← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel

2 Samuel 7-8 — cu Matthew Henry

2 Samuel 7-8Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra cărții 2 Samuel 7-8 ne invită să privim cum David trece de la odihnă la revelație și de la ambiția regală la rugăciunea smerită. Henry arată cum dorința regelui de a zidi o casă pentru chivot întâlnește un plan divin mai mare care se întinde mult dincolo de o singură generație. Comentariile sale scot în evidență inițiativa lui Dumnezeu în promisiunile legământului și atitudinea potrivită de recunoștință care urmează. Pe măsură ce îl urmăm pe Henry prin aceste capitole, vedem atât gingășia purtărilor părintești ale lui Dumnezeu, cât și siguranța care vine atunci când Cuvântul Său este crezut. Lecția de astăzi pregătește deci inima să primească aceleași asigurări care l-au întărit pe David cu secole în urmă.
Citește

Citire

Acordă-ți acum timp să citești capitolele 7 și 8 din 2 Samuel încet și cu rugăciune. Observă odihna statornică a lui David, dorința lui de a cinsti chivotul și mesajul surprinzător pe care Natan îl aduce de la Domnul. Urmărește cum promisiunile se mută de la zidirea templului la o casă și o împărăție veșnică. Lasă narațiunea să se așeze înainte de a trece la reflecțiile lui Henry asupra acestor evenimente hotărâtoare.
Studiu
Henry începe prin a descrie odihna prezentă a lui David. Aici este, I. David în odihnă. El ședea în casa sa (v. 1), liniștit și netulburat, neavând nevoie să iasă pe câmp: Domnul îi dăduse odihnă de jur împrejur, de la toți cei ce erau vrăjmași ai așezării sale pe tron, și el s-a hotărât să se bucure de acea odihnă. Deși era om al războiului, el era pentru pace (Ps. 120:7) și nu se desfăta în război. Nu stătuse mult în odihnă, nici nu trecu mult până să fie din nou angajat în război; dar în clipa de față se bucura de o liniște și era în elementul său când ședea în casa sa, cugetând la legea lui Dumnezeu. Apoi trece la gândul lui David de a zidi un templu. II. Gândul lui David de a zidi un templu pentru cinstirea lui Dumnezeu. El zisese un palat pentru sine și o cetate pentru slujitorii săi; și acum se gândește să zidească o locuință pentru chivot. 1. Astfel ar face o întoarcere recunoscătoare pentru cinstele pe care Dumnezeu i le-a pus. Notă: Când Dumnezeu, în providența Sa, a făcut mult pentru noi în chip remarcabil, aceasta ar trebui să ne îndemne să chibzuim ce putem face noi pentru El și slava Sa. Ce voi întoarce Domnului? 2. Astfel ar folosi liniștea prezentă și ar face un bun uz de odihna pe care Dumnezeu i-o dăduse. Acum, când nu era chemat să slujească lui Dumnezeu și lui Israel pe înălțimile câmpului, și-ar folosi gândurile, timpul și averea slujindu-L în alt fel și nu s-ar lăsa în voia comodității, cu atât mai puțin a luxului. Când Dumnezeu, în providența Sa, ne dă odihnă și ne găsește puțin de făcut în treburi lumești, trebuie să facem cu atât mai mult pentru Dumnezeu și sufletele noastre. Cât de diferite erau gândurile lui David când ședea în palatul său de cele ale lui Nebucadnețar când umbla în al său! Dan. 4:29, 30. Omul acela mândru nu se gândea la nimic altceva decât la puterea propriei sale puteri și la cinstea propriei sale maiestăți; acest suflet smerit este plin de planuri cum să-L slăvească pe Dumnezeu și să-I dea cinste. Și cum Dumnezeu se împotrivește celor mândri și dă har și slavă celor smeriți, evenimentul a arătat. David a socotit (v. 2) măreția propriei sale locuințe (Eu locuiesc într-o casă de cedru) și a comparat cu aceea smerenia locuinței chivotului (chivotul locuiește înăuntrul perdelelor) și a socotit aceasta nepotrivit, ca el să locuiască într-un palat și chivotul într-un cort. David fusese neliniștit până a găsit un loc pentru chivot (Ps. 132:4, 5), și acum este neliniștit până găsește un loc mai bun. Sufletele recunoscătoare și pline de har, (1.) Nu socotesc niciodată că pot face destul pentru Dumnezeu, ci, când au făcut mult, mai plănuiesc încă să facă mai mult și născocesc lucruri darnice. (2.) Nu pot să se bucure de propriile lor comodități când văd Biserica lui Dumnezeu în necaz și sub un nor. David poate lua puțină plăcere într-o casă de cedru pentru sine, dacă chivotul nu are una. Cei ce se întindeau pe paturi de fildeș și nu se întristau pentru necazul lui Iosif, deși aveau muzica lui David, nu aveau duhul lui David (Amos 6:4, 6), nici cei ce locuiau în casele lor căptușite cu lemn în timp ce casa lui Dumnezeu zăcea pustie. Apoi Henry arată cum Dumnezeu înlocuiește acel scop. I. Scopul lui David de a zidi lui Dumnezeu o casă este înlocuit. Dumnezeu a luat seama la acel scop, căci El știe ce este în om; și a fost bine plăcut de el, după cum se arată în 1 Împărați 8:18: 'Bine ai făcut că ți-a fost în inimă'; totuși i-a interzis să continue cu scopul său (v. 5): 'Tu vei zidi oare o casă? Nu, nu vei zidi' (cum se explică în locul paralel, 1 Cron. 17:4); 'este altă lucrare rânduită pentru tine să o faci, care trebuie făcută mai întâi'. David este om al războiului și trebuie să lărgească hotarele lui Israel, ducând mai departe cuceririle lor. David este un dulce psalmist și trebuie să pregătească psalmi pentru folosul templului când va fi zidit și să așeze rândurile leviților; dar geniul fiului său se va potrivi mai bine pentru zidirea casei și el va avea o vistierie mai bună ca să suporte cheltuiala ei, și de aceea să fie păstrată pentru el s-o facă. După cum fiecare om a primit darul, așa să slujească. Zidirea unui templu trebuia să fie o lucrare de timp și pregătiri făcute pentru ea; dar era un lucru care nu fusese pomenit până acum. Dumnezeu îi spune, 1. Că până acum El nu avusese niciodată o casă zidită pentru El (v. 6), un cort slujise până acum și ar fi putut sluji încă o vreme. Dumnezeu nu ține seama de pompă exterioară în slujba Sa; prezența Sa era la fel de sigură cu poporul Său când chivotul era într-un cort ca atunci când era într-un templu. David era neliniștit că chivotul era în perdele (o locuință smerită și mișcătoare), dar Dumnezeu nu s-a plâns niciodată de aceasta ca de vreo neliniște pentru El. El nu locuia, ci umbla, și totuși nu obosea. Hristos, asemenea chivotului, când era aici pe pământ umbla într-un cort sau tabernacol, căci umbla făcând bine și nu locuia în nicio casă a Sa, până când S-a înălțat sus, la locuințele de sus, în casa Tatălui Său, și acolo S-a așezat. Biserica, asemenea chivotului, în această lume este ambulantă, locuiește într-un cort, pentru că starea ei prezentă este atât pastorală cât și militară; cetatea ei care rămâne este viitoare. David, în psalmii săi, numește adesea cortul templu (ca Ps. 5:7; 27:4; 29:9; 65:4; 138:2), pentru că răspundea intenției unui templu, deși era făcut doar din perdele. Oamenii înțelepți și buni nu prețuiesc arătarea, când au substanța. David poate că avea mai multă adevărată evlavie și mai dulce comuniune cu Dumnezeu într-o casă de perdele decât oricare dintre urmașii săi în casa de cedru. 2. Că El nu dăduse niciodată porunci sau îndrumări, sau cea mai mică aluzie, vreunuia dintre sceptrele lui Israel, adică vreunuia dintre judecători, 1 Cron. 17:6 (căci conducătorii sunt numiți sceptre, Ezech. 19:14, marele Conducător este numit așa, Num. 24:17), cu privire la zidirea templului, v. 7. Acea închinare numai este primită care este instituită; de ce ar proiecta deci David ceea ce Dumnezeu nu a rânduit niciodată? Să aștepte o împuternicire și apoi să o facă. Mai bine un cort rânduit de Dumnezeu decât un templu născocit de el însuși. În cele din urmă el tratează binecuvântările promise casei lui David. IV. Binecuvântări sunt transmise familiei și posterității lui David. David se hotărâse să zidească lui Dumnezeu o casă și, în răsplată, Dumnezeu promite să-i zidească lui o casă, v. 11. Orice facem pentru Dumnezeu sau proiectăm cu sinceritate să facem, deși Providența ne împiedică să o facem, nu ne vom pierde în niciun chip răsplata. El promisese să-i facă un nume (v. 9); aici promite să-i facă o casă, care să susțină acel nume. Ar fi o mare mulțumire pentru David, cât timp trăia, să aibă asigurarea inviolabilă a unei promisiuni divine că familia sa va înflori când el va fi mort. După fericirea sufletelor noastre și a Bisericii lui Dumnezeu, ar trebui să dorim fericirea seminției noastre, ca aceia care vin din noi să-L laude pe Dumnezeu pe pământ când noi Îl lăudăm în cer.
Considerați

Considerare

Henry mai târziu scoate în evidență sensul mai deplin pentru Hristos. 2. Altele dintre ele se referă la Hristos, care este adesea numit David și Fiul lui David, acel Fiu al lui David spre care aceste promisiuni arătau și în care și-au avut împlinirea deplină. El era din sămânța lui David, Faptele 13:23. Lui Dumnezeu I-a dat tronul tatălui Său David (Luca 1:32), toată puterea atât în cer cât și pe pământ, și autoritate să execute judecata. El trebuia să zidească templul Evangheliei, o casă pentru numele lui Dumnezeu, Zah. 6:12, 13. Acea promisiune: 'Eu voi fi Tatăl Lui și El va fi Fiul Meu' este aplicată în mod expres lui Hristos de apostol, Evr. 1:5. Dar stabilirea casei Sale, a tronului Său și a împărăției Sale, pentru totdeauna (v. 13 și iarăși și a treia oară v. 16: pentru totdeauna), nu poate fi aplicată nimănui altcuiva decât lui Hristos și împărăției Sale. Casa și împărăția lui David au ajuns de mult la sfârșit; numai împărăția Mesia este veșnică și sporirea stăpânirii și păcii Sale nu va avea sfârșit. Presupunerea de a comite nelegiuire nu poate fi aplicată într-adevăr Mesiei însuși, dar este aplicabilă (și foarte mângâietoare) seminției Sale duhovnicești. Adevărații credincioși au slăbiciunile lor, pentru care pot aștepta să fie corectați, dar nu vor fi lepădați. Fiecare călcare a legământului nu ne va arunca afară din legământ. Acum, (1.) Acest mesaj Natan l-a transmis cu credincioșie lui David (v. 17); deși, interzicându-i să zidească templul, contrazicea propriile sale cuvinte, totuși nu a fost înapoi să o facă când a fost mai bine informat cu privire la gândul lui Dumnezeu. (2.) Aceste promisiuni Dumnezeu le-a împlinit cu credincioșie lui David și seminției sale la timpul potrivit. Deși David nu a reușit să-și împlinească scopul de a zidi lui Dumnezeu o casă, totuși Dumnezeu nu a rămas în urmă cu împlinirea promisiunii Sale de a-i zidi lui o casă. Astfel este caracterul legământului sub care suntem; deși sunt multe eșecuri în împlinirile noastre, nu sunt în ale lui Dumnezeu.
Răspunde
1. Unde, în sezonul meu actual de odihnă sau activitate, mă invită Dumnezeu să las deoparte propriile mele planuri? 2. Cum mă încurajează certitudinea promisiunilor lui Dumnezeu către David să-L încredințez cu propria mea casă? 3. În ce feluri pot cultiva recunoștința smerită pe care David a arătat-o după ce a primit Cuvântul Domnului?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, stăm cu uimire înaintea legământului Tău cu David, care promite un tron veșnic împlinit în Hristos, Împăratul nostru. Prin Duhul Tău, modelează inimile noastre ca să primim Cuvântul Tău cu smerită încredere, odihnindu-ne în planurile Tale suverane mai degrabă decât în ale noastre. Stabilește casele noastre în adevărul Tău și lasă ca aceste promisiuni să aprindă o nădejde care dăinuiește din generație în generație, în timp ce Te slujim în puterea pe care Tu o dai. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →