← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Petru

2 Petru 1 — cu Matthew Henry

2 Petru 1Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Tratamentul atent verset cu verset al lui Matthew Henry asupra capitolului întâi din A doua epistolă a lui Petru ne invită să zăbovim asupra cuvintelor de început ale apostolului și asupra chemării practice care urmează. În lecția de astăzi urmărim cum Henry situează mai întâi salutul epistolei, apoi urmează chemarea pas cu pas a lui Petru de a crește în har. Observațiile sale ne amintesc că același Duh care a inspirat textul lucrează și astăzi pentru a înmulți credința, virtutea și dragostea în fiecare generație de credincioși. Pe măsură ce ascultăm, suntem încurajați să primim capitolul nu doar ca un sfat antic, ci ca o îndrumare vie pentru propria noastră umblare cu Hristos.
Citește
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi în întregime capitolul întâi din A doua epistolă a lui Petru. Observă salutul călduros, lista harurilor ce trebuie cultivate și făgăduința unei intrări bogate în împărăția veșnică. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a situa introducerea celei de-a doua epistole în contextul epistolei anterioare a lui Petru. Apostolul Petru, fiind mișcat de Duhul Sfânt să scrie din nou celor care dintre iudei s-au întors la credința în Hristos, începe această a doua epistolă cu o introducere în care aceleași persoane sunt descrise și aceleași binecuvântări sunt dorite ca în prefața epistolei sale anterioare; dar există unele adăugiri sau modificări care trebuie observate în toate cele trei părți ale introducerii. Henry examinează apoi descrierea scriitorului și credința prețioasă primită de cititori. II. Avem o prezentare a oamenilor cărora le este scrisă epistola. Ei sunt descriși în epistola anterioară ca aleși după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, iar aici ca cei care au primit credința prețioasă în Domnul nostru Isus Hristos; căci credința menționată aici este cu totul diferită de credința falsă a ereticului, de credința prefăcută a ipocritului și de credința neroditoare a celui care mărturisește formal, oricât de ortodox ar fi. Este credința aleșilor lui Dumnezeu (Tit 1:1), lucrată de Duhul lui Dumnezeu în chemarea efectivă. Observă, 1. Credința mântuitoare adevărată este un har prețios și nu doar pentru că este foarte neobișnuită, foarte rară, chiar în biserica vizibilă, un număr foarte mic de credincioși adevărați printre o mare mulțime de mărturisitori vizibili (Mat. 22:14), ci credința adevărată este foarte excelentă și de mare folos și avantaj pentru cei care o au. Cel drept trăiește prin credință, o viață spirituală cu adevărat dumnezeiască; credința procură toate sprijinurile și mângâierile necesare acestei vieți excelente; credința merge la Hristos și cumpără vinul și laptele (Isa. 55:1) care sunt hrana potrivită a făpturii noi; credința cumpără și aduce acasă aurul încercat, comoara cerească ce îmbogățește; credința ia și îmbracă veșmintele albe, hainele împărătești care îmbracă și împodobesc, Apoc. 3:18. Observă, 2. Credința este la fel de prețioasă la creștinul simplu ca și la apostol; ea produce aceleași efecte prețioase atât la unul cât și la celălalt. Credința îl unește pe credinciosul slab cu Hristos la fel de real ca pe cel tare și curățește inima unuia la fel de adevărat ca pe a altuia; și orice credincios sincer este prin credința sa îndreptățit înaintea lui Dumnezeu și aceasta de toate păcatele, Fap. 13:39. Credința, în oricine ar exista, se prinde de același Mântuitor prețios și aplică aceleași făgăduințe prețioase. 3. Această credință prețioasă este primită de la Dumnezeu. Credința este darul lui Dumnezeu, lucrat de Duhul care L-a înviat pe Isus Hristos din morți. 4. Prețiozitatea credinței, precum și primirea ei, este prin neprihănirea lui Hristos. Neprihănirea și ascultarea satisfăcătoare, meritorii ale lui Hristos dau credinței toată valoarea și prețiozitatea ei: și neprihănirea unei astfel de persoane nu poate fi decât de valoare infinită pentru cei care o primesc prin credință. Căci (1) Acest Isus Hristos este Dumnezeu, da, Dumnezeul nostru, așa cum este în original. El este cu adevărat Dumnezeu, o Ființă infinită, care a împlinit această neprihănire și de aceea ea trebuie să fie de valoare infinită. (2) El este Mântuitorul celor ce cred și ca atare a dat această ascultare meritatorie; și de aceea este de un mare folos și avantaj pentru ei, deoarece, ca garant și Mântuitor, a împlinit această neprihănire în locul lor. Henry urmărește apoi harurile succesive pe care credincioșii sunt îndemnați să le adauge credinței lor. I. Aici nu putem decât să observăm cum calea credinciosului este marcată pas cu pas. 1. El trebuie să dobândească virtutea, prin care unii înțeleg dreptatea; și atunci cunoștința, cumpătarea și răbdarea care urmează, fiind unite cu ea, apostolul poate fi presupus că îi îndeamnă să caute cele patru virtuți cardinale sau cele patru elemente care alcătuiesc orice virtute sau acțiune virtuoasă. Dar deoarece este o vorbă vrednică de crezare și trebuie afirmată neîncetat că cei ce au credință să aibă grijă să practice fapte bune (Tit 3:8), prin virtute înțelegem aici putere și curaj, fără de care credinciosul nu poate sta pentru faptele bune, abundând și excelând în ele. Cel drept trebuie să fie îndrăzneț ca un leu (Prov. 28:1); un creștin laș, care se teme să mărturisească doctrinele sau să practice îndatoririle evangheliei, trebuie să se aștepte ca Hristos să se rușineze de el într-o altă zi. 'Să nu vi se teamă inimile în ziua rea, ci arătați-vă viteji stând împotriva oricărei împotriviri și rezistând oricărui vrăjmaș, lume, fire, diavol, da, și morții.' Avem nevoie de virtute cât timp trăim și ea va fi de mare folos când vom veni să murim. 2. Credinciosul trebuie să adauge cunoștință virtuții sale, prudență curajului său; există o cunoștință a numelui lui Dumnezeu care trebuie să preceadă credința noastră (Ps. 9:10) și nu putem aproba voia bună, plăcută și desăvârșită a lui Dumnezeu până nu o cunoaștem; dar există împrejurări potrivite pentru datorie, care trebuie cunoscute și observate; trebuie să folosim mijloacele rânduite și să observăm timpul acceptat. Prudența creștină privește persoanele cu care avem de-a face și locul și compania în care ne aflăm. Fiecare credincios trebuie să caute cunoștința și înțelepciunea care sunt de folos pentru a îndruma, atât în privința metodei și ordinii potrivite în care trebuie împlinite toate îndatoririle creștine, cât și în privința felului și modului de a le împlini. 3. Trebuie să adăugăm cumpătare cunoștinței noastre. Trebuie să fim treji și cumpătați în dragostea și folosirea lucrurilor bune ale acestei vieți; și, dacă avem o înțelegere și cunoștință dreaptă a mângâierilor exterioare, vom vedea că valoarea și utilitatea lor sunt cu mult inferioare celor ale îndurărilor spirituale. Exercițiile trupești și privilegiile trupești folosesc puțin și de aceea trebuie apreciate și folosite în consecință; evanghelia învață atât sobrietatea cât și cinstea, Tit 2:12. Trebuie să fim cumpătați în dorirea și folosirea lucrurilor bune ale vieții naturale, cum ar fi mâncarea, băutura, îmbrăcămintea, somnul, recreațiile și reputația; o dorință neînfrânată după acestea este incompatibilă cu o dorință fierbinte după Dumnezeu și Hristos; și cei ce iau mai mult din acestea decât li se cuvine nu pot da nici lui Dumnezeu, nici omului ceea ce li se cuvine. 4. Adaugă la cumpătare răbdarea, care trebuie să-și aibă lucrarea desăvârșită, sau nu putem fi desăvârșiți și întregi, fără să ducem lipsă de nimic (Iac. 1:4), căci suntem născuți pentru necaz și trebuie să intrăm în împărăția cerurilor prin multe necazuri; și acest necaz (Rom. 5:3) lucrează răbdarea, adică cere exercițiul și prilejuiește creșterea acestui har, prin care purtăm toate calamitățile și crucile cu tăcere și supunere, fără a murmura împotriva lui Dumnezeu sau a ne plânge de El, ci îndreptățindu-L pe Cel ce pune asupra noastră toată suferința, recunoscând că suferințele noastre sunt mai mici decât păcatele noastre merită și crezând că nu sunt mai multe decât avem noi înșine nevoie. 5. La răbdare trebuie să adăugăm evlavia, și aceasta este tocmai lucrul produs de răbdare, căci ea lucrează experiența, Rom. 5:4. Când creștinii poartă necazurile cu răbdare, dobândesc o cunoștință experimentală a bunătății iubitoare a Tatălui lor ceresc, pe care nu o va lua de la copiii Săi, chiar când le vizitează nelegiuirea cu nuiaua și fărădelegea cu bătăi (Ps. 89:32,33), și prin aceasta sunt aduși la frica de copil și la dragostea plină de respect în care constă adevărata evlavie: la aceasta, 6. Trebuie să adăugăm dragostea frățească, o afecțiune duioasă față de toți frații noștri creștini, care sunt copii ai aceluiași Tată, slujitori ai aceluiași Stăpân, membri ai aceleiași familii, călători spre aceeași țară și moștenitori ai aceleiași moșteniri și de aceea trebuie iubiți cu o inimă curată cu ardoare, cu o dragoste de mulțumire, ca cei ce ne sunt deosebit de aproape și de dragi, în care ne găsim o plăcere deosebită, Ps. 16:3. 7. Dragostea, sau o dragoste de bunăvoință față de toată omenirea, trebuie adăugată dragostei de mulțumire pe care o avem pentru cei ce sunt copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut dintr-un sânge toate neamurile și toți copiii oamenilor sunt părtași ai aceleiași firi omenești, sunt cu toții capabili de aceleași îndurări și supuși acelorași necazuri și de aceea, deși din punct de vedere spiritual creștinii sunt deosebiți și înălțați mai presus de cei ce sunt fără Hristos, totuși ei trebuie să simtă cu alții în calamitățile lor, să le aline nevoile și să le promoveze bunăstarea atât în trup cât și în suflet, după cum au prilej: astfel trebuie ca toți credincioșii în Hristos să dovedească că sunt copiii lui Dumnezeu, care este bun cu toți, dar este în mod deosebit bun cu Israel.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea subliniind stabilitatea și intrarea bogată acordate celor ce stăruie în aceste haruri. 2. Apostolul propune două avantaje particulare care vor însoți sau vor urma după sârguința în lucrarea unui creștin: stabilitatea în har și o intrare triumfătoare în slavă. Acestea le introduce reluând îndemnul său anterior și formulându-l în alte cuvinte; căci ceea ce în v. 5 este exprimat prin a da sârguință să adăugăm la credință virtute etc., este exprimat în v. 10 prin a da sârguință să ne întărim chemarea și alegerea. Aici putem observa (1) Este datoria credincioșilor să-și întărească alegerea, să-și clarifice sieși că sunt aleșii lui Dumnezeu. (2) Calea de a-și întări alegerea veșnică este de a-și dovedi chemarea efectivă: nimeni nu poate privi în cartea sfaturilor și hotărârilor veșnice ale lui Dumnezeu; dar, întrucât pe cei pe care Dumnezeu i-a predestinat i-a și chemat, dacă putem constata că suntem chemați în mod efectiv, putem conchide că suntem aleși spre mântuire. (3) Este nevoie de multă sârguință și osteneală pentru a ne întări chemarea și alegerea; trebuie o examinare foarte atentă a noastră, o cercetare foarte amănunțită și o anchetă strictă dacă suntem cu adevărat convertiți, mințile noastre luminate, voințele noastre înnoite și sufletele noastre întregi schimbate în ceea ce privește înclinarea și direcția lor; și a ajunge la o certitudine fixă în aceasta cere cea mai mare sârguință și nu poate fi atinsă și păstrată fără ajutorul dumnezeiesc, după cum putem învăța din Ps. 139:23; Rom. 8:16. 'Dar, oricât de mare ar fi osteneala, nu socotiți mult de ea, căci mare este avantajul pe care îl câștigați prin ea; căci' [1] 'Prin aceasta veți fi păziți de cădere și aceasta în toate timpurile și anotimpurile, chiar în acele ceasuri de ispită care vor fi pe pământ.' Când alții vor cădea în păcate grele și scandaloase, cei ce sunt astfel sârguincioși vor fi în stare să umble cu băgare de seamă și să continue în calea datoriei lor; și, când mulți vor cădea în rătăciri, ei vor fi păstrați sănătoși în credință și vor sta desăvârșiți și întregi în toată voia lui Dumnezeu. [2] Cei ce sunt sârguincioși în lucrarea religiei vor avea o intrare triumfătoare în slavă; în timp ce dintre acei puțini care ajung în cer unii sunt mântuiți cu greu (1 Pet. 4:18), cu mare dificultate, chiar ca prin foc (1 Cor. 3:15), cei ce cresc în har și abundă în lucrarea Domnului vor avea o intrare bogată în bucuria Domnului lor, chiar în acea împărăție veșnică unde Hristos domnește și ei vor domni cu El în veci.
Răspunde
1. Pe care har din lista lui Petru simți că Duhul te îndeamnă să-l cultivi cel mai deliberat în această săptămână? 2. Cum afectează certitudinea unei intrări bogate în împărăția lui Hristos felul în care privești sârguința prezentă? 3. În ce mod practic poți ajuta un alt credincios să-și amintească și să acționeze conform acestor adevăruri astăzi?
Roagă-te
Părinte milostiv, prin Duhul Tău fă ca harurile Cuvântului Tău să se înmulțească în noi—virtute, cunoștință, cumpătare, răbdare, evlavie, dragoste frățească și dragoste—ca să nu fim nici sterpi, nici fără rod în cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos. Ține-ne cu sârguință să ne întărim chemarea și alegerea, și dă-ne intrarea îmbelșugată în împărăția Ta veșnică pe care ne-ai promis-o în Hristos. A Lui fie toată slava, acum și în veci. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →