Eterniseed › Curriculum › Rut
Rut 1 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolul 1 din Rut oferă o fereastră tandră în sezonul de pierdere al Naomei și mila neașteptată. Reflecțiile sale ne ghidează prin foamete, relocare și credincioșia liniștită care emerge din durere. Pe măsură ce îi urmăm expunerea, suntem invitați să vedem cum fiecare durere din poveste este țesută în scopul mai larg al lui Dumnezeu. Perspectiva pastorală a lui Henry ne ajută să zăbovim cu textul mai degrabă decât să trecem rapid peste durerea sa. Lecția de astăzi se inspiră din tratarea sa atentă a scenelor de deschidere ale capitolului. Vom citi Scriptura împreună, vom studia paragrafe selectate și apoi vom răspunde în rugăciune și reflecție. Fie ca Duhul să folosească cuvintele lui Henry pentru a ne întări încrederea în Domnul care își vizitează poporul cu pâine.
Citește
Ia câteva momente de liniște pentru a citi Rut capitolul 1 în întregime. Observă mișcarea de la foamete și plecare la primele semne de întoarcere. Acordă atenție numelor, deciziilor și lacrimilor care marchează fiecare despărțire. Lasă textul să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Henry. Când ești gata, vom explora împreună comentariul său.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a rezuma succesiunea necazurilor Naomei.
În acest capitol avem necazurile Naomei. I. Ca gospodină în suferință, silită de foamete să se mute în țara Moabului, ver. 1, 2. II. Ca văduvă și mamă îndoliată, plângând moartea soțului și a celor doi fii, ver. 3-5. III. Ca soacră grijulie, doritoare să fie bună cu cele două nurori, dar în pierdere cum să fie astfel când se întoarce în propria țară, ver. 6-13. Pe Orpa o lasă cu durere, ver. 14. Pe Rut o ia cu ea în teamă, ver. 15-18. IV. Ca femeie săracă trimisă înapoi la locul primei așezări, pentru a fi susținută de bunătatea prietenilor, ver. 19-22. Toate aceste lucruri erau melancolice și păreau împotriva ei, și totuși toate lucrau spre bine.Henry examinează apoi foametea care a alungat familia din Betleem.
I. O foamete în țară, în țara Canaanului, acea țară care curge cu lapte și miere. Aceasta a fost una dintre judecățile pe care Dumnezeu le amenințase să le aducă asupra lor pentru păcatele lor, Lev. xxvi. 19, 20. El are multe săgeți în tolba Sa. În zilele judecătorilor ei au fost asupriți de dușmanii lor; și, când prin acea judecată nu s-au îndreptat, Dumnezeu a încercat aceasta, căci când El judecă va birui. Când țara a avut odihnă, totuși nu a avut belșug; chiar în Betleem, care înseamnă casa pâinii, a fost lipsă. O țară roditoare este prefăcută în sterilitate, pentru a corecta și a restrânge luxul și desfrânarea celor ce locuiesc acolo.El consideră apoi mutarea lui Elimelec în Moab și consecințele acesteia.
III. Mutarea acestei familii din Betleem în țara Moabului de cealaltă parte a Iordanului, pentru subzistență, din cauza foametei, v. 1, 2. Se pare că a fost belșug în țara Moabului când a fost lipsă de pâine în țara lui Israel. Darurile obișnuite ale providenței sunt adesea dăruite în mai mare belșug celor ce sunt străini de Dumnezeu decât celor ce Îl cunosc și Îl închină. Moab este în tihnă din tinerețe, în timp ce Israel este golit din vas în vas (Ier. xlviii. 11), nu pentru că Dumnezeu iubește mai mult pe moabiți, ci pentru că ei își au partea în viața aceasta. Acolo merge Elimelec, nu pentru a se așeza pentru totdeauna, ci pentru a locui temporar, în timpul lipsurilor, așa cum Avraam, cu o ocazie similară, a mers în Egipt, și Isaac în țara filistenilor. Acum aici, 1. Grija lui Elimelec de a-și asigura familia și luarea soției și copiilor cu el au fost fără îndoială lăudabile. Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi, a tăgăduit credința, 1 Tim. v. 8. Când a fost în strâmtorările sale nu și-a părăsit casa, nu a plecat să-și caute norocul singur și nu și-a lăsat soția și copiii să se descurce singuri pentru întreținerea lor; ci, așa cum se cuvine unui soț tandru și unui tată iubitor, oriunde mergea îi lua cu el, nu ca struțul, Iov xxxix. 16. Dar, 2. Nu văd cum mutarea sa în țara Moabului, cu această ocazie, ar putea fi justificată. Avraam și Isaac au fost doar străini în Canaan și era potrivit cu condiția lor să se mute; dar sămânța lui Israel era acum așezată și nu trebuia să se mute în teritoriile păgânilor. Ce motiv avea Elimelec să plece mai mult decât oricare dintre vecinii săi? Dacă prin vreo gospodărire rea și-a risipit moștenirea și și-a vândut sau ipotecat pământul (așa cum se pare, cap. iv. 3, 4), ceea ce l-a adus într-o condiție mai nevoiașă decât alții, legea lui Dumnezeu i-ar fi obligat pe vecini să-l ajute (Lev. xxv. 35); dar nu acesta era cazul său, căci a plecat plin, v. 21. Prin cei ce au rămas acasă se vede că foametea nu era atât de extremă încât să nu fie suficient pentru a ține viața și sufletul împreună; și sarcina sa era mică, doar doi fii. Dar dacă nu putea fi mulțumit cu rația scurtă cu care se mulțumeau vecinii săi și în ziua foametei nu putea fi satisfăcut decât dacă ținea o masă la fel de îmbelșugată ca înainte, dacă nu putea trăi în speranța că vor veni ani de belșug din nou la timpul potrivit sau nu putea aștepta cu răbdare acei ani, a fost vina lui și prin aceasta a dezonorat pe Dumnezeu și țara bună pe care le-o dăduse, a slăbit mâinile fraților săi, cu care ar fi trebuit să fie dispus să-și ia partea și a dat un exemplu rău altora. Dacă toți ar face ca el, Canaanul ar fi depopulat. Notă: Este o dovadă a unui spirit nemulțumit, neîncrezător, instabil să te sături de locul în care Dumnezeu ne-a așezat și să vrei să-l părăsești imediat ori de câte ori întâlnim vreo neplăcere sau inconvenient în el. Este o nebunie să te gândești să scapi de crucea care, fiind pusă în calea noastră, trebuie s-o luăm. Este înțelepciunea noastră să facem ce e mai bun din ceea ce este, căci rareori schimbarea locului înseamnă îmbunătățirea lui. Sau, dacă ar pleca, de ce în țara Moabului? Dacă ar fi făcut cercetări, probabil ar fi găsit belșug în unele dintre semințiile lui Israel, de exemplu cele de cealaltă parte a Iordanului, care se învecinau cu țara Moabului; dacă ar fi avut acea râvnă pentru Dumnezeu și închinarea Sa și acea afecțiune pentru frații săi care se cuvenea unui israelit, nu s-ar fi convins atât de ușor să meargă și să locuiască printre moabiți.Henry reflectă asupra morților care au lăsat-o pe Naomi pustie.
V. Moartea lui Elimelec și a celor doi fii ai săi și starea deznădăjduită la care a fost redusă Naomi. Soțul ei a murit (v. 3) și cei doi fii ai ei (v. 5) la scurt timp după căsătorie, iar caldeeanul spune: Zilele lor au fost scurtate, pentru că au călcat legea căsătorindu-se cu soții străine. Vedeți aici, 1. Că oriunde mergem nu putem scăpa de moarte, ale cărei săgeți fatale zboară în toate locurile. 2. Că nu ne putem aștepta să prosperăm când ieșim din calea datoriei noastre. Cel ce își va mântui viața printr-un drum indirect o va pierde. 3. Că moartea, când vine într-o familie, face adesea spărtură după spărtură. Unul este luat pentru a pregăti pe altul să-l urmeze curând; unul este luat, și acea suferință nu este folosită cum se cuvine, și de aceea Dumnezeu trimite alta de același fel. Când Naomi și-a pierdut soțul a găsit mai multă mulțumire și a pus mai multă încredere în fiii ei. Sub umbra acestor mângâieri rămase crede că va trăi printre păgâni și era nespus de bucuroasă de aceste tărtăcuțe; dar iată că se ofilesc îndată, verzi și crescând dimineața, tăiate și uscate înainte de noapte, îngropate curând după ce s-au căsătorit, căci niciunul dintre ei nu a lăsat copii. Așa de nesigure și trecătoare sunt toate bucuriile noastre aici. De aceea este înțelepciunea noastră să ne asigurăm de acele mângâieri care vor fi sigure și de care moartea nu ne poate jefui. Dar cât de pustie era starea și cât de deznădăjduit spiritul sărmanei Naome, când femeia a rămas fără cei doi fii și soțul ei! Când aceste două lucruri, pierderea copiilor și văduvia, vin asupra ei într-o clipă, vin asupra ei în plinătatea lor, de cine va fi mângâiată? Isa. xlvii. 9; li. 19. Numai Dumnezeu are cu ce să mângâie pe cei ce sunt astfel doborâți.
Considerați
Consideră
Henry încheie urmărind întoarcerea Naomei odată ce aude de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
2. Naomi s-a întors atunci, din datorie față de poporul ei. Ea întrebase adesea de starea lor, ce recolte au avut și cum mergeau piețele, și veștile erau tot descurajatoare; dar ca slujitorul profetului, care, după ce a privit de șapte ori și nu a văzut niciun semn de ploaie, a deslușit la urmă un nor nu mai mare decât palma unui om, care curând a acoperit cerurile, tot așa Naomi a primit în cele din urmă vești bune despre belșugul din Betleem și atunci nu se poate gândi la altceva decât să se întoarcă acolo. Noile ei alianțe din țara Moabului nu au putut face să uite legătura cu țara lui Israel. Notă: Deși există un motiv pentru a fi în locuri rele, totuși, când motivul încetează, nu trebuie în niciun caz să rămânem în ele. Absența forțată de la rânduielile lui Dumnezeu și prezența forțată cu oameni răi sunt mari suferințe; dar când forța încetează și o astfel de situație este continuată din alegere, atunci devine un mare păcat. Se pare că a început să se gândească la întoarcere imediat după moartea celor doi fii ai săi, (1.) Pentru că a privit acea suferință ca o judecată asupra familiei ei pentru zăbovirea în țara Moabului; și auzind aceasta ca glasul nuielei și al Celui ce a rânduit-o, ascultă și se întoarce. Dacă s-ar fi întors la moartea soțului, poate ar fi putut salva viața fiilor; dar, când Dumnezeu judecă va birui, și dacă o suferință nu este de ajuns pentru a ne trezi la vederea și simțirea păcatului și a datoriei, alta va fi. Când moartea vine într-o familie trebuie folosită pentru îndreptarea a ceea ce este greșit în familie: când rudele ne sunt luate suntem puși să cercetăm dacă, într-o anumită privință sau alta, nu suntem în afara căii datoriei noastre, ca să ne întoarcem la ea. Dumnezeu ne aduce aminte de păcatele noastre când ucide un fiu, 1 Împărați xvii. 18. Și, dacă ne închide astfel calea cu spini, este ca să ne oblige să spunem: Vom merge și ne vom întoarce la primul nostru bărbat, ca Naomi aici la țara ei, Osea ii. 7. (2.) Pentru că țara Moabului devenise acum un loc melancolic pentru ea. Este cu puțină plăcere că poate respira în acel aer în care soțul și fiii ei au murit sau merge pe acel pământ în care ei zăceau îngropați departe de vederea ei, dar nu din gândurile ei; acum va merge din nou în Canaan. Astfel Dumnezeu ne ia mângâierile pe care ne sprijinim prea mult și în care ne mângâiem prea mult aici, în țara pribegiei noastre, ca să ne gândim mai mult la căminul nostru din cealaltă lume și prin credință și nădejde să ne grăbim spre el. Pământul ni se amărăște ca să ni se îndulcească cerul.El cântărește în cele din urmă sfatul Naomei către nurorile ei.
(2.) A făcut bine Naomi descurajând astfel pe fiicele sale să meargă cu ea, când, luându-le cu ea, le-ar fi putut salva de idolatrie Moabului și le-ar fi adus la credința și închinarea Dumnezeului lui Israel? Naomi, fără îndoială, dorea să facă așa. Dar, [1.] Dacă veneau cu ea, nu voia ca ele să vină din pricina ei. Cei ce își iau o mărturisire de religie doar din complezență față de rudele lor, pentru a-și obliga prietenii sau de dragul tovărășiei, vor fi convertiți de mică valoare și de scurtă durată. [2.] Dacă veneau cu ea, voia ca ele să facă din aceasta alegerea lor deliberată și să stea întâi și să socotească prețul, așa cum se cuvine celor ce pot lua o mărturisire de religie. Este bine să ni se spună ce e mai rău. Mântuitorul nostru a urmat acest drum cu cel care, în căldura zelului, a rostit acel cuvânt îndrăzneț: Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge. „Vino, vino”, zice Hristos, „poți tu să trăiești cum trăiesc Eu? Fiul omului n-are unde să-Și plece capul; știi aceasta și apoi cercetează dacă poți găsi în inima ta să-ți iei soarta cu El”, Mat. viii. 19, 20. Astfel se poartă Naomi cu nurorile ei. Gândurile coapte în hotărâri prin considerație serioasă sunt susceptibile să fie ținute totdeauna în închipuirea inimii, pe când ceea ce se coace repede se strică repede.
Răspunde
Unde în propria ta poveste ai simțit greutatea unei foamete care a determinat o plecare nechibzuită? Cum te-ar putea invita Domnul să te întorci acum că Și-a vizitat poporul cu pâine? Ce afecțiune pentru alții stârnește Duhul în tine care ar putea oglindi statornica alipire a Rut?
Roagă-te
Părinte milostiv, în zilele de foamete și de pierdere amară, învață-ne să ne încredem în mâna Ta suverană, pe când Îți vizitezi poporul cu pâine. Prin Duhul Tău, dă-ne dragostea statornică a Rut ca să ne întoarcem la Tine, să ne alipim de poporul Tău și de căile Tale și să ne găsim casa în harul Tău mântuitor. Cheamă-ne din orice pământ greșit și modelează inimile noastre să Te caute doar pe Tine. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →