← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 3-4 — cu Maclaren

Geneza 3-4Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În capitolele 3 și 4 din Geneza, Maclaren urmărește intrarea păcatului și undele sale tot mai largi prin istoria omenească. Expunerea sa atentă ne invită să observăm cum lucrează ispita, cum cedarea schimbă totul și cum Dumnezeu încă vorbește speranță în ruine. Pregătiți-vă să ascultați cu încetineală și să lăsați aceste scene străvechi să cerceteze starea prezentă a propriei voastre inimi.
Citește

Citire

Așezați-vă într-un loc liniștit și citiți în întregime capitolele 3 și 4 din Geneza. Observați pașii liniștiți prin care prima interdicție este pusă la îndoială, graba bruscă a consecințelor și felul în care păcatul începe să despartă frate de frate. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă, îngăduind fiecărei scene să vorbească înainte de a trece mai departe.
Studiu
Maclaren începe prin a examina prezentarea îndemnului la rău. 1. Există prezentarea îndemnului la rău. Legea la care Adam trebuie să fie ascultător este în forma cea mai simplă. Există restricție. 'Să nu' este prima formă a legii și este o formă potrivită cu natura nedezvoltată, deși încă nevinovată, care i se atribuie. Concepția de datorie este prezentă, deși într-o formă foarte rudimentară. O ființă nevinovată poate fi conștientă de limitări, deși încă nu 'cunoaște binele și răul'. Cu adânc adevăr, povestea reprezintă prima sugestie de neascultare ca fiind prezentată din afară. Fără îndoială, ar fi putut apărea treptat dinăuntru, dar gândul că a fost adus dintr-o altă sferă a ființei sugerează că este străin de adevărata omenire și că, dacă este adus din afară, poate fi alungat din nou. Iar ispita avea o sursă personală. Există ființe care doresc să îndepărteze oamenii de Dumnezeu. El continuă cu momentul cedării în fața ispititorului. 2. Apoi vine cedarea în fața ispititorului. Atâta timp cât interdicția era neîndoielnică și rezultatele fatale erau sigure, fascinațiile lucrului oprit nu erau simțite. Dar de îndată ce acestea au fost atinse, Eva a văzut 'că pomul era bun de mâncare și că era o desfătare pentru ochi'. Tot așa este și acum. Slăbiți simțul de venerație inspirator al poruncii lui Dumnezeu și al ruinei care urmează încălcării ei, iar inima omului este ca o cetate fără ziduri, în care orice dușman poate intra nestingherit. Atâta timp cât 'Să nu, ca să nu mori' al lui Dumnezeu răsună în urechi, ochii văd puțină frumusețe în sirenele care cântă și cheamă. Dar odată ce acel glas înfricoșător este înăbușit, ele fermecă și atrag să te joci cu ele. Maclaren desfășoară apoi consecințele fatale care urmează. 3. Consecințele fatale au venit cu repeziciune. Există un abis între a fi ispitit și a păcătui, dar rezultatele păcatului sunt strâns legate de el. Ele vin automat, la fel de sigur ca un izvor dintr-o fântână. Promisiunea de a cunoaște binele și răul a fost într-adevăr ținută, dar în loc să-i facă pe păcătoși 'ca niște dumnezei', le-a arătat că erau ca niște fiare și a adus primul simț al rușinii. A cunoaște răul a fost, fără îndoială, un pas înainte din punct de vedere intelectual; dar a-l cunoaște prin experiență și ca parte din ei înșiși a schimbat în mod necesar nevinovăția lor ignorantă în cunoaștere amară, iar conștiința s-a trezit ca să-i mustre. Primul lucru pe care l-au văzut ochii lor deschiși a fost ei înșiși, iar rezultatul imediat al priveliștii a fost prima roșeață a rușinii. Înainte, umblaseră în inconștiență nevinovată, ca îngerii sau pruncii; acum aveau cunoașterea binelui și răului, pentru că păcatul lor făcuse răul parte din ei înșiși, iar cunoașterea era amară.
Considerați

Reflectare

Maclaren încheie secțiunea cu o viziune a paradisului recâștigat. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul.' Edenul era frumos, dar cetatea cerească va fi și mai frumoasă. Paradisul recâștigat este un progres față de paradisul care a fost pierdut. Acestea sunt cele două capete ale istoriei omului, despărțite de cine știe câte milenii. Cerul îl înconjura în copilăria sa, dar pe măsură ce a călătorit spre apus, roșeața dimineții sale s-a estompat în lumina zilei obișnuite-și doar la căderea serii cerul va străluci din nou cu slavă și culoare, iar cerul apusean va întrece în cele din urmă pe cel răsăritean, cu o lumină care nu va muri niciodată. O cădere și o ridicare-o ridicare care inversează căderea, o ridicare care depășește slava din care a căzut,-aceasta este noțiunea Bibliei despre istoria lumii și eu, pentru partea mea, cred că este adevărată și simt că este singura explicație mulțumitoare a ceea ce văd în jurul meu și de care sunt conștient înlăuntrul meu.
Răspunde

Răspuns

Unde ați observat prima îndoială subtilă cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu câștigând teren în propriile voastre gânduri? În ce domeniu al vieții sunteți cel mai conștienți că păcatul, odată săvârșit, stă acum la ușă? Cum trezește promisiunea unei restaurări mai mari decât Edenul o speranță proaspătă în voi astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Ceresc, păzește inimile noastre de întrebarea subtilă a șarpelui care i-a atras pe părinții noștri în necredință și neascultare în grădină. Prin Duhul Tău, ferește-ne de orice scuză care ascunde vinovăția noastră și restaurează încrederea copilărească ce odinioară umbla cu Tine în răcoarea zilei. Fixează nădejdea noastră pe Sămânța promisă care zdrobește capul șarpelui și lasă mila Ta îndelung răbdătoare să ne urmărească până vom intra în cetatea pe care ai pregătit-o. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →