Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ieremia 41-42 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Ieremia 41–42 urmărește urmările tragice ale uciderii lui Ghedalia și căutarea neliniștită a rămășiței după îndrumare. Reflecțiile sale dezvăluie atât îndurarea oferită celor ce rămân în țară, cât și primejdia inimilor care doar prefăcător caută pe Domnul. Prin expunerea atentă a lui Henry vedem cum căpeteniile se apropie de proroc, primesc un cuvânt limpede și apoi se luptă cu propriile intenții împărțite. Studiul ne invită să cercetăm cât de lesne pretindem că suntem gata să ascultăm, în timp ce în taină ne trasăm propriul drum. Perspectivele lui Henry ne îndeamnă și astăzi să ne încredem în făgăduințele lui Dumnezeu mai degrabă decât să fugim spre alternative ce par mai sigure. Cuvintele sale să ne întărească pașii nesiguri de astăzi.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la Ieremia 41 și 42. Ascultă cum ultima comunitate fragilă din Iuda se confruntă cu o violență neașteptată, apoi se adună ca să întrebe pe proroc ce voiește Domnul să facă. Observă făgăduințele lor solemne și așteptarea de zece zile înainte de sosirea răspunsului. Lasă textul să descopere atât îndurarea ținută pentru cei ce rămân, cât și judecata ce urmează oricărui plan născut din tăinuită necredință.
Studiu
Henry începe prin a descrie apropierea mult întârziată a rămășiței de Ieremia.
Avem motive să ne întrebăm cum a scăpat prorocul Ieremia de sabia lui Ismael; se pare că a scăpat și nu era prima oară când Domnul îl ascundea. Este de asemenea ciudat că în aceste răsturnări violente nu a fost consultat până acum și sfatul lui cerut și urmat. Dar se pare că ei nu știau că un proroc era printre ei. Deși poporul acesta era ca niște tăciuni scoși din foc, totuși nu s-au întors la Domnul. Acest popor are o inimă răzvrătită și răzvrătitoare; iar disprețul față de Dumnezeu și providența Sa, față de Dumnezeu și prorocii Săi, este încă păcatul care îi prinde cel mai lesne. Dar acum, în cele din urmă, ca să servească un scop, Ieremia este căutat și toate căpeteniile, Iohanan însuși neexceptat, cu tot poporul de la cel mai mic până la cel mai mare, îi fac o vizită; s-au apropiat (v. 1), ceea ce arată că până atunci ținuseră distanță de proroc și fuseseră sfioși față de el. Acum aici,Henry dezvăluie apoi cererea atent formulată a poporului pentru călăuzire.
I. Ei doresc ca el, prin rugăciune, să ceară de la Dumnezeu îndrumare ce să facă în clipa critică de față, v. 2, 3. Se exprimă minunat de bine. 1. Cu mare respect față de proroc. Deși era sărac și umil și sub porunca lor, totuși se adresează lui cu smerenie și supunere, ca niște cerșetori ai ajutorului său, pe care totuși îl sugerează ca fiind nedemni de el: 'Să fie primită, te rugăm, cererea noastră înaintea ta'. Îl complimentează astfel în speranța de a-l convinge să spună ce ar vrea ei. 2. Cu o mare părere despre interesul său în cer: 'Roagă-te pentru noi, care nu știm cum să ne rugăm pentru noi înșine. Roagă-te Domnului Dumnezeului tău, căci noi nu suntem vrednici să-L numim al nostru și nici nu avem motiv să așteptăm vreo favoare de la El'. 3. Cu un mare simțământ al nevoii lor de îndrumare dumnezeiască. Vorbesc despre ei înșiși ca obiecte ale milei: 'Suntem doar o rămășiță, doar puțini din mulți; cât de lesne va fi înghițită o astfel de rămășiță și totuși este păcat să se întâmple'. Ochii tăi văd în ce strâmtorare suntem, în ce impas ne aflăm; dacă poți face ceva, ajută-ne'. 4. Cu dorință de îndrumare dumnezeiască: 'Să ia Domnul Dumnezeul tău în gând și sub mâna Sa această ruină și să ne arate calea în care să umblăm și să ne așteptăm la prezența Lui cu noi și lucrul pe care să-l facem, cursul pe care să-l luăm pentru propria noastră siguranță'. Observă: În orice caz dificil și îndoielnic ochiul nostru trebuie ridicat spre Dumnezeu pentru călăuzire. Atunci ei puteau aștepta să fie îndrumați printr-un duh de prorocie, care acum a încetat; dar noi putem încă în credință să ne rugăm să fim călăuziți de un duh de înțelepciune în inimile noastre și de indiciile providenței.Henry prezintă apoi porunca clară a Domnului de a rămâne în țară.
1. Că este voia lui Dumnezeu ca ei să rămână unde sunt și făgăduința Lui că, dacă vor face așa, va fi cu siguranță bine cu ei; El vrea ca ei să rămână în continuare în această țară, v. 10. Frații lor au fost siliți să iasă din ea în robie și aceasta era necazul lor; să socotească deci o îndurare faptul că pot rămâne în ea și o datorie să rămână în ea. Cei a căror soartă este în Canaan să nu o părăsească cât timp o pot păstra. Ar fi fost de ajuns să-i oblige dacă Dumnezeu ar fi spus doar: 'Vă poruncesc, pe credincioșia voastră, să rămâneți în continuare în țară'; dar mai degrabă îi convinge la aceasta ca un prieten decât o poruncește ca un stăpân. (1.) El exprimă o foarte gingașă îngrijorare pentru ei în starea lor nenorocită de acum: 'Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut'. Deși ei arătaseră puține semne de pocăință pentru păcatele lor, totuși Dumnezeu, ca unul întristat de nenorocirea lui Israel (Jud. x. 16), începe să-I pară rău de judecățile pe care le adusese asupra lor pentru păcatele lor. Nu că Și-ar fi schimbat gândul, ci era foarte gata să-Și schimbe calea și să Se întoarcă în îndurare la ei. Timpul lui Dumnezeu de a Se căi cu privire la robii Săi este când vede că, precum aici, puterea lor s-a dus și nu mai este nimeni închis sau rămas, Deut. xxxii. 36. (2.) El răspunde argumentului pe care îl aveau împotriva rămânerii în această țară. Se temeau de împăratul Babilonului (cap. xli. 18), ca nu cumva să vină și să răzbune moartea lui Ghedalia asupra lor, deși nu erau deloc părtași la ea, ba dimpotrivă, mărturisiseră împotriva ei. Bănuiala era străină și nerezonabilă; dar, dacă ar fi existat vreun temei pentru ea, aici se spune de ajuns ca s-o îndepărteze (v. 11): 'Nu vă temeți de împăratul Babilonului, deși este un om de mare putere și puțină milă și un prinț foarte arbitrar, a cărui voie este lege și de aceea vă temeți că va profita de acest pretext, deși fără niciun temei rațional, împotriva voastră; nu vă temeți de el, căci teama aceea va aduce o cursă: nu vă temeți de el, căci Eu sunt cu voi; și, dacă Dumnezeu este pentru voi ca să vă mântuiască, cine poate fi împotriva voastră ca să vă vatăme?' Astfel a rânduit Dumnezeu ca să preîntâmpine și să potolească până și temerile neîntemeiate ale poporului Său, care îi descurajează în calea datoriei; este de ajuns în făgăduințe ca să-i încurajeze. (3.) El le asigură că, dacă vor rămâne în continuare în această țară, nu vor fi doar în siguranță față de împăratul Babilonului, ci vor fi făcuți fericiți de Împăratul împăraților: 'Vă voi zidi și vă voi sădi; veți prinde rădăcină din nou și veți fi temelia nouă a unui alt stat, o împărăție-fenix, ridicându-se din cenușa celei din urmă'. Se adaugă (v. 12): 'Vă voi arăta îndurări'. Observă: În toate mângâierile noastre putem citi îndurările lui Dumnezeu. Dumnezeu le va arăta îndurare în aceasta, că nu doar împăratul Babilonului nu-i va nimici, ci va avea milă de ei și îi va ajuta să se așeze. Observă: Orice bunătate ne fac oamenii trebuie s-o atribuim bunătății lui Dumnezeu. El face ca aceia de care Se îndură să fie miluiți chiar de cei ce i-au dus în robie, Ps. xvi. 46. 'Împăratul Babilonului, având acum dispoziția țării, vă va face să vă întoarceți în propria voastră țară, vă va așeza din nou în locuințele voastre și vă va pune în stăpânirea pământurilor ce v-au aparținut odinioară'. Observă: Dumnezeu a făcut din ceea ce este cu adevărat privilegiul nostru o datorie, iar ascultarea noastră va fi propria ei răsplată. 'Rămâneți în această țară și ea va fi iarăși țara voastră și veți continua în ea. Nu o părăsiți acum când stați atât de aproape de a vă bucura din nou de ea. Nu fiți atât de neînțelepți încât să vă lepădați de propriile îndurări pentru deșertăciuni mincinoase.'
Considerați
Considerare
Henry încheie expunând ipocrizia care stătea la temelia cercetării lor.
3. Că Dumnezeu cunoștea ipocrizia lor în cercetările lor adresate Lui și că, atunci când au întrebat ce voiește El să facă, erau hotărâți să-și ia propria cale; și de aceea sentința care fusese rostită mai înainte condiționat este făcută absolută. După ce le-a pus înainte binele și răul, binecuvântarea și blestemul, la sfârșit face aplicarea a ceea ce spusese. Și aici, (1.) El protestează cu solemnitate că a rostit cu credincioșie mesajul său, v. 19. Concluzia întregii chestiuni este: 'Nu coborâți în Egipt; nu ascultați de porunca lui Dumnezeu dacă faceți așa și ceea ce v-am spus va fi o mărturie împotriva voastră; căci știți cu siguranță că, fie că veți asculta, fie că nu veți asculta, v-am avertizat limpede; nu puteți acum să pledați necunoașterea voinței lui Dumnezeu'. (2.) El îi acuză de prefăcătorie josnică în cererea pe care I-au adresat-o pentru îndrumare dumnezeiască (v. 20): 'Ați prefăcut în inimile voastre; ați mărturisit un lucru și ați intenționat altul, făgăduind ceea ce nu ați intenționat niciodată să împliniți'. Ați folosit înșelăciune împotriva sufletului vostru (așa sună nota marginală); căci cei ce cred că pot înșela pe Dumnezeu vor dovedi la urmă că au pus o înșelăciune osânditoare asupra lor înșiși. (3.) El știe deja că sunt hotărâți să meargă împotriva poruncii lui Dumnezeu; probabil au arătat-o prin înfățișare și murmure tainice deja, înainte ca el să-și fi terminat cuvântarea. Totuși, a vorbit din partea Celui ce le cunoștea inimile: 'Nu ați ascultat glasul Domnului Dumnezeului vostru; nu aveți o dispoziție să-L ascultați'. Astfel Moise, la sfârșitul predicii sale de rămas-bun, le spusese (Deut. xxxi. 27, 29): 'Știu răzvrătirea ta și grumazul tău țeapăn și că te vei strica pe tine însuți'. Admirați răbdarea lui Dumnezeu, că Îi place să vorbească celor care, știe El, nu-L vor asculta și să Se ocupe de cei care, știe El, vor lucra cu mare viclenie, Isa. xlviii. 8. (4.) De aceea le citește osânda, întărind ceea ce spusese mai înainte: 'Să știți cu siguranță că veți muri de sabie', v. 22. Amenințările lui Dumnezeu pot fi disprețuite, dar nu pot fi anulate de necredința omului. Foametea și ciuma vor urmări pe acești păcătoși; căci nu există loc privilegiat de arestările dumnezeiești și niciun răufăcător nu poate ieși din jurisdicția lui Dumnezeu. Veți muri în locul unde doriți să mergeți. Observă: Nu știm ce este bun pentru noi înșine; și adesea se dovedește aducător de necaz și uneori fatal ceea ce ne place cel mai mult și asupra căruia ne este mai mult așezată inima.
Răspunde
Răspuns
Unde, în hotărârile mele de acum, sunt cel mai ispitit să cer lui Dumnezeu îndrumare în timp ce prefer deja propriul meu plan? Cum mă provoacă făgăduința prezenței lui Dumnezeu cu cei ce rămân instinctul meu de a scăpa de dificultate? Cum ar arăta, în această săptămână, să ascult chiar când calea poruncită pare expusă sau nesigură?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, păzește-ne de inima îndoită care cere sfat, dar în taină își hotărăște propria cale. Dă-ne harul să așteptăm toate cele zece zile dacă este nevoie și să primim Cuvântul Tău fără să-l edităm. Învață-ne să ne încredem în prezența Ta în țara pe care ai rânduit-o mai degrabă decât să fugim spre o siguranță închipuită. Unde teama de stăpânitori sau de foamete șoptește, lasă făgăduința Ta să vorbească mai tare. Formează în noi o singură hotărâre de a asculta fie că cuvântul ni se pare bun sau rău ochilor noștri. Să fim găsiți printre cei ce Te cheamă cu adevărat pe Tine Dumnezeul nostru și umblă pe calea pe care o deschizi. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →