← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici

2 Cronici 33-36 — cu Simeon

2 Cronici 33-36Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadența măsurată a via media, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, unde căldura evanghelică a amvonului din secolul al XVIII-lea întâlnește disciplina constantă a Bisericii Engleze. În capitolele de încheiere ale Cărții a Doua a Cronicilor, Simeon urmărește mișcările răbdării divine și ale căinței umane, invitându-ne să primim cuvântul cu aceeași blândețe a inimii care l-a marcat pe Iosia și aceeași speranță care l-a susținut pe Manase.
Citește

Citire

Să ascultăm acum istoria sfântă însăși. Cu reverență liniștită citim ultimele patru capitole ale Cărții a Doua a Cronicilor, lăsând narațiunea inspirată să vorbească înainte ca vreun comentariu omenesc să fie adăugat.
Studiu
Simeon începe prin a introduce discursul despre pocăința lui Manase. Versetele 10-13. DISCURS: 430 POCĂINȚA LUI MANASE 2 Cronici 33:10-13. Și Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte. De aceea Domnul a adus peste ei căpeteniile oștirii împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase printre spini, l-au legat cu lanțuri și l-au dus în Babilon. Și când a fost în necaz, a căutat pe Domnul Dumnezeul său și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului părinților săi și s-a rugat către El; și El s-a lăsat înduplecat de el, i-a ascultat cererea și l-a adus iarăși la Ierusalim, în împărăția sa. Atunci Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. În istoriile scrise de oameni, atenția noastră este îndreptată continuu către cauzele secundare; dar în relatările inspirate vedem fiecare eveniment trasat până la Prima Mare Cauză a tuturor. Apoi examinează felul în care se arată pocăința. Atunci și-a vărsat sufletul în rugăciune fierbinte, 'oferindu-și cererile cu strigăte puternice și lacrimi' și luptând, ca să zicem așa, cu Dumnezeu pentru a obține o binecuvântare [Notă: Rugăciunea lui este menționată în mod repetat, ver. 18, 19, fără îndoială din cauza fervorii ei.]. Astfel se va arăta pocăința oriunde se găsește: fie că suntem aduși la ea prin necazuri sau nu; da, fie că am săvârșit o astfel de nelegiuire ca Manase sau nu; acestea vor fi trăsăturile principale ale experienței noastre, dacă suntem cu adevărat pocăiți. Primul semn al pocăinței lui Pavel a fost: 'Iată, se roagă!' și ce gândea despre sine, putem judeca din faptul că se numea 'cel dintâi dintre păcătoși'. Întrebați-vă deci, frați iubiți, dacă ați fost vreodată aduși să vă smeriți înaintea lui Dumnezeu; și nu puțin, ci 'mult'? Întrebați-vă dacă strigătele voastre către Dumnezeu sunt smerite, fierbinți, constante, pline de credință? Trecând la Iosia, Simeon se adresează stării de spirit pe care amenințările lui Dumnezeu ar trebui să o producă. Ce stare de spirit ar trebui să producă în noi amenințările lui Dumnezeu — Conduita lui Iosia în această ocazie va servi să ne îndrume gândurile. Amenințările lui Dumnezeu ar trebui să producă în noi, 1. O teamă de judecățile Lui — [Dacă oamenii pot 'pufăi' la judecățile lui Dumnezeu [Notă: Psalmii 10:5.], este pentru că nu au considerat niciodată cât de înspăimântătoare sunt ele. Să gândească orice om serios la 'locuirea cu arderi veșnice' [Notă: Isaia 33:14. Vezi și Marcu 9:43-48 și Apocalipsa 14:10-11.], și îl vom sfida să nu tremure, ca Felix [Notă: Faptele 24:25.] și Belșazar [Notă: Daniel 5:5-6.]. Iosia 'și-a sfâșiat hainele' de groază când a auzit doar de calamități temporale: cu cât mai mult ar trebui să ne temem noi, când auzim de mizeriile care vor fi îndurate în 'lacul care arde cu foc și pucioasă!' ] 2. El subliniază importanța cunoașterii Sfintelor Scripturi. [Cuvântul lui Dumnezeu denunță răzbunarea împotriva multor caractere considerate nevinovate printre oameni: nici ignoranța noastră față de aceste amenințări nu va împiedica sau întârzia executarea lor. Să studiem deci oracolele sacre cu referire expresă la noi înșine, ca să știm ce spune Dumnezeu în ele cu privire la noi. Poate vom găsi multe pasaje care, aplicate la inimile noastre, ne vor da prilejul să plângem ca evlaviosul monarh dinaintea noastră. Mai bine ar fi să cunoaștem întreaga măsură a vinovăției noastre și astfel să fim stimulați la pocăință, decât prin ignorarea stării noastre să rămânem nepocăiți, până când mânia lui Dumnezeu va veni peste noi la culme.] 2. Cât de invidabilă este condiția unui adevărat pocăit! [Fiecare rugăciune a unui pocăit adevărat este 'ascultată' de Dumnezeu. Să-și 'deschidă gura oricât de larg, Dumnezeu o va umple' [Notă: Isaia 55:7.].
Considerați

Considerare

Simeon laudă mila minunată a Dumnezeului nostru. Mila minunată a Dumnezeului nostru — [Cine ar fi crezut că un astfel de păcătos ca Manase ar fi putut vreodată să obțină milă? Totuși Dumnezeu l-a iertat și l-a pus ca pildă, pentru a mări bogățiile covârșitoare ale harului Său. Nimeni să nu deznădăjduiască deci. Dacă am fi la fel de josnici ca Manase însuși, ar trebui să mergem la Dumnezeu cu asigurarea că nu ne va respinge, cu condiția să fim cu adevărat smeriți și să căutăm milă prin sângele lui Isus. Pe de altă parte, să nu ne bizuim pe această milă și să continuăm în păcat cu speranța că vom pocăi în cele din urmă și vom fi mântuiți. Astăzi Dumnezeu ne cheamă; mâine ușa milei poate fi închisă. Domnul să ne dea să ne pocăim acum ca Manase și de acum înainte să ne închinăm cu totul slujirii Dumnezeului nostru! El prezintă condiția invidabilă a adevăratului pocăit. Să pledeze doar ceea ce a făcut și a suferit Domnul Isus pentru el, și Dumnezeu nu va respinge niciodată rugăciunea lui. Cu siguranță deci nu există om atât de cu adevărat fericit ca acela care 'umblă smerit cu Dumnezeul său'. Într-adevăr, Domnul nostru însuși ne spune aceasta în mod repetat; 'Ferice de cei săraci în duh: ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați' [Notă: Matei 5:3-4.]. Dar s-ar putea crede că o astfel de stare de spirit umilă ar fi nepotrivită pentru un om de putere și bogăție. Monarhul evreu însă nu a avut o astfel de concepție deșartă; el nu a considerat-o nepotrivită nici măcar pentru înalta sa poziție să simtă, ba chiar să manifeste și tuturor din jurul său, o teamă de Dumnezeu. Să căutăm deci cu toții, cei mari ca și cei mici, cei spirituali ca și cei profani, să avem 'o inimă gingașă'.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria mea poveste a devenit necazul dascălul neașteptat al pocăinței? Cum primesc cuvântul când acesta înfruntă păcatele ascunse mai degrabă decât pe cele publice? Ce ar însemna, în ziua aceasta, să cultiv inima gingașă pe care au primit-o atât Manase cât și Iosia?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, care ai trimis pe solii Tăi ridicându-se dis-de-dimineață, dă-ne inimi care să tremure la cuvântul Tău și să se întoarcă la mustrarea Ta. Păzește-ne de prezumția care amână pocăința și de împietrirea care își bate joc de răbdarea Ta. Așa cum l-ai restaurat pe Manase și l-ai primit pe Iosia, primește și rugăciunile noastre smerite și fă-ne roditori în îndreptarea vieții, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →