Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 17 — Eterniseed (Epoca Reformei / Protestantism istoric)
Deschidere
Capitolul șaptesprezece din Faptele Apostolilor consemnează continuarea lucrării apostolice sub îndrumarea suverană a lui Dumnezeu, pe măsură ce Pavel merge din cetate în cetate mărturisind despre Hristos. Relatarea arată tiparul constant de a raționa din Scripturi doar pentru a stabili că Mesia cel făgăduit trebuie să sufere și să învieze, autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu determinând rezultatul, nu convingerea omenească. La Tesalonic, Berea și Atena deopotrivă, textul arată cum aceeași vestire întâlnește primiri felurite după sfatul ascuns al lui Dumnezeu, care dă înțelegere unora și îi lasă pe alții în orbirea lor firească. Capitolul pune deci înainte atât necesitatea morții și învierii lui Hristos ca substanță a doctrinei mântuitoare, cât și rânduiala dumnezeiască prin care Cuvântul prinde rădăcină în ascultătorii aleși în mijlocul neamurilor.
Citește
Citire
Citiți Faptele Apostolilor șaptesprezece cu atenție la felul în care Pavel trage mereu dovezi din Lege și Profeți, nu din rațiunea omenească. Observați răspunsurile diferite ale iudeilor și ale celor evlavioși din sinagogi, cercetarea atentă a Scripturii de către bereeni și confruntarea cu idolatrie neamurilor la Atena. Notați mai ales declarația că Dumnezeu a rânduit o zi de judecată prin Hristos cel înviat și că toate neamurile sunt chemate la pocăință sub hotărârea suverană a Lui cu privire la vremuri și hotare.
Studiu
Capitolul începe cu Pavel intrând în sinagoga din Tesalonic și, timp de trei zile de Sabat, raționând din Scripturi. Substanța argumentului său este că Hristos trebuie în mod necesar să sufere și să învieze din morți, iar Isus pe care el îl propovăduia este acel Hristos. O astfel de rațiune se întemeiază doar pe Cuvântul scris, căci numai autoritatea lui Dumnezeu poate statornici doctrina mântuirii. Unii dintre iudei și o mulțime de greci evlavioși cred, împreună cu nu puține femei de frunte, însă cea mai mare parte a iudeilor se împotrivesc și stârnesc opoziție, arătând că prezentarea exterioară a Cuvântului nu produce de la sine credință. Relatarea trece apoi la Berea, unde ascultătorii primesc Cuvântul cu bunăvoință și cercetează Scripturile zilnic pentru a confirma cele spuse. Această cercetare aduce mulți credincioși dintre iudei și greci deopotrivă, arătând că atenția stăruitoare la revelația scrisă slujește scopului suveran al lui Dumnezeu de a da înțelegere. La Atena scena se mută la idolatrie neamurilor. Pavel discută în sinagogă și în piață, apoi se adresează Areopagului. Începe cu inscripția către dumnezeul necunoscut și declară că Făcătorul tuturor lucrurilor nu locuiește în temple făcute de mâini și nu cere slujire din mâini omenești, deoarece El dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. Dumnezeu a făcut dintr-o singură sânge toate neamurile, a hotărât vremurile rânduite și hotarele locuirii lor și a făcut aceasta ca ele să-L caute, deși El nu este departe de niciunul. Textul subliniază că în vremurile trecute Dumnezeu a trecut cu vederea neștiința neamurilor, însă acum poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea în dreptate prin Omul pe care L-a orânduit, dând tuturor dovadă prin învierea Lui din morți. Unii batjocoresc la pomenirea învierii, alții amână, iar câțiva se alipesc de Pavel și cred. Pretutindeni, suveranitatea lui Dumnezeu stăpânește atât propovăduirea cât și primirea ei, căci același Cuvânt care împietrește o inimă deschide alta după sfatul Său ascuns.
Considerați
Considerare
Această relatare stă în continuitate cu părțile anterioare din Faptele Apostolilor unde Cuvântul este propovăduit mai întâi iudeului și apoi grecului, și cu mărturia profetică că Slujitorul Domnului va fi lumină pentru neamuri. Ea se potrivește cu mărturia mai largă a Scripturii că credința vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce puterea de a da pocăință rămâne la Domnul care deschide inima. Același tipar apare în epistole, unde Pavel afirmă că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuire pentru oricine crede, însă nu toți ascultă de Evanghelie pentru că Dumnezeu are milă de cine voiește să aibă milă. Capitolul ilustrează deci deosebirea legământului dintre cei care, în administrația exterioară a Cuvântului, îl primesc și cei care nu îl primesc, extinzând totodată chemarea la pocăință către toate neamurile sub un singur Făcător și Judecător.
Răspunde
Răspuns
În ce măsură ne întemeiem acum înțelegerea persoanei și lucrării lui Hristos doar pe mărturia Scripturii, nu pe opinia omenească dominantă? Cum ne învață relatarea primirilor felurite la Tesalonic, Berea și Atena să recunoaștem rânduiala suverană a lui Dumnezeu în răspândirea și primirea actuală a Evangheliei? În ce feluri concrete se aplică porunca de a ne întoarce de la idoli la preocupările și încrederile care ocupă generația noastră?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule Atotputernic, care singur deschizi înțelegerea ca să primească Cuvântul Tău, dă-ne să cercetăm Scripturile cu sârguința bereenilor și să ne odihnim doar pe autoritatea revelației Tale. Rânduiește pașii noștri după sfatul Tău suveran, ca mărturia morții și învierii lui Hristos să găsească loc în inimile pregătite de Tine. Adu-Ți aminte de îndurările legământului Tău față de poporul Tău și întinde chemarea la pocăință printre neamuri așa cum ai hotărât. Păzește-ne de orbirea care refuză adevărul limpede și de idolatrie care înlocuiește lucrurile create cu Dumnezeul cel viu. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.