Dacă ar fi trăit și nu ar fi ținut seama de credință și de faptele ei, și-ar fi pierdut din nou mântuirea. Dar acesta este lucrul pe care îl spun: credința prin ea însăși l-a mântuit, însă faptele prin ele însele nu au îndreptățit niciodată pe vreun om.
Considerați
Reflectează
Mărturisirea rezumă întreaga chestiune în aceste cuvinte:
Aici ați auzit gândul Sfântului Ioan Gură de Aur, prin care puteți înțelege că nici credința nu este fără fapte (având prilejul pentru aceasta), nici faptele nu pot folosi la viața veșnică fără credință.
Răspunde
Unde simți în propria ta viață că credința te îndeamnă spre ascultare concretă? Cum ai putea să te păzești de a trata faptele bune fie ca fiind inutile, fie ca fiind de ajuns prin ele însele? Ce pas de încredere și de acțiune te îndeamnă această omilie să faci astăzi?
Roagă-te
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru mărturia clară a acestei omilii că credința adevărată nu este niciodată leneșă, ci aduce roade plăcute Ție. Păzește-ne de orice cale greșită a evlaviei alese de sine și de orice neglijare a faptelor bune pe care le-ai pregătit. Înrădăcinează ascultarea noastră în credința vie doar în Hristos, ca viețile noastre să aducă roadă care rămâne. Întărește-ne să umblăm în poruncile Tale cu inimi sincere și dă ca faptele noastre să mărturisească harul care ne-a dat mai întâi viața. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →