← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 3-4 — cu Matthew Henry

Geneza 3-4Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În orele liniștite ale reflecției zilnice, deschidem Scripturile alături de vocea de încredere a lui Matthew Henry, a cărui expunere atentă a Genezei dezvăluie punctul de cotitură dureros al umanității. Comentariul său ne atrage în narațiunea grădinii cu reverență și claritate, ajutându-ne să vedem atât greutatea căderii cât și primele șoapte ale răscumpărării. Prin cuvintele sale suntem invitați să zăbovim asupra relatării antice, permițând adevărurilor sale să ne cerceteze inimile și să trezească o dependență proaspătă de Sămânța promisă care inversează fiecare blestem.
Citește
Ia textul din Geneza capitolele trei și patru și citește cu încetineală, ascultând glasul Domnului în grădină și alegerile tragice care urmează. Lasă cuvintele să se așeze fără grabă, observând apropierea șarpelui, răspunsul femeii, consimțământul bărbatului și coborârea rapidă în rușine, judecată și exil. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru comentariul care urmează.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a identifica sursa ispitei. 1. Este sigur că diavolul a fost cel care a amăgit-o pe Eva. Diavolul și Satana este șarpele cel vechi (Apoc. xii. 9), un duh răuvoitor, prin creație un înger de lumină și un slujitor nemijlocit al tronului lui Dumnezeu, dar prin păcat a devenit apostat de la starea sa dintâi și un răzvrătit împotriva coroanei și demnității lui Dumnezeu. Mulțimi de îngeri au căzut; dar acela care i-a atacat pe primii noștri părinți a fost cu siguranță prințul diavolilor, conducătorul răscoalei: îndată ce a devenit păcătos, a devenit Satana, îndată ce a devenit trădător, a devenit ispititor, ca unul mâniat împotriva lui Dumnezeu și a slavei Sale și invidios pe om și pe fericirea lui. El știa că nu-l putea distruge pe om decât prin coruperea lui. Balaam nu putea blestema pe Israel, dar putea ispiti pe Israel, Apoc. ii. 14. Jocul pe care Satana trebuia să-l joace era deci să-i atragă pe primii noștri părinți la păcat și astfel să-i despartă de Dumnezeul lor. Astfel diavolul a fost, de la început, un ucigaș și marele făcător de rele. Întregul neam al omenirii a avut aici, ca să zicem așa, un singur gât, și la acela a lovit Satana. Potrivnicul și vrăjmașul este cel rău. Henry continuă discutând despre cel ispitit. II. Persoana ispitită a fost femeia, acum singură și la distanță de soțul ei, dar aproape de pomul oprit. A fost subtilitatea diavolului, 1. Să atace vasul mai slab cu ispitele sale. Deși desăvârșită în felul ei, totuși putem presupune că era inferioară lui Adam în cunoștință, putere și prezență de spirit. Unii cred că Eva a primit porunca nu direct de la Dumnezeu, ci prin intermediul soțului ei, și de aceea putea fi mai ușor convinsă să o discrediteze. 2. A fost politica lui să intre în discuție cu ea când era singură. Dacă ar fi rămas aproape de partea din care fusese luată de curând, nu ar fi fost atât de expusă. Există multe ispite cărora singurătatea le oferă mare avantaj; dar comuniunea sfinților contribuie mult la puterea și siguranța lor. 3. A profitat găsind-o aproape de pomul oprit și probabil privind la rodul lui, doar pentru a-și satisface curiozitatea. Cei ce nu ar mânca rodul oprit nu trebuie să se apropie de pomul oprit. Ferește-te de el, nu trece pe lângă el, Prov. iv. 15. 4. Satana a ispitit-o pe Eva ca prin ea să-l ispitească pe Adam; tot așa l-a ispitit pe Iov prin soția lui și pe Hristos prin Petru. Este politica lui să trimită ispite prin mâini nebănuite și prin aceia care au cel mai mare interes și influență asupra noastră. Henry detaliază apoi pașii călcării poruncii. I. Avem aici îndemnurile care i-au mișcat să calce porunca. Femeia, fiind amăgită de arta ispititorului, a fost conducătoarea călcării, 1 Tim. ii. 14. Ea a fost prima în greșeală; și a fost rezultatul chibzuinței ei sau mai degrabă al lipsei de chibzuință. 1. Ea nu vedea niciun rău în acest pom mai mult decât în oricare altul. Despre toți ceilalți pomi roditori cu care era sădită grădina Edenului se spunea că erau plăcuți la vedere și buni de mâncat, cap. ii. 9. Acum, în ochii ei, acesta era ca toți ceilalți. Părea la fel de bun de mâncat ca oricare dintre ei și nu vedea nimic în culoarea rodului său care să amenințe moartea sau primejdia; era la fel de plăcut la vedere ca oricare altul și deci 'Ce rău le-ar putea face? De ce ar trebui acesta să le fie oprit mai degrabă decât oricare altul?' Observă că atunci când se crede că nu este mai mult rău în rodul oprit decât în alt rod, păcatul stă la ușă și Satana câștigă repede. Ba chiar, poate i s-a părut că este mai bun de mâncat, mai plăcut la gust și mai hrănitor pentru trup decât oricare altul, și la ochiul ei era mai plăcut decât oricare altul. Suntem adesea trădați în curse printr-o dorință neînfrânată de a ne satisface simțurile. Sau, dacă nu avea nimic mai atrăgător decât ceilalți, totuși era mai râvnit pentru că era oprit. Fie că a fost așa la ea sau nu, aflăm că în noi (adică în carnea noastră, în firea noastră stricată) locuiește un duh ciudat de contradicție. Nitimur in vetitum — Dorim ceea ce este oprit. 2. Și-a imaginat mai multă virtute în acest pom decât în oricare altul, că era un pom nu numai de temut, ci de dorit ca să facă pe cineva înțelept și prin aceasta depășind pe toți ceilalți pomi. Ea a văzut aceasta, adică a perceput și a înțeles prin ceea ce i-a spus diavolul; și unii cred că a văzut șarpele mâncând din acel pom și că el i-a spus că prin aceasta a căpătat facultățile de vorbire și rațiune, de unde a dedus puterea lui de a face pe cineva înțelept și a fost convinsă să creadă 'Dacă a făcut o ființă brută rațională, de ce nu ar face o ființă rațională divină?' Vezi aici cum dorința de cunoștință inutilă, sub noțiunea greșită de înțelepciune, se dovedește vătămătoare și distrugătoare pentru mulți. Primii noștri părinți, care știau atât de multe, nu știau aceasta — că știau destul. Hristos este un pom de dorit ca să facă pe cineva înțelept, Col. ii. 3; 1 Cor. i. 30. Să ne hrănim prin credință din El, ca să fim înțelepți spre mântuire. În paradisul ceresc, pomul cunoștinței nu va fi un pom oprit; căci acolo vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți. Să tânjim deci să fim acolo și, între timp, să nu ne ocupăm de lucruri prea înalte sau prea adânci pentru noi, nici să nu râvnim să fim înțelepți peste ceea ce este scris.
Considerați

Cugetă

Henry încheie reflectând asupra rezultatelor imediate ale păcatului. III. Consecințele ultime ale călcării. Rușinea și frica i-au cuprins pe criminali, ipso facto — în faptul însuși; acestea au intrat în lume odată cu păcatul și îl însoțesc și acum.
Răspunde
Unde în viața ta ești cel mai înclinat să tratezi cu ispita mai degrabă decât să o respingi de îndată? Cum trezește amintirea pierderii Edenului recunoștință pentru al doilea Adam care a păzit ceea ce primul Adam a pierdut? În ce fel anume vei păzi libertatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu în loc să întinzi mâna după ceea ce El a oprit?
Roagă-te
Părinte milostiv, pe măsură ce medităm la căderea consemnată în Geneza 3, păzește-ne inimile de minciunile subtile ale șarpelui și ferește-ne să întindem mâna spre ceea ce ne-ai interzis. Îmbracă-ne, în schimb, cu neprihănirea lui Hristos, Sămânța făgăduită care biruiește blestemul, și readu-ne în părtășia bucuroasă cu Tine prin Duhul Tău. Întărește-ne să întâmpinăm orice ispită cu încredere grabnică în Cuvântul Tău, până când vom umbla cu Tine fără rușine în ziua răscumpărării depline. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →